ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1923/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 4523/30/2009 la Tribunalul Timiș, secția civilă (ca urmare a scoaterii de pe rolul secției de contencios-administrativ a dosarului nr. 1620/30/2009 și trimiterii lui spre competență soluționare secției civile a tribunalului), reclamanții V.I. și V.I.T. au solicitat obligarea pârâtului ca în baza Legii nr. 10/2001 să emită dispoziție de restituire în natură a apartamentelor nr. 2 și 5 situate în Timișoara, str. Paris, la demisol, înscrise în CF Timișoara. Prin decizia civilă nr. 3233/30/2006 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă, s-a constatat că imobilul situat în Timișoara, str. Paris a fost preluat de stat fără titlu; de asemenea, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 5 din imobil.

Prin decizia civilă nr. 1254 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de aceeași instanță, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 2 din imobil. Prin sentința civilă nr. 2231/PI din 06 noiembrie 2009 Tribunalul Timiș a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere, în principal, că pe rolul instanțelor de judecată este înregistrată și cererea reclamanților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 4 din același imobil, litigiu ce nu a fost soluționat în mod irevocabil.

În aceste condiții, a apreciat instanța, devin incidente dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, norme ce instituie un caz de suspendare de drept a procedurii administrative declanșate cu privire la imobilul în litigiu, până la soluționarea irevocabilă a cererii de nulitate absolută, astfel că unitatea notificată nu poate fi obligată să continue procedura administrativă astfel suspendată. Împotriva sentinței au declarat apel (calificat ca atare de instanță în baza art. 282 alin. (1) C. proc. civ.) reclamanții, care au solicitat schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 67 din 17 martie 2010, a admis apelul declarat de reclamanții V.I.

și V.I.T. și, în consecință, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să emită dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 de restituire în natură a apartamentului nr. 2 (demisol) din Timișoara, str. Paris, înscris în CF Timișoara și, respectiv, a apartamentului nr. 5 (demisol) din Timișoara, str. Paris, înscris în CF Timișoara. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Reclamanții au solicitat ca pârâtul să fie obligat la emiterea, în baza Legii nr. 10/2001, a dispoziției de restituire în natură a două apartamente din imobilul solicitat spre restituire prin notificarea din anul 2001, apartamente ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, irevocabil constatate ca fiind nule absolut.

În consecință, cererea a fost formulată concis și fără echivoc, în mod nejustificat reținând prima instanță că formularea cererii ar fi „prolixă și eliptică, care în plan procesual a generat dificultăți în decelarea interesului procesual alegat” (dosar primă instanță). Dincolo de afirmatele dificultăți, instanța a reținut în mod corect că unul dintre principiile ce guvernează procesul de soluționare a notificărilor este cel al prevalentei restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, principiu consacrat de dispozițiile art. 1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007 (în vigoare la data înregistrării cererii - cu privire la apartamentele nr. 2 și 5 – dosar nr. 1620/30/2009 al Tribunalului Timiș).

Instanța a ignorat, însă, principiul celerității soluționării notificărilor, expres prevăzut de lit. b) din art. 1 al aceluiași capitol din H.G. nr. 250/2007, precum și finalitatea adoptării Legii nr. 10/2001 - repararea prejudiciului cauzat foștilor proprietari prin abuziva preluare a imobilelor ce le-au avut în proprietate. Astfel, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului în care se află cele două apartamente încă din anul 2001 (dosar nr. 1620/30/2009). Întrucât, apartamentele din imobil (inclusiv cele în litigiu) fuseseră înstrăinate și reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de înstrăinare, față de dispozițiile art. 46 alin. (2) din legea specială, procedura administrativă a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a cererilor în constatarea nulității.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 767 din 12 septembrie 2007 (care a constatat și preluarea fără titlu a întregului imobil - obiect al notificării) și, respectiv, prin decizia civilă nr. 1254 din 28 noiembrie 2007, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara și ambele irevocabile, s-a constatat nulitatea absolută a înstrăinării apartamentelor nr. 5 și 2 din imobil (dosar nr. 1620/30/2009). Aceste împrejurări nu au fost contestate în cauză, după cum nu s-a contestat nici înregistrarea de către reclamanți la persoana notificată a cererii de emitere a unei dispoziții prin care să se dispună restituirea în natură a celor două apartamente (dosar).

Revenind la dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 referitoare la suspendarea procedurii administrative și raportându-le la finalitatea adoptării legii, instanța de apel a apreciat că susmenționata normă trebuie interpretată ca producând efecte juridice în favoarea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, în speță, la restituirea în natură a imobilelor. Aceasta, pentru că un apartament înstrăinat nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001 și, deci, nici susceptibil de restituire astfel că, o notificare vizând un atare imobil nu va fi soluționată favorabil. Pentru a face posibilă restituirea, legea specială interzice persoanei deținătoare să emită o decizie sau dispoziție cât timp pe rolul instanțelor este înregistrată cerere prin care notificatorul tinde la modificarea regimului juridic al imobilului, regim de imobil liber, susceptibil de restituire.

În cauză, reclamanții s-au adresat instanței de judecată solicitând această schimbare de regim juridic al apartamentelor (prin cererile în constatarea nulității absolute a înstrăinării apartamentelor nr. 2 și 5) în anul 2002 (dosar nr. 1620/30/2009) și au obținut schimbarea și calificarea ca fiind libere a apartamentelor, în anul 2007. Cum aceste apartamente au fost vândute prin contracte de vânzare-cumpărare distincte unor persoane fizice diferite, și cum, ulterior, ele au devenit libere în sensul legii, a condiționa accesul reclamanților - persoane îndreptățite la beneficiul restituirii lor în natură de finalizarea litigiului vizând contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 4 din imobil (cum au procedat persoana notificată și prima instanță) echivalează nu doar cu o greșită interpretare a dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și în contradicție cu finalitatea adoptării legii, ci și cu încălcarea principiului celerității soluționării notificărilor mai sus arătat.

Câtă vreme statul care a preluat întregul imobil fără titlu a procedat la înstrăinarea succesivă a apartamentelor - unități locative distincte - nu există nici un temei legal ca acele apartamente, devenite susceptibile de restituire, să nu poată fi restituite separat, pe măsură ce regimul lor juridic devine cel de apartamente libere în sensul legii. Dimpotrivă, o atare amânare este de natură să împiedice accesul reclamanților la beneficiul legii. În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 296 C. proc. civ., văzând că pârâtul Municipiul Timișoara este reprezentat de primarul căruia îi revine atribuția de emitere a dispozițiilor de retrocedare în natură conform dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanța a admis apelul declarat de reclamanții V.I.

și V.I.T. împotriva sentinței civile nr. 2231/PI din 13 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar, a schimbat în tot sentința și, în consecință, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți; a obligat pârâtul să emită dispoziții în baza Legii nr. 10/2001 de restituire în natură a apartamentului nr. 2 (demisol) din Timișoara, str. Paris, înscris în CF Timișoara și, respectiv, a apartamentului nr. 5 (demisol) din Timișoara, str. Paris, înscris în CF Timișoara. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Timișoara prin Primar, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 4, 5, 8 și 9 C. proc.

civ. Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte: În cauză, cadrul procesual nu a fost corect stabilit, întrucât calitate procesuală pasivă are Primarul Municipiului Timișoara și nu Municipiul Timișoara prin Primar, primarul fiind emitentul actului - dispoziția de admitere sau de respingere a notificării - și nu Municipiul Timișoara, chiar reprezentat de Primar. Potrivit Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, instituția primarului este subiect de drept având calitate procesuală pasivă. Prin urmare, față de aceste susțineri se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la Tribunalul Timiș, pentru stabilirea cadrului procesual corect față de obiectul cauzei, prin introducerea în cauză în calitate de pârât a Primarului Municipiului Timișoara.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală și netemeinică, instanța neținând cont de probatoriul administrat în cauză, motiv pentru care, în mod greșit a admis apelul formulat de reclamanții V. Având în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire în natură a apartamentelor nr. 2 și nr. 5 (demisol) din imobilul situat în Timișoara str. Paris, înscris în CF Timișoara și raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială care reglementează situația imobilelor preluate abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, urmează a se constata că este prematură introducerea prezentei acțiuni, întrucât potrivit art. 46 din sus amintita lege „în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 45 procedura de restituire pe calea administrativă este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă irevocabilă”.

În speță, obiectul notificării îl constituie restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, str. Paris. Pe rolul instanțelor judecătorești există mai multe litigii vizând anularea contractelor de vânzare cumpărare pentru apartamentele din imobil. Este adevărat că există hotărâri definitive și irevocabile privind anularea contractelor de vânzare cumpărare pentru apartamentele nr. 2 și 5, restul acțiunilor vizând celelalte apartamente din imobil și care sunt în curs de soluționare. Notificarea formulată de reclamanți vizează întregul imobil, iar soluționarea acesteia obligatoriu nu poate fi parțială, fiind necesară emiterea unei dispoziții pentru întregul mobil.

De altfel, în situația în care s-ar emite o dispoziție urmare deciziei pronunțate le Curtea de Apel Timișoara, care să vizeze restituirea în natură a apartamentelor nr. 2 și 5 - demisol s-ar încălca prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, privind suspendarea procedurii administrative de soluționare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunilor de constatare a nulității contractelor de înstrăinare. Pentru toate aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești atacate, iar în subsidiar, modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii. În recurs, intimații reclamanți V.I.

și V.I.T. au depus la dosar Dispoziția nr. 1480 din 06 august 2010 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, prin care a executat de bună voie dispozitivul deciziei nr. 67 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara - secția civilă, ce face obiectul recursului de față. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, sens în care reține următoarele: Referitor la prima critică, vizând stabilirea cadrului procesual corect față de obiectul cauzei, Înalta Curte constată că recurentul pârât Municipiul Timișoara prin Primar nu a formulat o asemenea critică în apel, la adresa sentinței primei instanțe în care a figurat ca pârât, raportul juridic dedus judecății fiind legat între reclamanți și această instituție, în calitate de pârât, nu a declarat apel - sub acest aspect și nici nu a invocat această chestiune pe calea întâmpinării, pe care nu a înțeles să o formuleze în calea de atac a apelului.

Conform art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului de față îl constituie decizia curții de apel, iar această instanță nu s-a pronunțat asupra acestui aspect, astfel încât, este inadmisibil motivul de recurs omisso medio, prin care se formulează pentru prima dată o critică care nu a fost invocată în apel. Critica vizând netemeinicia hotărârii recurate și anume, instanța de apel nu a ținut cont de probatoriul administrat în cauză, nu poate fi valorificată pe calea recursului, respectiv în cadrul controlului de nelegalitate asupra hotărârii atacate, în condițiile în care cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. era abrogat cu mult timp înaintea pronunțării deciziei curții de apel.

Reanalizarea probatoriului deja administrat implică un control de netemeinicie a hotărârii atacate, ce excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc. civ. și nu intră în atribuțiile instanței de recurs. Referitor la susținerea recurentului pârât, privind prematuritatea introducerii prezentei acțiuni, întrucât, altfel, s-ar încălca prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind suspendarea procedurii administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunilor de constatare a nulității contractelor de înstrăinare, Înalta Curte constată că nu este fondată, întrucât nu există o dispoziție legală care să condiționeze accesul reclamanților - persoane îndreptățite la beneficiul restituirii celor două apartamente devenite libere, în natură, de finalizarea litigiului vizând contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 4 din imobil, așa cum greșit au procedat persoana notificată și prima instanță.

Cum apartamentele în litigiu au fost vândute prin contracte de vânzare-cumpărare distincte unor persoane fizice diferite, și cum, ulterior, ele au devenit libere în sensul legii, această condiționare echivalează nu doar cu o greșită interpretare a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 și în contradicție cu finalitatea adoptării legii speciale, ci și cu încălcarea principiului celerității soluționării notificărilor. Așa cum în mod corect a statuat și instanța de apel, câtă vreme statul care a preluat întregul imobil fără titlu a procedat la înstrăinarea succesivă a apartamentelor - unități locative distincte - nu există nici un temei legal ca acele apartamente, devenite susceptibile de restituire, să nu poată fi restituite separat, pe măsură ce regimul lor juridic devine cel de apartamente libere în sensul legii.

Dimpotrivă, o atare amânare este de natură să împiedice accesul reclamanților la beneficiul legii speciale. Mai mult, critica formulată în acest sens a devenit superfluă și fără obiect, în condițiile în care, pe parcursul soluționării prezentei cauze în recurs, intimații reclamanți V.I. și V.I.T. au depus la dosar Dispoziția nr. 1480 din 06 august 2010 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, prin care acesta a executat de bună voie dispozitivul deciziei nr. 67 din 17 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ce face obiectul recursului de față. În consecință, având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar, ca nefondat, apreciind că nu este incident niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate sau dintre cele expres reglementate de art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara împotriva deciziei nr. 67 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara - secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2011.