ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1103/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 14218 din 29 noiembrie 2007, după ce a parcurs mai multe cicluri procesuale și rejudecând cauza, a respins excepțiile tardivității depunerii cererilor precizatoare, a prescripției dreptului la acțiune pe capătul de cerere privitor la plata sumei aferente concediului de odihnă pentru anul 2000 și a lipsei de interes pe capătul de cerere privind emiterea preavizului formal. De asemenea a fost respinsă ca nefondată acțiunea precizată, formulată de reclamantul M.T. domiciliat în București, în contradictoriu cu pârâta SC M.F. SA cu sediul social în București și obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.752 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei soluții, s-a reținut, în principal, că între părți, a fost încheiat la data de 1 martie 2000 un contract de administrare având ca obiect organizarea și gestionarea activității societății. Față de cuprinsul contractului de administrare s-a apreciat că acesta nu se completează cu normele de dreptul muncii referitoare la preaviz, la acordarea preavizului, a drepturilor bănești aferente și la acordarea concediului de odihnă. Reclamantul și-a întemeiat cererea de acordare a preavizului pe art. 19 din contractul de administrare, însă respectivul articol reglementează exclusiv obligația administratorului de a înapoia societății comerciale toate actele și documentele deținute în exercitarea atribuțiilor sale, iar termenul „preaviz” are în vedere perioada de timp acordată administratorului pentru înapoierea actelor, iar nu preavizul reglementat de legislația muncii.

Având în vedere faptul că relațiile dintre părți au la bază un raport de mandat comercial, în cauză sunt incidente regulile speciale de la mandat, în ceea ce privește revocarea acestuia. Mandatul estre irevocabil, mandantul putând revoca oricând mandatul, fără acordarea unui preaviz. Deoarece reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe contractul de administrare, nu au niciun temei pentru a solicita plata indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 248 din 29 mai 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.T. împotriva sentinței comerciale nr. 14.218 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 25.639/3/2007, fiind preluate în esență toate argumentele primei instanțe.

Împotriva deciziei nr. 248 din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamantul M.T., care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii principale așa cum a fost precizată, cu mențiunea că s-a cerut reactualizarea cu indicele de inflație a tuturor drepturilor bănești. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că deși este o singură acțiune, instanța de apel a judecat unele capete de cerere prin prisma legislației muncii, iar pe altele prin prisma contractului de administrare, fiind vorba astfel de motive contradictorii.

Pornind de la o premisă greșită în judecata a ceea ce însăși instanța stabilește ca fiind de esența demersului reclamantului, mai mult de două treimi din dispozitivul hotărârii se referă la lipsa de fond a primului capăt de cerere prin prisma neaplicării legislației muncii. Prin interpretarea dată a fost schimbat înțelesul lămurit al art. 19 din Contractul de administrare, fiind practic desființat. Intimata pârâtă SC M.F. SA a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantului, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamantul M.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC M.F. SA, în cadrul obligației de a face, acordarea perioadei de preaviz prevăzut contractual și legal, prin acordarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile pentru funcțiile de conducere precum și constatarea că a încetat acest contract printr-o formă nelegală. S-a mai cerut obligarea pârâtei la repunerea în situația avută înainte de interzicerea accesului în unitate.

Potrivit precizărilor, pârâta mai trebuia obligată la achitarea drepturilor bănești aferente preavizului, respectiv suma de 3.502 RON echivalentul indemnizației lunare, actualizată cu rata inflației până la data plății efective, la respectarea dreptului la concediu anual plătit de angajator, pentru anul 2000, respectiv suma de 3.502 RON actualizată cu rata inflației până la data plății efective dar și obligarea la respectarea dreptului la salarizare pentru tot timpul efectiv lucrat. Atât instanța de fond cât și cea de apel au stabilit, printr-o integrală și completă apreciere a probelor, adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, fiind dată o corectă interpretare a clauzelor cuprinse în contractul de administrare încheiat la data de 1 martie 2000 între SC M.F.

SA și administratorul M.T. Prin Hotărârea nr. 1 din 4 martie 2000 a Adunării Generale a Acționarilor SC M.F. SA s-a hotărât numirea în funcția de administrator unic al societății comerciale, începând cu 1 martie 2000 a ing. M.T. și a fost aprobat Contractul de administrare. Ulterior, prin Hotărârea nr. 2 din 6 iulie 2000 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC M.F. SA a aprobat, începând cu data de 6 iulie 2000 încetarea Contractului de administrare cu nr. 33 din 1 martie 2000 încheiat între părți, împrejurare de care reclamantul a luat cunoștință prin semnarea respectivului document și pe care nu l-a contestat.

Din chiar conținutul Contractului de administrare, la pct. 1 s-a menționat că acesta a fost încheiat în realizarea și dezvoltarea atribuțiilor administratorilor, prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, iar la art. 24 s-a mai expus că prezentul contract se completează cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, cu prevederile codului comercial și ale codului civil. Din această perspectivă devin aplicabile reglementările instituției mandatului, ale art. 1553 C. civ. privitoare la posibilitatea recunoscută mandantului de a revoca oricând mandatul.

Amplu documentat și bine argumentat, instanța de apel, a analizat detaliat fiecare motiv de apel, critici reluate și în recurs, în esență toate pretențiile reclamantului fiind găsite nejustificate, deoarece cadrul legal circumscrie cu rigurozitate atribuțiile administratorului iar sintagma „preaviz stabilit” vizează numai obligația administratorului de a înapoia societății documentele și actele deținute în exercitarea atribuțiilor sale. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.T. împotriva deciziei nr. 248 din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurentul reclamant la plata sumei de 5.355 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC M.F. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.T. împotriva deciziei comerciale nr. 248 din 29 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat. Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 5.355 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC M.F. SA București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.