ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3083/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3083/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 128 din 12 septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a constatat perimat apelul formulat de pârâta SC A.T. SA București împotriva sentinței Tribunalului București, secția comercială, nr. 1846 din 8 martie 2001. Instanța a reținut că, prin încheierea de ședință din 6 decembrie 2001, cauza a fost suspendată, în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa părților și că a fost lăsată în nelucrare timp de 6 luni, astfel că operează perimarea, conform art. 252 C. proc. civ. Prin recursul declarat împotriva acestei hotărâri, pârâta recurentă a susținut că nu a cunoscut măsura suspendării cauzei, întrucât încheierea de suspendare nu i-a fost comunicată.
Recursul este nefondat. Pentru termenul din 6 decembrie 2001, părțile au avut termenul în cunoștință, dar nu s-au prezentat și nu au cerut judecarea cauzei în lipsă , conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Ca urmare, prin încheierea din aceeași zi, 6 decembrie 2001, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei, făcând aplicațiunea art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Această încheiere a fost comunicată părților, comunicarea către recurentă făcându-se la 20 decembrie 2001, conform procesului verbal de predare (dosar apel). De altfel, prezentă în ședința din 12 septembrie 2002, când s-a judecat efectele suspendării, recurenta nu a invocat necomunicarea încheierii de suspendare, ci faptul că este pe rol, încă, dosarul de faliment.
Ca urmare, criticile formulate fiind nefondate, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta SC A.T. SA București, împotriva deciziei nr. 128 din 12 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.