ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1541/2011

Asupra recursului de față :

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta F.R.F., în

contradictoriu cu pârâta SC W.I. SRL a solicitat obligarea acesteia la plata

sumei prevăzută în art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, respectiv

20% din încasările realizate din pronosticurile sportive, estimate la valoarea

de 1.500.000.000 lei, astfel cum s-a precizat ulterior.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința comercială nr. 8160 din 2 iulie 2008 a admis acțiunea formulată

de reclamanta F.R.F. obligând pârâta SC W.I. SRL să plătească reclamantei suma

de 1.500 lei reprezentând pretenții și 1805,40 lei cheltuieli de judecată. Prin

încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 4 septembrie 2008 s-a dispus

în temeiul art. 281 C. proc. civ. îndreptarea erorii materiale din sentința nr.

8160/2008, în sensul menționării corecte a sumei la plata căreia a fost

obligată pârâta, respectiv "1.500.000.000" lei în loc de „1.500"

lei.

Prima instanță a reținut că art. 71 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 prevede că una dintre sursele de finanțare a

federațiilor sportive naționale este procentul de 20% din încasările realizate

din pronosticuri sportive, urmare a realizării de competiții de gen pentru

ramura respectivă, organizate în campionatele naționale din alte țări, de

federațiile și organismele sportive internaționale, precum și în Cupa României,

iar din probele administrate, respectiv expertiza contabilă și cea tehnică

efectuate în cauză s-a stabilit că nu s-au putut evidenția încasările din

pariurile din fotbal deoarece nu s-a ținut evidența pe tipuri de pariuri,

încasările nefiind înregistrate pe fiecare sport în parte și că pârâta nu a pus

la dispoziția expertului tehnic datele necesare analizei, astfel că nu s-a

putut identifica cuantumul biletelor de pariuri vândute în perioada 2003-2006,

ori sumele încasate și nici nu s-a putut identifica data ultimei modificări a

înregistrărilor în baza de date.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel atât reclamanta F.R.F., cât și pârâta SC W.I. SRL, criticând soluția

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia comercială nr. 409 din 21 octombrie 2010 a respins

apelul declarat de apelanta-reclamantă F.R.F., ca nefondat.

A admis apelul declarat de

apelanta-pârâtă SC W.I. SRL și în consecință:

A schimbat în tot sentința atacată,

astfel cum a fost îndreptată și completată, în sensul că admite excepția lipsei

calității procesuale pasive, respingând cererea, ca fiind îndreptată împotriva

unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut ca întemeiată apărarea apelantei pârâte referitoare la lipsa

calității sale procesule pasive în această cauză, care are ca obiect plata

sumelor obținute din pronosticurile sportive, întrucât apelanta nu a fost și

nici nu ar

fi putut fi organizatoare de

pronosticuri sportive, ci doar de pariuri sportive.

Apelul declarat de apelanta-reclamantă

s-a apreciat ca nefondat, iar singura critică formulată se referă la încălcarea

principiului disponibilității, motivat de faptul că prin acțiune s-a cerut

obligarea pârâtei la plata sumei de 20% din încasări, estimată provizoriu la

1.500.000.000 lei, iar instanța a obligat pârâta la plata sumei de

1.500.000.000 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta F.R.F., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Criticile formulate prin motivul de

recurs ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind greșita

aplicare a legii referitor la faptul că pârâta nu ar face parte din categoria

persoanelor juridice cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 71 alin. (1) lit.

e) din Legea nr. 69/2000, dat fiind faptul că pariurile sportive și

pronosticurile sportive ar fi două activități distincte, sens în care, în mod

greșit s-a reținut lipsa calității procesule pasive a pârâtei SC W.I. SRL.

Mai susține recurenta că, instanța de

apel trebuia să respecte considerentele deciziei nr. 571/2005 ale Curții

Constituționale care stabilesc expres că în temeiul art. 71 alin. (1) lit. e)

din Legea 69/2000, orice organizator de pariuri sportive, inclusiv

intimata-pârâta care deține licență pentru și desfășoară activități este

obligată la plata contribuției de 20% din sumele pariate pe competițiile

organizate în ramura fotbal.

Analizând critica adusă deciziei

atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul

reclamantei să fie respins, pentru următoarele considerente :

Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept

substanțial, mai precis, aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt

dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în

speță.

Din această perspectivă și în raport

de dispozițiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a

recursului, ca, fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza

doar critici le formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează eventuale

aspecte de nelegalitate, respectiv aplicabilitatea în speță, a dispozițiilor art.

71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, referitor la faptul că pârâta nu ar

face parte din categoria persoanelor juridice cărora le sunt aplicabile

prevederile mai sus evocate.

Potrivit acestor dispoziții, în

vigoare la data introducerii acțiunii, sursele de finanțare a federațiilor

sportive provin din încasările realizate din pronosticurile sportive, ca urmare

a utilizării de competiții de gen pentru ramura sportivă respectivă, iar

obiectul de activitate al pârâtei SC W.I. SRL este organizarea de pariuri

sportive, astfel cum rezultă din licențele eliberate pentru exploatarea

jocurilor de noroc.

În acest context, se constată că

pârâtă nu face parte din categoria persoanelor juridice cărora le sunt

aplicabile dispozițiile mai sus evocate, dat fiind faptul că pariurile sportive

și pronosticurile sportive sunt două activități distincte, aceasta rezultând

din modul de organizare a celor două activități.

Astfel, în cazul pariurilor sportive,

spre deosebire de pronosticuri, jucătorii nu cumpără bilete de participare, ci

li se distribuie formulare gratuite ce urmează a fi completate, în timp ce în

cazul pariului, biletul de participare este doar dovada sumei pariate, a cotei

la care se pariază și a sumei încasate de jucător în cazul în care câștigă,

câștigurile fiind plătite de către organizator, din fondurile proprii,

indiferent de sumele încasate de la jucători.

În raport de aceasta, se constată că

legea reglementează distinct cele două activități, având în vedere că până la

data abrogării lor prin O.U.G. nr. 77/2009, dispozițiile art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 69/1998 și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 159/1999 acordau Regiei

Autonome „Loteria Română" calitatea de unic organizator al activității de

pronosticuri sportive, această activitate constituind monopol de stat, potrivit

art. 2 lit. h) din Legea nr. 31/1996.

Prin urmare, excepția lipsei calității

procesule pasive a pârâtei SC W.I. SRL a fost corect admisă în speța de față,

ce are ca obiect plata sumelor obținute din pronosticurile sportive, întrucât

aceasta nu a fost și nici nu ar fi putut fi organizatoare de pronosticuri

sportive, ci doar de pariuri sportive.

În ceea ce privește critica care se

referă la nerespectarea considerentelor deciziei nr. 571/2005 pronunțată de

Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstitutionalitate a

dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea 69/2000 se constată că

această critică nu este fondată, urmând a fi înlăturată, întrucât este vorba de

o decizie de respingere a acestei excepții și de aceea nu produce efecte

obligatorii erga omnes, aceasta fiind obligatorie numai față de instanța în

fața căreia s-a invocat excepția și numai față de părțile procesului în care a

fost ridicată o astfel de excepție.

Astfel, în literatura de specialitate

s-a arătat că principiul stabilit în art. 147 alin. (4) din Constituție se

aplică strict deciziilor de admitere a excepției de neconstitutionalitate,

excluzându-le pe acelea de respingere, efectele deciziilor de soluționare a

excepțiilor de neconstitutionalitate diferă în funcție de soluția cuprinsă în

dispozitivul deciziei, sens în care o decizie de admitere are, într-adevăr

efecte ergo omnes.

Față de considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta F.R.F. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 409 din 21

octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 aprilie 2011.