ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1283/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 26 mai 2006, cu modificările ulterioare, reclamanta F.R.F. a chemat în judecată pârâta, CN L.R. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 18.615.124,18 ron, reprezentând cota de 20% din încasările din pronosticurile sportive în anii 2003, 2004 și 2005, cuvenite în temeiul art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 14475 din 4 decembrie 2007 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 17.140.124,18 ron, precum și cheltuielile de judecată în sumă de 177.592,75 ron.

În pronunțarea sentinței s-a reținut că art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 este aplicabil în sensul că cota de 20% se referă la toate încasările pentru pariuri sportive și pronosticuri sportive – Pronosport și Pariloto – fără distincție între meciuri din campionatul intern sau campionatul internațional. Instanța a înlăturat susținerile pârâtei în sensul că finanțarea a 20% din încasări se aplică numai pronosticurilor sportive, prin Pronosport, reținând că în legislație nu se face nicio distincție între pariu sportiv și pronostic sportiv, cele două noțiuni, fiind similare, neexistând nicio diferență de regim juridic. Ca urmare, pârâta datorează pe perioada neprescrisă, plata a 20% din încasări atât la jocul Pronosport cât și Pariloto.

Expertiza contabilă după verificarea documentației contabile a stabilit suma ce reprezintă finanțarea cu 20% din încasările realizate de pârâtă din care s-au dedus sumele achitate prin convențiile intervenite între părți. Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială prin decizia nr. 400 din 13 octombrie 2008, sentința atacată fiind schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. S-a reținut, în esență, că instanța de fond a considerat greșit că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 se aplică pârâtei. Pârâta nu are obligația finanțării în procent de 20% din încasări a federațiilor sportive naționale, inclusiv F.R.F., această obligație revenind numai celorlalți agenți economici care au în obiectul de activitate pronosticuri sportive.

S-a mai reținut că întemeiat apelanta a susținut că atât jocurile organizate de Pronosport cât și de Pariloto sunt pariuri sportive și pronosticuri sportive, întrucât pronosticul nu este identic cu pariul și aceasta rezultă din chiar Legea nr. 69/2000, care folosește aceste noțiuni în contexte diferite, iar art. 71 alin. (1) lit. e) se referă numai la pronosticuri sportive nu și la pariuri sportive. Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: - art. 304 pct. 4: instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, prin interpretarea art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, în sensul că această dispoziție legală nu se aplică pârâtei, care deține o poziție specială, detașată de ceilalți agenți economici ce acționează pe aceiași piață.

- art. 304 pct. 7: motivarea deciziei atacate cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât reținerile privind aplicarea Legii nr. 15/1990, Legii nr. 31/1990. H.G. nr. 266/1993, Legea nr. 31/1996, Legea nr. 140/2005, nu au legătură cu obiectul pricinii, singurul act normativ aplicabil fiind Legea nr. 69/2000. - art. 304 pct. 8: hotărârea instanței de apel, a dat o interpretare eronată art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, reținând că nu se referă la pariuri, întrucât pariurile sunt altceva decât pronosticurile. - art. 304 pct. 9: hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât greșit s-a înlăturat aplicarea Legii nr. 69/2000, întrucât această lege statuează clar și precis obligația plății cotei de 20% din încasările pârâtei din toate jocurile de noroc și destinatării obligației.

În soluționarea recursului, din actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele: În raport de obiectul cauzei, instanțele au avut a se pronunța dacă prevederile art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul, se aplică pârâtei și, în caz afirmativ, în ce măsură obligațiile legale au fost respectate. Această dispoziție legală prevede că „Sursele de finanțare a federațiilor sportive provin din: e) 20% din încasările realizate din pronosticurile sportive, ca urmare a utilizării de competiții de gen pentru ramura respectivă, organizate în campionatele naționale din alte țări, de federațiile și organismele sportive internaționale precum și în Cupa României”.

Instanța de fond a interpretat dispoziția legală citată în sensul că este aplicabilă pârâtei, aceasta având obligația legală de a plăti anual F.R.F., 20% din încasările realizate din pronosticurile sportive și pariurile sportive – Pronosport și Pariloto – ca urmare a utilizării la jocurile de noroc de competiții de fotbal internaționale sau din Cupa României. Interpretarea dispoziției legale menționate, dată de instanța de apel este diferită. S-a reținut că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, nu este aplicabilă CN L.R. SA, ci altor agenți economici, care au în obiectul de activitate pronosticuri sportive și că CN L.R. SA are alte obligații de finanțare, prevăzute în alte dispoziții legale speciale.

Această interpretare a instanței de apel este eronată, față de conținutul dispoziției legale, care este general, deci se adresează tuturor agenților economici, fără excepție, condiția fiind aceea a desfășurării activității de pronosticuri sportive. Ca urmare, CN L.R. SA având activitate de pronosticuri sportive este supusă aplicării art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, iar interpretarea instanței în sensul că pârâta ar avea, prin alte legi, alte obligații de finanțare, nu poate fi reținută, întrucât atât timp cât legiuitorul nu a făcut nicio distincție, dispoziția legală trebuie aplicată întocmai. De altfel, pârâta nici nu a contestat obligația de finanțare cu 20% din încasări, a F.R.F., așa cum rezultă din întâmpinarea de la fond.

În executarea art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, între părți s-au încheiat, pentru perioada 2003 - 2005, trei convenții, având ca obiect asigurarea finanțării cu 20% din încasări, iar pârâta a achitat anual anumite sume. Litigiul dintre părți s-a născut legat de cuantumul sumelor reprezentând 20% din încasările pârâtei, față de lipsa de transparență a acesteia, ceea ce a determinat dispunerea expertizei contabile, care, urmare verificării încasărilor pârâtei și în raport de sumele deja achitate, a stabilit diferențele ce se datorează. Ca urmare, susținerile intimatei - pârâte, primite de instanța de apel în sensul că nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 nu-și au suport legal și se întemeiază pe o interpretare eronată.

Atât timp cât norma legală nu distinge, fără temei instanța de apel a reținut că nu este aplicabilă pârâtei, invocând obligațiile de finanțare ale acesteia din alte acte normative. Aplicarea finanțării cu 20% din încasările din pronosticurile sportive tuturor agenților economici ce desfășoară această activitate este reținută și prin Decizia Curții Constituționale nr. 571 din 3 noiembrie 2005, care, referitor la art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 – ce a făcut obiectul sesizării – a reținut că „textul criticat instituie în sarcina organizatorilor de pariuri sportive, obligativitatea plății către federațiile sportive naționale a contribuției de 20% din sumele pariate pe competițiile organizate în campionate naționale din alte țări, de federațiile și organismele sportive internaționale și din Cupa României”.

S-a mai reținut că această cotă de 20% din încasări se aplică deopotrivă, fără excepție, tuturor situațiilor care se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile legale. Or, ipoteza și condiția obligației de plată a cotei de 20% este organizarea de pronosticuri sportive, iar intimata - pârâtă nu contestă că desfășoară această activitate, ca urmare, greșit s-a reținut excluderea de sub incidența dispozițiilor legale menționate. Sunt nefondate și de respins și reținerile instanței în sensul că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 se referă numai la pronosticuri sportive nu și la pariuri. Așa cum întemeiat a reținut instanța de fond, cele două noțiuni sunt sinonime, între ele nu există o diferență din punct de vedere juridic și au aceiași semnificație.

Această concluzie se desprinde din toate actele normative adoptate cum ar fi, O.G. nr. 159/1999 privind înființarea CN L.R. SA având ca obiect de activitate organizarea jocurilor de noroc. Or, în sfera jocurilor de noroc se cuprind pronosticuri și pariurile sportive. Mai multe acte normative cum ar fi, H.G. nr.181/1992 privind definirea jocurilor de noroc, se referă la „pronosticuri și pariuri sportive; Regulamentul privind autorizarea și organizarea jocurilor de noroc din 18 aprilie 1994 în art. 7 lit. a) se referă la pronosticuri (pariuri sportive); Ordinul M.F. nr. 984/1999 privind actualizarea taxelor percepute jocurilor de noroc se referă la „pronosticuri (pariuri) sportive.

Ca urmare, față de aceste referiri din acte normative, în care noțiunile de pronosticuri și pariuri sunt considerate ca fiind omonime, este eronată distincția făcută de instanța de apel, în sensul că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 s-ar aplica numai pronosticurilor sportive iar nu și pariurilor. Ambele sunt jocuri de noroc, pronosticuri, pariuri sportive organizate de pârâtă, care datorează reclamantei 20% din sumele invocate. Așa fiind, recursul urmează să fie admis, decizia instanței de apel să fie modificată în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerii ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond. În temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata urmează să fie obligată către reclamantă la plata sumei de 87.298 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta F.R.F. București împotriva deciziei comerciale nr. 400 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Modifică decizia recurată și respinge și apelul declarat de pârâta CN L.R. SA București împotriva sentinței nr. 14475 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Obligă pe intimată la plata sumei de 87.298 lei taxă de timbru în favoarea recurentei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.