ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul U.V.T.

a chemat în judecată pe pârâta D.N.A., pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 306 din 15 noiembrie 2007 al

Procurorului șef al D.N.A.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 306 din 15 noiembrie 2007 al

Procurorului șef al D.N.A. a fost revocat din funcția de ofițer de poliție

judiciară din cadrul D.N.A. pe motiv că nu corespunde exigențelor și cerințelor

funcției, constatându-se superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu, lipsă de imparțialitate și conduită neadecvată în relațiile de

serviciu.

Reclamantul a precizat că la

data emiterii ordinului contestat se afla în concediu medical pentru

incapacitate temporară de muncă și prin urmare, raportul de serviciu era

suspendat, astfel că ordinul este lovit de nulitate absolută.

A mai apreciat că acuzațiile

aduse prin ordinul contestat sunt abateri disciplinare și ar fi trebuit să fie

sancționate de o comisie disciplinară, că nu s-a efectuat o cercetare

prealabilă și că ordinul nu prevede calea de atac și termenul în care poate fi

atacat.

Prin întâmpinare, pârâtul a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A arătat că prin ordinul

contestat s-au respectat dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002 care prevăd că

revocarea din funcție a ofițerilor de poliție judiciară se face prin ordinul

motivat al procurorului șef al D.N.A., prin care nu se aplică o sancțiune

disciplinară și că în speță, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999,

nefiind vorba de încetarea raporturilor de muncă, ci de situația încetării

detașării .

Prin sentința civilă nr.

2017 din 2 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins contestația reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că prin ordinul contestat a încetat

detașarea reclamantului la D.N.A., astfel că ordinul de revocare nu reprezintă

o sancțiune disciplinară sau o încetare a raporturilor de serviciu, nefiind

aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 și nici cele C. muncii referitoare la

indicarea căii de atac ce poate fi utilizată.

A mai constatat că ordinul

de revocare a fost emis în baza O.U.G. nr. 43/2002, singura condiție prevăzută

de lege la emiterea ordinului și anume cea referitoare la motivarea acestuia,

fiind îndeplinită și că reclamantul nu a fost vătămat în vreun drept recunoscut

de lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că în mod greșit instanța de fond a calificat obiectul acțiunii ca

fiind anularea unei sancțiuni disciplinare, în realitate fiind vorba de

constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 306 din 15 noiembrie 2007 emis

de D.N.A., motivat de faptul că acesta a fost emis în perioada concediului său

pentru incapacitate temporară de muncă.

Recurentul precizează că

modificarea raporturilor sale de muncă era interzisă în timpul concediului

medical, potrivit art. 36 și art. 94 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind

statutul funcționarilor publici.

Se arată că detașarea

reprezintă, conform art. 75 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 o modificare a

raporturilor de serviciu, astfel că la data de 1 ianuarie 2004, când recurentul

a fost detașat la D.N.A. acesta a pierdut funcția deținută în cadrul structurii

M.I.R.A., respectiv de ofițer specialist II șef birou și a dobândit funcția de

ofițer de poliție judiciară, funcție superioară ca statut și salarizare. Se

susține că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în speță se aplică

doar prevederile O.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., fiind aplicabile, în egală

măsură, și prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor, precum

și cele ale Legii nr. 188/1999 referitoare la funcționarii publici.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 10 alin. (5), (6)

și (6)

1

din O.U.G. nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind D.N.A.,

detașarea ofițerilor și a agenților de poliție judiciară în cadrul D.N.A. se

face la propunerea nominală a procurorului șef al D.N.A., prin ordin al

ministerului administrației și internelor, iar numirea acestora în funcții se

face prin ordin al procurorului șef al acestei direcții. Ofițerii și agenții de

poliție judiciară sunt detașați în interesul serviciului pe o perioadă de 6

ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora.

Detașarea ofițerilor și a agenților de poliție din cadrul D.N.A. încetează,

potrivit acestui text de lege, înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin.

(6) prin revocarea din funcție dispusă prin ordin motivat al procurorului șef

al D.N.A.

Conform art. 36 din Legea

nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare la

momentul emiterii ordinului, în perioada concediilor de boală, a concediilor de

maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de

serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa

funcționarului public în cauză, iar potrivit art. 94 alin. (1) lit. h) raportul

de serviciu se suspendă de drept dacă funcționarul public se află în concediu

pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii.

În mod corect, instanța de

fond a reținut că în speță se aplică O.U.G. nr. 43/2002, care instituie un caz

special de încetare a detașării, respectiv revocarea din funcție prin ordinul

motivat al procurorului șef al D.N.A.

În cauză, nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 36 și art. 94 lit. h) din Legea nr. 188/1999, deoarece

încetarea detașării nu constituie o modificare a raporturilor de muncă în

sensul acestei legi, recurentul revenind la funcția și postul deținute

anterior. Numai dispunerea detașării constituie o modificare a raporturilor de

muncă, modificare ce presupune acordul persoanei detașate, conform art. 89 din

Legea nr. 188/1999, republicată.

În mod corect, instanța de

fond a considerat că ordinul atacat a fost legal emis, iar reclamantul nu are

un drept prevăzut de lege care să fi fost încălcat, în sensul art. 1 din Lega

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul U.V.T. împotriva sentinței civile nr. 2017 din 2 iulie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2009.