ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2129/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.05.2016, astfel cum a fost precizată prin cererea din 06.06.2016, reclamanta S.C. A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală De Soluționare A Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, contestație împotriva Deciziei 441/16.11.2016, solicitând anularea Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015 și a Raportului de inspecție fiscala înregistrat sub nr. x/30.06.2015.

Prin sentința nr. 2304 din 13 iunie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A.;

- a anulat în parte Decizia nr. 441/16.11.2015, în ce privește respingerea contestației împotriva deciziei de impunere nr. x/30.06.2015;

- a anulat decizia de impunere nr. x/30.06.2015 și raportul de inspecție fiscală nr. x/30.06.2015;

- a respins cererea de anulare a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015 ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 2304 din 13 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov.

În motivarea cererilor de exercitare a căii de atac, recurentele au formulat critici ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație împotriva Deciziei 441/16.11.2016 prin care, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală De Soluționare A Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015 și a Raportului de inspecție fiscala înregistrat sub nr. x/30.06.2015.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A.;

- a anulat în parte Decizia nr. 441/16.11.2015, în ce privește respingerea contestației împotriva deciziei de impunere nr. x/30.06.2015;

- a anulat decizia de impunere nr. x/30.06.2015 și raportul de inspecție fiscală nr. x/30.06.2015;

- a respins cererea de anulare a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015 ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 441/16.11.2016, ANAF DGSC a soluționat contestația formulată de reclamanta S.C. A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015 și a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015, emise de AJFP Sibiu.

Pârâta a respins contestația împotriva Deciziei de impunere ca nemotivată, iar în ce privește contestația împotriva Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere, ANAF DGSC a constatat că nu are competența materială de soluționare, astfel că a înaintat-o organului de soluționare a contestației considerat ca fiind competent, DGRFP Brașov.

Instanța fondului a constatat că din motivarea deciziei nr. 441/16.11.2016 rezultă că soluția de respingere a contestației împotriva Deciziei de impunere ca nemotivată are în vedere lipsa motivelor de nelegalitate în ceea ce privește fondul raportului juridic de drept fiscal.

Însă contestatoarea a invocat motive de nelegalitate privind aspecte procedurale: competența teritorială a autorității emitente a actului administrativ fiscal contestat, aspecte privind reprezentarea societății în cursul inspecției fiscale, privind clarificarea situației fiscale pe baza actelor societății, aspecte de formă ale deciziei de impunere, față de conținutul acesteia, precum și motivul bazat pe excepția prescripției dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale pentru anul 2009.

Aceste critici de nelegalitate au fost analizate și înlăturate prin decizia contestată, astfel că în privința acestor elemente contestația a fost motivată, aceasta fiind considerată neîntemeiată.

Având în vedere aceste considerente, prima instanță a analizat legalitatea deciziei de soluționare a contestației raportat la motivele de nelegalitate privind decizia de impunere și RIF care a stat la baza acesteia, motive care au constituit obiectul analizei prin actul administrativ emis de ANAF.

Curtea de apel a constatat că din motivele invocate prin acțiune rezultă fără echivoc voința reclamantei de a pune în discuție legalitatea deciziei de soluționare a contestației. Astfel, nu se justifică respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru considerentul că reclamanta a solicitat anularea Deciziei de impunere, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere și anularea RIF fără să ceară anularea Deciziei nr. 441/16.11.2016, în condițiile în care reclamanta a intitulat acțiunea "Contestație" împotriva Deciziei nr. 441/16.11.2016 și a arătat în motivare argumentele de fapt și de drept esențiale care se referă la aspectele analizate de ANAF- DGSC.

Instanța de fond a constatat că sunt întemeiate motivele care se referă la necompetența teritorială a organului fiscal, concluzie care stă la baza admiterii contestației împotriva deciziei de soluționare a contestației și a cererii de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, emise de un organ necompetent.

Inspecția fiscală a fost desfășurată în perioada 27.04.2015- 30.06.2015 de către organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, care au încheiat Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.06.2015 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/30.06.2015.

Conform art. 33 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în vigoare în perioada 27.04.2015- 30.06.2015, "(1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii."

Prin sentința nr. 225/C/2014 pronunțată in dosarul nr. x/2013 a Tribunalului Sibiu, s-a dispus "anularea mențiunii efectuată de ORCT Sibiu având ca obiect emiterea din oficiu a certificatului de inregistrare de la noul sediul al societății A.", soluție definitiva prin Decizia nr. 365/07.10.2014 a Curții de Apel Alba Iulia.

Prin aceasta hotărâre, instanța a anulat înregistrarea sediului social al societății la Sibiu, sediul fiind mutat din București la Sibiu.

Împrejurarea că organele fiscale s-au bazat pe mențiunile din ONRC cu privire la sediul societății ca fiind în Sibiu nu poate fundamenta respingerea acțiunii, având în vedere că din informațiile comunicate de ONRC rezultă că fuseseră publicate mențiunile privind soluționarea dosarului nr. x/2013 a Tribunalului Sibiu prin care s-a dispus anularea mențiunii efectuată de ORCT Sibiu în dosarul nr. x din 25.09.2013 având ca obiect emiterea din oficiu a certificatului de inregistrare de la noul sediul al societății A.

Astfel, pârâtele au arătat că organele de inspecție fiscală au consultat baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului care furnizează date și informații care sunt opozabile organelor de inspecție fiscală, iar din informațiile extrase atât la data de 19.08.2015 cât și la data de 12.11.2015 reiese faptul că sediul social al S.C. A. este în municipiul Sibiu, județul Sibiu.

Judecătorul fondului a constatat că din informațiile extinse furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului la data de 19.08.2015, rezultă la rubrica "sediu", fila x certificat, fila x verso dosar, înregistrarea sediului din Sibiu, principal și punct de lucru, în baza mențiunii nr. 33347 din 25.09.2013.

Cu privire la înregistrarea acestei mențiuni, este publicată informația cererii de intervenție din 26.09.2013, dosar ORCT Sibiu nr. x/27.09.2013, formulată de societate prin administrator unic B..

Din același certificat rezultă mențiunea cu privire la pronunțarea sentinței nr. 225/C/2014 în dosarul nr. x/2013 a Tribunalului Sibiu, dosar ORCT Sibiu nr. x/27.09.2013, prin care s-a dispus anularea mențiunii efectuată de ORCT Sibiu în dosarul nr. x din 25.09.2013 având ca obiect emiterea din oficiu a certificatului de inregistrare de la noul sediu al societății A. .

În aprecierea instanței de fond, situația invocată de reclamantă cu privire la sediul societății, față de anularea certificatului de înregistrare a sediului din Sibiu, pronunțată la 21.04.2014 și definitivă la 07.10.2014, adusă la cunoștința terților prin mențiunile efectuate în RC, nu putea fi ignorată de autoritatea care, în analiza competenței sale, avea obligația de a avea în vedere și a da eficiență hotărârii judecătorești sus menționate.

În acest context, curtea de apel a reținut și că prin Decizia nr. 1604/10.06.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, în soluționarea conflictului negativ de competență între Tribunalul Sibiu și Tribunalul București, Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut că sediul societății la data promovării acțiunii (18 aprilie 2014) se afla în București, având în vedere că prin sentința nr. 225/21.04.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2013, irevocabilă prin Decizia nr. 365/07.10.2014 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a anulat înregistrarea mențiunii de schimbare a sediului in Sibiu a societății A.. Din considerentele acestei decizii rezultă că Tribunalul București reținuse în motivarea soluției de declinare a competenței faptul că sediul societății înscris în RC la data formulării cererii de chemare în judecată este în Sibiu, conform certificatului constatator emis de ORCTS la 05.11.2014. În aplicarea dispozițiilor art. 229 din C. civ. și art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, Tribunalul București a reținut că pentru determinarea competenței de soluționare a pricinii trebuie avut în vedere sediul înregistrat ca atare în registrul comerțului (sentința civilă nr. 1763 din 08 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă).

Competența autorității emitente este o condiție de validitate a actului administrativ, prevăzută de lege, cu caracter obligatoriu, încălcarea normelor de competență fiind sancționată cu nulitatea actului administrativ. Nu se poate reține lipsa unei vătămări în condițiile în care în baza raportului de inspecție fiscală a fost emisă decizia de stabilire a unor obligații de plată suplimentare, contestate de reclamantă.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a constatat că celelalte motive de nelegalitate, privind reprezentarea societății, modul de efectuare a inspecției fiscale raportat la documentele deținute de societate, prescripția dreptului de a stabili obligația fiscală pentru anul 2009, nu pot fi analizate și stabilite în cauză, având în vedere că organul fiscal competent nu a realizat această evaluare în efectuarea operațiunilor administrative și emiterea actelor administrative supuse controlului în contencios administrativ fiscal.

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală și își însușește considerentele acesteia.

Astfel, contrar susținerilor recurentelor, soluția de respingere a excepției inadmisibilității este corectă, în condițiile în care acțiunea este denumită "contestație împotriva deciziei nr. 441/2016 privind soluționarea contestației...", motivele acțiunii fac referire la aspectele analizate în curpinsul deciziei de soluționare a contestației, iar, în partea finală a cererii de chemare în judecată, reclamanta solicită anularea actelor administrativ-fiscale emise în urma controlului, fără a distinge. Or și decizia de soluționare a contestației este un act administrativ-fiscal.

Totodată, Înalta Curte constată că, deși susține că nu s-a ținut cont de apărările sale, recurenta ANAF nu indică în mod concret care dintre acestea nu au fost luate în considerare.

De asemenea, Înalta Curte reține că sediul social al intimatei nu se mai afla în mod legal în Sibiu odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de anulare a mențiunii referitoare la mutarea sediului din această localitate.

Astfel, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, din informațiile extinse furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului la data de 19.08.2015, rezultă la rubrica "sediu", înregistrarea sediului din Sibiu, principal și punct de lucru, în baza mențiunii nr. 33347 din 25.09.2013. Din același certificat rezultă mențiunea cu privire la pronunțarea sentinței nr. 225/C/2014 în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Sibiu, dosar ORCT Sibiu nr. x/27.09.2013, prin care s-a dispus anularea mențiunii efectuată de ORCT Sibiu în dosarul nr. x din 25.09.2013 având ca obiect emiterea din oficiu a certificatului de inregistrare de la noul sediu al societății A.

De asemenea, prin Decizia nr. 1604/10.06.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, în soluționarea conflictului negativ de competență între Tribunalul Sibiu și Tribunalul București, Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut cu putere obligatorie că sediul intimatei din prezenta cauză se afla în București, având în vedere că prin sentința nr. 225/21.04.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2013, irevocabilă prin Decizia nr. 365/07.10.2014 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a anulat înregistrarea mențiunii de schimbare a sediului in Sibiu a societății A..

Nu sunt întemeiate nici criticile din recursuri prin care se susține că necompetența organului emitent nu se regăsește printre motivele de nulitate a actului administrativ fiscal prevăzute de art. 46 din O.G. nr. 92/2003. Aceasta în condițiile în care respectivele nulități sunt doar cele exprese. Aceasta nu înseamnă că actele administrativ fiscale nu pot fi sancționate cu nulitatea în situația încălcării unor dispoziții legale imperative, precum cele referitoare la competență, sub condiția existenței unei vătămări (nulitate virtuală). Aceasta este situația în speță, instanța de fond argumentând în mod corect sensul imposibilității susținerii lipsei unei vătămări, argumente ce nu au fost criticate prin cererile de recurs.

În acest context, Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 41 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, text legal potrivit căruia actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Din interpretarea logică a acestor dispoziții rezultă că actul administrativ fiscal nu poate fi emis în mod legal decât de către un organ competent.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 2304 din 13 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 2304 din 13 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 1 aprilie 2021.