ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2074/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 215 din17 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, inculpatul F.C.C. a fost condamnat, la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. a) C. pen., în dauna părții vătămate C.C. În temeiul art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea restului de 1147 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123/1994 a Tribunalului Hunedoara.

S-a contopit restul de pedeapsă de 1147 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin această sentință urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul F.C.C. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. proc. pen., în dauna părții vătămate H.C.N. S-a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

Inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 400 lei, din care suma de 63 lei reprezentând taxă de expertiză medico-legală urmând a fi avansată din Fondurile Ministerului Justiției. Onorariul pentru asistența judiciară din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul procurorului din 26 octombrie 2007, dat în dosarul nr. 257/P/2007 al Parchetului de lângă Tribunalul Hunedoara, a fost trimis în judecată inculpatul F.C.C. sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a reținut în sarcina acestuia că, la data de 24 martie 2007, a întreținut, prin constrângere și amenințare, un raport sexual oral cu minora C.C.S., iar în luna decembrie 2006, prin violență și amenințare a întreținut raport sexual oral și cu minora H.C.N. Părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză. La data de 24 martie 2007, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată C.C.S., pe care sub pretextul că este chemată de concubina sa H.V., a ademenit-o la domiciliul său unde, împotriva voinței acesteia, a întreținut un raport sexual oral cu aceasta. Inițial, inculpatul a intenționat să întrețină un raport sexual normal însă partea vătămată a declarat că este virgină, fapt ce l-a determinat pe acesta să renunțe.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, încercând să acrediteze ideea unei răzbunări personale a unui agent de poliție, aspect care nu a putut fi reținut de instanță în lipsa unei probațiuni în acest sens. În ceea ce privește prezența minorei la domiciliul inculpatului, fapt nerecunoscut de inculpat, aceasta este confirmată de declarațiile tatălui acesteia căreia partea vătămată i-a spus că s-a întâlnit cu inculpatul pe stradă iar acesta i-a spus să meargă până la concubina sa, tatăl său acordându-i permisiunea în acest sens cu condiția să se întoarcă repede iar atunci când a văzut că fiica sa întârzie a trimis-o pe sora acesteia C.I. la domiciliul numitei H.V. Faptul se coroborează cu declarația părții vătămate care arată că, la un moment dat, s-au auzit bătăi în ușa de la intrare iar inculpatul, după ce acestea au încetat, a constatat de pe balcon că era sora mai mică a părții vătămate, comunicându-i și acesteia acest lucru.

Prezența părții vătămate la domiciliul inculpatului rezultă și din faptul că la reconstituire partea vătămată a indicat cu precizie locuința inculpatului și poziționarea camerelor, deși nu mai fusese acasă la acesta (declarația numitei H.V.). După consumarea actului sexual, partea vătămată a fugit acasă, plângând și speriată fiind, unde i-a declarat tatălui său cele întâmplate, acesta sesizând organele de urmărire penală iar partea vătămată a fost transportată la spital pentru consult de specialitate, (declarație C.C., C.A.I., C.L.D., membrii familiei care au luat primii contact cu partea vătămată după săvârșirea faptei).

Partea vătămată a dat declarații contradictorii în ceea ce privește amenințările săvârșite de inculpat asupra sa, aspect nerelevant din punctul de vedere al existenței infracțiunii în condițiile în care, vârsta minorei și persoana inculpatului (cunoscut cu antecedente penale) sunt elemente suficiente pentru anihilarea voinței psihice a acesteia, nefiind nevoie și exercitarea unor violențe fizice. Inculpatul a mai încercat să acrediteze, în apărare, ideea că s-a aflat în acest timp în prezența altor persoane în barul din localitate fapt însă neconfirmat la modul de a-i asigura inculpatului un alibi. Chiar dacă, la un moment dat, inculpatul s-a aflat în bar, prezența sa acolo nu a fost permanentă iar timpul cât a lipsit îi permitea acestuia să săvârșească fapta reținută în sarcina sa.

(declarații martori B.C. și D.C.) De remarcat și faptul că inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată în ceea ce privește prezența la domiciliu a concubinei sale, deși știa că aceasta este plecată din localitate (aflându-se la Simeria). Fapta, așa cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite raportat la vârsta părții vătămate și valorile sociale încălcate, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv modul de concepere prin ademenirea minorei la domiciliul inculpatului, persoana inculpatului care este recidivist, nu a recunoscut fapta și a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal. Fapta a fost săvârșită de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., raportat la pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123/1994 a Tribunalului Hunedoara, din executarea căreia condamnatul s-a liberat condiționat la data de 02 noiembrie 2004, cu un rest de pedeapsă de 1147 zile închisoare.

În aceste condiții, instanța, în temeiul art. 61 C. pen., a dispus revocarea restului de 1147 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa menționată, rest de pedeapsă care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință. În ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatului având-o ca parte vătămată pe H.C.N., aceasta nu a fost confirmată de probele administrate. Procurorul a avut în vedere la reținerea faptei declarațiile date de partea vătămată și martora F.P.M. (nepoata inculpatului) care, la rândul său, a declarat că a fost victima infracțiunilor de viol săvârșite de inculpat, fapt însă neconfirmat de probe (reține procurorul) iar instanța a constatat că faptele nu au fost cercetate sub nicio formă, rămânând la stadiu de simple afirmații ale părții vătămate, motiv pentru care inculpatul a fost scos de sub urmărire penală pentru această faptă.

În ceea ce privește declarațiile părții vătămate și ale martorei F.P.M. s-a constatat că acestea sunt contradictorii sub aspectul împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, aspect care poate fi pus și pe seama perioadei mari de timp care a trecut de la data săvârșirii presupusei fapte și până la momentul cercetării ei. Mai mult, declarațiile martorei nu au fost constante, aceasta arătând că a fost influențată în declarații și de bunica sa. Dar cel mai important sub aspectul inducerii dubiului cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat este declarația părții vătămate prin care arată că în timpul actului sexual oral întreținut de inculpat a simțit că acesta avea implantate în penis corpuri străine (bile) așa cum arătase, fapt infirmat de concluziile expertizei medico-legale efectuată în cauză.

Pentru aceste considerente, prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, nefiind răsturnată și în aplicarea principiului „in dubio pro reo”, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., instanța l-a achitat pentru fapta arătată. B. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul F.C.C. Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a solicitat în baza art. 379 pct. 2 lit. a), art. 345 și urm. C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței atacate doar cu privire la soluția de achitare a inculpatului și reținând cauza spre rejudecare, condamnarea inculpatului F.C.C. și pentru fapta de viol săvârșită în dauna părții vătămate H.C.N.

În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara se arată că instanța de fond a reținut în ce privește violul săvârșit asupra părții vătămate H.C.N. că fapta nu a fost confirmată de probele administrate. Parchetul arată că la reținerea acestei fapte în sarcina inculpatului nu s-au avut în vedere doar declarațiile părții vătămate H.C.N. și ale martorei F.P.M. ci și alte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile date de T.C., mama părții vătămate, pe care instanța de fond a omis să o audieze deși a fost citată prin rechizitoriu. S-a mai arătat că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 317 C. proc. pen., privitoare la obiectul judecății, referindu-se în motivarea soluției de achitare la o faptă cu privire la care nu a fost sesizată, nici prin rechizitoriu și nici printr-o altă eventuală plângere împotriva dispoziției de netrimitere în judecată, prin pct. II din dispozitivul rechizitoriului.

Instanța de fond, în motivarea soluției de achitare a reținut și unele contradicții dintre declarațiile părții vătămate H.C.N. și ale martorei F.P.M., fără să țină seama de vârsta celor două (15 ani la data audierii în faza de urmărire penală) și de faptul că martora F.P.M. a declarat că a fost influențată de bunica sa să nu spună tot adevărul, aspect ce a fost folosit doar în apărarea inculpatului. În motivarea achitării, instanța de fond a reținut că cel mai important sub aspectul inducerii dubiului cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat a fost un amănunt din declarația părții vătămate H.C.N., precizat doar în fața instanței de judecată, respectiv că în timpul actului sexual a simțit că inculpatul ar fi avut implantate în penis corpuri străine, aspect infirmat de concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză.

În concluzie, s-a susținut că instanța de fond a făcut o apreciere și evaluare eronată a probelor administrate, ignorând dispozițiile legale în materie, respectiv dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. și art. 75 C. proc. pen., referitoare la valoarea probelor și declarațiile părții vătămate, apreciindu-se că în cauză au fost administrate-suficiente probe concludente care se coroborează și care interpretate în contextul faptelor, nu pot conduce decât la concluzia existenței faptei și vinovăției în sarcina inculpatului. Prin apelul său, inculpatul F.C.C. a solicitat admiterea apelului său și respingerea apelului parchetului, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol în dauna părții vătămate H. C.N.

Prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru fapta săvârșită în dauna părții vătămate C.C.S., susținând că pedeapsa de 10 ani este exagerată și solicitând a se lua în considerare starea de ebrietate în care s-a săvârșit fapta. Prin decizia penală nr. 7/ A din 23 martie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinței penale nr. 215 din 17 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, s-a desființat hotărârea penală atacată numai sub aspectul soluționării laturii penale privind săvârșirea de către inculpatul F.C.C. a infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic art. 37 lit. a) C. pen., în dauna părții vătămate H.C.N.

și, procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite, a condamnat pe inculpatul F.C.C. la 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. a) C. pen. (partea vătămată H.C.N.). În baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului F.C.C. în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen., la care a adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a dispus revocarea restului de pedeapsă de 1147 zile închisoare rămase neexecutate din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 123/1994 a Tribunalului Huzmăoara. A contopit restul de pedeapsă de 1147 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, urmând ca în final inculpatul F.C.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale a interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor hotărârii penale atacate și a respins, ca nefondat, apelul inculpatului F.C.C. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod constant partea vătămată H.C.N. a relatat în cursul urmăririi penale, în prezența mamei și a avocatului împrejurările în care a fost victima unei infracțiuni de viol săvârșită de către inculpatul F.C.C. în luna decembrie 2006. Aceasta a relatat că inculpatul a trimis-o pe martora F.P.M. să cumpere bere iar apoi, prin constrângere și violență, a întreținut raporturi sexuale orale cu ea, fiind surprins de către martora F.P.M. A mai arătat că a fost amenințată de inculpat cu moartea dacă va spune cuiva cele întâmplate, astfel că nu a formulat plângere, despre faptă aflându-se doar cu ocazia cercetărilor asupra violului săvârșit de inculpat în dauna părții vătămate C.C.S.

Aceste declarații au fost susținute de către partea vătămată H.C.N. și în fața instanței de fond, aceasta relatând aceleași împrejurări. Singura diferență constatată este aceea că în fața judecătorului partea vătămată a relatat că inculpatul ar fi avut implantate în penis 10 bile. Se observă din cuprinsul declarației părții vătămate că ideea existenței acestor corpuri străine în penisul inculpatului i-a fost indusă chiar de către acesta. Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize medico-legale în cauză pentru a se constata dacă inculpatul are corpuri străine introduse în penis. întrucât prin concluziile expertizei medico-legale efectuate s-a infirmat existența acestor corpuri străine, instanța de fond a reținut acest fapt ca un puternic dubiu, dubiu care a profitat inculpatului, de fapt principalul motiv pentru care s-a pronunțat achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestei fapte.

Tribunalul nu a ținut seama de vârsta mică a părții vătămate (13 ani), din acest motiv fiind predispusă să creadă afirmațiile inculpatului, de faptul că aceasta era virgină și că nu avea experiența necesară care să-i permită să aprecieze dacă cele afirmate de către inculpat sunt adevărate și de trauma suferită, inculpatul făcând aceste afirmații în timp ce partea vătămată era supusă violului. Instanța de fond a înlăturat nejustificat declarațiile constante ale martorei oculare F.P.M. care afirmă că atunci când s-a întors cu berea a auzit-o pe partea vătămată H.C.N. țipând și l-a găsit pe inculpat dezbrăcat deasupra părții vătămate H.C.N., care era și ea dezbrăcată, inculpatul oprindu-se la intervenția ei.

Tribunalul a reținut că declarațiile martorei F.P.M. nu sunt constante deoarece la urmărire penală a afirmat că bunica ei a încercat să o determine să nu declare împotriva unchiului său, inculpatul F.C.C. Instanța de fond nu a observat însă că în cuprinsul acelei declarații martora a afirmat că deși bunica ei a influențat-o, adevărul este cel relatat în declarația olografă dată la urmărirea penală, declarație susținută și în fața instanței de fond, când martora afirmă că a văzut personal violul săvârșit de către inculpatul F. C.C. asupra părții vătămate H.C.N. În fața instanței de apel, datorită gradului de rudenie, martora F. P.M. nu a dorit să dea declarație dar a afirmat că își menține declarațiile anterioare.

Față de aceste motive, instanța de apel a apreciat că este dovedită vinovăția inculpatului F.C.C. și în ce privește fapta de viol săvârșită asupra părții vătămate H.C.N. și va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În ce privește apelul inculpatului F.C.C. acesta a fost respins, ca nefondat, constatându-se că în cauză s-a dovedit vinovăția inculpatului în săvârșirea ambelor fapte deduse judecății, deși acesta, în mod constant, a negat săvârșirea faptelor încercând să acrediteze ideea că a fost denunțat de către părțile vătămate datorită faptului că acestea ar fi furat lucruri din locuința sa sau că șeful de post l-ar dușmăni. Mai mult inculpatul a încercat să demonstreze că nu s-a aflat la locuință atunci când partea vătămată C.C.S.

a afirmat că a fost violată. Deși a fost audiat martorul solicitat de inculpat, respectiv B.C., acesta nu a putut afirma cu certitudine orele la care inculpatul a fost în bar, iar din declarația dată de martor nu rezultă că inculpatul nu ar fi putut fi la locuința sa atunci când partea vătămată C.C. a reclamat că s-a săvârșit violul. C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.C.C., criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului său, inculpatul a reiterat motivele de apel, arătând că este nevinovat de săvârșirea ambelor fapte reținute în sarcina sa, că părțile vătămate au fost influențate să depună plângeri împotriva sa de către polițiștii care-l arestaseră într-un alt dosar, că declarația părții vătămate C.C., dată la urmărirea penală, a fost înlocuită și că instanțele i-au încălcat dreptul la apărare, refuzând să audieze pe martorul D.C., a cărui mărturie era importantă în cauză.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 10 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Astfel, critica inculpatului referitoare nepronunțarea asupra unor cereri esențiale, respectiv audierea martorului D.C., este neîntemeiată. Din examinarea încheierii în care s-a consemnat despre mersul dezbaterilor din apel reiese că cererea inculpatului de audiere a acestui martor a fost respinsă, cu motivarea că martorul a fost deja audiat la urmărirea penală iar depoziția sa privește împrejurări în legătură cu care a fost deja audiat martorul B.C. Așadar: pe, de o parte, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la cererea inculpatului, cazul de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., vizând doar omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cereri formulate de părți, iar, pe de altă parte, cererea de audiere a acestui martor a fost formulată de inculpat pentru prima oară la termenul când s-a soluționat apelul, deși în ceea ce îl privește pe martorul B.C. a insistat în audiere iar acesta a fost prezent atât în fața instanței de fond cât și a celei de apel, ceea ce poate fi interpretată ca o încercare a inculpatului de a tergiversa judecata. În altă ordine de idei, pentru a fi incident cazul de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., este necesar ca cererea pe care instanța nu s-a pronunțat să fie esențială pentru parte, de natură să influențeze soluția procesului, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât martorul nu cunoștea aspecte importante cu privire la faptă, astfel cum rezultă din declarația sa de la urmărirea penală, referitor la aceleași împrejurări fiind audiat detaliat (inclusiv în faza de cercetare judecătorească) martorul B.C.

În ceea ce privește critica formulată de inculpat privind grava eroare de fapt comisă de instanța de fond și cea de apel, care a dus la greșita sa condamnare, Înalta Curte apreciază că și aceasta este neîntemeiată, întrucât ambele instanțe au reținut corect, pe baza materialului probator administrat în cauză că, la data de 24 martie 2007, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată C.C.S., pe care sub pretextul că este chemată de concubina sa, H.V., a ademenit-o la domiciliul său unde, împotriva voinței acesteia, a întreținut un raport sexual oral cu aceasta, precum și că, în luna decembrie 2006, partea vătămată H.C.N. a fost victima unei infracțiuni de viol săvârșiți de către inculpatul F.C.C., în condițiile în care acesta a trimis-o pe martora F.P.M.

să cumpere bere iar apoi, prin constrângere și violență, a întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată, fiind surprins de către martora F.P.M. Stabilirea acestei situații de fapt s-a făcut pe baza unei analize laborioase a probelor (ce nu va fi reluată în prezenta cale de atac, instanța de recurs neputând face o reapreciere a probelor), instanțele dând dovadă de rol activ în încercarea de a stabili adevărul judiciar în condițiile particulare ale cazului, respectiv vârsta mică a părților vătămate, gradul lor mai redus de percepție asociat cu emotivitatea, subiectivismul unor declarații generat de gradul de rudenie al părților cu martorii, unii dintre aceștia chiar prevalându-se de dispozițiile art. 80 C. proc.

pen., perioada scursă de la data comiterii faptelor și până la administrarea probatoriilor, etc. Totodată, Curtea constată că ambele instanțe au examinat fiecare mijloc de probă, arătând cum majoritatea acestora se coroborează între ele și înlăturându-le motivat pe unele, astfel că simpla susținere a inculpatului în sensul că nu a comis faptele reținute în sarcina sa, nu este de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse detaliat de instanța de fond și cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, 63 și 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora și vinovăția inculpatului.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, ce va fi analizată din oficiu de către instanță, în raport cu împrejurările săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată pentru fiecare faptă corespunde criteriilor prevăzută de art. 72 C. pen., pedeapsa rezultantă fiind apte să asigure reeducarea acestuia, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 9 pct. 10 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de inculpatul F.C.C., ca nefondat, iar conform dispozițiile art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C.C., împotriva deciziei penale nr. 7/ A din 23 martie 2009 a Curții de Apel Alba lulia, secția pentru cauze cu minori și de familie. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și sumele de câte 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate C.C.S. și H.C.N., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2009.