ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2540/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 august 2007, reclamanta SC S. SRL Oradea a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții M.F.P. – A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Bihor - activitatea de inspecție fiscală, să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 616 din 27 martie 2007 în privința sumelor stabilite cu titlul de impozit pe profit datorat de persoane juridice române și majorări de întârziere aferente. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost nelegal obligată să plătească un impozit pe profit suplimentar și majorările de întârziere aferente prin considerarea cheltuielilor înregistrate cu reparațiile și consolidările la obiectivele C.B.

și P.M. ca fiind lucrări pentru realizarea de construcții noi, supuse amortizării conform dispozițiilor legale. Reclamanta a arătat că toate cheltuielile efectuate la aceste două obiective au fost pentru reparații și consolidare și nu au fost destinate unor lucrări de construire/amenajare/ reamenajare care să reprezinte investiții în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici, prin majorarea valorii bunurilor asupra cărora s-au efectuat și pentru care se impunea reîntregirea bazei de calcul a impozitului pe profit. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 2948 din 4 noiembrie 2008. Instanța de fond a reținut că lucrările efectuate de reclamantă în regie proprie la obiectivele C.B.

și P.M. sunt lucrări de investiții, a căror valoare se recuperează pe calea amortizării, conform art. 24 alin. (1) și alin. (3) lit. d) din Legea nr. 571/2003 și pct. 7 lit. d) din H.G. nr. 909/1997, astfel că se impunea reîntregirea profitului impozabil cu suma totală a cheltuielilor aferente celor două obiective. În raport de aceste texte de lege și având în vedere actele existente la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că în mod legal organele administrativ - fiscale au apreciat că lucrările efectuate de reclamantă la obiectivul C.B. sunt lucrări de construire, întrucât nu s-a dovedit existența unui imobil pe terenul respectiv la momentul dobândirii dreptului de proprietate, iar autorizația a fost eliberată pentru construcție și nu pentru reparații.

În ceea ce privește obiectivul P.M., instanța de fond a avut în vedere că, potrivit autorizației de construire, imobilul ce urma a fi edificat avea destinația unei case de locuit, dar prin Hotărârea A.G.A. nr. 3 din 8 aprilie 2003 a societății reclamante s-a decis modificarea destinației clădirii din sediu administrativ în motel, astfel că lucrările efectuate au determinat sporirea valorii imobilului. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta și a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Prin primul motiv de recurs s-a invocat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unei dovezi administrate și care era hotărâtoare în soluționarea litigiului.

Recurenta a arătat că instanța de fond a considerat greșit că nu au fost administrate probe în dovedirea acțiunii, refuzând nejustificat să țină seama de concluziile expertizei extrajudiciare depuse la dosarul cauzei. Din acest considerent, recurenta a susținut că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probei cu expertiză judiciară, avându-se în vedere natura și complexitatea litigiului. În cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată concluzia instanței de fond privind legalitatea actelor întocmite de organele administrativ - fiscale cu privire la natura și caracterul nedeductibil fiscal al cheltuielilor efectuate la obiectivele C.B. și P.M. Recurenta a arătat că lucrările executate la cele două imobile nu au modificat structura de rezistență a clădirilor în cauză, caracteristicile inițiale și aspectul lor arhitectural, fiind greșit considerate ca fiind lucrări de construcție.

Referitor la obiectivul C.B. s-a arătat că pe terenul respectiv a existat o construcție la momentul dobândirii proprietăți, iar în cazul demolării ar fi fost necesară o autorizație de desființare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991 În ceea ce privește obiectivul P.M., recurenta a arătat că din autorizațiile nr. 15 din 6 iunie 1998, nr. 15 din 30 aprilie 1998 și nr. 115 din 15 septembrie 1999 și din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 387 din 5 aprilie 2001 rezultă că toate cheltuielile efectuate au fost cheltuieli de reparații și/sau consolidări, iar nu cheltuieli pentru lucrări de construire/amenajare/reamenajare, care să reprezinte investiții în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali, prin majorarea valorii bunului asupra căruia s-au efectuat.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond s-a pronunțat în raport de toate probele administrate în cauză și nu se impune rejudecarea pricinii în vederea efectuării unei expertize judiciare, probă care nu a fost solicitată de recurenta-reclamantă prin cererea de probe formulată la termenul de judecată din 23 ianuarie 2008. Raportul de expertiză extrajudiciară depus de recurentă nu constituie o probă hotărâtoare pentru soluționarea litigiului, cum neîntemeiat s-a susținut în recurs.

Obiectivele acestui raport de expertiză extrajudiciară nu au fost încuviințate de instanța de fond și concluziile referitoare la natura juridică a cheltuielilor efectuate nu corespund documentelor contabile prezentate și dispozițiilor legale care reglementează modalitatea de calcul a impozitului pe profit și amortizarea mijloacelor fixe. Cel de-al doilea motiv de recurs se dovedește a fi de asemenea neîntemeiat, pentru că instanța de fond a constatat judicios legalitatea Deciziei de impunere nr. 616 din 27 martie 2007 și a Deciziei nr. 177 din 29 iunie 2007 cu privire la impozitul pe profit suplimentar și majorările de întârziere aferente. Astfel, în privința obiectivului C.B. s-a reținut corect că au fost efectuate lucrări de investiții pentru care organele de inspecție fiscală au procedat legal la reîntregirea bazei profitului impozabil.

Din conținutul autorizației de construire nr. 46 din 6 iunie 2005 rezultă că recurenta a fost autorizată pentru executarea de lucrări de construcție a unei cabane în regim P + M pe terenul situat în comuna Pietroasa, satul Valea Galbenă, Județul Bihor și nu pentru efectuarea de lucrări de consolidare și reparații capitale pentru menținerea unei construcții la parametrii de funcționare. Susținerea recurentei că pe acest teren a existat o construcție la momentul dobândirii proprietății a fost corect înlăturată de instanța de fond, pentru că nu s-au depus înscrisuri doveditoare.

Referitor la obiectivul P.M., instanța de fond a respins întemeiat apărările invocate prin acțiune, constatând că lucrările efectuate în perioada decembrie 2003 – decembrie 2004 reprezintă lucrări de extindere și modernizare asupra unei clădiri construită la roșu, care au condus la îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali ai clădirii și deci cheltuielile aferente au determinat majorarea valorii de intrare a mijlocului fix, fiind supuse recuperării din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării. Concluzia instanței de fond s-a întemeiat pe întreaga documentație prezentată cu privire la acest obiectiv, respectiv autorizațiile de construire, procesul - verbal de recepție și avizul nr. 71 din 16 iunie 2004 prin care Consiliul Județean Bihor a aprobat amplasarea unui motel în B.M.

– amenajat într-o clădire de roșu, autorizată inițial pentru locuință. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S. SRL Oradea împotriva sentinței civile nr. 2948 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2009.