ÎCCJ, decizie (scj.ro #83967)

Întreruperea executării pedepsei închisorii. Cazul prevăzut în art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc . pen . Stabilirea termenului întreruperii Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale Indice alfabetic: Drept procesual penal - întreruperea executării pedepsei închisorii - cazul prevăzut în art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc . pen . - stabilirea termenului întreruperii C. proc . pen ., art. 454 alin. (2), art. 457 alin. (2 1 ) Potrivit art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc . pen ., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea în continuare a pedepsei, iar instanța apreciază că întreruperea executării pedepsei și lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din prevederile art. 457 alin. (2) și alin. (2 1 ) raportat la art. 454 alin. (2) teza a doua C. proc . pen . rezultă că instanța de executare ține evidența întreruperilor acordate, iar la expirarea termenului, ia măsuri pentru reînceperea executării. Dacă nu s-a stabilit un termen, judecătorul delegat al instanței de executare este obligat să verifice periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat întreruperea executării pedepsei, iar când constată că aceasta a încetat, să ia măsuri pentru reîncarcerarea condamnatului.

Prin urmare, aceste prevederi nu interzic stabilirea unui termen de întrerupere a executării pedepsei închisorii pentru cazul prevăzut în art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc . pen . În acest caz, condamnatul poate, la expirarea termenului de întrerupere a executării pedepsei închisorii, să formuleze o nouă cerere de întrerupere întemeiată pe art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc . pen ., dacă starea sănătății nu s-a ameliorat. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 652 din 24 februarie 2009 Prin sentința nr. 288 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, Secția I penală, a admis cererea formulată de condamnatul D.G. privind întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 455 alin. (1) C. proc . pen . raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc . pen ., a dispus întreruperea executării pedepsei închisorii, până când starea de sănătate a acestuia se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare. A impus condamnatului ca, pe durata întreruperii executării pedepsei, să respecte următoarele obligații, prevăzute în art. 453 1 C. proc . pen .: - să nu depășească limita teritorială a localității de domiciliu decât în condițiile stabilite de instanță; - să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus întreruperea; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio armă.

În baza art. 453 1 alin. (2) lit. f) C. proc . pen ., a interzis condamnatului să exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București. A aplicat dispozițiile art. 454 alin. (1 1 ) C. proc . pen . și, în baza art. 454 alin. (1 2 ) C. proc . pen ., a atras atenția condamnatului asupra acestor dispoziții, respectiv să nu încalce cu rea-credință obligațiile menționate, în caz contrar instanța de judecată urmând să revoce întreruperea executării pedepsei și să dispună punerea în executare a pedepsei privative de libertate. A dispus ca organul de poliție desemnat cu supravegherea de către instanță să verifice periodic respectarea obligațiilor de către condamnat, iar în cazul în care ar constata încălcări ale acestora să sesizeze de îndată instanța de executare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnat, dat fiind că afecțiunile de care suferă îl pun în imposibilitate de a suporta regimul de penitenciar.

Instanța de fond a constatat că, prin sentința nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, Secția I penală, definitivă prin decizia nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, favorizare a infractorului, înșelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals și a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova la data de 6 august 2008, pedeapsa urmând să expire la data de 5 august 2012. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală dispusă de instanță, s-a constatat că acesta suferă de ciroză, gastrită, diabet zaharat și fibrilație arterială paroxistică, iar comisia de expertiză a propus, față de aceste diagnostice, dar și față de patologia asociată acestor boli, întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, timp în care condamnatul se află în imposibilitatea executării pedepsei.

Împotriva sentinței a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond a dispus întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnat petentul, fără să precizeze în dispozitivul hotărârii atacate și perioada de 3 luni, de altfel menționată în concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, dar și în textul de lege aplicabil speței. Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și stabilirea termenului de 3 luni pentru perioada întreruperii executării pedepsei.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate de parchet, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc . pen ., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea în continuare a pedepsei, iar instanța apreciază că întreruperea executării pedepsei și lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din economia acestor dispoziții legale, pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei, instanța trebuie să constate îndeplinirea a două condiții esențiale, respectiv existența unei boli grave constatată printr-o expertiză medico-legală și inexistența pericolului pentru ordinea publică în caz de punere în libertate a condamnatului. Cele două condiții sunt întrunite în cauză, discuția purtându-se doar asupra necesității stabilirii unei durate de întrerupere a executării pedepsei. Art. 457 alin. (2 1 ) raportat la art. 454 alin. (2) C. proc . pen . prevede că instanța de executare ține evidența întreruperilor acordate și, la expirarea termenului, ia măsuri pentru reînceperea executării. Dacă nu s-a stabilit un termen, judecătorul delegat al instanței de executare este obligat să verifice periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat întreruperea executării pedepsei, iar când constată că aceasta a încetat, să ia măsuri pentru reîncarcerarea condamnatului.

Reglementările de mai sus nu interzic, ci presupun stabilirea unei durate limită de întrerupere a executării pedepsei pentru existența unei boli grave. În aceste condiții, pentru a evita sustragerea condamnaților de la executarea pedepselor și a asigura realizarea finalității procesului penal, este justificată stabilirea unei durate de întrerupere a executării pedepsei, cu obligarea de prezentare a condamnatului pentru reîncarcerare la expirarea termenului stabilit de instanță. Nimic nu împiedică condamnatul ca, la expirarea perioadei stabilite pentru întreruperea executării pedepsei, să formuleze o nouă cerere cu același obiect, dacă starea sănătății nu s-a îmbunătățit. În cauză, având în vedere și concluziile raportului de expertiză medico-legală, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că se impune întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, începând cu data pronunțării prezentei decizii.

Se recurge la stabilirea acestei limite de începere a curgerii termenului ( dies a quo ), pentru că persoanei condamnate nu i se poate imputa scurgerea deja a perioadei de care ar fi beneficiat și pentru a se asigura efectiv timpul necesar ameliorării sănătății condamnatului. Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința atacată și, rejudecând, a dispus întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3 luni, începând cu data de 24 februarie 2009.