ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 994/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 994/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 469

din 5 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 8291/63/2008, Tribunalul Dolj, secția

penală, a dispus, în baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., condamnarea inculpatului D.V., la o pedeapsă de 20 de ani

închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) d) și e) C. pen.,

pe durata unui termen de 3 ani, pentru infracțiunea de omor, la care, în baza art.

39 alin. (4) C. pen., s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, urmând ca

inculpatul să execute o pedeapsă de 23 de ani închisoare, în regim de detenție,

cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe durata executării

pedepsei și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de mai sus pe o

perioadă de 3 ani.

În

baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a scăzut din pedeapsă durata reținerii și

arestului preventiv de la data de 14 februarie 2008 la zi, iar în baza art. 350

C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului,

luată prin încheierea din 15 februarie 2008 a Tribunalului Dolj.

În

baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei

securi - corp delict aflată la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Dolj;

conform art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 17 C.

proc. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata

unei prestații periodice lunare, începând cu data de 14 februarie 2008 și până

la majoratul minorilor, în favoarea minorilor B.I.A., ns. 26 august 1996, S.F.,

M.L., ns. la 25 februarie 2003, S.V.D. ns. la 20 august 2007,

S.I.A.T. ns. la 13 mai 2000,

în sumă de câte 30 lei pentru fiecare dintre minori și suma de 250 lei în

favoarea lui J.I.S., cu titlu de

despăgubiri civile.

A

fost obligat inculpatul și la plata a câte 1000 lei, în favoarea părților

vătămate de mai sus, descendenții victimei, reprezentând daune morale.

În

baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000

lei lunar cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, incluzând și

onorariul apărătorului din oficiu.

În

baza art. 189 alin. (2) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu în

sumă de 100 lei, conform delegației avocațiale nr. 2397 din 8 mai 2008, s-a

dispus a fi virat din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea Baroului

Dolj.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cu nr. 104/P/2008, a fost trimis in

judecata, în stare de arest preventiv, inculpatul D.V., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prevăzuta de art. 174 C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. b)

C. pen., pentru următoarea stare de fapt: inculpatul trăia în concubinaj cu

victima S.L., de aproximativ 7 ani de zile, relație din care au rezultat

minorii S.V.D., în vârsta de 7 ani, și S.L. în vârsta de 5 ani, victima

ocupându-se și de îngrijirea altor trei copii rezultați din relații anterioare.

Între

inculpat și victimă au apărut neînțelegeri privitor la procurarea banilor

necesari subzistenței, inculpatul reproșând victimei contractarea unor

împrumuturi, certurile dintre părți conducând la săvârșirea infracțiunii, în

data de 13 februarie 2008, când, în cursul nopții, inculpatul și victima

dormind în aceeași cameră cu fetita lor, S.L., inculpatul i-a aplicat mai multe

lovituri victimei, cu o secure, în cap, după ce în prealabil o acoperise pe

aceasta cu o pătură pentru a amortiza eventualele zgomote.

În

urma leziunilor suferite - traumatism cranio - cerebral cu fractură de boltă și

bază de craniu, conform raportului de constatare medico-legală, autopsie

efectuat în cauză sub nr. 521/ A2 din 23 aprilie 2008, I.M.L. Craiova, victima

a decedat.

Conform

raportului medico-legal s-a reținut că moartea victimei a fost violentă,

datorându-se hemoragiei, contuziei și dilacerării meningo - cerebrale, consecința

traumatismelor suferite, iar mecanismul de producere a fost lovirea cu un corp

tăietor-despicător, posibil securea corp delict ridicată de la fața locului,

loviturile putând fi aplicate din față, lateral stânga, posibil cu victima în

decubit dorsal.

Prima

instanță a reținut în totalitate situația de fapt expusă în rechizitoriu,

constatând că este confirmată de probele testimoniale (declarațiile martorilor

J.B., J.I.S., C.D., G.C., G.I., D.F., audiați nemijlocit la cercetarea

judecătorească), probele științifice (raportul de constatare medico-legală

autopsie), proces-verbal de cercetare la fața locului

și planșele fotografíce realizate cu această ocazie, precum și cu declarațiile

inculpatului care a recunoscut comiterea infracțiunii.

În

aceste condiții s-a reținut că inculpatul D.V. a săvârși cu intenție directă

infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., asupra victimei S.L., fiind

înlăturată apărarea inculpatului, care a susținut starea de provocare în

condițiile art. 73 lit. b) C. pen., pentru următoarele considerente.

Martorii

audiați în cauză, inclusiv părinții și fratele inculpatului (G.I., D.F., G.C.),

nu au relatat că ar fi cunoscut despre producerea unui conflict verbal sau

violent între inculpat și victimă, în seara anterioară comiterii infracțiunii

sau despre starea de ebrietate susținută de către inculpat; mai mult, martora C.D.

care s-a aflat în locuința părților, până în jurul orei 2,30 dimineața, respectiv

martorul J.S. care, locuind cu părțile a intrat în camera acestora dimineața,

în jurul orei 5,00, au

arătat

că

nu au auzit zgomote în camera părților și că aceștia nu au consumat alcool în

seara respectivă.

Toate

aceste împrejurări, coroborate cu concluziile raportului de autopsie (din care

rezultă că agresiunea s-a săvârșit cu victima în poziție de decubit versal),

procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorelor J.B. si C.D.,

sosite la fața locului și care au observat că dimineața era cald corpul

victimei, nu au auzit nici un zgomot sau strigat, faptul că în pat s-a găsit

dormind lângă victimă fiica părților, au fost reținute de prima instanță în susținerea

concluziei, că victima a fost ucisă în

somn, inculpatul amortizând

zgomotele cu o pătură.

Astfel,

s-a reținut că inculpatul nu s-a aflat într-o stare de puternică tulburare în

momentul comiterii infracțiunii, stare determinată de vreo acțiune ilicită

gravă a victimei, apreciindu-se totodată că nemulțumirile acumulate in timp de

inculpat cu privire la greutățile traiului zilnic comun sau simplele bănuieli ca

victima ar pleca în străinătate, nu pot constitui temei pentru incidența art. 73

lit. b) C. pen.

În

consecință, s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenție directă,

reprezentându-și urmarea socialmente periculoasă posibil a se produce prin

actele sale de violență și urmărind producerea acestui rezultat, pe care l-a

apreciat drept „corespunzător” față de conduita victimei.

În

aceste condiții, s-a reținut săvârșirea cu vinovăție de către inculpat a

infracțiunii de omor în stare de recidivă postexecutorie, astfel cum este

incriminată în art. 174 C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. b) C. pen., starea

de recidivă fiind determinată de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 153 din 20 septembrie 1995 pronunțată de Tribunalul Dolj, pedeapsă

aplicată pentru infracțiunile de lipsire de libertate și viol, și executată în

perioada 9 decembrie 1994 - 17 noiembrie 1999, când inculpatul a fost liberat

condiționat

cu un rest de

1848 zile închisoare, împlinit până la data comiterii infracțiunii judecată în

prezenta cauză.

Față

de acestea, prima instanță a procedat la condamnarea inculpatului la o pedeapsă

privativă de libertate egală cu maximul special prevăzut de lege, respectiv 20

ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare în raport de prevăzută

art. 39 alin. (4) C. pen., precum și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o

perioadă

de

3 ani.

La

individualizarea judiciară a pedepsei au fost reținute criteriile prevăzută de art.

72 C. pen. respectiv, pericolul social concret dedus din suprimarea vieții

victimei și circumstanțele reale ale comiterii omorului, alături de statutul de

recidivist postexecutor care, în aprecierea primei instanțe îl caracterizează pe

inculpat drept un infractor periculos, necesitând un tratament sancționator

adecvat.

Totodată,

s-a reținut că inculpatul a fost judecat în stare de arest

preventiv,

măsura arestării fiind dispusă prin încheierea din 15 februarie 2008 pronunțată

de Tribunalul Dolj, astfel că în raport de prevăzută art. 350 C. proc. pen. și art.

88 C. pen., a fost menținută măsura preventivă și s-a dedus din pedeapsa

principală aplicată perioada detenției preventive, la zi.

În

privința securii corp delict, s-a făcut aplicarea art. 118 lit. b) C. pen.,

aplicându-se măsura de siguranță a confiscării acesteia, bun folosit la

săvârșirea infracțiunii.

Sub

aspect civil, s-a reținut că la data comiterii infracțiunii soldată cu decesul

victimei, aceasta avea în întreținere cinci minori, respectiv: B.I.A., S.F.M.L.,

S.V.D., S.I.A.T. și J.I.S. și major la data de 5 septembrie 2008; pentru

minorul S.V.D. s-a reținut că se află în prezent în îngrijirea părinților

inculpatului, martorii G.C. și G.I., fiind finalizată procedura de instituire a

plasamentului iar pentru ceilalți minori s-a reținut că s-a dispus plasament la

bunica maternă J.B.

Față

de dispozițiile art. 17 alin. (1) și (3) C. proc. pen., prima instanță a

reținut că este sesizată din oficiu cu acțiuni civile privind prestațiile

periodice datorate minorilor, aferent venitului minim pe economie obținut de

victimă care

își

câștiga

existența prin valorificarea deșeurilor de fier recuperate din gunoaie, precum

și pentru prejudiciul moral încercat de minori, lipsiți de îngrijirea mamei la

vârste fragede.

În

consecință, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor de câte 30 lei

lunar, începând cu data de 14 februarie 2008 și până la majorat, către minorii

B.I.A., S.F.M.L., S.V.D., S.I.A.T. și la plata sumei de 250 lei în favoarea

părții civile J.I.S., reprezentând în sumă globală prestația datorată pe

perioada 14 februarie 2008 - 5 septembrie 2008, precum și la plata sumei de

câte 1000 lei, reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile.

În

privința cheltuielilor judiciare, s-a dispus obligarea inculpatului la plata

sumei de 1000 lei lunar.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel, în termen legal, inculpatul D.V.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

În

teză principală s-a susținut greșita individualizare a pedepsei privind

aplicarea sporului aferent stării de recidivă precum și a stabilirii unei

pedepsei egală cu maximul special prevăzut de lege, cu motivarea că atitudinea

procesuală sinceră a inculpatului care s-a predat după comiterea omorului, precum

și regretul manifestat în cursul procesului penal, justifică aplicarea unei

sancțiuni mai blânde; s-a criticat omisiunea motivării soluției de menținere a

măsurii arestării preventive, în considerentele hotărârii apelate, arătându-se

că în mod greșit pericolul pentru ordinea publică prevăzut în art. 148 lit. f)

C. proc. pen., s-a confundat în speță cu pericolul social concret al

infracțiunii, analizat la aplicarea pedepsei.

În

teză subsidiară, s-a invocat omisiunea prezentării datelor de identificare a

inculpatului în dispozitivul hotărârii precum și greșita soluționare a

cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sensul că în mod greșit s-a dispus

obligarea la plata unei plăți lunare a inculpatului.

Prin decizia penală nr. 1

din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de

inculpatul D.V., în prezent deținut în cadrul Penitenciarului de Maximă

Siguranță Craiova, împotriva sentinței penale nr. 469 de la 5 noiembrie 2008, pronunțată

în dosarul nr. 8291/63/2008 al Tribunalului Dolj, secția penală.

A desființat în parte sentința

apelată.

A descontopit pedeapsa aplicată

inculpatului conform art. 39 alin. (4) teza II C. pen.; a înlăturat sporul de 3

ani închisoare; a dispus ca inculpatul D.V. să execute pedeapsa de 20

(douăzeci) ani închisoare.

A obligat inculpatul la

plata sumei de 1320 lei despăgubiri către minorii

B.I.A., S.F.M.L., S.V.D. și S.I.A.T.,

reprezentând, în sumă globală, prestația lunară datorată în perioada februarie

2008, la zi și în continuare la plata a câte 30 lei pentru fiecare, lunar, până

la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației.

A obligat inculpatul la

plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare statului aferent judecării cauzei în

primă instanță.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

A dedus în continuare detenția

preventivă, de la 5 noiembrie 2008 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile judiciare în

sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu în faza de apel, au rămas

în sarcina statului și s-au virat din fondurile Ministerului Justiției, către B.A.

Dolj.

Astfel instanței de control

judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută în raport de

probele administrate în cauză, fapta de omor săvârșită de inculpat fiind pe

deplin dovedită.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului s-a reținut că aceasta a fost greșit individualizată

fiind justificată reindividualizarea acesteia, având în vedere atitudinea

inculpatului, acesta a adoptat hotărârea infracțională spontan, în timpul

nopții, în timp ce reflecta asupra conduitei victimei, nefiind reținute în

cauză circumstanțele agravante, apreciind că pedeapsa de 20 ani închisoare,

este de natură a conduce la realizarea scopului preventiv educativ a sancțiunii

penale, neimpunându-se aplicarea unui spor.

În ceea ce privește latura civilă,

instanța de apel a considerat că soluția adoptată de prima instanță este

contradictorie sub aspectul prestației, datorată minorilor în perioada

februarie 2008 la zi, față de situația minorului devenit major la 5 septembrie

2008, astfel încât l-a obligat la plata sumei de 1320 lei despăgubiri către minorii

B.I.A., S.F.M.L.,

S.V.D. și S.I.A.T., reprezentând, în sumă globală prestația lunară datorată în

perioada februarie 2008 la zi și în continuare a câte 30 lei pentru fiecare,

lunar, până la intervenirea unei cauze penale de modificare sau stingere a

obligației.

S-a considerat că omisiunea indicării

datelor de identitate ale inculpatului în dispozițiile hotărârii apelate, nu

constituie o cauză de nulitate absolută, astfel că în absența probării

vătămării produse inculpatului nu a fost reținută drept cauză de anulare a

actului procesual în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.

Critica privind nemotivarea soluției

de menținere a arestului preventiv a inculpatului a fost considerată neîntemeiată.

Împotriva acestei din urmă

decizii, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul D.V., criticând hotărârea

sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat, apreciind că o

pedeapsă într-un cuantum mai redus este de natură să asigure realizarea

scopului pedepsei.

Concluziile apărătorului

recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public precum și

ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei decizii.

Examinând recursul declarat prin

prisma dispozițiilor prevăzută de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

precum și din oficiu în conformitate cu du art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul D.V. este nefondat

pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanța

de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul lor, în baza propriului

examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., în raport de situația de

fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiile art. 63

alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta

inculpatului D.V. care, la data de 14 februarie 2008, în cursul nopții,

inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri victimei, cu o secure, în cap, în

timp ce aceasta dormea și după ce în prealabil o acoperise cu o pătură pentru a

amortiza eventualele zgomote, în aceeași cameră fiind și minora

, S.F.M.L., fiica celor doi,

fapt ce i-a provocat victimei un traumatism cranio - cerebral cu fractură de

boltă și bază de craniu, ce a condus la decesul acesteia întrunește atât

obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de omor.

Din mijloacele de probă

administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării

judecătorești, cât și în apel, respectiv declarațiile martorilor (J.B., J.I.S.,

C.D., G.C., G.I., D.F.) probe științifice (raport de constatare medico - legal

autopsie), proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, au rezultat

împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.

Examinarea criticii formulate

de inculpat va fi analizată prin prisma cazului de casare menționat, respectiv art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greșit individualizate

în raport de prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele

prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen.,

care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului

penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei

este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un

proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui

examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli

și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a

criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea

explicită a principiului alegerii sancțiunii așa încât respectarea acestuia

este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată

îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și

al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau

neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât

și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și

de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai

printr-o justă individualizare a sancțiunii care să țină seama de persoana

căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul

adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei

produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea

sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus

acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări

viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă

este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării

morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al

pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte

gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și

proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea

acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art.

52 alin. (1).

Critica cu privire la cuantumul

pedepsei și la solicitarea reducerii acesteia nu este întemeiată.

La stabilirea pedepselor aplicate

inculpatului D.V. au fost avute în vedere criteriile generale prevăzută de art.

72 C. pen., făcându-se o corectă evaluare cauzală ale acestui articol, dându-se

relevanță modului în care a fost săvârșită fapta (a acoperit victima cu o

pătură și în timp ce dormea i-a aplicat lovituri cu o secure, în zona capului

în aceeași încăpere fiind și un minor) urmărilor acestora (decesul victimei),

cât și circumstanțelor personale ale inculpatului, conduita avută înainte de săvârșirea

faptei (este recidivist) dar și atitudinii sincere în sensul regretului și

recunoașterii faptei.

În cauză nu pot fi reținute dispozițiile

privind provocarea, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât nemulțumirile

acumulate în timp de inculpat cu privire la greutățile traiului zilnic comun

sau simplele bănuieli că victima ar pleca în străinătate, nu pot constitui temei

pentru incidența art. 73 lit. b) C. pen.

De asemenea, atitudinea

sinceră a inculpatului nu poate duce automat la reținerea circumstanțelor

atenuante, un comportament adecvat și concordant cu normele sociale nu

justifică în sine aplicarea circumstanțelor atenuante, cu atât mai mult cu cât

faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social și numai o

dozare corespunzătoare a cuantumului pedepsei închisorii este aptă să

contribuie la reeducarea inculpatului și apărarea societății civile prin

descurajarea săvârșirii unor fapte atât de grave de către ale persoane.

Înalta Curte apreciază că nu

se impune reducerea cuantumurilor pedepsei, funcția de reeducare, a pedepsei

putând fi realizată, inculpatul putând fi redat societății după ținerea unui

interval de timp mai mare petrecut în mediul închisorii.

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte constată lipsa temeiurilor pentru reducerea cuantumurilor

pedepsei aplicate, care apare ca fiind just proporționalizate.

Analizând cauza și în raport

de dispozițiile art. 386

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu

constată a fi incidente alte motive de recurs.

În raport de cele menționate,

Înalta Curte consideră decizia instanței de apel ca fiind legală și temeinică

sub toate aspectele, motiv pentru care, conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 1 din 12

ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 14 februarie 2008 la

19 martie 2009.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 martie 2009.