ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1103/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele :

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 14218 din 29 noiembrie 2007, după ce a

parcurs mai multe cicluri procesuale și rejudecând cauza, a respins excepțiile

tardivității depunerii cererilor precizatoare, a prescripției dreptului la

acțiune pe capătul de cerere privitor la plata sumei aferente concediului de

odihnă pentru anul 2000 și a lipsei de interes pe capătul de cerere privind

emiterea preavizului formal.

De asemenea a fost respinsă ca

nefondată acțiunea precizată, formulată de reclamantul M.T. domiciliat în

București, în contradictoriu cu pârâta SC M.F. SA cu sediul social în București

și obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.752 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei soluții,

s-a reținut, în principal, că între părți, a fost încheiat la data de 1 martie

2000 un contract de administrare având ca obiect organizarea și gestionarea

activității societății.

Față de cuprinsul contractului de

administrare s-a apreciat că acesta nu se completează cu normele de dreptul

muncii referitoare la preaviz, la acordarea preavizului, a drepturilor bănești

aferente și la acordarea concediului de odihnă.

Reclamantul și-a întemeiat cererea

de acordare a preavizului pe art. 19 din contractul de administrare, însă

respectivul articol reglementează exclusiv obligația administratorului de a

înapoia societății comerciale toate actele și documentele deținute în

exercitarea atribuțiilor sale, iar termenul „preaviz” are în vedere perioada de

timp acordată administratorului pentru înapoierea actelor, iar nu preavizul

reglementat de legislația muncii.

Având în vedere faptul că relațiile

dintre părți au la bază un raport de mandat comercial, în cauză sunt incidente

regulile speciale de la mandat, în ceea ce privește revocarea acestuia.

Mandatul estre irevocabil, mandantul putând revoca oricând mandatul, fără

acordarea unui preaviz.

Deoarece reclamantul și-a întemeiat

pretențiile pe contractul de administrare, nu au niciun temei pentru a solicita

plata indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat.

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, prin decizia nr. 248 din 29 mai 2008 a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantul M.T. împotriva sentinței comerciale nr. 14.218 din 29

noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în

dosarul nr. 25.639/3/2007, fiind preluate în esență toate argumentele primei

instanțe.

Împotriva deciziei nr. 248 din 29 mai

2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat

recurs reclamantul M.T., care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 raportat la art.

312 alin. (3) C. proc. civ. admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei

atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii principale așa cum a fost

precizată, cu mențiunea că s-a cerut reactualizarea cu indicele de inflație a

tuturor drepturilor bănești.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a

evocat că deși este o singură acțiune, instanța de apel a judecat unele capete

de cerere prin prisma legislației muncii, iar pe altele prin prisma

contractului de administrare, fiind vorba astfel de motive contradictorii.

Pornind de la o premisă greșită în judecata a ceea ce însăși instanța stabilește

ca fiind de esența demersului reclamantului, mai mult de două treimi din

dispozitivul hotărârii se referă la lipsa de fond a primului capăt de cerere

prin prisma neaplicării legislației muncii.

Prin interpretarea dată a fost schimbat

înțelesul lămurit al art. 19 din Contractul de administrare, fiind practic

desființat.

Intimata pârâtă SC M.F. SA a depus

întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de

recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat

recursul reclamantului, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că prin cererea de

chemare în judecată precizată, reclamantul M.T. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta SC M.F. SA, în cadrul obligației de a face, acordarea perioadei de

preaviz prevăzut contractual și legal, prin acordarea acestuia pentru o

perioadă de 30 de zile pentru funcțiile de conducere precum și constatarea că a

încetat acest contract printr-o formă nelegală. S-a mai cerut obligarea pârâtei

la repunerea în situația avută înainte de interzicerea accesului în unitate.

Potrivit precizărilor, pârâta mai trebuia obligată la achitarea drepturilor

bănești aferente preavizului, respectiv suma de 3.502 RON echivalentul

indemnizației lunare, actualizată cu rata inflației până la data plății

efective, la respectarea dreptului la concediu anual plătit de angajator,

pentru anul 2000, respectiv suma de 3.502 RON actualizată cu rata inflației

până la data plății efective dar și obligarea la respectarea dreptului la

salarizare pentru tot timpul efectiv lucrat.

Atât instanța de fond cât și cea de

apel au stabilit, printr-o integrală și completă apreciere a probelor, adevăratele

raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc, fiind dată o corectă interpretare a clauzelor

cuprinse în contractul de administrare încheiat la data de 1 martie 2000 între

SC M.F. SA și administratorul M.T.

Prin Hotărârea nr. 1 din 4 martie

2000 a Adunării Generale a Acționarilor SC M.F. SA s-a hotărât numirea în

funcția de administrator unic al societății comerciale, începând cu 1 martie

2000 a ing. M.T. și a fost aprobat Contractul de administrare.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 2 din 6

iulie 2000 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC M.F. SA a aprobat,

începând cu data de 6 iulie 2000 încetarea Contractului de administrare cu nr. 33

din 1 martie 2000 încheiat între părți, împrejurare de care reclamantul a luat

cunoștință prin semnarea respectivului document și pe care nu l-a contestat.

Din chiar conținutul Contractului de

administrare, la pct. 1 s-a menționat că acesta a fost încheiat în realizarea

și dezvoltarea atribuțiilor administratorilor, prevăzute de Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, iar la art. 24 s-a mai expus că prezentul

contract se completează cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, cu prevederile

codului comercial și ale codului civil.

Din această perspectivă devin

aplicabile reglementările instituției mandatului, ale art. 1553 C. civ.

privitoare la posibilitatea recunoscută mandantului de a revoca oricând

mandatul.

Amplu documentat și bine argumentat,

instanța de apel, a analizat detaliat fiecare motiv de apel, critici reluate și

în recurs, în esență toate pretențiile reclamantului fiind găsite

nejustificate, deoarece cadrul legal circumscrie cu rigurozitate atribuțiile

administratorului iar sintagma „preaviz stabilit” vizează numai obligația

administratorului de a înapoia societății documentele și actele deținute în

exercitarea atribuțiilor sale.

Pentru aceste rațiuni, urmează a

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.T. împotriva deciziei

nr. 248 din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință prevăzută de dispozițiile art. 304

C. proc. civ.

În baza art. 274 C. proc. civ.

urmează a obliga recurentul reclamant la plata sumei de 5.355 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC M.F. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul M.T. împotriva deciziei comerciale nr. 248 din 29 mai 2008 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat.

Obligă recurentul reclamant la plata

sumei de 5.355 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC M.F. SA

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 aprilie 2009.