ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4000/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29

octombrie 2007, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, D.G.P. București și

Ministerul Economiei și Finanțelor, plata primelor de concediu pe anii 2004-2005

actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective precum și la plata

de daune interese conform art. 1088 alin. (1) și (2) C. civ..

Pârâta D.G.P. București a invocat excepția

lipsei de obiect a cauzei.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 37 din 9 ianuarie

2008, a respins excepția lipsei de obiect; a admis în parte acțiunea ; a obligat

pârâții să plătească reclamantului primele de concediu pentru anii 2004-2005

actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data

plății efective; a respins capătul de cerere privind acordarea de daune

interese.

Cu referire la excepția lipsei de obiect

instanța a reținut că intrarea în vigoare a O.U.G. nr.146/2007 nu a determinat

lipsa de obiect a acțiunii deoarece drepturile bănești pretinse nu au fost

achitate.

Pe fondul cauzei s-a reținut că potrivit

art. 37 din O.G. nr. 38/2003 reclamantul are dreptul la prima de concediu egală

cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

S-a reținut, de asemenea, că măsura

suspendării succesive, prin legile bugetare, a respectivelor dispoziții legale

nu a avut ca efect decât amânarea punerii în aplicare a acestora, neechivalând cu

lipsa temporară a dreptului însuși.

În legătură cu capătul de cerere privind

acordarea de daune interese s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada

prejudiciului suferit.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor susținând că hotărârea primei instanțe este lipsită de

temei legal și nici nu este motivată.

Recurentul a arătat că nu există

identitate între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul

juridic dedus judecății, atât timp cât, primele de concediu derivă dintr-un

raport de serviciu al cărui subiect nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a

mai arătat că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor nu

este justificată nici de dispozițiile art. 21 și art. 28 din Legea nr. 500/2002,

precum și art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 22/ 2002.

Recursul

se va admite, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Obiectul

acțiunii îl constituie, în cauză, obligarea pârâților la plata primelor de

concediu pentru perioada 2004 - 2005.

În

mod eronat însă instanța de fond a obligat și Ministerul Economiei și

Finanțelor să plătească drepturile salariale stabilite, în condițiile în care,

prin O.G. nr. 22/2002 s-a reglementat modalitatea de executare a obligațiilor

de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de

plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează

din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se

încadrează obligația de plată respectivă.

În

conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali

de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile care se impun,

inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în

bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare

necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Prin

urmare, în cauză, obligațiile de plată ale Ministerului Internelor și Reformei

Administrative în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre

judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează

din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competențele Ministerului

Economiei și Finanțelor în materie de buget.

Intimatul

pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitate de

ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002,

ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare

aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice

ierarhic inferioare.

Faptul

că Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat nu

are relevanță în speță, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit.

d)-e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, aceasta se face pe baza

proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor

bugetelor locale.

Având

în vedere că recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus

judecății, curtea de apel a greșit când a obligat această autoritate să

plătească alături de ceilalți pârâți sumele pretinse de reclamantul-intimat, în

absența calității procesuale pasive a respectivei autorități.

Pentru

considerentele expuse, recursul va fi admis, se va modifica sentința atacată,

în sensul că se va respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor

pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, cu menținerea celorlalte dispoziții

ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 37 din 9 ianuarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și respinge acțiunea

față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie

2008.