ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 605/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 605/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 113/ F din 9
noiembrie 2007 a Curții
de
Apel Galați
a fost respinsă,
ca nefondată, plângerea formulată
de petentul M.V.
împotriva rezoluției nr. 250/ P din 5 iulie 2007
a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, astfel cum a fost
confirmată prin rezoluția nr. 909/11/2/25 iulie 2007
a Procurorului
General al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
S-a reținut că persoana vătămată M.V. a
formulat
mai multe plângeri
penale împotriva procurorilor L.S. și D.I. pentru soluționarea, prin rezoluții
de neîncepere a
urmăririi penale, a unor plângeri penale.
Din cercetările efectuate în cauze a
rezultat că procurorul D.I. a soluționat dosarul nr. 1673/P/2006 privind pe
făptuitoarea M.I., confirmând prin
rezoluție propunerea de neîncepere a urmăririi penale. La acest dosar a conexat
și dosarele
nr. 1674 și 1675/P/2006.
Același procuror a participat la judecarea cauzei privind pe inculpata
M.l., înregistrată la Judecătoria Tg. Bujor sub nr. 1118/2006, solicitând în
baza art. 285 C. proc. pen., scoaterea de pe rol și înaintarea dosarului la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor pentru a se efectua cercetări sub
aspectul infracțiunii
prevăzută
de art. 220 C. pen., cererea fiind admisă de instanța de judecată
prin
sentința penală nr. 624 din 9 august 2006.
Prim-procurorul L.S. a soluționat dosarul nr. 864/P/2004 privind pe
făptuitorii M.I., O.N. și
O.P. (rezoluție de
confirmare a propunerii de neîncepere a
urmăririi penale din 9 noiembrie
2004), dosarul nr. 993/P/2000 privind pe făptuitoarea M.l. (rezoluție de
confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din 29 martie 2001), lucrarea
nr. 283/ll/2/2000 (ordonanța de respingere a plângerii din
15 noiembrie 2000), lucrarea nr. 101/11/2/2001
(rezoluția de respingere a
plângerii din 7 mai 2000).
Dosarele nr. 680/P/1997, 761 /P /1998, 474/P/2000, 915/P/2000 și
887/P/2001 nu au fost soluționate de cei doi
procurori,
ci de alți procurori care au funcționat în anumite perioade
de timp în
cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor.
S-a apreciat că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor
întrucât soluțiile au fost adoptate de cei doi procurori pe baza probelor
administrate în
cauzele respective
și exprimă convingerea lor juridică.
Potrivit dispozițiile art. 64 alin. (2)
din legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară în
soluțiile dispuse procurorul este independent în condițiile prevăzute de lege.
Soluțiile adoptate de procuror pot fi
infirmate motivat de către
procurorul ierarhic superior
sau pot fi desființate de instanța de
judecată,
când sunt apreciate ca fiind nelegale, în condițiile prevăzută de
art.
278 – art. 278
1
C. proc. pen.
Aspectele invocate de persoana vătămată constituie de fapt
temeiuri pentru plângeri împotriva soluțiilor
procurorului, ce puteau
fi formulate în baza art. 278 – art. 278
1
C. proc. pen. și nu temeiuri pentru introducerea unei plângeri penale.
De altfel, persoana vătămată a formulat plângeri împotriva
soluțiilor, în baza art. 278 – art. 278
1
C. proc. pen., dar i-au fost respinse de
procurorul ierarhic superior sau de instanța de judecată.
În consecință, prin rezoluția nr. 250/ P
din 5 iulie 2007 a Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel
Galați
s-a dispus, prin raportare la art. 10 lit. a) C. proc.
pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu
contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. proc. pen.,
față de procurorii L.S. și D.
I. din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere în condițiile
art. 278 C. proc. pen.,
plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin
rezoluția nr. 909/11/2/2007
a Procurorului General al Parchetului de
pe
lângă Curtea de Apel Galați, reținându-se, în esență, că soluțiile celor doi
procurori, menționate în rezoluția atacată, au fost
confirmate de către instanțele de judecată în căile de atac utilizate
de
petent, iar faptul că petentul a fost nemulțumit de aceste soluții nu îl
îndreptățește să formuleze plângere penală împotriva celor doi magistrați.
Împotriva acestor rezoluții petentul a formulat plângere în condițiile art.
278
1
C. proc. pen., nemulțumit că împotriva celor doi procurori nu
s-a luat nicio măsură, deși i-ar fi „distrus viața”, că ar fi
fost „văduvit” de proprietate timp îndelungat (15
ani) „numai datorită
influenței nefaste a domnilor procurori de la
Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, care au fost întotdeauna de
partea infractorilor și nu a părții vătămate”.
Petentul a arătat că a formulat plângere penală împotriva celor doi
procurori pentru săvârșirea mai multor infracțiuni [(art. 246, 264, 288 alin. (2),
art. 289, 290 și 291 C. pen.)],că în ultimii 4 ani au fost scoase de pe rolul
Judecătoria Tg. Bujor sau avizate negativ
un
număr de peste 12 dosare și că nici în prezent, după 15 ani, nu a
beneficiat
de imparțialitate și dreptate, fiind însă favorizați infractorii.
Prin precizările ulterioare petentul a solicitat ca în baza art. 480 C.
civ., să se dispună „eliberarea imediată de către
infractoarea M.O.I. a imobilului ocupat prin încălcarea
art. 271 alin. (2) C. pen. și art. 220 C. pen.”
și „condamnarea infractoarei
la pedepse privative de libertate”.
De asemenea, petentul a solicitat
obligarea sus-numitei la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de daune materiale,
daune
morale și cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că petentul este
proprietarul unui
imobil (teren
și construcții) situat în satul Rădești comuna Bălăbănești județul Galați, dobândit
ca urmare a dezbaterii
succesiunii după autorii săi.
Imobilul în discuție a fost locuit de
fratele și cumnata (M.
I.)
petentului, iar la data de 5 august 1994 când a fost pus în
posesie de către executorul judecătoresc, petentul a acceptat ca
M.I. să locuiască în continuare acolo atât timp
cât va dori
el.
Deși a obținut hotărâri judecătorești de evacuare a
sus-numitei din imobilul respectiv, petentul nu a
înțeles să le pună în
executare în termenul prevăzut de legea civilă, neînțelegerile
intervenite între cei doi și între petent și nepoții numitei M.l. (O.N. și O.P.)
transferându-se în plan penal, petentul formulând multiple plângeri prealabile
împotriva celor trei persoane, în principal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută
de art. 271 și 220 C. pen.
Cum pentru legala sesizare a instanței în ce privește infracțiunea prevăzută
de art. 271 C. pen., legea nu permite sesizarea
directă, la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate, iar odată cu
intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 247/2005
- articol unic
pct. 2,faza de urmărire
penală impunându-se și în cazul infracțiunii
prevăzută de art. 220
C. pen., în mod corect procurorii de ședință au solicitat scoaterea de pe rolul
judecătoriei și trimiterea acestora pentru cercetări la organele de urmărire
penală.
În ce privește soluțiile de netrimitere în judecată date de cei doi
procurori se constată că acestea au fost supuse controlului
judecătoresc astfel că suspiciunea petentului
asupra corectitudinii soluțiilor nu este fundamentată decât eventual pe
nemulțumirea sa
că rezoluțiile nu au
fost conforme cu propria voință.
Pentru a se reține în sarcina celor doi magistrați comiterea
infracțiunii de abuz în serviciu era necesar să se dovedească că
aceștia au acționat în exercițiul atribuțiilor de
serviciu cu intenția de
a prejudicia una dintre părți. Or, în cauză nu
s-a făcut dovada că procurorii în cauză nu ar fi îndeplinit un act ori l-ar fi
îndeplinit în mod defectuos, cu intenție și astfel să fi cauzat petentului vreo
vătămare a intereselor sale legale.
Se constată așadar că în mod corect
procurorul care a
instrumentat cauza dedusă judecății a
constatat că cei doi
magistrați nu se fac
vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246
C. pen., probatoriul administrat reliefând fără dubiu că fapta
reclamată nu există și că deci aceștia nu pot fi
subiecți ai
infracțiunii invocate și
nici a vreunei alte fapte cu conotație penală.
Faptul că sesizările petentului nu au avut
finalitatea dorită de
acesta nu este de natură să-i creeze
reprezentarea că procurorii se comportă abuziv în exercitarea atribuțiilor de
serviciu ori că nu vor să-i soluționeze corect cauza, atât timp cât prin
aplicarea riguroasă a legii penale și procesual penale au respectat atât
drepturile și libertățile petentului cât și cele ale făptuitorilor.
Cum numita M.I. nu este parte în cauza de
față, prima instanță a apreciat că nu se impune luarea în discuție a
solicitării
petentului privind evacuarea și condamnarea acesteia precum și obligarea la
despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs petentul M.V. care, deși legal citat nu s-a prezentat în fața Înaltei
Curți de
Casație și Justiție.
Prin motivele scrise de recurs depuse la
dosarul cauzei s-au
invocat nulitatea hotărârii atacate
pentru nerespectarea compunerii instanței (cauza a fost judecată în complet
format
dintr-un singur judecător), necitarea
în formă scrisă a
intimaților, susținându-se în esență că aceștia se fac
vinovați de
săvârșirea infracțiunilor prevăzută
de art. 246, 264, 290, 291 și 288 C. pen.,
constând în aceea
că „au nesocotit și zădărnicit-timp de 4 ani
respectarea
legii, prin favorizarea infractorilor ocupanți ai imobilului
și
împiedicarea părții vătămate de a poseda și a se bucura de o proprietate
imobiliară primită ca zestre de la părinții săi”.
Examinând sentința recurată prin prisma
criticilor formulate și
sub toate aspectele conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu
contra intereselor persoanelor fapta funcționarului
public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu
îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin
aceasta
cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu
se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv
interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile
dreptului substanțial și ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și
aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare
abuzivă a atribuțiilor
de serviciu, în sensul legii penale, ele putând
fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare
caz în
parte, aceasta fiind de altfel și
justificarea existenței lor.
În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu
referire la modul concret de soluționare a cauzei
trebuie să
îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de
lege, neputându-se obține o suplimentare a
gradelor de jurisdicție
prin
promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au
soluționat cauza.
Răspunderea penală a magistraților poate
fi pusă în discuție,
cu referire la infracțiunea
analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu
rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind
sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speță, petentul a formulat o plângere penală împotriva intimaților
care, în calitate de procurori au soluționat prin soluții de
neîncepere a urmăririi penale mai multe plângeri
penale formulate de petent în legătură cu presupuse nerespectări ale dreptului
său de proprietate privitor la un imobil situat în comuna Rădești județul
Galați.
Curtea constată că atât motivarea plângerii, cât și cea a
recursului ce fac obiectul cauzei de față cuprind
în realitate critici
ce se circumscriu căilor de atac pe care petentul
le putea
exercita (sau deja Ie-a exercitat)
împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor date de intimați, în condițiile art. 278
și 278
1
C. proc. pen.
În mod corect s-a reținut atât de către
procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic
superior
acestuia, cât și de instanța de fond investită cu
soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză faptele
reclamate de petent nu există în materialitatea
lor, astfel încât
criticile recurentului sub acest aspect sunt
neîntemeiate.
De asemenea, nefondate sunt și celelalte
critici referitoare la
compunerea instanței și citarea
părților.
Cauza de față a fost soluționată de către
curtea de apel, ca instanță de fond în complet format dintr-un judecător,
respectân
du-se astfel dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea
nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, iar în ce privește
citarea
intimaților, acesta s-a făcut prin
citație scrisă, la locul de muncă al
acestora, prin serviciul personal, în
condițiile art. 175 și 177 C. proc. pen.
În consecință, recursul de față este
nefondat și urmează a fi
respins, cu obligarea
recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.
(2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de petiționarul
M.V.
împotriva sentinței penale nr. 113/ F din 9 noiembrie
2007
a Curții de Apel Galați, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la 100 lei
cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19
februarie 2008.