ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6161/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6161/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului

de față, reține următoarele:

Reclamantul Z.F.J. a

contestat dispoziția nr. 231 din 10 martie 2008 prin care s-a soluționat

cererea de retrocedare a imobilului situat în Jimbolia, înscris în C.F. nr.

5198, în contradictoriu cu pârâtul Primarul orașului Jimbolia, solicitând

instanței să dispună anularea parțială a dispoziției, respectiv art. 2, cu

referire la ap. 1 - spațiu cu altă destinație

(SAD); obligarea pârâtului să

emită o

nouă dispoziție prin care să dispună suspendarea procedurilor

de

retrocedare a apartamentului nr. 1 spațiu cu altă destinație din

imobilul susmenționat, până la soluționarea

acțiunii prin care a solicitat

să se

constate nulitatea absolută a contractelor prin care Consiliul local

Jimbolia a vândut acel apartament și terenul

aferent.

Î

n

motivare a arătat că în cadrul procedurilor de retrocedare a imobilului, prin

înștiințarea nr. 1891 din 27 februarie 2008 a solicitat pârâtului suspendarea

acestor proceduri, până la soluționarea acțiunii, înregistrată la aceeași dată,

prin care a cerut Judecătoriei Timișoara

să

constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a acelui

apartament (nr. 6102 din 30 septembrie 1999 și nr. 1376 din 21 noiembrie 2006).

Pârâtul a

încălcat prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a

rezolvat pe fond notificarea privind acel apartament.

Instanța a reținut că

potrivit dispozițiilor art. 43 pct. 2 din Legea

nr. 10/2001, sub sancțiunea nulității absolute, este interzisă

înstrăinarea

în orice mod a

imobilelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995, până la

soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunilor formulate de

persoanele îndreptățite, foști proprietari sau, după caz, moștenitori ai

acestora, potrivit art.45 din lege.

Contestatorul nu a formulat

critici cu privire la măsurile dispuse prin dispoziția nr. 231 din 10 martie

2008 a Primarului orașului Jimbolia ci, a

solicitat

anularea parțială a acesteia și emiterea unei noi dispoziții prin

care să se suspende procedurile de retrocedare a

apartamentului nr. 1

spațiu cu altă

destinație, până la soluționare acțiunii având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare a acestuia.

Î

mpotriva

acestei sentințe a declarat apel contestatorul Z.F.J., susținând că este

netemeinică și nelegală , întrucât

pârâtul

în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu trebuia să rezolve

notificarea

pe fond ci, dat fiind că a fost înștiințat de existența litigiului având ca

obiect constatarea nulității contractului de vânzare-

cumpărare, trebuia să suspende procedura administrativă de restituire

până

la soluționarea irevocabilă a acestei acțiuni.

Contestatorul a mai invocat nelegalitatea sentinței și în raport cu

dispozițiile

art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, care consideră că au

fost încălcate și care prevăd că valoarea

despăgubirilor se stabilește

potrivit valorii de piață de la data

soluționării notificării, stabilită potrivit

standardelor

internaționale de evaluare, iar instanța a stabilit valoarea acestor

despăgubiri raportata la data înstrăinării imobilului.

Instanța de apel a apreciat

că acțiunea în anularea contractului

de

vânzare-cumpărare a fost inițiată de contestator mult după termenul

permis de Legea nr. 10/2001, având în vedere

dispozițiile art. 46 alin. (2),

coroborat cu art. 45 și art. 47 din

același act normativ, care prevăd că în

cazul

acțiunilor formulate potrivit art. 45 și art. 47, procedura de restituire

începută

în temeiul prezentei legi este suspendată până la

soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă, iar persoana îndreptățită va

înștiința de îndată persoana

notificată, potrivit art. 22 alin. (1) din

lege.

Cu privire la critica referitoare la valoarea despăgubirilor, Curtea

a

apreciat că este o cerere nouă în apel, care în raport de dispoz. art. 294 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi primită.

Împotriva deciziei a declarat

recurs în termen legal contestatorul Z.F.J., întemeiat în drept pe dispozițiile

art. 304, pct. 7-9 C. proc. civ.

Criticile formulate au vizat,

în esență, următoarele:

- hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor

art.

10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 și art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cu

privire la valoarea despăgubirilor acordate întrucât cu privire la acest aspect

critica formulată în apel privește

interpretarea greșită a legii, nefiind o

cerere nouă în apel;

-

hotărârea este nelegală, întrucât a reținut ca tardiv formulată

acțiunea

vizând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, deși potrivit legii

instanța trebuia să se pronunțe pe cererea privind

suspendarea procedurii de restituire a imobilului în cauză până la

soluționarea

litigiului susmenționat;

-

hotărârea conține motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte

apreciază ca nefondate criticile ce pot atrage

incidența motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct.

7

C. proc. civ.

Verificând considerentele

deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanța a răspuns criticilor

formulate prin motivele de apel și care vizau cadrul procesual cu care a fost

învestită.

Așa cum rezultă din redactarea deciziei atacate, Curtea de Apel

a

verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță, motivarea acesteia reflectând punctul său de vedere cu privire la

incidența textului legal la situația de fapt reținută,

considerentele acesteia nefiind contradictorii sau străine de natura

pricinii.

Prin urmare, modificarea deciziei în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

,

nu se poate dispune.

Nefondată este și critica

vizând nelegalitatea hotărârii în raport de dispoz. art. 304 pct.

8 C. proc. civ.

Astfel potrivit acestui text

se poate ataca cu recurs o decizie „dacă instanța interpretând greșit actul

juridic dedus judecății, a

schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia"

Deși în

cuprinsul motivelor de recurs au fost indicate și dispozițiile art. 304 pct. 8

C. proc. civ., Înalta Curte nu a

identificat

argumente care să poată fi circumscrise acestui motiv de

modificare a

hotărârii.

Simpla menționare a cazului

de modificare nu învestește în mod

legal

instanța de recurs cu exercitarea controlului de legalitate din

perspectiva respectivului motiv de recurs, astfel

încât decizia recurată nu va fi verificată prin prisma dispozițiilor art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

V. Analizând criticile de

nelegalitate formulate de contestator, care se circumscriu doar motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc.

civ., Înalta Curte, constată că acestea sunt fondate

pentru următoarele

considerente:

În drept, potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când a fost

dată cu aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte constată fondată

critica referitoare la greșita calificare dată de către Curtea de Apel a

motivului de apel vizând nelegalitatea modalității de stabilire a valorii

despăgubirilor acordate pentru apartamentul nr. 1 - spațiu cu altă destinație,

drept o cerere nouă în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001

"Valoarea

terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate

preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește

potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare".

Prin urmare, modalitatea de

evaluare a bunului este dată prin

lege și

imperativă, ea nefiind lăsată la aprecierea instanței.

Astfel,

instanța de apel, în virtutea plenitudinii de jurisdicție acordată prin Legea

nr. 10/2001, avea a supune controlului

judecătoresc

oferta de despăgubiri contestată prin prezenta acțiune,

potrivit legii

speciale.

Î

n acest context al analizei, critica contestatorului pe acest aspect

nu

îmbracă forma unei cereri noi, de reevaluare a pretenției în raport cu acțiunea

introductivă, ci vizează însăși greșita aplicare a textului legal susmenționat.

Se reține însă că soluția legislativă oferită de Legea nr. 10/2001

consacră

principiul priorității restituirii în natură față de cea prin echivalent.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de

stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se

restituie, în natură, în

condițiile prezentei legi." iar, conform

dispozițiilor art. 2 alin. (1) din

același

act normativ „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în

mod

abuziv se înțelege: a) imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru

naționalizarea unor imobile, cu modificările și

completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea

întreprinderilor

industriale, bancare, de asigurări, miniere și de

transporturi, precum și prin alte acte normative de

naționalizare".

Dispozițiile

art. 7 prevăd că, de regulă, imobilele preluate abuziv

se restituie în natură [alin. (1)], iar în cazul în care restituirea în

natură nu

este posibilă datorită unei imposibilități obiective,

persoanele

îndreptățite beneficiază de

măsuri reparatorii prin echivalent.

Î

n același

sens sunt și dispozițiile pct. 7.1 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007.

Instanța de apel, în temeiul

dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în limitele cererii de apel,

verificând situația de fapt stabilită de prima

instanță urma a controla aplicarea legii de către aceasta.

Se constată că instanța de

apel a aplicat greșit legea, la situația de fapt reținută, întrucât nu s-a

pronunțat de ce a înlăturat de la aplicare dispozițiilor legii cu privire la restituirea

în natură a

apartamentului nr. 1 – spațiu

cu altă destinație - ce constituie obiectul

contestației formulate de

către reclamant.

Potrivit dispozițiilor art.

46 alin. (2) "în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 45 și art. 47,

procedura de restituire începută în temeiul

prezentei

legi este suspendată până la soluționare acelor acțiuni prin

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Persoana îndreptățită

va înștiința

de îndată persoana notificată, potrivit art. 22 alin. (1)."

Or, în

speță, contestatorul a înștiințat la data de 22 februarie 2008 pârâtul Primarul

orașului Jimbolia despre acțiunea în constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 1 - spațiu

cu altă destinație, acțiune (dosar

nr.

1611/30/2009) care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timișoara

la

aceeași dată.

Înalta Curte consideră

incident speței textul de lege susmenționat, astfel încât va reține critica de

nelegalitate formulată pe acest aspect.

Aceasta cu atât mai mult, cu

cât soluționarea cererii de restituire

a

acestui apartament depinde de dezlegarea juridică dată în acțiunea privind

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a

apartamentului,

soluție funcție de care acesta poate fi restituit în natură sau nu.

Față de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu

art.

312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

formulat de contestator, va modifica decizia

recurată, admițând apelul

acestuia și, pe cale de consecință, va dispune

anularea parțială a dispoziției menționate, respectiv a art. 2, cu referire la

apartamentul nr. 1, spațiu cu altă destinație și teren aferent, în sensul că,

va suspenda procedura administrativă privind acest imobil până la soluționarea

irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1611/30/2009 al

Tribunalului Timiș.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul formulat de

contestatorul Z.F.J. împotriva deciziei nr. 225 din 22 octombrie 2008 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică decizia recurată, în

sensul că, admite apelul formulat de

contestator

și schimbă în tot sentința civilă nr. 2548 din 20 iunie 2008 a

Tribunalului

Timiș, secția civilă, în sensul că, admite contestația

împotriva dispoziție nr. 231 din 10 martie 2008 emisă de Primarul

orașului

Jimbolia.

Dispune anularea parțială a

dispoziției menționate, respectiv a art. 2, cu referire la apartamentul nr. 1,

spațiu cu altă destinație și teren aferent.

Suspendă procedura

administrativă privind acest imobil până la soluționarea irevocabilă a cauzei

ce formează obiectul dosarului nr. 1611/30/2009 al Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2009.