ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5101/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 202/CA din 26 octombrie 2009 a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC E.B.C. SRL Oradea, în contradictoriu cu D.G.F.P. Bihor și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii - Activitatea de Inspecție Fiscală, având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 145 din 20 martie 2009, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bihor, în baza raportului de inspecție fiscală din 20 octombrie 2008, pentru suma de 502.364 RON, din care 287.067 RON impozit pe profit și 215.297 RON majorări de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că organele de inspecție fiscală au reținut corect că reclamanta nu a înregistrat în evidențele contabile și nu a luat în calcul, la determinarea profitului impozabil și a impozitului pe profit, pentru perioada ianuarie 2005 - decembrie 2007, veniturile din variația stocurilor care se înregistrează în contul 711, în corespondență cu contul 332, privind lucrările de reabilitare a sistemului de canalizare și construcție depozite ecologice, efectuate în perioada analizată, nesocotind în acest fel prevederile art. 19 alin. (1) și art. 20 din Legea nr. 571/2003, referitoare la modalitatea de calcul a venitului impozabil.

A mai reținut instanța că, raportat la aceste prevederi legale, nu poate fi luat în considerare principiul contabil al prudenței, prevăzut de pct. 2.4 Cap.II din Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 306/2002, invocat de reclamantă, câtă vreme reglementările contabile obligau societatea să înregistreze valoarea lucrărilor executate și nefacturate beneficiarilor, până la sfârșitul fiecărei luni, iar în cauză a fost efectuată și o expertiză contabilă care confirmă această împrejurare. În baza acestor considerente și reținând totodată afirmațiile expertizei contabile cu privire la calcularea bazei impozabile și deductibilitatea cheltuielilor suplimentare realizată în scopul obținerii veniturilor impozabile, instanța de fond a concluzionat că se impune respingerea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. Se solicită în recurs casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii pentru administrare de noi probatorii - respectiv o nouă expertiză, întrucât instanța fondului deși recurenta-reclamantă a solicitat această probă, nu s-a pronunțat pe cerere. Hotărârea judecătorească este atacată și pe fond, întrucât Curtea de Apel nu a ținut seama de probatoriile administrate și mai ales de actele depuse la dosar. Recursul va fi admis pentru următoarele considerente: Examinând motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat cu precădere susținerile recurentei referitoare la omisiunea Curții de Apel de a se pronunța pe cererea acesteia referitoare la efectuarea unei noi expertize.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că la fila dosarului de fond, recurenta-reclamantă a depus o cerere prin care a solicitat instanței o nouă expertiză financiar-contabilă. La 26 octombrie 2009, când s-a soluționat pricina, în practica s-a arătat că a fost depusă la 26 octombrie 2009 o cerere de probațiune prin Serviciul registratură, însă prima instanță nu s-a pronunțat asupra ei. Este cert că s-a încălcat principiul disponibilității, cererea nefiind pusă în discuția părților în ședința publică, iar Curtea de Apel omițând să se pronunțe fie admițând-o, fie respingând-o, motiv pentru care pe acest aspect desigur recursul este întemeiat, conform art. 312 alin. (3 2 ) coroborat cu art. 304 C. proc.

civ. Desigur casarea acestei sentințe se impune, întrucât modificarea ei nu este posibilă fiind necesar administrarea de noi probe, nemaivorbind despre omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unor probatorii deja solicitate. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de SC E.B.C. SRL Oradea, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC E.B.C. SRL Oradea împotriva sentinței civile nr. 202/CA din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.