ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1849/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1849/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bihor, prin sentința

penală nr. 273/ P din 2 octombrie 2007 a condamnat pe inculpații:

închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176

lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.

În baza art. 61 C. pen., s-a

dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani și 6

luni închisoare aplicată sus-numitului inculpat prin sentința penală nr. 3.P/2000

a Tribunalului Bihor și contopirea restului neexecutat cu pedeapsa aplicată în

cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 211

alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) din același cod, inculpatul a fost condamnat la 18 ani închisoare și conform

dispozițiilor art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării

condiționate din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 3.P/2000 a Tribunalului Bihor și contopirea restului de pedeapsă de

652 zile închisoare rămas neexecutat, acesta în condițiile executării pedepsei

cea mai grea de 18 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 217

alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, inculpatul a

mai fost condamnat la 10 ani închisoare.

Conform dispozițiilor art. 61

C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din pedeapsa

de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3.P/2000 a

Tribunalului Bihor și contopirea restului de pedeapsă, acela de 652 zile

închisoare rămas neexecutat, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai

grea, aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), a art.

34 lit. b) și a art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor

aplicate în cauză, executarea pedepsei cea mai grea, 25 ani închisoare, sporită

cu 5 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 30 ani închisoare

și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 lit. a) și b) C. pen.

închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 176

lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.

În baza art. 61 C. pen., s-a

dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani și 6

luni închisoare aplicată sus-numitului inculpat prin sentința penală nr. 288/2001a

Judecătoriei Marghita, contopirea restului de pedeapsă, acela de 438 zile închisoare

cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai

grea, aceea de 20 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 211

alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) din același cod, inculpatul a fost condamnat la 18 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 61

C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din pedeapsa

de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr.

288/2001 a Judecătoriei Marghita, contopirea restului de pedeapsă, acela de 438

zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul

urmând să execute pedeapsa cea mai grea, 18 ani închisoare. În baza art. 217 alin.

(4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, inculpatul a mai

fost condamnat la 10 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 61

C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din pedeapsa

de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicat prin sentința penală nr. 288/2001 a

Judecătoriei Marghita, contopirea restului de pedeapsă, acela de 438 zile

închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză și executarea

pedepsei cea mai grea, de 10 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 33

lit. a), a art. 34 lit. b) și a art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus

contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, aceea de 20 ani

închisoare, sporită cu 5 ani închisoare, în final urmând să execute 25 de ani

închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Pe latură civilă, în baza

dispozițiilor art. 14 raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., inculpații

au fost obligați la plata, în solidar, a sumelor de 50.000 lei daune morale și

7700 lei reactualizată (2500 euro) daune materiale pentru partea civilă S.K.A.

S-au respins, ca nefiind

dovedite, pretențiile părții civile S.I.

Aceeași instanță, prin

încheierea pronunțată la 22 octombrie 2007, soluționând cererea formulată de

Penitenciarul Oradea, în conformitate cu dispozițiile art. 195 alin. (3) C.

proc. pen., a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată din minuta

hotărârii, în sensul că datele de stare civilă ale inculpaților sunt S.K., fiul

lui C. și G., iar B.Șt., fiul lui C. și G.

Pentru a pronunța sentința,

instanța de fond a reținut următoarele:

La 11 august 2004, K.B.Z. a

reclamat organelor abilitate că logodnicul său, S.K.R., la 9 august 2004,

seara, din localitatea Poiana, comuna Tăuteu, a plecat spre Ungaria pentru a

transporta două sau patru persoane de la acea dată, neștiind nimic despre

soarta lui, deși îl apelase telefonic de mai multe ori sau îi trimisese mesaje

pe telefonul mobil.

Aceeași femeie a declarat,

cu acel prilej, că la 6 august 2004, logodnicul ei a fost apelat pe telefonul

mobil nr. 0740214531 de un anume „K.” din satul Crestur, acesta i-a cerut să-l

ducă în Ungaria, spre aceeași destinație urmând să meargă și alții, iar pentru

că S.K.R. avea autovehiculul defect, i-a spus că nu-l poate ajuta.

„K.” a lăsat un număr de telefon

mobil, acesta a fost introdus în memoria telefonului celular și ea l-a notat pe

o hârtie, „K.” dorind să fie sunat atunci când vehiculul ar fi fost reparat.

În continuare, la 7 august

2004, logodnicul ei l-a apelat telefonic pe „K.” și au stabilit ca deplasarea

spre Ungaria să aibă loc în seara de 9 august 2004, orele 22,30, îmbarcarea

urmând a se face din fața unui magazin A.B.C. din comuna Tăuteu.

La 9 august 2004, după orele

20,00, S.K.R., din locuința ei, situată în satul Mișca, l-a apelat pe „K.”, l-a

întrebat dacă are banii necesari transportului a patru persoane, logodnicul răspunzându-i

că va face rost de sumă, respectiv câte 500 euro/persoană, inclusiv pentru el,

conducător auto.

K.B.Z. a mai declarat că

după discuția menționată, logodnicul său a plecat în orașul Marghita la

părinții lui, a împrumutat de la aceștia bani, o sumă cerând-o și unui vecin,

în total adunând astfel 2500 euro.

La 13 august 2004, K.J. din

satul Olosig, a sesizat organele de poliție din comuna Săcuieni despre faptul

că în timp ce se deplasa cu căruța pe un câmp, într-o parcelă cultivată cu

floarea-soarelui, a găsit incendiat un autoturism D. și un cadavru carbonizat.

B.G., vizualizând numărul de

înmatriculare al vehiculului, cel în cauză, conform declarației, urma să fi

fost nașul de cununie al lui S.K.R., a recunoscut că mașina era a acestuia.

La 10 august 2004, minorul D.K.Z.,

împreună cu fratele lui, ambii aflați într-o căruță în căutare de iarbă, au

văzut o mașină fumegând, vegetația din jur arsă, s-au apropiat și au luat din

portbagajul vehiculului janta roții de rezervă pentru a o vinde ca fier vechi,

ei însă nespunând nimănui cele văzute.

Cercetarea celor reclamate a

constatat că inculpații, frați, la orele 04,53 din dimineața zilei de 10 august

2004, au plecat spre Ungaria, trecerea frontierei având loc pe la Vama Borș, ei

fiind transportați de către V.Ș., cu autoturismul M. al acestuia, B.I. văzându-i

în vama maghiară Artand. Pentru că șoferul nu avea cartelă pentru telefonul

mobil, inculpatul B.Șt. i-a dat cartela.

La 18 august 2004, firma de

telefonie a comunicat listingul convorbirilor efectuate de pe respectiva

cartelă, aceasta fiind a lui S.K.R.

La 14 august 2004,

verificându-se agenda telefonului lui B.A.E., verișoara inculpaților și

concubina lui V.Ș. s-a constatat că la litera „K” figura persoana numită „K.”,

numărul acestuia apărând și în memoria telefonului mobil al victimei la 6

august 2004.

B.Șt. s-a reîntors din

Ungaria la 12 august 2004 pe la Nădlac, iar S.K., la 13 august 2004, prin

același punct de trecere a frontierei.

S.R.I. a furnizat date din

care rezultă că inculpații au fost posesori de telefoane mobile, această

situație fiind probată și de mărturiile lui M.J., S.L.R., G.F.

Același serviciu a

identificat și că telefonul N. a fost cu certitudine, telefonul folosit de S.K.R.,

din perioada 04 - 09 august 2004, acesta constatându-se că a fost vândut de S.K.

lui V.V.I., călător în trenul de pe ruta Arad - Oradea din data de 13 august

2004, tren cu care inculpatul menționat a revenit în județul Bihor. Respectivul

telefon a fost recunoscut de K.B.Z. ca fiind al logodnicului ei, în sprijinul

proprietarului mobilului existând și acte de cumpărare aflate în posesia

părinților lui S.K.R.

S-a mai stabilit că

telefonul mobil al inculpatului S.K. a fost apelat la 06 august 2004, 07 august

2004 și 09 august 2004, orele 22,30, după această dată cartela și telefonul

mobil aflându-se astfel cum s-a detaliat, la inculpați.

Probatoriul administrat la

cercetarea judecătorească a relevat că datele furnizate de K.B.Z., de alți

martori, de informațiile furnizate cauzei de S.R.I. au conturat că la 09 august

2004, orele 22,23, S.K.R. se afla cu autoturismul său în localitatea Marghita,

la acea oră el comunicându-i logodnicei lui că așteaptă „persoanele în

discuție”.

Martorii D.C. și J.L. au

confirmat că încă din 11 august 2004, K.B.Z. se interesa de S.K., identitatea

lui ca fiind acel „K.” fiind oferită de B.L., sora lui.

Examinarea amplă a

listingurilor convorbirilor telefonice purtate de inculpați între ei și cu sora

sau verișoara lor cu alți martori audiați, a exclus că telefonul victimei și

cartela acestuia să fi fost însușite de altcineva, telefoanele martorilor B.A.,

verișoara inculpaților și B.L., sora, fiind ridicate și ca atare, sunt probe

materiale. Găsirea la martorul V.V.I., a telefonului mobil ce aparținuse

victimei, dat lui de inculpatul S.K. pe care de altfel l-a recunoscut dintr-un

grup de persoane, coroborată cu date obiective, l-a exclus de la orice

suspiciune în cauză, telefonul ridicat de la el fiind atestat și de

reprezentantul comercial al operatorului O., furnizată și de S.R.I.

Existența telefonului mobil

și a cartelei telefonice ale victimei la inculpați dovedește că ambii au ucis

victima și au jefuit-o, instanța ajungând la stabilirea vinovăției prin analiza

detaliată și coroborarea unui vast probatoriu, apărările inculpaților fiind

înlăturate motivat.

Probele științifice au

reținut că fragmentul de scalp recoltat de la cadavrul carbonizat găsit în

interiorul autoturismului ars în proporție de 90 % era al victimei S.K.R.,

copilul numiților S.C.A. și S.I.

Raportul de constatare

medico-legală a înscris că moartea victimei a fost violentă, a fost cauzată de

anoxie acută prin comprimarea căilor superioare respiratorii și/sau asupra

orificiilor respiratorii, putea data de 4-5 zile (din 9 august 2004), iar în ce

privește leziunile, acestea, de la nivelul cutiei toracice, bazinului, coloanei

vertebrale, membrelor, prin mecanism termic, cele de la nivelul cutiei

craniene, hematomul extradural, prin mecanism termic, la fel cele de la nivelul

mandibulei, dinților, existând și posibilitatea ca acestea să fie produse

inițial, prin lovire cu corpuri dure, contondente și comprimare, la care

ulterior să se fi adăugat intervenția factorului termic.

Același act a mai înscris că

lipsa carbonului în alveolele pulmonare și a funinginii în căile respiratorii

conduce la concluzia că victima era decedată atunci când a fost incendiat

autovehiculul, cadavrul fiind supus acțiunii flăcărilor, acestea determinând

arsuri de gradul IV pe 100 % din suprafața corpului.

S-a mai apreciat că datele

cauzei conduc la concluzia că victima, posibil a fost lovită cu corpuri dure

contondente din lateral dreapta și/sau spate și comprimată la nivelul gâtului

și feței, o porțiune din cadavru (bazinul și o parte a coapselor) fiind

deplasate în sensul că au fost scoase din vehicul, în afară.

Apărarea inculpaților în

sensul că niciunul din ei nu poseda permis de conducere și, ca atare, nu puteau

deplasa vehiculul de pe drum în lanul de floarea-soarelui a fost înlăturată,

nimic nu pleda pentru o asemenea ipoteză, persoane neposesoare de carnet de

conducere auto putând manevra autoturisme, inculpații nefiind excluși ca autori

pe baza acelei simple susțineri.

Privind săvârșirea și a

infracțiunii de tâlhărie, instanța a motivat că aflarea, în posesia

inculpaților a telefonului și cartelei telefonice ale victimei, stabilește

vinovăția acestora.

Referitor la apărarea inculpaților,

că în noaptea de 09 august 2004, s-au aflat în locuința lor din localitatea

Crestur, martorii audiați au declarat că în seara respectivă (9 august 2004) a

fost văzuți, dar M.L. a relatat că cei doi, la o oră mult mai timpurie decât

ora 2-3 noaptea, respectiv ora 23,00 au plecat, situație ce se coroborează cu

cele susținute de K.B.Z. și informațiile oferite de listingurile convorbirilor

telefonice efectuate de pe telefonul victimei (la ora 22,23), aceasta

așteptându-i.

Instanța, examinând, din

coroborarea elementelor de fapt esențiale, împrejurările concludente pentru

vinovăție, a motivat că acestea sunt: contactarea, telefonic, a victimei, de

către inculpatul S.K. la 6 august 2004, cererea acestuia de a fi transportat în

Ungaria, alături de alte persoane, solicitarea ce cel ce-i transporta să facă

rost de bani pentru a-i prezenta la vamă, plecarea victimei în 9 august 2004

spre locul de întâlnire cu cei ce urmau a fi transportați, existența la ea a

2500 euro, înregistrarea apelurilor telefonice dintre victimă și inculpatul

menționat, inclusiv când victima îi aștepta, existența la inculpați a telefonului

victimei și a cartelei R. de pe care s-au efectuat convorbiri.

Împotriva sentinței,

inculpații au declarat apeluri, motivele invocate fiind greșita lor condamnare,

sens în care au cerut achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în subsidiar, avocații lor

cerând aplicarea unor pedepse mai mici.

Curtea de Apel Oradea, prin

decizia penală nr. 25/ A din 24 februarie 2009, a respins, ca nefondate,

apelurile formulate de inculpați.

Nemulțumiți și de hotărârea

pronunțată în apel, inculpații în termenul legal, au declarat recursuri,

cazurile de casare fiind detaliate în practicaua prezentei.

Recursurile sunt fondate

pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în cauză, verificând din oficiu decizia recurată, se

reține că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10

din același cod, respectiv instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri

esențiale pentru inculpați.

Astfel, din verificarea

lucrărilor dosarului instanței de apel, se reține că inculpații nu au fost

ascultați de această fază procesuală și, de asemenea, martorul principal al

cauzei K.B.Z., reaudiată în apel potrivit reținerilor din încheierea pronunțată

în ședința din 7 octombrie 2008, acest fapt nu este dovedit material, în sensul

că deși s-a înscris că declarația acesteia este consemnată în proces-verbal

separat atașat la dosar, lucrările dosarului nu-l atestă fizic.

În aceste condiții,

avându-se în vedere și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., jurisprudența Curții

Europene și recomandarea C.M.C.E. pentru garantarea deplină a dreptului

inculpaților se a se apăra, precum și principiul dreptului lor la un proces

echitabil, se impune ascultarea lor și în calea ordinară de atac a apelului,

indiferent de soluția pronunțată în primă instanță și indiferent de motivele de

apel invocate, apelul fiind integral devolutiv.

Totodată, pentru că dosarul

instanței de apel nu conține proba materială a reaudierii martorei K.B.Z., aceasta

trebuie reaudiată în condiții de respectare a principiului

contradictorialității și dacă de vor constata contraziceri între declarația sa

și cele ale inculpaților, se va proceda la confruntare, respectându-se

dispozițiile art. 87 și următoarele C. proc. pen., referitoare la procedura

confruntării.

În cauză, conform

dispozițiilor art. 350 cu referire la art. 160

b

alin. (1) lit. d), art.

148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii că inculpații au săvârșit

infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de textele incriminatorii este

detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani, ambii sunt recidiviști,

deci persoana lor prezintă pericol pentru ordinea publică, se va menține,

pentru ei, măsura arestării preventive.

Pentru considerentele

expuse, recursurile declarate de inculpați fiind fondate, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., vor fi admise

și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

Potrivit dispozițiilor art. 192

alin. (3) și (6) cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod,

cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de inculpații B.Șt. și S.K. împotriva deciziei penale nr. 25/ A din 24

februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală

sus-menționată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, la Curtea de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Menține starea de arest a

inculpaților.

Onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu a recurenților inculpați, în sumă de câte 200 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariul pentru interpretul

de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 mai  2009.