ÎCCJ, decizie (scj.ro #83967)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83967) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Întreruperea
executării pedepsei închisorii. Cazul prevăzut în art. 455 raportat la art. 453
alin. (1) lit. a) C.
proc
.
pen
.
Stabilirea termenului întreruperii
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal.
Partea specială. Executarea hotărârilor penale
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
întreruperea
executării pedepsei închisorii
-
cazul prevăzut în
art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C.
proc
.
pen
.
-
stabilirea
termenului întreruperii
C.
proc
.
pen
.,
art. 454 alin. (2), art. 457 alin. (2
1
)
Potrivit art. 455 raportat la art.
453 alin. (1) lit. a) C.
proc
.
pen
.,
executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza
unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care
face imposibilă executarea în continuare a pedepsei, iar instanța apreciază că
întreruperea executării pedepsei și lăsarea în libertate a condamnatului nu
prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din prevederile art. 457 alin. (2)
și alin. (2
1
) raportat la art. 454 alin. (2) teza a doua C.
proc
.
pen
. rezultă că instanța de
executare ține evidența întreruperilor acordate, iar la expirarea termenului,
ia măsuri pentru reînceperea executării. Dacă nu s-a stabilit un termen,
judecătorul delegat al instanței de executare este obligat să verifice periodic
dacă mai subzistă cauza care a determinat întreruperea executării pedepsei, iar
când constată că aceasta a încetat, să ia măsuri pentru
reîncarcerarea
condamnatului.
Prin urmare, aceste prevederi nu
interzic stabilirea unui termen de întrerupere a executării pedepsei închisorii
pentru cazul prevăzut în art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C.
proc
.
pen
. În acest caz, condamnatul
poate, la expirarea termenului de întrerupere a executării pedepsei închisorii,
să formuleze o nouă cerere de întrerupere întemeiată pe art. 455 raportat la
art. 453 alin. (1) lit. a) C.
proc
.
pen
., dacă starea sănătății nu s-a ameliorat.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 652 din 24 februarie
2009
Prin sentința nr. 288 din 5
noiembrie 2008, Curtea de Apel București, Secția I penală, a admis cererea
formulată de condamnatul
D.G.
privind
întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin
sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București,
definitivă prin decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
În baza art. 455 alin. (1) C.
proc
.
pen
. raportat la art. 453
alin. (1) lit. a) C.
proc
.
pen
.,
a dispus întreruperea executării pedepsei închisorii, până când starea de
sănătate a acestuia se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în
executare.
A impus condamnatului ca, pe durata
întreruperii executării pedepsei, să respecte următoarele obligații, prevăzute în art. 453
1
C.
proc
.
pen
.:
- să nu depășească limita
teritorială a localității de domiciliu decât în condițiile stabilite de
instanță;
- să se prezinte la instanță ori de
câte ori este chemat sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de
către instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de
poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără
încuviințarea instanței care a dispus întreruperea;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte
nicio
armă.
În baza art. 453
1
alin.
(2) lit. f) C.
proc
.
pen
.,
a interzis condamnatului să exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit
faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 49 din 26
februarie 2008 a Curții de Apel București.
A aplicat dispozițiile art. 454 alin. (1
1
) C.
proc
.
pen
. și, în baza art. 454
alin. (1
2
) C.
proc
.
pen
.,
a atras atenția condamnatului asupra acestor dispoziții, respectiv să nu
încalce cu rea-credință obligațiile menționate, în caz contrar instanța de
judecată urmând să revoce întreruperea executării pedepsei și să dispună
punerea în executare a pedepsei privative de libertate.
A dispus ca organul de poliție
desemnat cu supravegherea de către instanță să verifice periodic respectarea
obligațiilor de către condamnat, iar în cazul în care ar constata încălcări ale
acestora să sesizeze de îndată instanța de executare.
Pentru a pronunța această sentință,
prima instanță a reținut că petentul a solicitat întreruperea executării
pedepsei la care a fost condamnat, dat fiind că afecțiunile de care suferă îl
pun în imposibilitate de a suporta regimul de penitenciar.
Instanța de fond a constatat că,
prin sentința nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, Secția I
penală, definitivă prin decizia nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, Secția penală, petentul a fost condamnat la o pedeapsă
rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită,
trafic de influență, favorizare a infractorului, înșelăciune, fals intelectual,
fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals și a fost încarcerat la
Penitenciarul Rahova la data de 6 august 2008, pedeapsa urmând să expire la
data de 5 august 2012.
Din concluziile raportului de
expertiză medico-legală dispusă de instanță, s-a constatat că acesta suferă de
ciroză, gastrită, diabet zaharat și fibrilație arterială paroxistică, iar
comisia de expertiză a propus, față de aceste diagnostice, dar și față de patologia
asociată acestor boli, întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3
luni, timp în care condamnatul se află în imposibilitatea executării pedepsei.
Împotriva sentinței a declarat
recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motive de
nelegalitate
și netemeinicie, întrucât instanța de fond a
dispus întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnat petentul, fără
să precizeze în dispozitivul hotărârii atacate și perioada de 3 luni, de altfel
menționată în concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, dar și în
textul de lege aplicabil speței.
Se solicită admiterea recursului,
casarea hotărârii și stabilirea termenului de 3 luni pentru perioada
întreruperii executării pedepsei.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor
formulate de parchet, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform
art. 385
6
alin. (3) C.
proc
.
pen
., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 455 raportat la art.
453 alin. (1) lit. a) C.
proc
.
pen
.,
executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza
unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care
face imposibilă executarea în continuare a pedepsei, iar instanța apreciază că
întreruperea executării pedepsei și lăsarea în libertate a condamnatului nu
prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din economia acestor dispoziții
legale, pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei, instanța trebuie
să constate îndeplinirea a două condiții esențiale, respectiv existența unei
boli grave constatată printr-o expertiză medico-legală și inexistența
pericolului pentru ordinea publică în caz de punere în libertate a
condamnatului.
Cele două condiții sunt întrunite în
cauză, discuția purtându-se doar asupra necesității stabilirii unei durate de
întrerupere a executării pedepsei.
Art. 457 alin. (2
1
)
raportat la art. 454 alin. (2) C.
proc
.
pen
. prevede că instanța de executare ține evidența
întreruperilor acordate și, la expirarea termenului, ia măsuri pentru
reînceperea executării. Dacă nu s-a stabilit un termen, judecătorul delegat al
instanței de executare este obligat să verifice periodic dacă mai subzistă
cauza care a determinat întreruperea executării pedepsei, iar când constată că
aceasta a încetat, să ia măsuri pentru
reîncarcerarea
condamnatului.
Reglementările de mai sus nu
interzic, ci presupun stabilirea unei durate limită de întrerupere a executării
pedepsei pentru existența unei boli grave.
În aceste condiții, pentru a evita
sustragerea condamnaților de la executarea pedepselor și a asigura realizarea
finalității procesului penal, este justificată stabilirea unei durate de
întrerupere a executării pedepsei, cu obligarea de prezentare a condamnatului
pentru
reîncarcerare
la expirarea termenului stabilit
de instanță.
Nimic nu împiedică condamnatul ca,
la expirarea perioadei stabilite pentru întreruperea executării pedepsei, să
formuleze o nouă cerere cu același obiect, dacă starea sănătății nu s-a
îmbunătățit.
În cauză, având în vedere și
concluziile raportului de expertiză medico-legală, Înalta Curte de Casație și
Justiție apreciază că se impune întreruperea executării pedepsei pe o perioadă
de 3 luni, începând cu data pronunțării prezentei decizii.
Se recurge la stabilirea acestei
limite de începere a curgerii termenului
(
dies
a quo
),
pentru că persoanei
condamnate nu i se poate imputa scurgerea deja a perioadei de care ar fi
beneficiat și pentru a se asigura efectiv timpul necesar ameliorării sănătății
condamnatului.
Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C.
proc
.
pen
.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința atacată
și, rejudecând, a dispus întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3
luni, începând cu data de 24 februarie 2009.