ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3284/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 221 din 18 august 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis cererea petentului-condamnat D.G. (fiul lui G. și E.). În baza art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a dispus întreruperea executării pedepsei închisorii de 4 ani, aplicată prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pentru o perioadă de 3 luni, de la data punerii în libertate - 18 august 2009 - la 18 noiembrie 2009, și punerea în libertate de îndată a condamnatului.

Pe durata întreruperii executării pedepsei condamnatul va respecta următoarele obligații: - să nu depășească limita teritorială a localității de domiciliu, decât în condițiile stabilite de instanță; - să se prezinte la instanță, ori de câte ori este chemat, sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio armă. În baza art. 453 1 alin. (2) lit. d) și f) C. proc. pen. inculpatul nu va conduce nici un autovehicul și nu va exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, pe durata întreruperii executării pedepsei.

A atras atenția condamnatului asupra disp. art. 454 alin. (11) C. proc. pen. - să nu încalce cu rea-credință obligațiile și măsurile stabilite de instanță, în caz contrar urmând a se dispune revocarea întreruperii executării pedepsei. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că petentul D.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât starea sa de sănătate s-a agravat, necesitând tratament în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale de transplant de ficat.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale potrivit art. 453 lit. a) C. proc. pen. Petentul condamnat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar prin sentința penală nr. 288 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București a fost admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul condamnat și s-a dispus întreruperea executării pedepsei până când starea de sănătate a acestuia se va ameliora, astfel încât pedeapsa să fie pusă în executare.

Prin Decizia penală nr. 652 din 24 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus casarea în parte a sentinței penale nr. 288 din 5 noiembrie 2008 și întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, începând cu 24 februarie 2009. Condamnatul a fost reîncarcerat la 27 mai 2009 în Penitenciarul Rahova, ca urmare a expirării perioadei de întrerupere a executării pedepsei. Conform expertizei dispuse de instanță și efectuată de I.N.M.L. M.M. nr. A1/6124/2009, s-a apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. respectiv ca petentul condamnat să sufere de boli grave, care îl pun în imposibilitatea executării pedepsei, pe o durată de 3 luni, iar lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 139 1 C. proc. pen., în condițiile în care administrația locului de detenție nu a dispus efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a M.S. și mai mult, medicul, reprezentant al A.N.P., ca membru al comisiei de primă expertiză medico-legală a recomandat întreruperea executării pedepsei, întrucât acesta se află în imposibilitatea executării acesteia în rețeaua A.N.P., și totodată, condamnatul nu a fost transportat la vreo unitate medicală sub pază. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., secția judiciară penală apreciind că hotărârea este nelegală, întrucât s-a făcut o greșită aplicare a legii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 385 3 pct. 17 1 C. proc.

pen. Astfel, în mod greșit s-a considerat că sunt întrunite condițiile privind întreruperea executării pedepsei deoarece, conform raportului de expertiză nu s-a stabilit că petentul suferă de o boală gravă, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol public pentru ordinea publică. Examinând recursul M.P., prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, făcându-se o corectă aplicare a legii. Astfel, instanța a respectat dispozițiile legale, art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. dispunând efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească afecțiunile de care suferă petentul și dacă executarea pedepsei este posibilă în regim de detenție.

Conform concluziilor raportului de primă expertiză medico-legală nr. A1/6124/2009 întocmit de I.N.M.L., petentul D.G. prezintă diagnosticul de ciroză hepatică de etiologie mixtă-virală VHB și toxic nutrițională, cu indicație de transplant hepatic, varice esofagiene gr. III-IV, hemoragie digestivă superioară în antecedente, prin ruptură de varice esofagiene, encefalopatie hepatică cronică, gr. II; hipersplenism hematologic cu trombocitopenie severă; diabet zaharat tip 2 insulinonecesitant; obezitate gr. III; boală cardiacă ischemică, fibrilație arterială paroxistică în antecedente; hipertensiune arterială formă medie grad de risc înalt; colecistită cronică alitiazică, boli care îl pun în imposibilitatea executării pedepsei pe o perioadă de cel puțin 3 luni.

Analizând concluziile raportului de expertiză medico-legală, Înalta Curte constată că, din punct de vedere medical este îndeplinită condiția că petentul suferă de boli grave - ciroză hepatică, varice esofagiene, hipersplenism hematologic cu trombocitopenie severă severe – care îl pun în imposibilitatea executării pedepsei pe o durată de cel puțin 3 luni. Critica M.P. vizând concluziile raportului de expertiză medico-legală în sensul că nu se menționează dacă condamnatul suferă de o boală gravă, ci se precizează, doar că petentul necesită tratament de strictă specialitate și supraveghere medicală în clinici aparținând M.S., este nejustificată, întrucât nu este necesară utilizarea acestei terminologii în conținutul raportului de expertiză, deoarece interpretarea probelor și a textului art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. o face instanța de judecată. În mod corect, în funcție de probe (expertiza medico-legală), instanța de fond a apreciat că petentul suferă de boli grave în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 453 lit. a) C. proc. pen. Nu se poate susține că bolile de care suferă petentul nu sunt grave, atâta timp cât acestea îl pun în imposibilitatea executării pedepsei pe o durată de cel puțin 3 luni, iar acestea au fost constatate de către persoane avizate și nu de către instanța de judecată pe baza unor acte medicale, dându-se eficiență principiilor constituționale și europene privind interdicția tratamentelor inumane și abuzive (art. 3 din C.E.D.O.). Susținerea M.P. că petentul prezintă pericol public, întrucât a fost condamnat la infracțiuni de corupție, favorizare a infractorului, fals, uz de fals și înșelăciune, toate în formă continuată, este nefondată.

Instanța de fond a apreciat că petentul condamnat nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere persoana condamnatului (acesta, în perioada în care a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei și-a respectat obligațiile și măsurile impuse de instanța de judecată, a efectuat tratamentul medical, conform actelor existe la dosar), afecțiunea de care suferă (bolile sunt grave, astfel încât și din punct de vedete al sănătății petentul nu are cum să întreprindă acțiuni de natură a afecta ordinea publică, respectiv angrenarea sa în alte fapte de natură penală), infracțiunile pentru care a fost condamnat (inculpatul nu a săvârșit infracțiuni de violență care să atragă o reacție de dezaprobare din partea societății sau de răzbunare pe cel condamnat dincolo de limitele justiției), astfel încât s-a dat prevalență unui drept fundamental particular față de interesul public (M. c. Franței).

De asemenea, așa cum a statua și C.E.D.O. după trecerea unui interval de timp de la săvârșirea faptei, pericolul pentru ordinea publică se atenuează și nu se mai justifică menționarea acestui motiv în respingerea cererilor făcute fie de către inculpați, fie de către condamnați (S. vs. România și C. vs. România), iar existența acestui pericol trebuie să se bazeze pe probe nu pe prezumții. De asemenea, luarea în considerare a pericolului pentru ordinea publică se poate face doar în circumstanțe excepționale în care există probe care să indice magnitutdinea pericolului real pentru ordinea publică pe l-ar reprezenta lăsarea unui acuzat în libertate (Letellier vs. Franța). O altă critică de recurs a M.P.

vizează incidența art. 139 1 C. proc. pen., potrivit modificărilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pe care instanța de fond în mod greșit, în opinia parchetului, le-a considerat a nu fi aplicabile în cauză. Conform dispozițiilor legale această măsură se dispune de către administrația locului de deținere (avea această posibilitate doar pe baza actelor medicale), fără intervenția instanței, fapt care nu s-a întâmplat, și mai mult medicul –reprezentant al A.N.P. a recomandat ca membru al comisiei de primă expertiză medico-legală, întreruperea executării pedepsei întrucât condamnatul se află în imposibilitatea executării acesteia, astfel încât în mod logic s-a considerat că nu se impune aplicarea art. 139 1 C. proc.

pen. Pentru aceste considerente, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 221 din 18 august 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul condamnat D.G. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.