ÎCCJ, decizie (scj.ro #83445)

Recurs. Tardivitate

Cuprins

pe materii:

Drept procesual civil. Comunicarea actelor de procedură.

Termenele. Recursul

Index

alfabetic:

-act procedural

-cerere de repunere în termen

-comunicarea actelor de procedură

-declarare tardivă a recursului

-decădere

-suspendarea activității  societății

C.proc.civ. , art.103, art.301

Reclamanta nu a îndeplinit în termen

actul procedural al declarării recursului și a susținut că la momentul

comunicării deciziei instanței de apel, administratorul și asociatul unic,

mandatara acestuia și singurii cei doi salariați s-au aflat în concediu de

odihnă, neputând lua cunoștință de comunicarea actelor de procedură.

Întrucât nu a făcut dovada că ar fi menționat la ORC suspendarea activității

sale pentru perioada menționată (18 decembrie-16 ianuarie 2005) și părăsirea

sediului social, a rezultat că absența societății reclamante de la sediu nu

putea fi calificată ca  determinată de o împrejurare mai presus de voința

sa , astfel că cererea de repunere în termenul de recurs a fost respinsă,

fiind incidente dispozițiile art.103 C.proc.civ.

(Secția comercială, decizia nr.2560 din 21

septembrie 200

Reclamanta S.C. R. D. SRL București a

chemat în judecată pe pârâta S.C. E.S. SRL București, solicitând să fie

obligată să-i predea documentația de execuție și documentele necesare

întocmirii cărții tehnice pentru parterul și etajul I al imobilului din

București, sec. 3, și să fie obligată la predarea construcției și la plata

daunelor cominatorii pe zi de întârziere de 10.000.000 de lei de la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la executarea obligației.

Prin sentința comercială nr.3032 din 2 martie 2004, Tribunalul București,

Secția a-VI-a Comercială a admis în parte cererea și a obligat pârâta să predea

etajul I al construcției cu termen de finalizare la 5 februarie 2001, a respins

celelalte cereri ca neîntemeiate, reținând că reclamanta nu are calitatea de

investitor, calitate ce aparține pârâtei, astfel că documentația de execuție

pentru întocmirea cărții tehnice trebuia predată, conform art.23 lit.i) și

art.17 din Legea nr.10/1995  investitorului. La 5 ianuarie 2001 s-a

încheiat între părți contractul de vânzare cumpărare prin care reclamantei i se

transmitea dreptul de proprietate asupra parterului, etajului I și asupra cotei

de 2/3 din terenul aferent, cu drept de servitute de trecere pentru calea de

acces spre clădire și pentru scara și holul de la etajul I, pârâta predând până

la data introducerii acțiunii, numai parterul imobilului, deși era ținută să

finalizeze lucrările și să predea și etajul I cel târziu la o lună de la data

autentificării contractului, 5 februarie 2001, în caz contrar cumpărătoarea

fiind îndreptățită să nu mai achite diferența de preț.

Prin decizia comercială nr.617 din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel București,

Secția a-VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă,

reținând că pârâta este investitor și proprietară a etajului II, astfel că este

îndrituită să dețină cartea tehnică a construcției și documentele ce o compun

și nu poate fi obligată la predarea originalelor acestor documente cum a

solicitat reclamanta, iar prin remiterea cheilor parterului, pârâta și-a

executat obligația de predare a imobilului pentru menționatul nivel.

Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, invocând motivul prevăzut de

art.304 pct.9 teza II și III C. proc. civ.

În susținerea recursului său, a arătat că instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a art.17, 21 și 25 din Legea nr.10/1995, când nu a obligat pe pârâtă

să-i predea documentația de execuție și documentele necesare întrunirii cartei

tehnice a construcției fie și în duplicat, fiind îndreptățită, ca

proprietar,  să dețină respectiva carte tehnică.

Recurenta a invocat și greșita aplicare a art.1315 C.civ., prin neobligarea

pârâtei la predarea posesiei parterului, și pentru neacordarea daunelor

cominatorii solicitate, care ar fi fost de natură să contribuie la aducerea la

îndeplinire a hotărârii judecătorești, neavând un caracter reparatoriu, cum

greșit a lăsat să se înțeleagă motivarea instanței de fond, însușită și de

instanța de apel.

S-a constatat, față de data comunicării deciziei instanței de apel, la 23

decembrie 2004, că, declararea recursului, la 17 ianuarie 2005, s-a făcut cu

încălcarea dispozițiilor art.301 C. proc. civ. coroborate cu art.302 (2) C.

proc, civ., fiind  tardivă.

În urma punerii în discuția părților, din oficiu, a excepției tardivității

recursului, reclamanta a formulat, la data de 20 septembrie 2005, cerere de

repunere în termenul de recurs, cu invocarea art.103 alin.(1) și alin.(2)

C.proc.civ., arătând că nu a îndeplinit în termen actul procedural al

declarării recursului, datorită existenței unei împrejurări mai presus de

voința sa, datorită faptului că la momentul comunicării deciziei instanței de

apel, administratorul recurentei și asociat unic al acesteia, mandatara și

singurii cei doi salariați ai societății s-au aflat în concediu de odihnă,

între 18 decembrie 2004 și 16 ianuarie 2005, astfel că nu au putut lua

cunoștință de comunicarea deciziei instanței de apel, recursul fiind declarat

de îndată ce s-a reluat activitatea societății.

Examinând cererea de repunere în termenul de recurs, s-a constatat că absența

din țară a administratorului și a mandatarei acestuia ca și aflarea tuturor

salariaților în concediu de odihnă nu pot fi calificate drept împiedicări mai

presus de voința reclamantei, care au pus-o în imposibilitate de a exercita

calea de atac a recursului în termenul legal.

Reclamanta nu a făcut dovada că ar fi menționat la Oficiul Registrului

Comerțului suspendarea activității sale pe perioada 18 decembrie 2004 – 16

ianuarie 2005 și părăsirea sediului său social din această cauză, astfel că

absența de la sediu în acea perioadă nu poate fi calificată ca fiind

determinată de o împrejurare mai presus de voința sa, nici absența din țară și

nici concediul de odihnă nefiind impuse de dispoziții imperative ale legii.

Astfel fiind, Curtea a dat eficiență dispozițiilor art.103alin. (1) C. proc.

civ., și a respins cererea de repunere în termenul de recurs, din care

reclamanta a fost decăzută.

Sub aspectul regularității declarării recursului, s-a constatat că, deși

decizia instanței de apel a fost comunicată la 23 decembrie 2004, reclamanta a

declarat recursul la data de 17 ianuarie 2005, cu mult peste termenul de 15

zile prevăzut în art.301 C. proc. civ., neinvocând vreo dispoziție de lege care

ar fi prevăzut,  în speță,  un termen mai mare pentru depunerea

recursului, nedovedind intervenția vreunei cauze de suspendare a termenului în

discuție.

În consecință, cu aplicarea dispozițiilor art.301 C. proc.civ. coroborate cu

cele ale art.303 (2), recursul reclamantei instanței de a fost  respins ca

tardiv declarat.