ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 652/2009

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 288 din 5 noiembrie

2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis cererea formulată de

condamnatul D.G., privind întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare

ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții

de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 455 alin. (1) C. proc. pen., raportat

la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus întreruperea executării

pedepsei închisorii în cuantum de 4 ani, până când starea de sănătate a

acestuia se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare.

A impus condamnatului ca, pe durata

întreruperii executării pedepsei, să respecte următoarele obligații, prevăzută

de art. 453

1

C. proc. pen.

- să nu depășească limita teritorială a

localității de domiciliu decât în condițiile stabilite de instanță;

- să se prezinte la instanță, ori de câte ori

este chemat, sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către

instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție,

sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței care a dispus întreruperea;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu

poarte nici o armă.

În baza art. 453

1

alin. (2) lit. f)

C. proc. pen., a interzis condamnatului să exercite profesia în exercitarea

căreia a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.

49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București.

A aplicat dispozițiile art. 454 alin.

(l

1

) C. proc. pen., și, în baza art. 454 alin. (l

2

) C. proc.

pen., a atras atenția condamnatului asupra acestor dispoziții, respectiv să nu

încalce cu rea credință obligațiile mai sus menționate, în caz contrar instanța

de judecată urmând să revoce întreruperea executării pedepsei și să dispună

punerea în executare a pedepsei privative de libertate.

A dispus ca organul de poliție desemnat cu

supravegherea de către instanță să verifice periodic respectarea obligațiilor

de către condamnat, iar în cazul în care ar constata încălcări ale acestora să

sesizeze de îndată instanța de executare.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei la

care a fost condamnat, dat fiind că afecțiunile de care suferă îl pun în

imposibilitate de a suporta regimul de penitenciar.

Instanța de fond a constatat că prin sentința

penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală,

definitivă prin decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, petentul a fost condamnat, la o pedeapsă

rezultantă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de

mită, trafic de influență, favorizare a infractorului, înșelăciune, fals

intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals și a fost

încarcerat la Penitenciarul Rahova, la data de 6 august 2008, pedeapsa urmând

să expire la data de 5 august 2012.

Din concluziile raportului de expertiză

medico-legală dispusă de instanță, s-a constatat că acesta suferă de ciroză,

gastrită, diabet zaharat și fibrilație arterială paroxistică, iar comisia de

expertiză a propus, față de aceste diagnostice, dar și față de patologia

asociată acestor boli, întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3

luni, timp în care condamnatul se află în imposibilitatea executării pedepsei.

Împotriva sentinței a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motive de nelegalitate

și netemeinicie, întrucât instanța de fond a dispus întreruperea executării

pedepsei la care a fost condamnat petentul, fără să precizeze în dispozitivul

hotărârii atacate și perioada de 3 luni, de altfel menționată în concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză, dar și de textul de lege aplicabil

speței.

Se solicită admiterea recursului, casarea

hotărârii și stabilirea termenului de 3 luni pentru perioada întreruperii

executării pedepsei.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor

formulate de parchet, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art. 455 raportat. la art. 453 lit. a)

C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se

constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o

boală gravă care face imposibilă executarea în continuare a pedepsei, iar

instanța apreciază că întreruperea executării pedepsei și lăsarea în libertate

a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din economia acestor dispoziții legale,

pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei, instanța trebuie să

constate îndeplinirea a două condiții esențiale, respectiv existența unei boli

grave constatată printr-o expertiză medico-legală și inexistența pericolului

pentru ordinea publică în caz de punere în libertate a condamnatului.

Cele două condiții sunt întrunite în cauză,

discuția purtându-se doar asupra necesității stabilirii unei durate de

întrerupere a executării pedepsei.

Art. 457 alin. (2

1

) raportat. la art.

454 alin. (2) C. proc. pen., prevede că instanța de executare ține evidența

întreruperilor acordate și, la expirarea termenului, ia măsuri pentru

reînceperea executării. Dacă nu s-a stabilit un termen, judecătorul delegat al

instanței de executare este obligat să verifice periodic dacă mai subzistă

cauza care a determinat întreruperea executării pedepsei, iar când constată că

aceasta a încetat, să ia măsuri pentru reîncarcerarea condamnatului.

Reglementările de mai sus nu interzic, ci

presupun stabilirea unei durate limită de întrerupere a executării pedepsei

pentru existența unei boli grave.

În aceste condiții, pentru a evita

sustragerea condamnaților de la executarea pedepselor și a asigura realizarea

finalității procesului penal, este justificată stabilirea unei durate de

întrerupere a executării pedepsei, cu obligarea de prezentare a condamnatului

pentru reîncarcerare la expirarea termenului stabilit de instanță.

Nimic nu împiedică condamnatul ca, la

expirarea perioadei stabilite pentru întreruperea executării pedepsei, să

formuleze o nouă cerere cu același obiect, dacă starea sănătății nu s-a

îmbunătățit.

În cauză, având în vedere și concluziile

raportului de expertiză medico-legală, Înalta Curte apreciază că se impune

întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, începând cu data

pronunțării prezentei decizii.

Se recurge la stabilirea acestei limite de

începere a curgerii termenului (dies a quo) pentru că persoanei condamnate nu i

se poate imputa scurgerea deja a perioadei de care ar fi beneficiat și pentru a

se asigura efectiv timpul necesar ameliorării sănătății condamnatului.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul,

va casa sentința și, rejudecând, va dispune întreruperea executării pedepsei pe

o durată de 3 luni, începând cu data de 24 februarie 2009.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor

rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul de apărător din oficiu se va plăti

din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva sentinței penale nr.

288 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, privind

pe intimatul condamnat D.G.

Casează sentința penală sus-menționată și

dispune întreruperea executării pedepsei pe un termen de 3 luni, începând cu

data de 24 februarie 2009.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă

de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24

februarie 2009.