ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2499/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta I.E. a chemat în judecată Guvernul României – Cancelaria Primului Ministru – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței să dispună obligarea acestora la acordarea titlurilor de despăgubire și la plata despăgubirilor în cuantum de 5.627.125.000 rol pentru suprafața de 136,250 mp teren deținut de SC T. SA – sucursala Electrocentrale Rovinari. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 388/2004 Tribunalul Gorj a obligat SC T. SA să-i plătească despăgubiri pentru un teren situat în orașul Rovinari, iar prin Decizia nr. 584 din 22 mai 2006, aceasta a propus măsuri reparatorii prin echivalent.

Sesizând A.N.R.P., a mai susținut reclamanta, a optat pentru acordarea despăgubirilor în numerar, însă pârâta i-a solicitat să renunțe la valorificarea hotărârii judecătorești. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2740 din 21 octombrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta să emită titlurile de despăgubire pentru suma de 5.627.125.000 rol și să plătească despăgubirile în condițiile art. 141 alin. (3) din Legea nr. 247/2005. Prin aceeași hotărâre au fost respinse excepțiile prematurității acțiunii și lipsa calității procesuale pasive, invocate de pârâți.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta este îndreptățită să obțină despăgubiri pentru terenul ocupat de susmenționata societate, în cuantumul stabilit pe cale judecătorească și, în condițiile în care prin cererea adresată pârâtei a optat pentru acordarea despăgubirilor în numerar, aceasta era obligată să demareze procedura de emitere, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a titlurilor de despăgubire și ulterior a titlurilor de plată prevăzute de lege, conform art. 13 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pârâta a blocat însă această procedură, punându-i în vedere reclamantei să renunțe la executarea respectivei hotărâri, fiind inadmisibil să se solicite unei persoane să renunțe la un drept în schimbul îndeplinirii unei obligații legale, cu atât mai mult cu cât prin această hotărâre se recunoaște însuși dreptul reclamantei în baza căruia trebuie acordate despăgubirile, iar prin renunțarea la acest drept obligația corelativă ar rămâne fără fundament. În ceea ce privește excepțiile invocate în cauză s-a reținut că acțiunea nu este prematur formulată, întrucât s-a solicitat în primul rând obligarea pârâților la emiterea titlurilor de despăgubire, cererea privind plata efectivă a sumelor fiind consecința logică a primului capăt de cerere, iar pârâtele au calitate procesuală pasivă, întrucât Comisia Centrală este subordonată Cancelariei Primului Ministru, iar A.N.R.P.

are atribuții referitoare la coordonarea activității acesteia. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele A.N.R.P. și Cancelaria Primului Ministru. Pârâta - recurentă A.N.R.P. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, următoarele: 1. Hotărârea atacată este lovită de nulitate, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 85 C. proc. civ., a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al pârâtei-recurente, aceasta nefiind citată pentru termenul din 21 octombrie 2008; 2. Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive prin interpretarea total eronată a legii, în speță a art. 2 din H.G.

nr. 361/2005; 3. Soluția de respingere a excepției prematurității acțiunii este rezultatul interpretării eronate a prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005; 4. Sub aspectul fondului cauzei, instanța a concluzionat în mod greșit că i s-ar fi solicitat reclamantei să renunțe la dreptul său, în realitate solicitarea respectivă vizând doar modalitatea de valorificare a sentinței în sensul renunțării la acțiunile acordate la SC T. SA, pentru a putea fi pusă în executare în sensul acordării despăgubirilor în cuantumul stabilit de instanță, pentru a se evita dubla despăgubire a acesteia. Cancelaria Primului - Ministru a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea recursului s-a precizat că prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2007 s-a dispus înființarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, prin preluarea activității Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului - Ministru, care s-a desființat, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trecând, de asemenea, în subordinea M.E.F., în temeiul art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 25/2007 și O.U.G.

nr. 42/2007. Prin urmare, a concluzionat această recurentă, în raport cu prevederile legale incidente în materie și cu obiectul cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității sale procesuale pasive a fost respinsă în mod greșit, întrucât nu are competențe în ceea ce privește aplicarea Legii nr. 10/2001. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu prevederile art. 85 C. proc. civ. „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. Obligația de citare a părților, cu respectarea dispozițiilor art. 86 și următoarele C. proc.

civ., constituie una din modalitățile de realizare a principiului contradictorialității care guvernează procesul civil, constituind un element inerent al dreptului la un proces echitabil. Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, vătămare prezumată, până la dovada contrarie, în cazul nulităților prevăzute de lege. În speță, sesizată fiind prin declinare de competență, Curtea de Apel București a dispus citarea în cauză numai a reclamantei și a pârâtului Guvernul României – Cancelaria Primului - Ministru, soluționând cauza la primul termen de judecată stabilit, deși pârâta - recurentă A.N.R.P.

nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărările și a se considera îndeplinit acest viciu de procedură. Date fiind împrejurările cauzei și finalitatea normelor procedurale nerespectate, Înalta Curte constată existența vătămării în drepturile sale procesuale a acestei părți, cauzată prin încălcarea dreptului său la apărare, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii atacate. Prin urmare, reținând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) și alin. (5) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., va admite ambele recursuri, casând hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În cadrul rejudecării se va proceda la soluționarea cauzei cu respectarea tuturor nomelor procedurale referitoare la citarea părților și comunicarea actelor de procedură, urmând a fi examinate și celelalte aspecte invocate de pârâtele - recurente, care, dat fiind motivul de casare reținut, nu au putut forma obiectul controlului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de A.N.R.P. și de Guvernul României – secretariatul General al Guvernului (fost Cancelaria Primului Ministru) împotriva sentinței civile nr. 2740 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2009.