ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 149/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2008 la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC E.B.C. SRL Oradea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor – Activitatea de Inspecție Fiscală, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 60 din 21 aprilie 2008 emisă de pârâtă, în baza raportului de inspecție fiscală nr. 61.972 din 21 aprilie 2008 întocmit de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul Administrației finanțelor publice pentru contribuabili mijlocii Bihor. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în cauză sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004; că suma de 319.408 lei reprezentând impozit pe profit și suma de 266.512 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit datorat i-a fost impusă prin interpretarea greșită a C. fisc.

și a normelor speciale aplicabile, că la data de 23 mai 2008 s-au instituit măsuri asiguratorii, aplicându-se sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale societății, iar indisponibilizarea conturilor societății pentru suma impusă ar bloca activitatea reclamantei. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 127/CA/20008-P.I. din 24 iunie 2008 a admis cererea formulată de reclamanta SC E.B.C. SRL Oradea în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor – Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii – Activitatea de Inspecție Fiscală Oradea. A dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 60 din 21 aprilie 2008 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond a unei hotărâri definitive în cererea de anulare parțială a deciziei de impunere.

În motivarea soluției s-a reținut că instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale reclamantei, în raport cu obiectul său de activitate face evidentă paguba reclamantei care ar fi în imposibilitate să achite facturile către furnizorii de materiale și de servicii. Totodată, indisponibilizarea conturilor societății ar face imposibilă efectuarea de către aceasta a plăților curente, punând în pericol iminent activitatea societății și locurile de muncă ale angajaților săi. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor – Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii – Activitatea de Inspecție Fiscală, susținând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, reținându-se în mod greșit că cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.

Astfel, argumentează recurenta, societatea comercială reclamantă nu a dovedit în nici un mod nici existența unui caz bine justificat și nici existența unei pagube iminente, așa cum sunt definite aceste condiții de prevederile Legii nr. 554/2004. Recursul este întemeiat. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice emitente sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond, ceea ce a făcut și instanța de fond, prin sentința recurată.

Deci, potrivit reglementării de mai sus, legiuitorul a instituit o măsură provizorie de protecție în favoarea persoanei vătămate, cu caracter de excepție, în situația în care cele două condiții legale sunt îndeplinite cumulativ. Astfel, potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru existența unui caz bine justificat, este necesar ca instanța să constate existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauza de față, instanța de fond nu a argumentat și nici nu a identificat nici o împrejurare de fapt sau de drept care să fie de natură să pună sub semnul întrebării puternica prezumție de legalitate de care se bucură, ca orice act administrativ emis în baza și în limitele legii, Decizia de impunere nr. 60 din 21 aprilie 2008. De asemenea, potrivit art. 2 lit. ș) din aceeași lege, paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, în raport cu aceste prevederi legale, argumentul instanței de fond, potrivit căruia măsurile asiguratorii aplicate asupra bunurilor mobile aparținând societății comerciale constituie o pagubă iminentă, este lipsit de temei legal, instituirea unor măsuri asiguratorii în vederea executării nefiind în măsură, prin ea însăși, să constituie un prejudiciu material, dificil de remediat în cazul anulării actului administrativ. În concluzie, instanța de recurs reține că soluția atacată este nelegală și netemeinică, astfel că recursul va fi admis iar sentința recurată va fi casată, cu consecința respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 60 din 21 aprilie 2008 și de restituire a cauțiunii depuse de societatea comercială reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii – Activitatea de Inspecție Fiscală împotriva sentinței civile nr. 127/CA/2008-PI din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare a executării deciziei, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.