ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1283/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 26 mai 2006, cu

modificările ulterioare, reclamanta F.R.F. a chemat în judecată pârâta, CN L.R.

SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 18.615.124,18 ron,

reprezentând cota de 20% din încasările din pronosticurile sportive în anii 2003,

2004 și 2005, cuvenite în temeiul art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 14475 din 4 decembrie 2007 a admis în

parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 17.140.124,18 ron, precum

și cheltuielile de judecată în sumă de 177.592,75 ron.

În pronunțarea sentinței s-a

reținut că art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 este aplicabil în

sensul că cota de 20% se referă la toate încasările pentru pariuri sportive și

pronosticuri sportive – Pronosport și Pariloto – fără distincție între meciuri

din campionatul intern sau campionatul internațional.

Instanța a înlăturat

susținerile pârâtei în sensul că finanțarea a 20% din încasări se aplică numai

pronosticurilor sportive, prin Pronosport, reținând că în legislație nu se face

nicio distincție între pariu sportiv și pronostic sportiv, cele două noțiuni, fiind

similare, neexistând nicio diferență de regim juridic.

Ca urmare, pârâta datorează

pe perioada neprescrisă, plata a 20% din încasări atât la jocul Pronosport cât

și Pariloto.

Expertiza contabilă după

verificarea documentației contabile a stabilit suma ce reprezintă finanțarea cu

20% din încasările realizate de pârâtă din care s-au dedus sumele achitate prin

convențiile intervenite între părți.

Împotriva sentinței primei

instanțe, pârâta a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială prin decizia nr. 400 din 13 octombrie 2008,

sentința atacată fiind schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

S-a reținut, în esență, că

instanța de fond a considerat greșit că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

69/2000 se aplică pârâtei.

Pârâta nu are obligația

finanțării în procent de 20% din încasări a federațiilor sportive naționale,

inclusiv F.R.F., această obligație revenind numai celorlalți agenți economici

care au în obiectul de activitate pronosticuri sportive.

S-a mai reținut că întemeiat

apelanta a susținut că atât jocurile organizate de Pronosport cât și de

Pariloto sunt pariuri sportive și pronosticuri sportive, întrucât pronosticul

nu este identic cu pariul și aceasta rezultă din chiar Legea nr. 69/2000, care

folosește aceste noțiuni în contexte diferite, iar art. 71 alin. (1) lit. e) se

referă numai la pronosticuri sportive nu și la pariuri sportive.

Împotriva acestei ultime

hotărâri, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 4, 7 și 9 C.

proc. civ., formulând următoarele critici:

- art. 304 pct. 4: instanța de

apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, prin

interpretarea art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, în sensul că

această dispoziție legală nu se aplică pârâtei, care deține o poziție specială,

detașată de ceilalți agenți economici ce acționează pe aceiași piață.

- art. 304 pct. 7: motivarea

deciziei atacate cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii,

întrucât reținerile privind aplicarea Legii nr. 15/1990, Legii nr. 31/1990. H.G.

nr. 266/1993, Legea nr. 31/1996, Legea nr. 140/2005, nu au legătură cu obiectul

pricinii, singurul act normativ aplicabil fiind Legea nr. 69/2000.

- art. 304 pct. 8: hotărârea

instanței de apel, a dat o interpretare eronată art. 71 alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 69/2000, reținând că nu se referă la pariuri, întrucât pariurile sunt

altceva decât pronosticurile.

- art. 304 pct. 9: hotărârea

atacată este lipsită de temei legal, întrucât greșit s-a înlăturat aplicarea

Legii nr. 69/2000, întrucât această lege statuează clar și precis obligația

plății cotei de 20% din încasările pârâtei din toate jocurile de noroc și

destinatării obligației.

În soluționarea recursului,

din actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele:

În raport de obiectul

cauzei, instanțele au avut a se pronunța dacă prevederile art. 71 alin. (1) lit.

e) din Legea nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul, se aplică pârâtei

și, în caz afirmativ, în ce măsură obligațiile legale au fost respectate.

Această dispoziție legală

prevede că „Sursele de finanțare a federațiilor sportive provin din:

e) 20% din încasările

realizate din pronosticurile sportive, ca urmare a utilizării de competiții de

gen pentru ramura respectivă, organizate în campionatele naționale din alte

țări, de federațiile și organismele sportive internaționale precum și în Cupa

României”.

Instanța de fond a

interpretat dispoziția legală citată în sensul că este aplicabilă pârâtei,

aceasta având obligația legală de a plăti anual F.R.F., 20% din încasările

realizate din pronosticurile sportive și pariurile sportive – Pronosport și

Pariloto – ca urmare a utilizării la jocurile de noroc de competiții de fotbal

internaționale sau din Cupa României.

Interpretarea dispoziției

legale menționate, dată de instanța de apel este diferită.

S-a reținut că art. 71 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, nu este aplicabilă CN L.R. SA, ci altor

agenți economici, care au în obiectul de activitate pronosticuri sportive și că

CN L.R. SA are alte obligații de finanțare, prevăzute în alte dispoziții legale

speciale.

Această interpretare a

instanței de apel este eronată, față de conținutul dispoziției legale, care

este general, deci se adresează tuturor agenților economici, fără excepție,

condiția fiind aceea a desfășurării activității de pronosticuri sportive.

Ca urmare, CN L.R. SA având

activitate de pronosticuri sportive este supusă aplicării art. 71 alin. (1) lit.

e) din Legea nr. 69/2000, iar interpretarea instanței în sensul că pârâta ar

avea, prin alte legi, alte obligații de finanțare, nu poate fi reținută, întrucât

atât timp cât legiuitorul nu a făcut nicio distincție, dispoziția legală

trebuie aplicată întocmai.

De altfel, pârâta nici nu a

contestat obligația de finanțare cu 20% din încasări, a F.R.F., așa cum rezultă

din întâmpinarea de la fond.

În executarea art. 71 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, între părți s-au încheiat, pentru perioada

2003 - 2005, trei convenții, având ca obiect asigurarea finanțării cu 20% din

încasări, iar pârâta a achitat anual anumite sume.

Litigiul dintre părți s-a

născut legat de cuantumul sumelor reprezentând 20% din încasările pârâtei, față

de lipsa de transparență a acesteia, ceea ce a determinat dispunerea expertizei

contabile, care, urmare verificării încasărilor pârâtei și în raport de sumele

deja achitate, a stabilit diferențele ce se datorează.

Ca urmare, susținerile

intimatei - pârâte, primite de instanța de apel în sensul că nu-i sunt

aplicabile dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 nu-și

au suport legal și se întemeiază pe o interpretare eronată. Atât timp cât norma

legală nu distinge, fără temei instanța de apel a reținut că nu este aplicabilă

pârâtei, invocând obligațiile de finanțare ale acesteia din alte acte

normative.

Aplicarea finanțării cu 20%

din încasările din pronosticurile sportive tuturor agenților economici ce

desfășoară această activitate este reținută și prin Decizia Curții

Constituționale nr. 571 din 3 noiembrie 2005, care, referitor la art. 71 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 – ce a făcut obiectul sesizării – a reținut că

„textul criticat instituie în sarcina organizatorilor de pariuri sportive,

obligativitatea plății către federațiile sportive naționale a contribuției de

20% din sumele pariate pe competițiile organizate în campionate naționale din

alte țări, de federațiile și organismele sportive internaționale și din Cupa

României”.

S-a mai reținut că această

cotă de 20% din încasări se aplică deopotrivă, fără excepție, tuturor

situațiilor care se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile legale.

Or, ipoteza și condiția

obligației de plată a cotei de 20% este organizarea de pronosticuri sportive,

iar intimata - pârâtă nu contestă că desfășoară această activitate, ca urmare,

greșit s-a reținut excluderea de sub incidența dispozițiilor legale menționate.

Sunt nefondate și de respins

și reținerile instanței în sensul că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000

se referă numai la pronosticuri sportive nu și la pariuri.

Așa cum întemeiat a reținut

instanța de fond, cele două noțiuni sunt sinonime, între ele nu există o

diferență din punct de vedere juridic și au aceiași semnificație.

Această concluzie se

desprinde din toate actele normative adoptate cum ar fi, O.G. nr. 159/1999

privind înființarea CN L.R. SA având ca obiect de activitate organizarea

jocurilor de noroc. Or, în sfera jocurilor de noroc se cuprind pronosticuri și

pariurile sportive.

Mai multe acte normative cum

ar fi, H.G. nr.181/1992 privind definirea jocurilor de noroc, se referă la

„pronosticuri și pariuri sportive; Regulamentul privind autorizarea și

organizarea jocurilor de noroc din 18 aprilie 1994 în art. 7 lit. a) se referă

la pronosticuri (pariuri sportive); Ordinul M.F. nr. 984/1999 privind

actualizarea taxelor percepute jocurilor de noroc se referă la „pronosticuri

(pariuri) sportive.

Ca urmare, față de aceste

referiri din acte normative, în care noțiunile de pronosticuri și pariuri sunt

considerate ca fiind omonime, este eronată distincția făcută de instanța de

apel, în sensul că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 s-ar aplica

numai pronosticurilor sportive iar nu și pariurilor. Ambele sunt jocuri de

noroc, pronosticuri, pariuri sportive organizate de pârâtă, care datorează

reclamantei 20% din sumele invocate.

Așa fiind, recursul urmează

să fie admis, decizia instanței de apel să fie modificată în sensul respingerii

apelului pârâtei și menținerii ca temeinică și legală a sentinței instanței de

fond.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., intimata urmează să fie obligată către reclamantă la plata sumei de

87.298 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta F.R.F. București împotriva deciziei comerciale nr. 400 din 13

octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Modifică decizia recurată și

respinge și apelul declarat de pârâta CN L.R. SA București împotriva sentinței nr.

14475 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Obligă pe intimată la plata

sumei de 87.298 lei taxă de timbru în favoarea recurentei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2009.