ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1676/2009

Asupra recursurilor de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 201 din 18 februarie 2008,

Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpata C.D. la

pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu

aplicarea

art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) C. pen. și a art. 71-64 lit. a) și b) C.

pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de

încercare de 6 ani, în care inculpata a fost obligată să respecte măsurile de

supraveghere prevăzute în dispozitivul sentinței.

S-a atras atenția inculpatei

asupra prevederilor art. 86

4

C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.

Conform art. 71 alin. (4) C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346

din același cod, a fost obligată inculpata la

plata sumei de 5000

RON reprezentând daune morale și 18,5 RON,

despăgubiri materiale către partea civilă C.S.A.

În esență, s-au reținut

următoarele:

La data de 22 iulie 2007, pe fondul unor relații

tensionate între inculpată și cumnatul acesteia, a izbucnit o altercație, în

cursul căreia inculpata i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul,

cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie. La rândul său, partea

vătămată a lovit-o pe inculpată cu o coadă de mătură în zona capului.

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 7/A din 19 ianuarie

2009, admițând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

partea civilă C.S.A.

și inculpata C.D., a

desființat în totalitate încheierea

din 21 februarie 2008 și, în parte,

sentința penală atacată și,

rejudecând, în

fond, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174

C. pen. cu aplicarea

art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpată la

pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a și

lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de

încercare de 6 ani, în care inculpata a fost obligată să respecte măsurile de

supraveghere prevăzute în dispozitivul deciziei.

În baza art. 71 alin. (5) C.

pen., s-a dispus suspendarea

executării

pedepselor accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei sub

supraveghere.

A fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată

de 2 ani.

A fost majorat cuantumul despăgubirilor civile la

plata cărora a fost obligată inculpata către partea civilă C.S.A., de la 18,5

lei la 5000 lei daune material și de la 5000 lei la 7000 lei daune morale.

Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale apelate.

Împotriva deciziei au declarat recurs partea civilă

și inculpata.

Prin recursul declarat de recurenta parte civilă, s-a

solicitat a solicitat majorarea daunelor morale și materiale.

Prin recursul inculpatei, s-a solicitat casarea

hotărârilor, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.

181 C. pen. și reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege. Sub

aspectul laturii civile, a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe cu

privire la despăgubirile acordate, pentru motivele expuse în partea

introductivă a hotărârii.

Recursurile nu sunt fondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că

instanța de apel a reținut în mod corect fapta și vinovăția inculpatei, i-a

dat o încadrare juridică corespunzătoare

dispozițiilor legale și a

apreciat, în mod just, cuantumul

despăgubirilor civile acordate părții civile.

Prima critică formulată de

recurenta inculpată, cu privire

la

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.,

nu este fondată.

Din analiza probelor și actelor dosarului, rezultă că

în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor, iar nu

cele ale infracțiunii de vătămare corporală,

prevăzută

de art. 181 C. pen., așa cum susține inculpata.

Distincția între cele două

infracțiuni se apreciază în raport

de datele exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte

ce caracterizează latura subiectivă, care, atunci când

conduc neîndoielnic la concluzia că autorul a prevăzut și urmărit

ori

acceptat rezultatul letal, fapta întrunește elementele constitutive ale

tentative de omor. De regulă, această intenție, care poate fi directă sau

indirectă, se desprinde din natura

obiectului

folosit (apt de a produce moartea), zona vitală în care

sunt aplicate loviturile sau intensitatea

loviturilor aplicate.

În cauză, analizând toate aceste elemente, se

constată

că, în raport cu lovitura aplicată

de inculpată cu un obiect tăietor

înțepător,

cuțit, apt de a produce moartea, într-o zonă vitală,

abdomen, care i-au cauzat părții vătămate leziuni

ce i-au pus în

primejdie viața, inculpata, chiar dacă nu a urmărit

rezultatul

letal, a acceptat posibilitatea

producerii acestuia.

Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei este

corectă,

neimpunându-se casarea hotărârilor

sub acest aspect.

Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei

aplicată inculpatei nu este fondată.

În raport de gradul ridicat de pericol social al

faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpata a conceput și

realizat tentativa la omor, precum și de datele ce

caracterizează

persoana acesteia (atitudine sinceră, fără antecedente

penale, are un loc de muncă și un copil minor încredințat spre creștere

și întreținere), rezultă că instanța de apel a

individualizat în mod

just pedeapsa aplicată, acordând eficiență

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, se constată că instanța

de apel a făcut o justă evaluare a acestora, apreciind, în mod corect, că suma

de 5000 lei este necesară părții civile pentru a acoperi cheltuielile generate

de internările și intervențiile

medicale

ulterioare leziunilor suferite prin săvârșirea infracțiunii, așa cum reiese din

actele medicale de la filele 53-86 din dosarul

instanței de apel.

Totodată, justificată este și majorarea daunelor

morale la care a fost obligată inculpata, în raport cu suferințele fizice,

psihice și morale ale părții vătămate, care a necesitat un număr de 50-55 de

zile de îngrijire medicală pentru vindecarea leziunilor și a complicațiilor

survenite.

Pentru aceste considerente, neexistând nici alte

temeiuri de casare care pot fi avute în vedere din oficiu, urmează ca

recursurile declarate de recurenta parte civilă C.S.A. și de recurenta inculpată

C.D. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă C.S.A. și de

recurenta inculpată C.D. împotriva deciziei penale nr. 7/A din

19 ianuarie 2009 a Curții de Apel București,

secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenții la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

recurenta inculpată, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2009.