ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4892/2009

Deliberând asupra recursului civil de față; Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în ipoteza în care părțile opun titluri de la autori diferiți, acestea se compară între ele și se acordă eficiență titlului dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil. Dobândirea de către o parte a dreptului de proprietate de la adevăratul proprietar conferă preferință titlului acestuia față de celălalt titlu, dobândit de la un neproprietar.

Titlul preferabil se stabilește nu în raport de cine posedă bunul sau plătește impozitele aferente acestuia, ci în raport de drepturile autorilor de la care provin titlurile exhibate, urmând a se da eficiență titlului care provine de la autorul al cărui drept este preferabil; această soluție este o aplicație a principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet , potrivit căruia nu se poate transmite mai mult decât s-a dobândit, iar transcrierea titlului are importanță în aprecierea preferabilității titlului numai atunci când părțile opun titlul care provine de la același autor.

Întrucât ambele părți litigante dețin un titlu de proprietate recunoscut ca valabil prin hotărâri judecătorești irevocabile și au un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, în conflictul dintre ele, tribunalul a recunoscut preferabilitatea titlului înfățișat de reclamant, ca fiind cel originar și mai bine caracterizat provenind de la proprietarul inițial, care obținuse bunul în condiții de perfectă legalitate, necontestat și anterior naționalizării. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 5 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul C.D.V., a dispus îndreptarea erorii materiale, strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 936/2006 a aceleași instanțe, în sensul că „a fost obligat pârâtul M.E.C.

să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 3, etaj 1 și nu apartamentul nr. 5, etaj 2" cum eronat s-a trecut. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelantul A.C., criticând-o pentru motive de nelegalitate, în sensul că hotărârea este nulă, deoarece nu au fost respectate formele legale privind citarea apelantului, nulitate sancționată de disp. art. 105 alin. (2) C. proc. civ., apelanții D.M., D.E. și C.I. care au solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, deoarece, deși au indicat instanței de fond domiciliul numiților D. sector 4, iar pentru apelantul C.I. în satul Gruiu, comuna Budești, jud. Călărași hotărârea a fost comunicată la o adresă greșită, indicată de reclamant prin cererea adresată instanței, susținând că sunt întrunite cerințele art. 103 C. proc.

civ.; s-a mai susținut că hotărârea este nelegală, deoarece pe tot parcursul derulării procesului civil au fost citați la o adresă greșită. Apelantul M.E.C. a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece greșit instanța de fond a reținut că reclamantul C.D.V. este îndreptățit la restituirea apartamentului, în condițiile în care s-a invocat împrejurarea că nu a formulat notificare și s-a ignorat faptul că apelantul a fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Apelanta SC C. SA a declarat apel în termen legal, dar nu a indicat motivele acestuia. La 14 ianuarie 2008, intimatul C.D.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate cu motivarea că părțile din proces au fost citate cu respectarea dispozițiilor art. 90 alin. (1) C. proc.

civ., că a fost stabilită identitatea dintre imobilul proprietatea sa, situată în sector 5 și imobilul cu adresa poștală în sector 5 și că prin dispoziția emisă de Primar nr. 5861 din 29 mai 2006 i s-a restituit în natură partea din imobil rămasă liberă, fiind menționate apartamentele înstrăinate, printre care și apartamentele apelanților. Intimatul a mai subliniat că, în cadrul acțiunii în revendicare, buna-credință este irelevantă și că disp. art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile raportat la jurisprudența CEDO cu privire la respectarea dreptului de proprietate. Cu privire la cererea de repunere în termen formulată de apelanții D.M. , D.E. și C.I. în condițiile art. 103 alin. (2) C. proc.

civ., s-a reținut că este întemeiată, având în vedere următoarele considerente: În acest sens, instanța a reținut că apelanții au făcut dovada că, domiciliul lor nu este cel indicat prin contestația formulată de intimat la 29 iunie 2006. Aceste împrejurări au fost confirmate prin adeverințele emise de Asociația de locatari a blocului 04 din sector 4, hotărâri judecătorești și procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc din care rezultă că apelanții au un alt domiciliu decât cel la care au fost citați. Mai mult decât atât, intimatul-reclamant a avut cunoștință de adresa exactă a apelanților, fiind parte în cauzele soluționate prin hotărârile judecătorești depuse la dosar, ori executările s-au realizat la stăruința sa.

De fapt, intimatul este cel care a fixat cadrul procesual prin indicarea domiciliilor pârâților potrivit contestației adresată instanței. În aceste condiții, s-a reținut ca fiind întrunite cerințele art. 103 alin. (2) C. proc. civ., apelanții fiind împiedicați de o împrejurare mai presus de voința lor să formuleze apelurile în termenul prev. de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce a impus admiterea cererii de repunere în termen pentru declararea apelului. Cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond, cu respectarea principiului disponibilității, apelurile s-au reținut ca fondate.

Astfel, instanța a avut în vedere că cererea introdusă de intimatul-contestator C.D.V., având ca obiect contestația împotriva dispoziției nr. 5862 din 28 mai 2006 prin care s-a respins notificarea privind restituirea în natură și s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 (ap. nr. 3, 6 și 7), a criticat vânzarea ap. nr. 7 ulterior formulării notificării și că părțile contractante au fost de rea-credință. S-a mai reținut că, instanța de fond a soluționat cauza cu lipsă de procedură față de pârâți, citațiile fiind restituite cu mențiunea „adresă incorectă" (fila 38 dosar fond), în condițiile în care la dosar existau contractele de vânzare-cumpărare unde adresa acestor părți era evidențiată corect.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul A.C., s-a avut în vedere că, în fața instanței de fond nu s-a depus contractul de vânzare-cumpărare a ap. nr. 4 din imobil, contractul fiind prezentat în apel (fila 73 dosar apel). Cu toate acestea, s-a analizat de către instanța de fond valabilitatea titlului, constatându-se nulitatea acestuia și reținând că titlul contestatorului este preferabil, în lipsa titlului apelantului, aspect ce este echivalent cu o necercetare a fondului în lipsa actului a cărui nulitate a fost solicitată. Împotriva deciziei nr. 129A din 25 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă, a declarat recurs reclamantul C.D.V. , criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art.304 pct.9 C. proc.

civ. În ceea ce privește nelegalitatea soluției instanței de apel cu privire la admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, formulată de pârâții D.M., D.E. și C.I. se susține că au fost încălcate disp. art. 103 C. proc. civ. care prevăd că „actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării". Recurentul susține că cererea de repunere în termen a fost formulată tardiv, prin depășirea celor 15 zile de la data comunicării hotărârii instanței de fond. În ceea ce privește citarea pârâților la o altă adresă decât cea de domiciliu, învederează că procedura a fost legal îndeplinită și că aceștia aveau obligația să dovedească domiciliul numai cu actul de identitate și nu cu alte înscrisuri.

Referitor la nelegalitatea deciziei instanței de apel se susține că în mod greșit a fost admis apelul pârâtului M.E.C. numai pe motivul nelegalei citări; în condițiile în care i s-a acordat un termen pentru imposibilitatea de a se prezenta, termen la care nu s-a prezentat, instanța avea posibilitatea aplicării art. 225 C. proc. civ. Cu privire la apelul pârâtului A.C. se susține că în mod greșit a fost admis, avându-se în vedere că instanța de fond a soluționat acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor, fără ca titlul deținut de acest apelant să fie depus la dosar. Hotărârea este criticată și pentru faptul că greșit a reținut nelegala citare a acestui pârât.

Criticile formulate de recurent vizează și aspecte legate de fondul cauzei, cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare prin comparare de titluri, cu privire la preluarea imobilului de către stat în mod abuziv și fără titlu valabil și la aspectele vizând buna-credință și principiul error communis facit jus invocate de apelanți direct în apel, fără să aducă probe în sprijinul susținerilor. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, instanța îl reține ca nefondat pentru considerentele ce urmează: O primă critică se referă la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., referitor la repunerea în termen formulată de apelanții D.M., D.E. și C.I. pentru declararea apelului.

Cei trei apelanți au formulat apel împotriva hotărârii instanței de fond la momentul când au aflat despre existența acestei hotărâri, cât și despre cererea de repunere în termen, invocând disp. art. 103 C. proc. civ. Nu există dubiu că cererea ar fi fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind depusă odată cu cererea de apel. În sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurarea mai sus de voința părții trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către apelant. Apelanții-pârâți au dovedit că domiciliile lor sunt altele decât cele din cererea de chemare în judecată, respectiv D.M.

și D.E. - în București, sector 4, iar C.I. în satul Gruiu, localitatea Budești, județul Călărași și nu la adresa din București, sector 5, așa cum au fost menționați de reclamant în acțiune, situație pe care acesta o cunoștea chiar din momentul sesizării instanței. Se impune a fi observat că recurentului-reclamant prin dispoziția emisă de Primarul Municipiului București i s-a restituit, printre altele, mansarda de la etajul 3 al imobilului, la care accesul se făcea prin ap. nr. 6, proprietatea pârâților D. și apoi prin ap. nr. 7, proprietatea pârâtului C.I. Reclamantul, după obținerea dispoziției de restituire a imobilului a inițiat procese împotriva locatarilor din apartamentele nr. 6, 7 și mansardă și a chemat în judecată alte persoane decât apelanții din prezenta cauză, deoarece aceștia nu mai aveau domiciliile la respectiva adresă din anul 2005, când apartamentele au fost închiriate către SC K.S.D.

SRL, conform contractului de închiriere nr. 1019511 din 3 martie 2005, înregistrat la Administrația Financiară și depus la dosar. Ulterior, cu ocazia punerii în executare a hotărârii, executorul judecătoresc a constatat că întreg imobilul este în posesia acestei societăți începând cu data de 3 martie 2005. În anul 2007, reclamantul a promovat o acțiune pentru evacuarea acestei societăți din imobil, aspecte ce dovedesc fără niciun dubiu împrejurarea că avea cunoștință de faptul că pârâții nu mai locuiesc la această adresă, domiciliul acestora fiind altul, unde se impunea citarea lor. De fapt, din conținutul dovezilor privind îndeplinirea procedurii de citare (aflate de filele nr. 67-68 dosar fond) rezultă că pârâții nu mai locuiesc la adresa indicată, dar că instanța nu a dispus verificări sub aspectul aflării domiciliului și citării acestora.

Neîndeplinirea procedurii de citare atrage nulitatea formei de procedură în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Având în vedere că recurentul cunoștea adresa reală a pârâților, corect s-a reținut că apelanții au fost citați la o altă adresă decât aceea la care își aveau reședința, motiv pentru care instanța de apel a admis cererea de repunere în termen pentru promovarea apelurilor. În această situație, pârâții nu au avut posibilitatea să se apere, fiind încălcate principii fundamentele și garanții ale procesului civil, motive pentru care în mod corect a procedat instanța de apel prin admiterea căii de atac exercitată de pârâți, desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Nefondată este și critica referitoare la nelegalitatea deciziei sub aspectul soluției de admitere a apelului declarat de pârâtul A.C. Temeiul de drept al desființării sentinței apelate l-a constituit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., respectiv excepția nulității hotărârii de fond, pronunțată cu citarea greșită a apelanților-pârâți și în lipsa contractului de vânzare-cumpărare a pârâtului A.C., astfel că instanța nu se putea pronunța asupra fondului dreptului în lipsa acestui act de la dosar. În raport de limitele în care s-a pronunțat instanța de apel, criticile din recurs trebuie să se circumscrie și să se raporteze acestei motivări.

Motivele de recurs exced considerentelor de fapt și de drept reținute de instanța de apel referitoare la admisibilitatea acțiunii în revendicare, la analiza modului de preluare a imobilului de către stat, buna-credință a chiriașilor- cumpărători și analiza principiului error communis facit jus, aspecte ce nu au fost analizate de instanță în raport de nulitatea hotărârii, față de nelegarea citare a pârâților și de lipsa titlului pârâtului A.C.. În raport de cele arătate, criticile reclamantului sunt neavenite. În consecință, fiind făcută dovada soluționării cauzei de către instanța de fond, fără citarea pârâților la adresele corecte, judecarea fiind făcută fără ca aceștia să cunoască termenele de judecată și pentru lipsa titlului de proprietate al pârâtului A.C.

a cărui nulitate s-a solicitat, instanța neputând analiza fondul cauzei, soluția pronunțată de către instanța de apel este legală, urmând a fi menținută și recursul declarat de reclamant va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.D.V. împotriva deciziei nr. 129A din 25 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2009.