ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul U.V.T. a chemat în judecată pe pârâta D.N.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 306 din 15 noiembrie 2007 al Procurorului șef al D.N.A. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 306 din 15 noiembrie 2007 al Procurorului șef al D.N.A. a fost revocat din funcția de ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A. pe motiv că nu corespunde exigențelor și cerințelor funcției, constatându-se superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, lipsă de imparțialitate și conduită neadecvată în relațiile de serviciu.

Reclamantul a precizat că la data emiterii ordinului contestat se afla în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă și prin urmare, raportul de serviciu era suspendat, astfel că ordinul este lovit de nulitate absolută. A mai apreciat că acuzațiile aduse prin ordinul contestat sunt abateri disciplinare și ar fi trebuit să fie sancționate de o comisie disciplinară, că nu s-a efectuat o cercetare prealabilă și că ordinul nu prevede calea de atac și termenul în care poate fi atacat. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat că prin ordinul contestat s-au respectat dispozițiile O.U.G.

nr. 43/2002 care prevăd că revocarea din funcție a ofițerilor de poliție judiciară se face prin ordinul motivat al procurorului șef al D.N.A., prin care nu se aplică o sancțiune disciplinară și că în speță, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, nefiind vorba de încetarea raporturilor de muncă, ci de situația încetării detașării . Prin sentința civilă nr. 2017 din 2 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin ordinul contestat a încetat detașarea reclamantului la D.N.A., astfel că ordinul de revocare nu reprezintă o sancțiune disciplinară sau o încetare a raporturilor de serviciu, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 și nici cele C. muncii referitoare la indicarea căii de atac ce poate fi utilizată.

A mai constatat că ordinul de revocare a fost emis în baza O.U.G. nr. 43/2002, singura condiție prevăzută de lege la emiterea ordinului și anume cea referitoare la motivarea acestuia, fiind îndeplinită și că reclamantul nu a fost vătămat în vreun drept recunoscut de lege. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit instanța de fond a calificat obiectul acțiunii ca fiind anularea unei sancțiuni disciplinare, în realitate fiind vorba de constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 306 din 15 noiembrie 2007 emis de D.N.A., motivat de faptul că acesta a fost emis în perioada concediului său pentru incapacitate temporară de muncă.

Recurentul precizează că modificarea raporturilor sale de muncă era interzisă în timpul concediului medical, potrivit art. 36 și art. 94 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Se arată că detașarea reprezintă, conform art. 75 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 o modificare a raporturilor de serviciu, astfel că la data de 1 ianuarie 2004, când recurentul a fost detașat la D.N.A. acesta a pierdut funcția deținută în cadrul structurii M.I.R.A., respectiv de ofițer specialist II șef birou și a dobândit funcția de ofițer de poliție judiciară, funcție superioară ca statut și salarizare. Se susține că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în speță se aplică doar prevederile O.G.

nr. 43/2002 privind D.N.A., fiind aplicabile, în egală măsură, și prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor, precum și cele ale Legii nr. 188/1999 referitoare la funcționarii publici. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 10 alin. (5), (6) și (6) 1 din O.U.G. nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind D.N.A., detașarea ofițerilor și a agenților de poliție judiciară în cadrul D.N.A. se face la propunerea nominală a procurorului șef al D.N.A., prin ordin al ministerului administrației și internelor, iar numirea acestora în funcții se face prin ordin al procurorului șef al acestei direcții.

Ofițerii și agenții de poliție judiciară sunt detașați în interesul serviciului pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora. Detașarea ofițerilor și a agenților de poliție din cadrul D.N.A. încetează, potrivit acestui text de lege, înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (6) prin revocarea din funcție dispusă prin ordin motivat al procurorului șef al D.N.A. Conform art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare la momentul emiterii ordinului, în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză, iar potrivit art. 94 alin. (1) lit. h) raportul de serviciu se suspendă de drept dacă funcționarul public se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii.

În mod corect, instanța de fond a reținut că în speță se aplică O.U.G. nr. 43/2002, care instituie un caz special de încetare a detașării, respectiv revocarea din funcție prin ordinul motivat al procurorului șef al D.N.A. În cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 și art. 94 lit. h) din Legea nr. 188/1999, deoarece încetarea detașării nu constituie o modificare a raporturilor de muncă în sensul acestei legi, recurentul revenind la funcția și postul deținute anterior. Numai dispunerea detașării constituie o modificare a raporturilor de muncă, modificare ce presupune acordul persoanei detașate, conform art. 89 din Legea nr. 188/1999, republicată. În mod corect, instanța de fond a considerat că ordinul atacat a fost legal emis, iar reclamantul nu are un drept prevăzut de lege care să fi fost încălcat, în sensul art. 1 din Lega nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul U.V.T. împotriva sentinței civile nr. 2017 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2009.