ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6967/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a -VIII - a contencios administrativ și fiscal reclamantul S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul de Soluționare Contestații 1 și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov a formulat contestație împotriva:

- Deciziei nr. 184 din 07.06.2017 privind soluționarea contestației formulata împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoanele juridice nr. xnr. 6/30.01.2017 si a Raportului de inspecție fiscala x/30.01.2017

- Deciziei 565 din 24.102.107 privind soluționarea contestației formulata împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecției fiscale la persoanele juridice nr. x/11.05.2017 și a Raportului de inspecție fiscala x/11.05.2017

A solicitat anularea în integralitate a celor două decizii de impunere și a celor două rapoarte de inspecție fiscală.

Prin sentința civilă nr. 3131 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității introducerii acțiunii.

A respins excepția inadmisibilității cererii de anulare a deciziilor de impunere și a rapoartelor de inspecție fiscală.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul de Soluționare Contestații 1, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov.

A anulat decizia de soluționare a contestației nr. 184 din 07.06.2017, decizia de impunere nr. x/30.01.2017 și raportul de inspecție fiscală nr. x/30.01.2017.

A anulat în parte decizia de soluționare a contestației nr. 565 din 24.10.2017 decizia de impunere nr. x/30.01.2017 și raportul de inspecție fiscală nr. x/11.05.2017 în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar de 732204 RON.

Împotriva sentinței civile atacate au formulat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

De asemenea a formulat recurs incident pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

În motivarea recursului său recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a arătat că, contrar celor stabilite de instanța de fond, veniturile care se iau în calcul pentru determinarea cotei de 5% sunt cele înregistrate ca venituri brute, respectiv ca sumă totală încasată înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli, în același sens fiind și punctul de vedere al Direcției Generale de Legislație Codul fiscal și Reglementări Vamale exprimat prin adresa rar. 674602/12.05.2015, aflat în copie la dosarul cauzei.

Se invocă, de asemenea, prevederile art. 2 alin. (1) și art. 17 alin. (1) și (2) din Legea Contabilității. Totodată, recurenta arată că, potrivit prevederilor pct. 34 alin. (1), pct. 36 alin. (2), pct. 252 alin. (1) și alin. (3) din O.M.F.P. nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conform cu directivele europene și pct. 19 alin. (2) și pct. 431 din Secțiunea 4

17

din O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, în categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente cât și din câștigurile din orice orice surse.

Se arată că societatea a aplicat, pentru determinarea impozitului pe profit aferent perioadei supusă verificării, cota procentuală asupra încasărilor de la persoanele participante la jocurile de noroc din care a scăzut premiile acordate acestora, încălcându-se principiul evaluării separate a elementelor de active și datorii (prevăzut de pct. 55 din O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate: "Principiul evaluării separate a elementelor de active și de datorii. Conform acestui principiu, componentele elementelor de active și de datorii trebuie evaluate separat"

De asemenea, societatea a încălcat și principiul necompensării prevăzut pct. 56 din O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate:

"Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de active și datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă.

(2) Toate creanțele și datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de documente justificative."

În ceea ce privește invocarea cauzei Curții de Justiție a Uniunii Europene c-440/12 Metropol Spielstătten Unternehmergesellschaft, se afirmă că aceasta nu are relevanta în cauza întrucât se referă la taxa pe valoare adăugată.

A fost invocată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov a reiterat excepția inadmisibilității in ceea ce privește anularea deciziilor de impunere si a rapoartelor de inspecție fiscala atacate întrucât acestea nu sunt acte administrative. În conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 281 alin. (2) din Noul Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, act normativ special in materie, numai decizia emisa in urma soluționări caii administrative prevăzuta de art. 273 alin. (1) poate fi atacata la instanța de contencios administrative.

In ceea ce privește suma de 2544 RON privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala se arată că prin Decizia nr. 565/24.10.2017 s-a respins ca nemotivata, contestația formulata de către reclamanta S.C. A. S.R.L. fiind evident ca structura investita cu soluționarea contestației nu a intrat in cercetarea fond a contestației. Întrucât contestația formulata de reclamanta cu privire la aceasta măsura nu a fost soluționată pe fondul cauzei, instanța de judecată nu se poate pronunța asupra temeiniciei si legalității acestei măsuri, întrucât aceasta nu se poate substitui organului fiscal competent cu soluționarea contestației.

În ceea ce privește anularea actelor emise de către BGRFP-Bucuresti in reprezentarea AJFP-Ilfova solicitarea reclamantei este inadmisibila, motivat de faptul ca reclamanta, potrivit dispozițiile art. 272. alin. (6), din noul Codul de procedură fiscală. republicata, cu modificările si completările ulterioare, avea obligația sa solicite printr-o cerere separata, organului fiscal emitent (DGRFP-București in reprezentarea AJFP-flfov), anularea actului administrativ, si nu structurii de soluționare a contestației din cadrul ANAF.

Pe fond apreciază că în condițiile în care societatea nu a organizat evidenta contabila separat, echipa de inspecție fiscala a procedat la calculul proporțional al impozitului pe profit si a constatat faptul ca in mod eronat in contabilitate din încasările obturate au fost scăzute premiile acordate.

În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov a arătat că, în opinia sa instanța de fond a pronunțat o soluție greșită în ceea ce privește respingerea excepției necompetentei materiale a Curții de Apel București, secția a-\VIII-a contencios administrativ st Fiscal, in ceea ce privește capătul 2 al acțiunii referitor la anularea Deciziei de soluționare contestații nr. 565/24.10.2017 emisa de către DGRFPB si a Deciziei de impunere cu nr. F-IF 64/30.01.2017si a Raportului de inspecție fiscala cu nr. x/11.05.2017 pentru suma de 737.784 iei și în ceea ce privește anularea actelor administrative si administrativ fiscale atacate.

În ceea ce privește necompetența materială a Curții de apel București, recurenta arată că actele cu privire la care s-a invocat această excepție se referă la un impozit pe profit suplimentar în valoare de 737.784 RON aspect de natura a atrage competenta de soluționare în fond a tribunalului administrativ-fiscal.

Pe fond, recurenta a prezentat contextul legislativ și a arătat că având in vedere ca aplicarea regulilor fiscale se afla in strânsa legătura cu dispozițiile legale in vigoare in materia jocurilor de noroc (regulile fiscale având la baza încadrarea data potrivit reglementarilor O.U.G. nr. 77/2009), iar legea nu definește "pariurile sportive", dar in derularea activității de pariuri in cota fixa se regăsesc si evenimente sportive, in situația in care in activitatea desfășurata in domeniul pariurilor in cota fixa se regăsesc si evenimente sportive, devin incidente prevederile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc:

"12. (3) Organizatorii de tocuri de noroc sunt obligați să conducă evidenta contabila cu respectarea prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991. republicată:"

Or potrivit acestor reglementări contabile "în categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și câștigurile din orice alte surse."

Totodată, potrivit art. 23 alin. (7) și art. 68 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare:

"Art. 23 (7) Evidența contabilă va fi ținută zilnic pe baza evidenței tuturor operațiunilor de exploatare.

J

'

"Art. 68 (4) Prin încasări brute se înțelege suma totală încasată înainte de deducerea premiilor si a altor cheltuieli."

Aceste dispoziții conduc la concluzia ca referitor la activitatea desfășurată, s-a avut în vedere noțiunea de încasări brute care este sinonima celei de venituri brute supuse cotei de 5% prevăzută de art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioara.

Au fost invocate, de asemenea, adresele nr. x, 712382/16.05.2016 emisa de Direcția generala de legislație Codul de procedură fiscală, reglementari nefiscale si contabile din cadrul MFP si nr. 712240/11.04.2016 emisa de Cabinet Ministru din cadrul MFP.

În concluzie, recurenta arată că, având in vedere ca pentru activitate de jocuri de noroc (pariuri sportive, respectiv pariuri in cota fixa asociate unor evenimente sportive), la stabilirea impozitului pe profit și a impozitului minim de 5% legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea unor eventuale deduceri (diminuarea veniturilor cu premiile acordate participanților), rezulta că veniturile care se înregistrează în evidența contabilă sunt constituite din suma veniturilor aferente activității respective, în integralitatea lor, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile.

Aplicând impozitul pe venit asupra diferenței dintre încasări și premiile acordate reclamanta a încălcat principiul evaluări separate a elementelor de active si datorii prevăzut de pct. 55 din O.M.FP. 1082/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate si principiul necompensării prevăzut de pct. 56 din același act normativ. Reclamanta a nesocotit și prevederile punctului 431(1) din O.M.F.P. 1802/2014 potrivit căruia: "in categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente cât si câștigurile din orice alte surse."

În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetentei materiale a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ si Fiscal, in ceea ce privește capătul 2 al acțiunii referitor la anulare a Deciziei de soluționare contestații nr. 565/24.10.2017 emisa de către DGRFPB si a Deciziei de Impunere cu nr. F-IF 64/30-01.2017 si a Raportului de inspecție fiscala -cu nr. x/11.05.2017 pentru suma de 737.784 RON valoarea obligației fiscale fiind sub plafonul prevăzut de art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004.

Mai invocă lipsa calității procesuale pasive cu privire la cererea de anulare a deciziei de soluționare a contestației nr. 184/07.06.2017, a deciziei de impunere nr. x/30.01.2017 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/30.01.2017 întrucât aceste acte nu au fost emise de recurentă. Mai arată că a invocat excepția și în fața instanței de fond dar aceasta nu s-a pronunțat.

Pe fond sunt invocate aspecte similare celor susținute în recursul său de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov.

În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

La rândul său, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a invocat în cadrul recursului incident aceleași aspecte referitoare la modalitatea de interpretare a normelor privind impozitul pe veniturile din jocurile de noroc.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursurilor.

II. Soluția instanței de recurs

În primul rând, în legătură cu recursul incident formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii se constată că acesta este inadmisibil.

Potrivit art. 472 alin. (1) din C. proc. civ. "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe".

Potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile"

Din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că partea are deschisă calea recursului incident doar dacă a formulat recurs partea potrivnică. Or în speță părțile care au formulat recurs au aceeași poziție procesuală ca și autoarea recursului incident astfel încât aceasta nu era îndreptățită să formuleze recurs incident după împlinirea termenului de formulare a recursului principal.

În ceea ce privește recursurile principale se constată, în primul rând, că s-a invocat o excepție de necompetență materială a instanței de fond pentru actele referitoare la datorii fiscale inferioare plafonului prevăzut de art. 10 din legea nr. 554/2004.

Or, Înalta Curte constată că sub acest aspect în mod corect instanța de fond a făcut trimitere la prevederile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "(2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."

Așadar, chiar dacă în speță, pentru unele acte fiscale valoarea impozitului era inferioară plafonului în raport cu care se stabilește competența în favoarea Curții de apel ca instanță de fond, se constată că a operat o prorogare de competență a Curții de Apel București întrucât actele atacate se refereau la același tip de impozit calculat pentru perioade diferite, existând o strânsă legătură între capetele de cerere.

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii aceasta a fost invocată de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov sub trei aspecte.

În primul rând se invocă o inadmisibilitate în legătură cu deciziile de impunere și rapoartele de inspecție fiscală atacate susținându-se că doar decizia de soluționare a contestației poate fi atacată.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală . "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." Așadar nu doar decizia de soluționare a contestație este supusă cenzurii instanței de contencios fiscal ci și actele administrativ fiscale la care se referă.

În al doilea rând se susține că pentru o anumită sumă contestația administrativă a fost respinsă ca nemotivată astfel încât instanța de judecată nu se putea pronunța pe fond.

Or se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această sumă ci a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 565 din 24.10.2017 decizia de impunere nr. x/30.01.2017 și raportul de inspecție fiscală nr. x/11.05.2017 doar în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar de 732204 RON.

În al treilea rând se susține că în ceea ce privește anularea actelor emise de către BGRFP-Bucuresti in reprezentarea AJFP-Ilfova solicitarea reclamantei este inadmisibila, motivat de faptul ca. reclamanta, potrivit dispozițiile art. 272. alin. (6), din noul Codul de procedură fiscală. republicata, cu modificările si completările ulterioare, avea obligația sa solicite printr-o cerere separata, organului fiscal emitent (DGRFP-București in reprezentarea AJFP-flfov), anularea actului administrativ, si nu structurii de soluționare a contestației din cadrul ANAF.

Or se constată că aceste aspecte ar fi putut fi relevante în faza contestației administrative, ridicându-se problema organului competent să soluționeze o contestație administrativ-fiscală nu în faza judiciară când sunt supuse cenzurii deciziile prin care aceste contestații administrative au fost soluționate pe fond.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive invocată de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București se constată că problema ridicată de recurentă este lipsită de relevanță practică în condițiile în care aceasta este emitenta unora dintre actele ce fac obiectul litigiului. În aceste condiții instanța de fond nu avea obligația să stabilească în mod explicit pentru fiecare pârât care sunt actele în raport cu care are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește aspectele de fond invocate prin recursurile principale se constată că acestea sunt întemeiate, impunându-se admiterea recursurilor și casarea sentinței iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Se constată, în primul rând, că potrivit art. art. 18 alin. (1) din Legea 571/2003: "Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate."

Contrar celor reținute de instanța de fond se constată că legiuitorul nu a reglementat o alternativă între un impozit pe venit de 5% și un impozit pe profit de 5%. Niciunde pe parcursul normei citate și nici în alte prevederi legale nu se vorbește de o modificare a cotei de impunere în ceea ce privește impozitul pe profit. În aceste condiții, argumentul principal al instanței potrivit căruia dacă nu s-a avea în vedere veniturile nete impozitul pe venit de 5% ar fi întotdeauna mai mare decât impozitul pe profit calculat în același procent ceea ce ar lipsi norma legală de aplicabilitate se dovedește eronat. Comparația trebuie să se facă între impozitul pe venit de 5% și impozitul pe profit calculat potrivit normelor de drept comun (prin aplicarea unui procent de 16% asupra profitului).

Este adevărat că în textul legii în forma în vigoare în perioada supusă controlului nu se specifică dacă la calcularea impozitului pe venit se are în vedere venitul brut sau diferența dintre venitul brut și premiile acordate de organizator însă acest fapt nu poate conduce la concluzia instanței de fond întrucât, din interpretarea coroborată a normelor legale inclusiv a reglementărilor contabile rezultă în mod clar că legiuitorul nu a avut în vedere o astfel de diminuare a bazei de calcul.

Așa cum au arătat recurenții, din art. 17 alin. (1) și (2) din Legea Contabilității nr. 82/1991 rezultă că veniturile și cheltuielile se evidențiază separat nefiind posibilă operarea unor compensări între acestea înainte de înregistrare. Astfel, potrivit articolului menționat "(1) Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinația lor, după caz.

(2) Contabilitatea veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor, după caz."

De asemenea, în mod corect s-au invocat prevederile punctelor 55 și 56 din OMFP nr. 1802/2014 care reglementează "55. - Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii. Componentele elementelor de active și de datorii trebuie evaluate separat.

Toate aceste prevederi conduc la concluzia că din elemente de venit nu era posibilă scăderea unor elemente care constituie o cheltuială a agentului economic cât timp legiuitorul prevede că impozitul se calculează prin aplicarea cotei reglementate asupra veniturilor. Dacă s-a fi dorit ca baza de impozitare să se calculeze ca diferență între venituri și unele cheltuieli ar fi fost necesară o prevedere expresă în acest sens or legiuitorul se referă doar la venituri această noțiune urmând să fie înțeleasă în sensul ei general din reglementările contabile și fiscale.

În ceea ce privește invocarea cauzei Curții de Justiție a Uniunii Europene C-440/12 Metropol Spielstătten Unternehmergesellschaft, se constată că aceasta nu are relevanta în cauza întrucât se referă la taxa pe valoare adăugată, baza de impunere calculându-se, în respectivul caz, în raport de norme armonizate cu normele europene.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 472 și 491 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul incident ca inadmisibil și, în temeiul art. 496 alin. (1), (2) din C. proc. civ. și art. 497 din același act normativ, cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. va admite recursurile principale și va casa sentința iar în rejudecare va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul incident formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București- Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, împotriva sentinței civile nr. 3131 din 29 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil .

Admite recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată și în rejudecare respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2020.