ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2367/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 13 iunie 2007, reclamantul M.O.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, anularea

hotărârii nr. 16506/642 din 27 martie 2007, emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea contestată, pârâta i-a

respins în mod nelegal cererea de atestare a calității de beneficiar al

prevederilor Legii nr. 189/2000, deși a dovedit că, în perioada 16 aprilie

1941-5 octombrie 1944 a fost strămutat împreună cu întreaga familie din

localitatea Cinta, județul Mureș în localitatea Neykladhaza (în Ungaria) ca o

măsură de persecuție etnică a autorităților maghiare, tatăl său fiind funcționar

MAV.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 2358 din 3 octombrie 2007 a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului statutul de persoană

refugiată pentru perioada 16 aprilie 1941-5 octombrie 1944 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 modificată, începând cu data

de 1 ianuarie 2007.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu probele administrate, interpretate în raport cu

realitățile istorice ale momentului și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000.

Împotriva sus

menționatei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului

București, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut

că situația persoanelor din Ardealul de Nord care dovedesc că părinții lor au

fost detașați sau transferați în interesul serviciului la stațiile MAV din

Ungaria nu poate fi considerată o persecuție etnică, titularul continuând

aceeași activitate și nefiind

obligat să se refugieze, date fiind și

prevederile art. 3 din Diktatul de la Viena din 30 august 1940.

Recursul este

nefondat.

Potrivit prevederilor

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în

altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană

strămutată în altă localitate", conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002,

privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a

fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

În mod corect

instanța de fond a reținut că intimatul-reclamant se încadrează în aceste

prevederi legale.

Astfel, așa cum

rezultă din certificatul comunal nr. evid. 1880/1941 Supurul de Jos,

legitimația de călătorie nr. 1037, certificatul de cazier judiciar nr. 1/142/1941,

cuponul pentru a dovedi mutarea din locuința stabilă, emis în 16 aprilie 1941,

actele de stare civilă ale reclamantului și ale familiei sale, depuse la dosar

în primă fază procesuală, familia tatălui intimatului reclamant a fost mutată

din localitatea Cinta, județul Mureș, într-o localitate din Ungaria de către

administrația maghiară MAV.

Este evident că

măsura schimbării locului de muncă și a domiciliului tatălui reclamantului și a

familiei sale a fost un act impus, o măsură de persecuție din motive etnice,

care trebuie interpretat în raport cu conjuctura istorică a momentului, fiind

cunoscute tendințele de denaționalizare forțată a populației din teritoriile

ocupate.

Mai mult decât atât

este semnificativ că, prin hotărârile depuse la dosar, s-a probat faptul că

fraților reclamantului, aflați în aceeași situație cu acesta, le-au fost

recunoscute drepturile în temeiul Legii nr. 189/2000.

În consecință, față

de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică,

motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se

va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva

sentinței civile nr. 2358 din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 iunie 2008..