ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 149/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2008 la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC E.B.C. SRL Oradea a solicitat în contradictoriu cu

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor – Activitatea

de Inspecție Fiscală, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 60 din 21

aprilie 2008 emisă de pârâtă, în baza raportului de inspecție fiscală nr. 61.972

din 21 aprilie 2008 întocmit de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul

Administrației finanțelor publice pentru contribuabili mijlocii Bihor.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în cauză sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr.

554/2004; că suma de 319.408 lei reprezentând impozit pe profit și suma de

266.512 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit

datorat i-a fost impusă prin interpretarea greșită a C. fisc. și a normelor

speciale aplicabile, că la data de 23 mai 2008 s-au instituit măsuri

asiguratorii, aplicându-se sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale

societății, iar indisponibilizarea conturilor societății pentru suma impusă ar

bloca activitatea reclamantei.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 127/CA/20008-P.I.

din 24 iunie 2008 a admis cererea formulată de reclamanta SC E.B.C. SRL Oradea

în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Bihor – Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii –

Activitatea de Inspecție Fiscală Oradea. A dispus suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 60 din 21 aprilie 2008 emisă de pârâtă, până la

pronunțarea instanței de fond a unei hotărâri definitive în cererea de anulare

parțială a deciziei de impunere.

În motivarea soluției s-a

reținut că instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale

reclamantei, în raport cu obiectul său de activitate face evidentă paguba

reclamantei care ar fi în imposibilitate să achite facturile către furnizorii

de materiale și de servicii. Totodată, indisponibilizarea conturilor societății

ar face imposibilă efectuarea de către aceasta a plăților curente, punând în

pericol iminent activitatea societății și locurile de muncă ale angajaților

săi.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Bihor – Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii – Activitatea de Inspecție Fiscală, susținând că soluția instanței de

fond este nelegală și netemeinică, reținându-se în mod greșit că cerințele art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.

Astfel, argumentează

recurenta, societatea comercială reclamantă nu a dovedit în nici un mod nici

existența unui caz bine justificat și nici existența unei pagube iminente, așa

cum sunt definite aceste condiții de prevederile Legii nr. 554/2004.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea

autorității publice emitente sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond, ceea

ce a făcut și instanța de fond, prin sentința recurată.

Deci, potrivit reglementării

de mai sus, legiuitorul a instituit o măsură provizorie de protecție în

favoarea persoanei vătămate, cu caracter de excepție, în situația în care cele

două condiții legale sunt îndeplinite cumulativ.

Astfel, potrivit art. 2 lit.

t) din Legea nr. 554/2004, pentru existența unui caz bine justificat, este

necesar ca instanța să constate existența unor împrejurări legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Or, în cauza de față,

instanța de fond nu a argumentat și nici nu a identificat nici o împrejurare de

fapt sau de drept care să fie de natură să pună sub semnul întrebării puternica

prezumție de legalitate de care se bucură, ca orice act administrativ emis în

baza și în limitele legii, Decizia de impunere nr. 60 din 21 aprilie 2008.

De asemenea, potrivit art. 2

lit. ș) din aceeași lege, paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul

material și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, în raport cu aceste

prevederi legale, argumentul instanței de fond, potrivit căruia măsurile

asiguratorii aplicate asupra bunurilor mobile aparținând societății comerciale

constituie o pagubă iminentă, este lipsit de temei legal, instituirea unor

măsuri asiguratorii în vederea executării nefiind în măsură, prin ea însăși, să

constituie un prejudiciu material, dificil de remediat în cazul anulării

actului administrativ.

În concluzie, instanța de

recurs reține că soluția atacată este nelegală și netemeinică, astfel că

recursul va fi admis iar sentința recurată va fi casată, cu consecința

respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 60 din

21 aprilie 2008 și de restituire a cauțiunii depuse de societatea comercială

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor în reprezentarea

Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii – Activitatea

de Inspecție Fiscală împotriva sentinței civile nr. 127/CA/2008-PI din 24 iunie

2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și

respinge cererea de suspendare a executării deciziei, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2009.