ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3284/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 221 din 18 august 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală, s-a admis cererea petentului-condamnat D.G. (fiul lui G. și E.).

În baza art. 455 rap. la art. 453 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. a dispus întreruperea executării pedepsei închisorii

de 4 ani, aplicată prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 2262 din 23

iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pentru o

perioadă de 3 luni, de la data punerii în libertate - 18 august 2009 - la 18

noiembrie 2009, și punerea în libertate de îndată a condamnatului.

Pe durata întreruperii executării

pedepsei condamnatul va respecta următoarele obligații:

- să nu depășească limita

teritorială a localității de domiciliu, decât în condițiile stabilite de

instanță;

- să se prezinte la instanță, ori de

câte ori este chemat, sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de

către instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de

poliție, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și

să nu poarte nicio armă.

În baza art. 453

1

alin.

(2) lit. d) și f) C. proc. pen. inculpatul nu va conduce nici un autovehicul și

nu va exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit faptele pentru care a

fost condamnat prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții

de Apel București, pe durata întreruperii executării pedepsei.

A atras atenția condamnatului asupra

disp. art. 454 alin. (11) C. proc. pen. - să nu încalce cu rea-credință

obligațiile și măsurile stabilite de instanță, în caz contrar urmând a se

dispune revocarea întreruperii executării pedepsei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că petentul D.G. a solicitat întreruperea

executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 49

din 26 februarie 2009 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală

nr. 2262 din 23 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

întrucât starea sa de sănătate s-a agravat, necesitând tratament în vederea

efectuării unei intervenții chirurgicale de transplant de ficat.

În cauză s-a dispus

efectuarea unei expertize medico-legale potrivit art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Petentul condamnat a fost

condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare prin sentința penală nr.

49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală

nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, iar prin sentința penală nr. 288 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București a fost admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată

de petentul condamnat și s-a dispus întreruperea executării pedepsei până când

starea de sănătate a acestuia se va ameliora, astfel încât pedeapsa să fie pusă

în executare.

Prin Decizia penală nr. 652

din 24 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

dispus casarea în parte a sentinței penale nr. 288 din 5 noiembrie 2008 și

întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, începând cu 24

februarie 2009.

Condamnatul a fost

reîncarcerat la 27 mai 2009 în Penitenciarul Rahova, ca urmare a expirării

perioadei de întrerupere a executării pedepsei.

Conform expertizei dispuse

de instanță și efectuată de I.N.M.L. M.M. nr. A1/6124/2009, s-a apreciat că

este îndeplinită condiția prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

respectiv ca petentul condamnat să sufere de boli grave, care îl pun în

imposibilitatea executării pedepsei, pe o durată de 3 luni, iar lăsarea în

libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Instanța de fond a apreciat

că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 139

1

C. proc. pen.,

în condițiile în care administrația locului de detenție nu a dispus efectuarea

tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a M.S. și mai mult,

medicul, reprezentant al A.N.P., ca membru al comisiei de primă expertiză

medico-legală a recomandat întreruperea executării pedepsei, întrucât acesta se

află în imposibilitatea executării acesteia în rețeaua A.N.P., și totodată,

condamnatul nu a fost transportat la vreo unitate medicală sub pază.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – D.N.A., secția judiciară penală apreciind că hotărârea este

nelegală, întrucât s-a făcut o greșită aplicare a legii, invocând motivul de

casare prevăzut de art. 385

3

pct. 17

1

C. proc. pen.

Astfel, în mod greșit s-a

considerat că sunt întrunite condițiile privind întreruperea executării

pedepsei deoarece, conform raportului de expertiză nu s-a stabilit că petentul

suferă de o boală gravă, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol

public pentru ordinea publică.

Examinând recursul M.P.,

prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de

drept, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond

este legală și temeinică, făcându-se o corectă aplicare a legii.

Astfel, instanța a respectat

dispozițiile legale, art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. dispunând

efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească afecțiunile de care

suferă petentul și dacă executarea pedepsei este posibilă în regim de detenție.

Conform concluziilor

raportului de primă expertiză medico-legală nr. A1/6124/2009 întocmit de I.N.M.L.,

petentul D.G. prezintă diagnosticul de ciroză hepatică de etiologie

mixtă-virală VHB și toxic nutrițională, cu indicație de transplant hepatic,

varice esofagiene gr. III-IV, hemoragie digestivă superioară în antecedente,

prin ruptură de varice esofagiene, encefalopatie hepatică cronică, gr. II;

hipersplenism hematologic cu trombocitopenie severă; diabet zaharat tip 2

insulinonecesitant; obezitate gr. III; boală cardiacă ischemică, fibrilație

arterială paroxistică în antecedente; hipertensiune arterială formă medie grad

de risc înalt; colecistită cronică alitiazică, boli care îl pun în

imposibilitatea executării pedepsei pe o perioadă de cel puțin 3 luni.

Analizând concluziile

raportului de expertiză medico-legală, Înalta Curte constată că, din punct de

vedere medical este îndeplinită condiția că petentul suferă de boli grave - ciroză

hepatică, varice esofagiene, hipersplenism hematologic cu trombocitopenie

severă severe – care îl pun în imposibilitatea executării pedepsei pe o durată

de cel puțin 3 luni.

Critica M.P. vizând

concluziile raportului de expertiză medico-legală în sensul că nu se

menționează dacă condamnatul suferă de o boală gravă, ci se precizează, doar că

petentul necesită tratament de strictă specialitate și supraveghere medicală în

clinici aparținând M.S., este nejustificată, întrucât nu este necesară

utilizarea acestei terminologii în conținutul raportului de expertiză, deoarece

interpretarea probelor și a textului art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. o

face instanța de judecată.

În mod corect, în funcție de

probe (expertiza medico-legală), instanța de fond a apreciat că petentul suferă

de boli grave în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 453 lit. a) C. proc.

pen.

Nu se poate susține că

bolile de care suferă petentul nu sunt grave, atâta timp cât acestea îl pun în

imposibilitatea executării pedepsei pe o durată de cel puțin 3 luni, iar

acestea au fost constatate de către persoane avizate și nu de către instanța de

judecată pe baza unor acte medicale, dându-se eficiență principiilor

constituționale și europene privind interdicția tratamentelor inumane și

abuzive (art. 3 din C.E.D.O.).

Susținerea M.P. că petentul

prezintă pericol public, întrucât a fost condamnat la infracțiuni de corupție,

favorizare a infractorului, fals, uz de fals și înșelăciune, toate în formă

continuată, este nefondată. Instanța de fond a apreciat că petentul condamnat

nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere persoana

condamnatului (acesta, în perioada în care a mai beneficiat de întreruperea

executării pedepsei și-a respectat obligațiile și măsurile impuse de instanța

de judecată, a efectuat tratamentul medical, conform actelor existe la dosar),

afecțiunea de care suferă (bolile sunt grave, astfel încât și din punct de

vedete al sănătății petentul nu are cum să întreprindă acțiuni de natură a

afecta ordinea publică, respectiv angrenarea sa în alte fapte de natură

penală), infracțiunile pentru care a fost condamnat (inculpatul nu a săvârșit

infracțiuni de violență care să atragă o reacție de dezaprobare din partea

societății sau de răzbunare pe cel condamnat dincolo de limitele justiției),

astfel încât s-a dat prevalență unui drept fundamental particular față de

interesul public (M. c. Franței).

De asemenea, așa cum a

statua și C.E.D.O. după trecerea unui interval de timp de la săvârșirea faptei,

pericolul pentru ordinea publică se atenuează și nu se mai justifică

menționarea acestui motiv în respingerea cererilor făcute fie de către

inculpați, fie de către condamnați (S. vs. România și C. vs. România), iar

existența acestui pericol trebuie să se bazeze pe probe nu pe prezumții. De

asemenea, luarea în considerare a pericolului pentru ordinea publică se poate

face doar în circumstanțe excepționale în care există probe care să indice

magnitutdinea pericolului real pentru ordinea publică pe l-ar reprezenta

lăsarea unui acuzat în libertate (Letellier vs. Franța).

O altă critică de recurs a M.P.

vizează incidența art. 139

1

C. proc. pen., potrivit modificărilor art.

453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pe care instanța de fond în mod greșit, în

opinia parchetului, le-a considerat a nu fi aplicabile în cauză. Conform

dispozițiilor legale această măsură se dispune de către administrația locului

de deținere (avea această posibilitate doar pe baza actelor medicale), fără

intervenția instanței, fapt care nu s-a întâmplat, și mai mult medicul

–reprezentant al A.N.P. a recomandat ca membru al comisiei de primă expertiză

medico-legală, întreruperea executării pedepsei întrucât condamnatul se află în

imposibilitatea executării acesteia, astfel încât în mod logic s-a considerat

că nu se impune aplicarea art. 139

1

C. proc. pen.

Pentru aceste considerente,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca

nefondat recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.N.A.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva sentinței

penale nr. 221 din 18 august 2009 a Curții de Apel București, secția I penală,

privind pe intimatul condamnat D.G.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 15 octombrie 2009.