ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.04.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1318/2009

HOTĂRÂRE
09.04.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1318/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Tribunalul Teleorman, secția penală, prin sentința penală

nr. 98 din 21 octombrie 2008, a dispus condamnarea inculpatului D.M.C., la

pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență, în forma prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea

nr. 78/2000 – modificată, cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni stabilit conform

art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus și suspendarea

executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, evaluând probele

strânse la urmărirea penală, cât și cele administrate în cursul cercetării

judecătorești, a reținut ca situație de fapt următoarele:

În luna iulie 2007, M.C.R., s-a înscris la concursul

organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Al.D.Ghica” Teleorman,

în vederea ocupării unei funcții de „servant”.

După depunerea dosarului, martorul a fost contactat pe

terasa restaurantului V. din Alexandria, unde era angajat ca ospătar.

În aceste împrejurări, inculpatul i-a spus martorului că îi

cunoaște pe membrii comisiei de examinare, foști colegi ai săi, și a pretins

suma de 3.000 lei pentru a interveni la aceștia cu scopul ca martorul să promoveze

examenul. Cu aceeași ocazie, inculpatul D.M.C. a mai pretins suma de 1500-2000

Euro bani pe care M.C.R. trebuia să-i dea după promovarea examenului.

După această discuție, la câteva zile, martorul a predat

inculpatului suma de 3000 lei dându-i-se și în această împrejurare asigurări că

va interveni pentru promovarea examenului.

Întrucât martorul nu a promovat testul psihologic probă

eliminatorie, nu a mai putut participa la examen.

Pentru a-și recupera suma de 3000 lei, martorul l-a

contactat pe inculpat în mai multe rânduri a primit suma de 400 lei în

decembrie 2007, ocazie cu care au convenit ca diferența să-i fie restituită în

rate lunare.

Întrucât diferența de 2600 lei nu a fost restituită

potrivit înțelegerii, la data de 18 aprilie 2008 martorul, însoțit de tatăl său

M.C. s-a deplasat la sediul ISU – Teleorman pentru a încerca recuperarea

banilor. Inculpatul i-a înmânat martorului M.C.R. un card emis de BRD pe numele

său, asigurându-l că vor merge împreună la un bancomat să retragă banii.

Întrucât nici în urma acestei întâlniri nu și-a recuperat

diferența de bani, la data de 22 aprilie 2008, M.C.R., a denunțat fapta la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Anticorupție București – Biroul

Anticorupție Teleorman.

Urmare evaluării situației prezentate, s-a solicitat și autorizat

prin încheierea nr. 22 I din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Teleorman,

interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de denunțător

și inculpat, din care rezultă cu certitudine, predarea sumei de bani, în

cuantum de 3000 lei, scopul în realizarea căruia au fost pretinși și primiți de

inculpat de la denunțător.

În raport de probele administrate, instanța de fond a

reținut dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea

nr. 78/2000 modificată.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a

reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante justificate de datele

care caracterizează pozitiv persoana sa, reducând cuantumul sub limita minimă

prevăzută de textul incriminator.

Ca modalitate de executare, în raport de circumstanțele

personale și reale în care s-a comis infracțiunea, s-a apreciat că suspendarea

condiționată este adecvată, fiind de natură să asigure scopul educativ

preventiv enunțat de art. 52 C. pen.

Împotriva sentinței inculpatul a declarat apel invocând

critici de nelegalitate constând în aceea că vinovăția s-a reținut exclusiv

prin interpretarea și evaluarea unor probe nelegale, solicitându-se achitarea

în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau

d) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a cerut ca fapta săvârșită să fie

apreciată ca lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, invocându-se ca

temei de achitare dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b)

1

unei amenzi administrative.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 16/A din 23 ianuarie 2009,

a respins apelul inculpatului ca nefondat.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că situația de

fapt stabilită corespunde probelor interpretare judicios, vinovăția

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în forma

prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000

modificată fiind dovedită în afara oricărui dubiu.

Relevante în acest sens sunt transcrierile înregistrărilor

convorbirilor purtate între inculpat și martorul M.C.R.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând

dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., greșita condamnare

pentru infracțiunea de trafic de influență, o faptă pe care nu a comis-o,

reținută în sarcina sa numai prin interpretarea unor probe nelegale.

Astfel, în opinia inculpatului, înregistrările

convorbirilor telefonice au fost obținute ilegal, după ce pretinsa faptă s-a

consumat, așa încât, aceste mijloace de probă nu puteau fi folosite pentru

trimiterea în judecată și, ulterior, condamnarea sa.

Într-o teză subsidiară, inculpatul solicită aplicarea

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 18

1

fapta săvârșită să fie apreciată ca lipsită de pericolul social al unei

infracțiuni.

Soluționând recursul inculpatului conform art. 385

14

alin. (1) C. proc. pen., prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu,

Înalta Curte constată nefondată calea de atac.

Situația de fapt stabilită de prima instanță răspunde

exigențelor prevăzute de art. 62 C. pen., potrivit cărora, în vederea aflării

adevărului, se impune lămurirea cauzei sub toate aspectele, pe bază de probe,

aprecierea fiecărei probe făcându-se conform art. 63 C. pen. în urma examinării

coroborate a tuturor probelor administrate.

Potrivit dispozițiilor art. 91

1

alin. (1) C.

proc. pen. interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor

efectuate prin telefon sau prin orice mijloc de comunicare se realizează cu

autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează

sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, printre

alte condiții determinate și în cazul în care există date sau indicii temeinice

privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni.

Odată efectuate, înregistrările autorizate ale

convorbirilor telefonice, acestea trebuie redate integral, conform art. 91

3

alin. (1) C. proc. pen., într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.

Toate aceste dispoziții procesuale, au fost respectate de

organele de urmărire penală, interceptarea și înregistrarea convorbirilor

telefonice efectuate între inculpat și denunțător fiind autorizată – prin

încheierile Tribunalului Teleorman din 23 aprilie 2008, (filele 92,98,99) – așa

încât critica, în sensul că mijloacele de probă – respectiv procesele-verbale

de redare a convorbirilor au fost obținute ilegal, este nefondată.

Este lipsită de relevanță împrejurarea că fapta s-a comis

în iulie 2007, câtă vreme după formularea denunțului la data de 22 aprilie 2008,

tocmai pentru stabilirea situației faptice cu care organul de urmărire penală a

fost sesizat, s-a solicitat autorizarea legală a interceptărilor și

înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat.

În plus, din conținutul mesajelor SMS și al convorbirilor

așa cum au fost redate în procesele-verbale, mijloace de probă, se poate

constata realitatea faptei denunțate, respectiv primirea sumei de 3000 lei de

către inculpat în schimbul promisiunii făcute martorului, de a-l ajuta să

promoveze examenul, prin influența pe care pretindea că o are față de colegii

examinatori.

Necesitatea administrării acestor mijloace de probă era

evidentă, având în vedere infracțiunea săvârșită, faptă de corupție, care prin

natura sa se comite în condiții de clandestinitate, fără să fie adusă la

cunoștința altor persoane decât celor interesate în traficarea, respectiv,

cumpărarea pretinsei sau realei influențe.

De remarcat este că solicitarea martorului adresată repetat

inculpatului, a fost în sensul restituirii sumei nerecuperate la data

denunțului și nicidecum o provocare a inculpatului de a comite infracțiunea,

faptă consumată așa încât să devină incidente dispozițiile art. 68 alin. (2) C.

proc. pen.

Concluzionând, vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată a fost stabilită judicios,

prin interpretarea coroborată a probelor administrate, care exclude apărarea

formală în sensul că banii au fost dați cu titlu de împrumut.

Neîntemeiată este și cererea de a se aprecia fapta ca

lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, instanțele evaluând temeinic

toate circumstanțele în care fapta s-a consumat, și imprimă acesteia pericol

social în înțelesul legii penale.

În raport de cele arătate, recursul inculpatului va fi

respins ca nefondat, conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.M.C. împotriva deciziei

penale nr. 16/A din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 484/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 307 de la 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 3069/108/2008, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., prin înlătu
ÎCCJ 2010-10-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3743/2010
unii de luare de mită, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), teza II-a C. pen. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a ho
ÎCCJ 2011-11-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3929/2011
condiționată a executării pedepsei. În baza art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare 4 ani, termen compus din durata pedepsei aplicate și un interval de timp de 2 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condițio
ÎCCJ 2014-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2014
care nu justifică majorarea cuantumului stabilit de prima instanță. Prima instanță a apreciat în mod corect că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, pentru fieca
ÎCCJ 2009-01-20
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 121/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 68 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, au fost condamnați inculpații: - B.I., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoar
Sursă