ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1574 din 21 mai 2008, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.N.S.L.C., în contradictoriu cu pârâții G.R.

și C.P.M., având ca obiect anularea H.G. nr. 311 din 8 martie 2006; a respins totodată

excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, lipsei calității

procesuale active a lipsei procedurii prealabile administrative și a admis

cererea de intervenție, în interesul G.R. formulată de C.P.M.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisului depus la dosar, respectiv

sentința civilă nr. 16 din 19 mai 1994 a Tribunalului București, recurenta este înregistrată ca persoană juridică în registrul special al acestei instanțe și,

prin urmare, a dobândit, pe această cale, capacitate de folosință de la data

înregistrării, iar în condițiile în care imobilele ce fac obiectul hotărârii de

guvern atacate intră în componența bazei hoteliere revendicate de reclamantă și

pentru care există cerere înregistrată la C.E.D.O. S-a apreciat că este

neîntemeiată și excepția lipsei calități procesuale active.

S-a apreciat că reclamanta a

făcut dovada, cu plângerile înregistrate la G.R. și depuse la fila 33 din

dosarul cauzei, că a îndeplinit obligația efectuării procedurii prealabile,

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că, prin H.G. nr. 946/1999 s-a aprobat de către pârâtul G.R. darea în folosința

F.T.A.I.N., pentru o perioadă de 49 de ani, a unui teren aflat în administrarea

M.T.S., iar prin H.G. nr. 311/2006, s-a modificat art. 1 al H.G. nr. 946/1996

și s-a desemnat ca titular al dreptului de administrare, în locul ministerului,

A.N.S., mărindu-se totodată perioada de dare în folosință la 60 de ani.

Instanța a mai reținut că,

deși reclamanta a afirmat că este proprietara fostului complex CASCOM, din care

face parte și imobilul în discuție, nu a făcut dovada acestui drept și nici nu

a invocat nelegalitatea H.G. nr. 946/1999 prin care terenul dat în folosința

gratuită a fost considerat ca făcând parte din proprietatea publică a statului.

În ceea ce privește cererea

reclamantei prin care aceasta a solicitat constatarea unor stări de fapt cu

privire la acest teren, depusă la fila 32 din dosar, instanța a calificat-o ca

fiind o acțiune în constatarea dreptului de proprietate și a reținut că o

asemenea cerere nu este de competența instanței de contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs reclamanta C.N.S.L.C.R.

Prin cererea de recurs, al

cărui temei de drept nu a fost precizat, CNSLCR a trecut în revistă istoricul situației

de fapt prezentat și în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, subliniind

că prin soluția pronunțată și menținerea ca legală a H.G. nr. 311/2006 au fost

încălcate prevederile Legii nr. 219 din 25 noiembrie 1998 privind regimul

concesiunilor, cele ale art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 946/1999 precum și din

H.G. nr. 829/1999.

În opinia recurentei,

instanța de fond a analizat doar excepțiile de procedură invocate de Guvernul

României pe care de altfel le-a respins, ignorând faptul că F.T.A.I.N. nu

exista ca entitate juridică la data emiterii H.G. nr. 946/1999 prin care i s-a

dat în folosință gratuită terenul identificat în anexa la această hotărâre,

pentru o perioadă de 49 de ani.

G.R. – S.G. – a formulat

întâmpinare în cauză, solicitând menținerea ca legală și temeinică a hotărârii

judecătorești recurate, aceasta fiind pronunțată cu respectarea art. 17 din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Cererea de intervenție

formulată de A.N.S. în interesul pârâtului G.R., în această fază procesuală, a

fost încuviințată în principiu de Înalta Curte, având în vedere prevederile art.

51-52 și următoarele C. proc. civ.

S-a subliniat în cuprinsul

acestei cereri de intervenție accesorie că H.G. nr. 311/2006 a mai făcut

obiectul unui litigiu care a fost soluționat irevocabil prin Decizia nr. 2307

din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, litigiu în care C.N.S.L.C.R. a avut calitatea de

intervenient în nume propriu.

Examinând cauza prin prisma

criticilor enunțate de către recurentă, cât și din perspectiva art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive

pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

În mod corect și legal

judecătorul fondului a dat dezlegare atât excepțiilor de procedură invocate de

părți – astfel cum rezultă din considerentele sentinței – cât și fondului pricinii

care a vizat anularea H.G. nr. 311 din 8 martie 2006 prin care s-a modificat art.

1 din H.G. nr. 946/1999 privind darea în folosință gratuită a unui teren

proprietate publică, aflat în administrarea M.T.S., F.T.A.I.N.

Prin H.G. nr. 311 din 8

martie 2006 (intrată în vigoare la 17 martie 2006) s-a modificat art. 1 din H.G. nr. 946/1999, în sensul că acesta are următorul cuprins:

„Art. 1 – (1) Se aprobă

darea în folosință gratuită F.T.A.I.N., pentru realizarea P.A.I.N., a unui

teren aflat în administrarea A.N.S., identificat potrivit anexei care face

parte integrantă din prezenta hotărâre.

- (2) Darea în folosință

gratuită a terenului prevăzut la alin. (1) se face pe o perioadă de 60 de ani”.

Această hotărâre de guvern a

mai făcut obiectul unei cereri în anulare, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

554/2004, formulate de reclamantul C.S.V. București în cadrul acelui litigiu

fiind invocată pe calea art. 4 din același act normativ (respectiv pe cale de

excepție) și nelegalitatea H.G. nr. 946/1999.

Ambele probleme de drept au

fost tranșate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, care prin Decizia nr. 2307 din 4 iunie 2008 a admis recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 2786 din 7

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, modificând această sentință în sensul respingerii ca neîntemeiată a

excepției de nelegalitate a H.G. nr. 946/1999 și ca nefondată a acțiunii

privind anularea H.G. nr. 311/2006.

Recursul C.N.S.L.C.R.

(intervenient în interesul reclamantului) în acea cauză a fost constatat nul.

Revenind la recursul de

față, critica privitoare la împrejurarea că la data emiterii H.G. nr. 946/1999

F.T.A.I.N. nu exista ca entitate juridică va fi înlăturată ca nepertinentă, și

sub acest aspect Înalta Curte exprimându-și în mod irevocabil punctul de

vedere, astfel cum se poate observa și la filele 12-13 din Decizia nr. 2307/2008.

Cu aceleași argumente legate

de înregistrarea F.T. în registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la Judecătoria sectorului 3 și apoi la Judecătoria sectorului 1, dar și de ipoteza că, chiar

dacă s-ar accepta teza înregistrării legale ulterior emiterii H.G. nr. 946/1999,

se apreciază că acest aspect nu este unul de natură a atrage nulitatea actului

administrativ individual, Înalta Curte rămânând consecventă punctului său de

vedere deoarece nu există elemente care să răstoarne raționamentul expres în Decizia

nr. 2307/2008.

Asupra fondului pricinii, în

evaluarea legalității H.G. nr. 311/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că în mod just, instanța fondului a reținut că operațiunea

administrativă dispusă prin hotărârea de guvern contestată ține de o bună

administrare a unui teren proprietate de stat, administrare care intră în

competența G.R. ca autoritate publică situată pe cea mai înaltă treaptă a

ierarhiei din cadrul puterii executive a statului.

În acest context,

împrejurarea că potrivit H.G. nr. 311/2006 terenul a trecut din administrarea M.T.S.

în administrarea A.N.S., apare ca nerelevantă cât timp nu se poate contesta că terenul

în discuție este proprietate publică a statului.

În privința legii

aplicabile, trebuie observat ă în H.G. nr. 946/1999 – ce a fost modificată prin

H.G. nr. 311/2006 doar sub cele două aspecte legate de administratorul

terenului și perioada de timp – se prevede în mod explicit că aceasta a fost

emisă în temeiul art. 17 din Legea nr. 213/1998 (privind proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia) și nicidecum sub imperiul Legii privind regimul

concesiunilor.

Potrivit art. 17 din Legea nr.

213/1998: „Statul și unitățile administrativ-teritoriale pot da imobile din

patrimoniul lor, în folosința gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice

fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate

publică, ori serviciile publice”.

Așadar, deși legiuitorul

folosește sintagma „pe termen limitat” nu se stabilește în concret un termen

limită, așa cum fixează prin art. 1(2) din Legea privind regimul concesiunilor.

Fiind vorba de două

contracte diferite – concesiune și dare în folosință -, ce nu pot fi asimilate

sau confundate, și având în vedere că în speță actul contestat este emis în

temeiul art. 17 din Legea nr. 213/1998 care nu impune un termen limită pentru

darea în folosință gratuită, critica recurentei pe aspectul depășirii perioadei

de timp va fi înlăturată.

Nu poate fi primită nici

aserțiunea recurentei în legătură cu faptul că fundația nu desfășoară activități

de utilitate publică, pentru argumentul deja subliniat și în Decizia nr. 2307/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție anume că emitentul H.G. nr. 311/1998

este singura autoritate căreia îi revine sarcina de a aprecia asupra

recunoașterii fundației ca fiind de utilitate publică, în raport de O.G. nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații.

Ca urmare, în temeiul art. 312

C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca

nefondat.

Pentru rațiunile arătate

cererea de intervenție accesorie va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de

intervenție accesorie formulată de A.N.S.

Respinge recursul declarat

de C.N.S.L.C. împotriva sentinței civile nr. 1574 din 21 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2009.