ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2540/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 august 2007,

reclamanta SC S. SRL Oradea a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții M.F.P. –

A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Bihor - activitatea de inspecție fiscală, să

se dispună anularea deciziei de impunere nr. 616 din 27 martie 2007 în privința

sumelor stabilite cu titlul de impozit pe profit datorat de persoane juridice

române și majorări de întârziere aferente.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că a fost nelegal obligată să plătească un impozit pe

profit suplimentar și majorările de întârziere aferente prin considerarea

cheltuielilor înregistrate cu reparațiile și consolidările la obiectivele C.B. și

P.M. ca fiind lucrări pentru realizarea de construcții noi, supuse amortizării

conform dispozițiilor legale.

Reclamanta a arătat că toate

cheltuielile efectuate la aceste două obiective au fost pentru reparații și

consolidare și nu au fost destinate unor lucrări de construire/amenajare/

reamenajare care să reprezinte investiții în scopul îmbunătățirii parametrilor

tehnici, prin majorarea valorii bunurilor asupra cărora s-au efectuat și pentru

care se impunea reîntregirea bazei de calcul a impozitului pe profit.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca

neîntemeiată prin sentința civilă nr. 2948 din 4 noiembrie 2008.

Instanța de fond a reținut

că lucrările efectuate de reclamantă în regie proprie la obiectivele C.B. și P.M.

sunt lucrări de investiții, a căror valoare se recuperează pe calea amortizării,

conform art. 24 alin. (1) și alin. (3) lit. d) din Legea nr. 571/2003 și pct. 7

lit. d) din H.G. nr. 909/1997, astfel că se impunea reîntregirea profitului

impozabil cu suma totală a cheltuielilor aferente celor două obiective.

În raport de aceste texte de

lege și având în vedere actele existente la dosarul cauzei, instanța de fond a

constatat că în mod legal organele administrativ - fiscale au apreciat că

lucrările efectuate de reclamantă la obiectivul C.B. sunt lucrări de

construire, întrucât nu s-a dovedit existența unui imobil pe terenul respectiv

la momentul dobândirii dreptului de proprietate, iar autorizația a fost

eliberată pentru construcție și nu pentru reparații.

În ceea ce privește

obiectivul P.M., instanța de fond a avut în vedere că, potrivit autorizației de

construire, imobilul ce urma a fi edificat avea destinația unei case de locuit,

dar prin Hotărârea A.G.A. nr. 3 din 8 aprilie 2003 a societății reclamante s-a

decis modificarea destinației clădirii din sediu administrativ în motel, astfel

că lucrările efectuate au determinat sporirea valorii imobilului.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamanta și a solicitat casarea sentinței recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin primul motiv de recurs

s-a invocat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unei dovezi

administrate și care era hotărâtoare în soluționarea litigiului.

Recurenta a arătat că

instanța de fond a considerat greșit că nu au fost administrate probe în

dovedirea acțiunii, refuzând nejustificat să țină seama de concluziile

expertizei extrajudiciare depuse la dosarul cauzei. Din acest considerent,

recurenta a susținut că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea

administrării probei cu expertiză judiciară, avându-se în vedere natura și

complexitatea litigiului.

În cel de-al doilea motiv de

recurs a fost criticată concluzia instanței de fond privind legalitatea actelor

întocmite de organele administrativ - fiscale cu privire la natura și

caracterul nedeductibil fiscal al cheltuielilor efectuate la obiectivele C.B. și

P.M.

Recurenta a arătat că

lucrările executate la cele două imobile nu au modificat structura de

rezistență a clădirilor în cauză, caracteristicile inițiale și aspectul lor

arhitectural, fiind greșit considerate ca fiind lucrări de construcție.

Referitor la obiectivul C.B.

s-a arătat că pe terenul respectiv a existat o construcție la momentul

dobândirii proprietăți, iar în cazul demolării ar fi fost necesară o

autorizație de desființare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991

În ceea ce privește

obiectivul P.M., recurenta a arătat că din autorizațiile nr. 15 din 6 iunie

1998, nr. 15 din 30 aprilie 1998 și nr. 115 din 15 septembrie 1999 și din

procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 387 din 5 aprilie 2001

rezultă că toate cheltuielile efectuate au fost cheltuieli de reparații și/sau

consolidări, iar nu cheltuieli pentru lucrări de construire/amenajare/reamenajare,

care să reprezinte investiții în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici

inițiali, prin majorarea valorii bunului asupra căruia s-au efectuat.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond s-a

pronunțat în raport de toate probele administrate în cauză și nu se impune

rejudecarea pricinii în vederea efectuării unei expertize judiciare, probă care

nu a fost solicitată de recurenta-reclamantă prin cererea de probe formulată la

termenul de judecată din 23 ianuarie 2008.

Raportul de expertiză

extrajudiciară depus de recurentă nu constituie o probă hotărâtoare pentru

soluționarea litigiului, cum neîntemeiat s-a susținut în recurs.

Obiectivele acestui raport

de expertiză extrajudiciară nu au fost încuviințate de instanța de fond și

concluziile referitoare la natura juridică a cheltuielilor efectuate nu

corespund documentelor contabile prezentate și dispozițiilor legale care

reglementează modalitatea de calcul a impozitului pe profit și amortizarea

mijloacelor fixe.

Cel de-al doilea motiv de

recurs se dovedește a fi de asemenea neîntemeiat, pentru că instanța de fond a

constatat judicios legalitatea Deciziei de impunere nr. 616 din 27 martie 2007

și a Deciziei nr. 177 din 29 iunie 2007 cu privire la impozitul pe profit

suplimentar și majorările de întârziere aferente.

Astfel, în privința

obiectivului C.B. s-a reținut corect că au fost efectuate lucrări de investiții

pentru care organele de inspecție fiscală au procedat legal la reîntregirea

bazei profitului impozabil.

Din conținutul autorizației

de construire nr. 46 din 6 iunie 2005 rezultă că recurenta a fost autorizată

pentru executarea de lucrări de construcție a unei cabane în regim P + M pe

terenul situat în comuna Pietroasa, satul Valea Galbenă, Județul Bihor și nu

pentru efectuarea de lucrări de consolidare și reparații capitale pentru

menținerea unei construcții la parametrii de funcționare.

Susținerea recurentei că pe

acest teren a existat o construcție la momentul dobândirii proprietății a fost

corect înlăturată de instanța de fond, pentru că nu s-au depus înscrisuri

doveditoare.

Referitor la obiectivul P.M.,

instanța de fond a respins întemeiat apărările invocate prin acțiune,

constatând că lucrările efectuate în perioada decembrie 2003 – decembrie 2004

reprezintă lucrări de extindere și modernizare asupra unei clădiri construită

la roșu, care au condus la îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali ai

clădirii și deci cheltuielile aferente au determinat majorarea valorii de

intrare a mijlocului fix, fiind supuse recuperării din punct de vedere fiscal

prin deducerea amortizării.

Concluzia instanței de fond

s-a întemeiat pe întreaga documentație prezentată cu privire la acest obiectiv,

respectiv autorizațiile de construire, procesul - verbal de recepție și avizul nr.

71 din 16 iunie 2004 prin care Consiliul Județean Bihor a aprobat amplasarea

unui motel în B.M. – amenajat într-o clădire de roșu, autorizată inițial pentru

locuință.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC S. SRL Oradea împotriva sentinței civile nr. 2948 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 mai 2009.