ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1559/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constata următoarele:

Prin

încheierea din 17 aprilie 2009, pe rol fiind soluționarea apelului declarat de

inculpatul C.C. împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 05 martie 2009,

pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 1052/116/2008, s-a luat în

discuție starea de arest a inculpatului.

Constatând

că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri,

fiind întrunite atât cerințele art. 300

2

, cât și ale art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia.

În

termen legal, inculpatul C.C. a declarat recurs împotriva încheierii

menționate.

Inculpatul

C.C., personal și prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și punerea de îndată în libertate, susținând că

încheierea este nemotivată, Curtea de Apel fără a explica motivele menținerii

arestării preventive.

A

mai susținut că se face vorbire la modul general și că instanța trebuia să

analizeze temeiurile cererii de prelungire a măsurii și să constate că acestea

nu mai subzistă în prezent.

A

arătat că a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, că dosarul de

urmărire penală nu este complet, apreciind că probatoriul administrat conduce

către o schimbare de încadrare juridică a faptei.

Nu

în ultimul rând, a menționat că are 26 de ani, 2 copii minori, este fără

antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei, a avut o atitudine sinceră

pe parcursul cercetării și s-a reîntors în țară de bunăvoie.

Recursul

declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit

art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni

pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului

penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se

poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol,

prevăzând arestarea preventivă.

Art.

148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

prevede că măsura arestării inculpatului poate

fi

luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și

inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu

referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 17

aprilie 2009 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice

temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului și

chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de

Tribunalul Călărași nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat,

ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia,

în condițiile art. 5 par.1 lit. a) din C.E.D.O.

Astfel,

se constată că inculpatul C.C., a fost cercetat și trimis în judecata pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen., reținându-se că în data de 7 februarie 2008, în loc public, cu

intenție, i-a aplicat mai multe lovituri în cap și pe spate, în mod repetat, cu

o bâtă, părții vătămate minore M.A.Ș., cauzându-i leziuni ce au necesitat 65 - 70

zile de îngrijiri medicale.

Tribunalul

Călărași, ca instanță de fond, prin sentința penală nr. 42 din 5 martie 2009, l-a

condamnat pe inculpat, la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Față

de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare

privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta

pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere

desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii

săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care aceasta

a fost produsă, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și

de urmările sociale produse prin însăși natura faptei, de vătămarea adusă

relațiilor sociale privind viața persoanei, precum și limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, astfel că a dispus menținerea stării de arest a acestuia.

Ca

atare, încheierea pronunțată la 17 aprilie 2009 este legală.

Pentru

considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul C.C. nefiind fondat, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

fi

respins.

În

baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va

fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 17 aprilie 2009 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul nr. 1052/116/2008 (717/2009).

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 aprilie 2009.