ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 652/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 652/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 288 din 5 noiembrie
2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis cererea formulată de
condamnatul D.G., privind întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare
ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții
de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 455 alin. (1) C. proc. pen., raportat
la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus întreruperea executării
pedepsei închisorii în cuantum de 4 ani, până când starea de sănătate a
acestuia se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare.
A impus condamnatului ca, pe durata
întreruperii executării pedepsei, să respecte următoarele obligații, prevăzută
de art. 453
1
C. proc. pen.
- să nu depășească limita teritorială a
localității de domiciliu decât în condițiile stabilite de instanță;
- să se prezinte la instanță, ori de câte ori
este chemat, sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către
instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție,
sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără
încuviințarea instanței care a dispus întreruperea;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu
poarte nici o armă.
În baza art. 453
1
alin. (2) lit. f)
C. proc. pen., a interzis condamnatului să exercite profesia în exercitarea
căreia a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.
49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București.
A aplicat dispozițiile art. 454 alin.
(l
1
) C. proc. pen., și, în baza art. 454 alin. (l
2
) C. proc.
pen., a atras atenția condamnatului asupra acestor dispoziții, respectiv să nu
încalce cu rea credință obligațiile mai sus menționate, în caz contrar instanța
de judecată urmând să revoce întreruperea executării pedepsei și să dispună
punerea în executare a pedepsei privative de libertate.
A dispus ca organul de poliție desemnat cu
supravegherea de către instanță să verifice periodic respectarea obligațiilor
de către condamnat, iar în cazul în care ar constata încălcări ale acestora să
sesizeze de îndată instanța de executare.
Pentru a pronunța această sentință, prima
instanță a reținut că petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei la
care a fost condamnat, dat fiind că afecțiunile de care suferă îl pun în
imposibilitate de a suporta regimul de penitenciar.
Instanța de fond a constatat că prin sentința
penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală,
definitivă prin decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția penală, petentul a fost condamnat, la o pedeapsă
rezultantă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de
mită, trafic de influență, favorizare a infractorului, înșelăciune, fals
intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals și a fost
încarcerat la Penitenciarul Rahova, la data de 6 august 2008, pedeapsa urmând
să expire la data de 5 august 2012.
Din concluziile raportului de expertiză
medico-legală dispusă de instanță, s-a constatat că acesta suferă de ciroză,
gastrită, diabet zaharat și fibrilație arterială paroxistică, iar comisia de
expertiză a propus, față de aceste diagnostice, dar și față de patologia
asociată acestor boli, întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3
luni, timp în care condamnatul se află în imposibilitatea executării pedepsei.
Împotriva sentinței a declarat recurs
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motive de nelegalitate
și netemeinicie, întrucât instanța de fond a dispus întreruperea executării
pedepsei la care a fost condamnat petentul, fără să precizeze în dispozitivul
hotărârii atacate și perioada de 3 luni, de altfel menționată în concluziile
raportului de expertiză efectuat în cauză, dar și de textul de lege aplicabil
speței.
Se solicită admiterea recursului, casarea
hotărârii și stabilirea termenului de 3 luni pentru perioada întreruperii
executării pedepsei.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor
formulate de parchet, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.
385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este
fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 455 raportat. la art. 453 lit. a)
C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se
constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o
boală gravă care face imposibilă executarea în continuare a pedepsei, iar
instanța apreciază că întreruperea executării pedepsei și lăsarea în libertate
a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din economia acestor dispoziții legale,
pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei, instanța trebuie să
constate îndeplinirea a două condiții esențiale, respectiv existența unei boli
grave constatată printr-o expertiză medico-legală și inexistența pericolului
pentru ordinea publică în caz de punere în libertate a condamnatului.
Cele două condiții sunt întrunite în cauză,
discuția purtându-se doar asupra necesității stabilirii unei durate de
întrerupere a executării pedepsei.
Art. 457 alin. (2
1
) raportat. la art.
454 alin. (2) C. proc. pen., prevede că instanța de executare ține evidența
întreruperilor acordate și, la expirarea termenului, ia măsuri pentru
reînceperea executării. Dacă nu s-a stabilit un termen, judecătorul delegat al
instanței de executare este obligat să verifice periodic dacă mai subzistă
cauza care a determinat întreruperea executării pedepsei, iar când constată că
aceasta a încetat, să ia măsuri pentru reîncarcerarea condamnatului.
Reglementările de mai sus nu interzic, ci
presupun stabilirea unei durate limită de întrerupere a executării pedepsei
pentru existența unei boli grave.
În aceste condiții, pentru a evita
sustragerea condamnaților de la executarea pedepselor și a asigura realizarea
finalității procesului penal, este justificată stabilirea unei durate de
întrerupere a executării pedepsei, cu obligarea de prezentare a condamnatului
pentru reîncarcerare la expirarea termenului stabilit de instanță.
Nimic nu împiedică condamnatul ca, la
expirarea perioadei stabilite pentru întreruperea executării pedepsei, să
formuleze o nouă cerere cu același obiect, dacă starea sănătății nu s-a
îmbunătățit.
În cauză, având în vedere și concluziile
raportului de expertiză medico-legală, Înalta Curte apreciază că se impune
întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, începând cu data
pronunțării prezentei decizii.
Se recurge la stabilirea acestei limite de
începere a curgerii termenului (dies a quo) pentru că persoanei condamnate nu i
se poate imputa scurgerea deja a perioadei de care ar fi beneficiat și pentru a
se asigura efectiv timpul necesar ameliorării sănătății condamnatului.
Pentru considerentele de mai sus, în baza art.
385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul,
va casa sentința și, rejudecând, va dispune întreruperea executării pedepsei pe
o durată de 3 luni, începând cu data de 24 februarie 2009.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor
rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul de apărător din oficiu se va plăti
din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva sentinței penale nr.
288 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, privind
pe intimatul condamnat D.G.
Casează sentința penală sus-menționată și
dispune întreruperea executării pedepsei pe un termen de 3 luni, începând cu
data de 24 februarie 2009.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă
de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24
februarie 2009.