ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 martie 2007, reclamanții M.A., B.S., B.C.I., B.Ș.D. și N.C. au solicitat Judecătoriei Craiova, în contradictoriu cu intimații Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova (R.A.A.D.P.F.L.) și SC B. SRL să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 17 august 2005, încheiat între cele două pârâte. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin contractul menționat, cele două pârâte s-au obligat să vândă, respectiv să cumpere, imobilul cu destinație de spațiu comercial, situat în municipiul Craiova, str. Th. Aman, imobil compus din construcții și terenul aferent în indiviziune.

Reclamanții au arătat că imobilul a aparținut Băncii C. SA Craiova, fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, autorii lor având calitatea de acționari ai Băncii C. SA Craiova, astfel că ei, în calitate de moștenitori, au formulat în baza Legii nr. 10/2001, notificarea prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului (cererea lor făcând, în prezent, obiectul dosarului nr. 368/2004 al Tribunalului Dolj).

Au solicitat să se constate că acest contract a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar printr-o precizare ulterioară, reclamanții au invocat și încălcarea dispozițiilor art. 4 pct. 4 din Legea nr. 422 din 8 iulie 2001, în sensul nesocotirii cu ocazia încheierii contractului, a dreptului de preemțiune al Statului Român, spațiul ce formează obiectul acestui contract aflându-se în imobilul denumit „C.A.”, imobil ce este cuprins în lista monumentelor istorice situate în municipiul Craiova. Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 14787 din 5 noiembrie 2007, față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) raportate la cele ale art. 158 și art. 159 C. proc.

civ., apreciind că întrucât pârâta SC B. SRL este societate comercială iar litigiul are ca obiect un spațiu comercial și nu este evaluabil în bani, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția comercială. Tribunalul Dolj, secția comercială, înregistrând cauza sub nr. 5279/63/2008, prin încheierea de ședință de la 19 martie 2008, în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei către Secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției de contencios administrativ a Tribunalului Dolj sub nr. 6956/63/2008 această instanță, prin sentința nr. 1144 din 22 aprilie 2008, declinându-și la rândul ei competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secția civilă.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Curții de Apel Craiova pentru soluționarea conflictului ivit. În considerentele sentinței s-a reținut faptul că pârâții R.A.A.D.P.F.L. Craiova și SC B. SRL Craiova, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, cu plata prețului în rate, din 17 august 2005, obiectul contractului constituindu-l spațiul comercial situat în municipiul Craiova, str. Th. Aman, în suprafață de 129,25 mp din care utilă 99,42 mp, și a terenului aferent în indiviziune, în suprafață de 25,17 mp, imobilul respectiv aparținând domeniului privat al municipiului Craiova.

Față de apartenența bunului la domeniul privat al unității administrativ teritoriale, instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, potrivit cărora dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel.

Mai mult, a considerat instanța, că o eventuală atribuire a competenței de soluționare a acestei cauze unei instanțe de contencios administrativ, nu ar fi justificată nici prin raportare la dispozițiile Legii nr. 554/2004, care, la obiectul acțiunii judiciare, arată faptul că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile ce apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

Or, arată în motivarea ei instanța Tribunalului Dolj, pentru a putea vorbi de un contract administrativ, în temeiul definiției legale date de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este imperios necesar ca un astfel de contract să aibă ca obiect un bun ce aparține domeniului public sau lucrări de interes public ori servicii publice, iar nu un bun aparținând domeniului privat al unei autorități teritorial administrative. Fiind învestită cu soluționarea acestui conflict negativ de competență, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 35/CNC din 20 iunie 2008 l-a soluționat stabilind competența în favoarea Judecătoriei Craiova.

Curtea de Apel a reținut în argumentarea soluției sale, faptul că, în raport de natura privată a dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul contractului a cărui nulitate s-a invocat, acest contract nu are natură administrativă, astfel încât litigiul nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ. A mai arătat instanța Curții de Apel că această opinie este în acord și cu dispozițiile Legii nr. 550/2002, care stabilește competența instanțelor de contencios numai asupra procedurii privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, legiuitorul evitând să dea în competența instanței de contencios administrativ și contestarea actului final, contractul de vânzare-cumpărare, din cauza naturii civile a acestuia.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanții M.A., B.S., B.C.I., B.Ș.D. și N.C. au declarat recurs. În motivarea recursului lor, reclamanții au arătat că sentința atacată încalcă prevederile exprese ale art. 27 din Legea nr. 550/2002, privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, disociind în mod nejustificat actul juridic al vânzării spațiului în litigiu, de „procedurile de vânzare”, date de legiuitor prin dispozițiile textului invocat, în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ.

Consideră că deși în mod judicios instanța ce a pronunțat regulatorul de competență atacat, a reținut faptul că în speță nu este vorba de un contract de natură administrativă, totuși este dincolo de orice îndoială faptul că legiuitorul, prin dispozițiile art. 27 din Legea nr. 550/2002, a stabilit că instanța competentă material să analizeze motivele de nulitate ale contractului atacat în cauza de față, este instanța de contencios administrativ. Intimata-pârâtă, față de motivele de nelegalitate invocate de recurenții-reclamanți în cererea de recurs, a depus întâmpinare susținând în esență, că în mod temeinic Curtea de Apel Craiova a stabilit că instanța competentă să judece prezentul litigiu este Judecătoria Craiova, dată fiind evidența faptului că actul a cărui nulitate a fost cerută să fie constatată, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 17 august 2005, are o natură civilă.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte, constată că față de elementele concrete ale speței și în raport cu prevederile legale aplicabile acesteia, recursul este fondat, instanța competentă să judece prezenta cauză fiind Tribunalul Dolj, secția comercială, astfel cum a stabilit și Judecătoria Craiova, secția civilă, prin sentința nr. 14787 din 5 noiembrie 2007. În mod corect instanța Curții de Apel Craiova a constatat că, în speță, contractul atacat, în raport de natura privată a dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul său, nu are natură administrativă, astfel încât litigiul nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ.

Tot în mod corect a apreciat instanța și faptul că dispozițiile Legii nr. 550/2002, privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local nu sunt aplicabile speței, competența specială a instanței de contencios administrativ stabilită prin această lege fiind limitată în mod exclusiv la: contestarea raportului de evaluare și stabilirea prețului de vânzare, refuzul de a încheia procesul-verbal sau încheierea nelegală și netemeinică a procesului-verbal cuprinzând datele cu privire la desfășurarea procedurii de vânzare și prețul obținut pentru spațiul vândut, refuzul vânzătorului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare sau orice alte litigii privind desfășurarea procedurilor de vânzare a spațiilor comerciale sau de prestări servicii, fără însă ca legiuitorul să includă în această enumerare și contestarea însăși a valabilității contractului încheiat.

Cu toate acestea, competența de soluționare a prezentului litigiu a fost stabilită în mod greșit în favoarea Judecătoriei Craiova, secția civilă. Potrivit art. 7 C. com., sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale. Este neîndoielnic faptul că, în cauză una dintre pârâte - SC B. SRL este o societate comercială, și mai mult, obiectul litigiului este un imobil având destinația de spațiu comercial. Prin urmare, dispozițiile art. 56 C. com. potrivit cărora, dacă actul este comercial pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, în ceea ce privește actul, legii comerciale sunt incidente în cauză, conferind litigiului natură comercială.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. În raport de cele expuse, Înalta Curte concluzionează că față de caracterul comercial al litigiului și valoarea de peste 1 miliard de lei a contractului a cărui nulitate absolută a fost cerută, competența materială de soluționare în primă instanță a acestei cereri revine Tribunalului Dolj, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A., B.S., B.C.I., B.Ș.D. și N.C. împotriva sentinței nr. 35/CNC din 20 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2009.