ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2367/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 iunie 2007, reclamantul M.O.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, anularea hotărârii nr. 16506/642 din 27 martie 2007, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea contestată, pârâta i-a respins în mod nelegal cererea de atestare a calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, deși a dovedit că, în perioada 16 aprilie 1941-5 octombrie 1944 a fost strămutat împreună cu întreaga familie din localitatea Cinta, județul Mureș în localitatea Neykladhaza (în Ungaria) ca o măsură de persecuție etnică a autorităților maghiare, tatăl său fiind funcționar MAV.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2358 din 3 octombrie 2007 a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului statutul de persoană refugiată pentru perioada 16 aprilie 1941-5 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 modificată, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate, interpretate în raport cu realitățile istorice ale momentului și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că situația persoanelor din Ardealul de Nord care dovedesc că părinții lor au fost detașați sau transferați în interesul serviciului la stațiile MAV din Ungaria nu poate fi considerată o persecuție etnică, titularul continuând aceeași activitate și nefiind obligat să se refugieze, date fiind și prevederile art. 3 din Diktatul de la Viena din 30 august 1940. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În mod corect instanța de fond a reținut că intimatul-reclamant se încadrează în aceste prevederi legale. Astfel, așa cum rezultă din certificatul comunal nr. evid. 1880/1941 Supurul de Jos, legitimația de călătorie nr. 1037, certificatul de cazier judiciar nr. 1/142/1941, cuponul pentru a dovedi mutarea din locuința stabilă, emis în 16 aprilie 1941, actele de stare civilă ale reclamantului și ale familiei sale, depuse la dosar în primă fază procesuală, familia tatălui intimatului reclamant a fost mutată din localitatea Cinta, județul Mureș, într-o localitate din Ungaria de către administrația maghiară MAV.

Este evident că măsura schimbării locului de muncă și a domiciliului tatălui reclamantului și a familiei sale a fost un act impus, o măsură de persecuție din motive etnice, care trebuie interpretat în raport cu conjuctura istorică a momentului, fiind cunoscute tendințele de denaționalizare forțată a populației din teritoriile ocupate. Mai mult decât atât este semnificativ că, prin hotărârile depuse la dosar, s-a probat faptul că fraților reclamantului, aflați în aceeași situație cu acesta, le-au fost recunoscute drepturile în temeiul Legii nr. 189/2000. În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ., se va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2358 din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008..