ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 605/2008

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 113/ F din 9 noiembrie 2007 a Curții de Apel Galați a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.V. împotriva rezoluției nr. 250/ P din 5 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, astfel cum a fost confirmată prin rezoluția nr. 909/11/2/25 iulie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. S-a reținut că persoana vătămată M.V. a formulat mai multe plângeri penale împotriva procurorilor L.S. și D.I. pentru soluționarea, prin rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, a unor plângeri penale. Din cercetările efectuate în cauze a rezultat că procurorul D.I. a soluționat dosarul nr. 1673/P/2006 privind pe făptuitoarea M.I., confirmând prin rezoluție propunerea de neîncepere a urmăririi penale.

La acest dosar a conexat și dosarele nr. 1674 și 1675/P/2006. Același procuror a participat la judecarea cauzei privind pe inculpata M.l., înregistrată la Judecătoria Tg. Bujor sub nr. 1118/2006, solicitând în baza art. 285 C. proc. pen., scoaterea de pe rol și înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor pentru a se efectua cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 220 C. pen., cererea fiind admisă de instanța de judecată prin sentința penală nr. 624 din 9 august 2006. Prim-procurorul L.S. a soluționat dosarul nr. 864/P/2004 privind pe făptuitorii M.I., O.N. și O.P. (rezoluție de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din 9 noiembrie 2004), dosarul nr. 993/P/2000 privind pe făptuitoarea M.l.

(rezoluție de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din 29 martie 2001), lucrarea nr. 283/ll/2/2000 (ordonanța de respingere a plângerii din 15 noiembrie 2000), lucrarea nr. 101/11/2/2001 (rezoluția de respingere a plângerii din 7 mai 2000). Dosarele nr. 680/P/1997, 761 /P /1998, 474/P/2000, 915/P/2000 și 887/P/2001 nu au fost soluționate de cei doi procurori, ci de alți procurori care au funcționat în anumite perioade de timp în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor. S-a apreciat că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor întrucât soluțiile au fost adoptate de cei doi procurori pe baza probelor administrate în cauzele respective și exprimă convingerea lor juridică.

Potrivit dispozițiile art. 64 alin. (2) din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în soluțiile dispuse procurorul este independent în condițiile prevăzute de lege. Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior sau pot fi desființate de instanța de judecată, când sunt apreciate ca fiind nelegale, în condițiile prevăzută de art. 278 – art. 278 1 C. proc. pen. Aspectele invocate de persoana vătămată constituie de fapt temeiuri pentru plângeri împotriva soluțiilor procurorului, ce puteau fi formulate în baza art. 278 – art. 278 1 C. proc. pen. și nu temeiuri pentru introducerea unei plângeri penale. De altfel, persoana vătămată a formulat plângeri împotriva soluțiilor, în baza art. 278 – art. 278 1 C. proc.

pen., dar i-au fost respinse de procurorul ierarhic superior sau de instanța de judecată. În consecință, prin rezoluția nr. 250/ P din 5 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus, prin raportare la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. proc. pen., față de procurorii L.S. și D. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere în condițiile art. 278 C. proc.

pen., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 909/11/2/2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, reținându-se, în esență, că soluțiile celor doi procurori, menționate în rezoluția atacată, au fost confirmate de către instanțele de judecată în căile de atac utilizate de petent, iar faptul că petentul a fost nemulțumit de aceste soluții nu îl îndreptățește să formuleze plângere penală împotriva celor doi magistrați. Împotriva acestor rezoluții petentul a formulat plângere în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., nemulțumit că împotriva celor doi procurori nu s-a luat nicio măsură, deși i-ar fi „distrus viața”, că ar fi fost „văduvit” de proprietate timp îndelungat (15 ani) „numai datorită influenței nefaste a domnilor procurori de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.

Bujor, care au fost întotdeauna de partea infractorilor și nu a părții vătămate”. Petentul a arătat că a formulat plângere penală împotriva celor doi procurori pentru săvârșirea mai multor infracțiuni [(art. 246, 264, 288 alin. (2), art. 289, 290 și 291 C. pen.)],că în ultimii 4 ani au fost scoase de pe rolul Judecătoria Tg. Bujor sau avizate negativ un număr de peste 12 dosare și că nici în prezent, după 15 ani, nu a beneficiat de imparțialitate și dreptate, fiind însă favorizați infractorii. Prin precizările ulterioare petentul a solicitat ca în baza art. 480 C. civ., să se dispună „eliberarea imediată de către infractoarea M.O.I. a imobilului ocupat prin încălcarea art. 271 alin. (2) C. pen.

și art. 220 C. pen.” și „condamnarea infractoarei la pedepse privative de libertate”. De asemenea, petentul a solicitat obligarea sus-numitei la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de daune materiale, daune morale și cheltuieli de judecată. Prima instanță a reținut că petentul este proprietarul unui imobil (teren și construcții) situat în satul Rădești comuna Bălăbănești județul Galați, dobândit ca urmare a dezbaterii succesiunii după autorii săi. Imobilul în discuție a fost locuit de fratele și cumnata (M. I.) petentului, iar la data de 5 august 1994 când a fost pus în posesie de către executorul judecătoresc, petentul a acceptat ca M.I. să locuiască în continuare acolo atât timp cât va dori el.

Deși a obținut hotărâri judecătorești de evacuare a sus-numitei din imobilul respectiv, petentul nu a înțeles să le pună în executare în termenul prevăzut de legea civilă, neînțelegerile intervenite între cei doi și între petent și nepoții numitei M.l. (O.N. și O.P.) transferându-se în plan penal, petentul formulând multiple plângeri prealabile împotriva celor trei persoane, în principal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 271 și 220 C. pen. Cum pentru legala sesizare a instanței în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 271 C. pen., legea nu permite sesizarea directă, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 247/2005 - articol unic pct. 2,faza de urmărire penală impunându-se și în cazul infracțiunii prevăzută de art. 220 C. pen., în mod corect procurorii de ședință au solicitat scoaterea de pe rolul judecătoriei și trimiterea acestora pentru cercetări la organele de urmărire penală.

În ce privește soluțiile de netrimitere în judecată date de cei doi procurori se constată că acestea au fost supuse controlului judecătoresc astfel că suspiciunea petentului asupra corectitudinii soluțiilor nu este fundamentată decât eventual pe nemulțumirea sa că rezoluțiile nu au fost conforme cu propria voință. Pentru a se reține în sarcina celor doi magistrați comiterea infracțiunii de abuz în serviciu era necesar să se dovedească că aceștia au acționat în exercițiul atribuțiilor de serviciu cu intenția de a prejudicia una dintre părți. Or, în cauză nu s-a făcut dovada că procurorii în cauză nu ar fi îndeplinit un act ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, cu intenție și astfel să fi cauzat petentului vreo vătămare a intereselor sale legale.

Se constată așadar că în mod corect procurorul care a instrumentat cauza dedusă judecății a constatat că cei doi magistrați nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., probatoriul administrat reliefând fără dubiu că fapta reclamată nu există și că deci aceștia nu pot fi subiecți ai infracțiunii invocate și nici a vreunei alte fapte cu conotație penală. Faptul că sesizările petentului nu au avut finalitatea dorită de acesta nu este de natură să-i creeze reprezentarea că procurorii se comportă abuziv în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori că nu vor să-i soluționeze corect cauza, atât timp cât prin aplicarea riguroasă a legii penale și procesual penale au respectat atât drepturile și libertățile petentului cât și cele ale făptuitorilor.

Cum numita M.I. nu este parte în cauza de față, prima instanță a apreciat că nu se impune luarea în discuție a solicitării petentului privind evacuarea și condamnarea acesteia precum și obligarea la despăgubiri civile. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul M.V. care, deși legal citat nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin motivele scrise de recurs depuse la dosarul cauzei s-au invocat nulitatea hotărârii atacate pentru nerespectarea compunerii instanței (cauza a fost judecată în complet format dintr-un singur judecător), necitarea în formă scrisă a intimaților, susținându-se în esență că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246, 264, 290, 291 și 288 C. pen., constând în aceea că „au nesocotit și zădărnicit-timp de 4 ani respectarea legii, prin favorizarea infractorilor ocupanți ai imobilului și împiedicarea părții vătămate de a poseda și a se bucura de o proprietate imobiliară primită ca zestre de la părinții săi”. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza. Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, petentul a formulat o plângere penală împotriva intimaților care, în calitate de procurori au soluționat prin soluții de neîncepere a urmăririi penale mai multe plângeri penale formulate de petent în legătură cu presupuse nerespectări ale dreptului său de proprietate privitor la un imobil situat în comuna Rădești județul Galați. Curtea constată că atât motivarea plângerii, cât și cea a recursului ce fac obiectul cauzei de față cuprind în realitate critici ce se circumscriu căilor de atac pe care petentul le putea exercita (sau deja Ie-a exercitat) împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor date de intimați, în condițiile art. 278 și 278 1 C. proc. pen.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză faptele reclamate de petent nu există în materialitatea lor, astfel încât criticile recurentului sub acest aspect sunt neîntemeiate. De asemenea, nefondate sunt și celelalte critici referitoare la compunerea instanței și citarea părților. Cauza de față a fost soluționată de către curtea de apel, ca instanță de fond în complet format dintr-un judecător, respectân du-se astfel dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, iar în ce privește citarea intimaților, acesta s-a făcut prin citație scrisă, la locul de muncă al acestora, prin serviciul personal, în condițiile art. 175 și 177 C. proc.

pen. În consecință, recursul de față este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.V. împotriva sentinței penale nr. 113/ F din 9 noiembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul petiționar la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2008.