ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1559/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constata următoarele: Prin încheierea din 17 aprilie 2009, pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul C.C. împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 1052/116/2008, s-a luat în discuție starea de arest a inculpatului. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri, fiind întrunite atât cerințele art. 300 2 , cât și ale art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia. În termen legal, inculpatul C.C. a declarat recurs împotriva încheierii menționate. Inculpatul C.C., personal și prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea de îndată în libertate, susținând că încheierea este nemotivată, Curtea de Apel fără a explica motivele menținerii arestării preventive.

A mai susținut că se face vorbire la modul general și că instanța trebuia să analizeze temeiurile cererii de prelungire a măsurii și să constate că acestea nu mai subzistă în prezent. A arătat că a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, că dosarul de urmărire penală nu este complet, apreciind că probatoriul administrat conduce către o schimbare de încadrare juridică a faptei. Nu în ultimul rând, a menționat că are 26 de ani, 2 copii minori, este fără antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei, a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetării și s-a reîntors în țară de bunăvoie. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol, prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 17 aprilie 2009 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului și chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Călărași nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par.1 lit. a) din C.E.D.O. Astfel, se constată că inculpatul C.C., a fost cercetat și trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., reținându-se că în data de 7 februarie 2008, în loc public, cu intenție, i-a aplicat mai multe lovituri în cap și pe spate, în mod repetat, cu o bâtă, părții vătămate minore M.A.Ș., cauzându-i leziuni ce au necesitat 65 - 70 zile de îngrijiri medicale.

Tribunalul Călărași, ca instanță de fond, prin sentința penală nr. 42 din 5 martie 2009, l-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care aceasta a fost produsă, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptei, de vătămarea adusă relațiilor sociale privind viața persoanei, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că a dispus menținerea stării de arest a acestuia.

Ca atare, încheierea pronunțată la 17 aprilie 2009 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.C. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1052/116/2008 (717/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2009.