ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1541/2011

Asupra recursului de față : Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta F.R.F., în contradictoriu cu pârâta SC W.I. SRL a solicitat obligarea acesteia la plata sumei prevăzută în art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, respectiv 20% din încasările realizate din pronosticurile sportive, estimate la valoarea de 1.500.000.000 lei, astfel cum s-a precizat ulterior. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 8160 din 2 iulie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamanta F.R.F. obligând pârâta SC W.I. SRL să plătească reclamantei suma de 1.500 lei reprezentând pretenții și 1805,40 lei cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 4 septembrie 2008 s-a dispus în temeiul art. 281 C. proc. civ. îndreptarea erorii materiale din sentința nr. 8160/2008, în sensul menționării corecte a sumei la plata căreia a fost obligată pârâta, respectiv "1.500.000.000" lei în loc de „1.500" lei.

Prima instanță a reținut că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 prevede că una dintre sursele de finanțare a federațiilor sportive naționale este procentul de 20% din încasările realizate din pronosticuri sportive, urmare a realizării de competiții de gen pentru ramura respectivă, organizate în campionatele naționale din alte țări, de federațiile și organismele sportive internaționale, precum și în Cupa României, iar din probele administrate, respectiv expertiza contabilă și cea tehnică efectuate în cauză s-a stabilit că nu s-au putut evidenția încasările din pariurile din fotbal deoarece nu s-a ținut evidența pe tipuri de pariuri, încasările nefiind înregistrate pe fiecare sport în parte și că pârâta nu a pus la dispoziția expertului tehnic datele necesare analizei, astfel că nu s-a putut identifica cuantumul biletelor de pariuri vândute în perioada 2003-2006, ori sumele încasate și nici nu s-a putut identifica data ultimei modificări a înregistrărilor în baza de date.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta F.R.F., cât și pârâta SC W.I. SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 409 din 21 octombrie 2010 a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă F.R.F., ca nefondat. A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC W.I. SRL și în consecință: A schimbat în tot sentința atacată, astfel cum a fost îndreptată și completată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive, respingând cererea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut ca întemeiată apărarea apelantei pârâte referitoare la lipsa calității sale procesule pasive în această cauză, care are ca obiect plata sumelor obținute din pronosticurile sportive, întrucât apelanta nu a fost și nici nu ar fi putut fi organizatoare de pronosticuri sportive, ci doar de pariuri sportive. Apelul declarat de apelanta-reclamantă s-a apreciat ca nefondat, iar singura critică formulată se referă la încălcarea principiului disponibilității, motivat de faptul că prin acțiune s-a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 20% din încasări, estimată provizoriu la 1.500.000.000 lei, iar instanța a obligat pârâta la plata sumei de 1.500.000.000 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F.R.F., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Criticile formulate prin motivul de recurs ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind greșita aplicare a legii referitor la faptul că pârâta nu ar face parte din categoria persoanelor juridice cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, dat fiind faptul că pariurile sportive și pronosticurile sportive ar fi două activități distincte, sens în care, în mod greșit s-a reținut lipsa calității procesule pasive a pârâtei SC W.I.

SRL. Mai susține recurenta că, instanța de apel trebuia să respecte considerentele deciziei nr. 571/2005 ale Curții Constituționale care stabilesc expres că în temeiul art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea 69/2000, orice organizator de pariuri sportive, inclusiv intimata-pârâta care deține licență pentru și desfășoară activități este obligată la plata contribuției de 20% din sumele pariate pe competițiile organizate în ramura fotbal. Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei să fie respins, pentru următoarele considerente : Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanțial, mai precis, aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în speță.

Din această perspectivă și în raport de dispozițiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca, fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza doar critici le formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează eventuale aspecte de nelegalitate, respectiv aplicabilitatea în speță, a dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, referitor la faptul că pârâta nu ar face parte din categoria persoanelor juridice cărora le sunt aplicabile prevederile mai sus evocate. Potrivit acestor dispoziții, în vigoare la data introducerii acțiunii, sursele de finanțare a federațiilor sportive provin din încasările realizate din pronosticurile sportive, ca urmare a utilizării de competiții de gen pentru ramura sportivă respectivă, iar obiectul de activitate al pârâtei SC W.I.

SRL este organizarea de pariuri sportive, astfel cum rezultă din licențele eliberate pentru exploatarea jocurilor de noroc. În acest context, se constată că pârâtă nu face parte din categoria persoanelor juridice cărora le sunt aplicabile dispozițiile mai sus evocate, dat fiind faptul că pariurile sportive și pronosticurile sportive sunt două activități distincte, aceasta rezultând din modul de organizare a celor două activități. Astfel, în cazul pariurilor sportive, spre deosebire de pronosticuri, jucătorii nu cumpără bilete de participare, ci li se distribuie formulare gratuite ce urmează a fi completate, în timp ce în cazul pariului, biletul de participare este doar dovada sumei pariate, a cotei la care se pariază și a sumei încasate de jucător în cazul în care câștigă, câștigurile fiind plătite de către organizator, din fondurile proprii, indiferent de sumele încasate de la jucători.

În raport de aceasta, se constată că legea reglementează distinct cele două activități, având în vedere că până la data abrogării lor prin O.U.G. nr. 77/2009, dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 69/1998 și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 159/1999 acordau Regiei Autonome „Loteria Română" calitatea de unic organizator al activității de pronosticuri sportive, această activitate constituind monopol de stat, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 31/1996. Prin urmare, excepția lipsei calității procesule pasive a pârâtei SC W.I. SRL a fost corect admisă în speța de față, ce are ca obiect plata sumelor obținute din pronosticurile sportive, întrucât aceasta nu a fost și nici nu ar fi putut fi organizatoare de pronosticuri sportive, ci doar de pariuri sportive.

În ceea ce privește critica care se referă la nerespectarea considerentelor deciziei nr. 571/2005 pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea 69/2000 se constată că această critică nu este fondată, urmând a fi înlăturată, întrucât este vorba de o decizie de respingere a acestei excepții și de aceea nu produce efecte obligatorii erga omnes, aceasta fiind obligatorie numai față de instanța în fața căreia s-a invocat excepția și numai față de părțile procesului în care a fost ridicată o astfel de excepție.

Astfel, în literatura de specialitate s-a arătat că principiul stabilit în art. 147 alin. (4) din Constituție se aplică strict deciziilor de admitere a excepției de neconstitutionalitate, excluzându-le pe acelea de respingere, efectele deciziilor de soluționare a excepțiilor de neconstitutionalitate diferă în funcție de soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei, sens în care o decizie de admitere are, într-adevăr efecte ergo omnes. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.R.F. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 409 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.