ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3831/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3831/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului, din

examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 6 ianuarie 2005, reclamanta SC P.

I. SRL a chemat în judecată pârâta, F.M., Cabinetul Medical Individual

Dr. F.M. pentru ca, în contradictoriu cu aceasta, să se constate nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 449 din 30 ianuarie 2003,

notar public M.G.,

având ca obiect

vânzarea-cumpărarea apartamentului situat în Municipiul

Oltenița.

Tribunalul Călărași, prin sentința nr. 268

din 26 aprilie 2005, a respins acțiunea.

În principal, instanța

a reținut că nu se pot reține motive care să

determine nulitatea contractului.

Susținerea reclamantei în sensul că prețul a

fost neserios,

25.000.000 lei, având în

vedere că a fost cumpărat cu 4 ani anterior la un

preț dublu, și s-au mai adus și îmbunătățiri, nu a

fost reținută de instanță,

ca motiv

de nulitate, prețul vânzării fiind convenit de părți. Pe de altă

parte prețul nu poate fi considerat ca fiind

derizoriu, disproporționat față

de valoarea lucrului vândut.

A fost înlăturată și susținerea privind

neplata prețului, fiind

contrară clauzei din

contract; iar pe de altă parte, neîndeplinirea unei

obligații este motiv de rezoluțiune, iar nu motiv

de nulitate.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins, ca nefondat, de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia nr. 211 din 18 aprilie 2007.

Pentru a pronunța această decizie curtea a

apreciat, în esență, că

deși reclamanta

invocă neseriozitatea prețului, la momentul încheierii

contractului a

fost de acord cu cuantumul prețului deși știa că este

inferior prețului cu care imobilul fusese achiziționat, precum și

valorii de

circulație a imobilului.

De asemenea, curtea apreciază că dispozițiile

art. 1303 C. civ., referitoare la seriozitatea prețului nu impun ca această

condiție să reprezinte întotdeauna valoarea de circulație sau valoarea reală a

imobilului, urmând ca instanța să stabilească

dacă există disproporție

vădită între valoarea bunului și preț.

Împotriva acestei ultime

hotărâri, reclamanta a declarat recurs, în

temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., formulând următoarele critici:

- instanțele au interpretat greșit art. 1303 C.

civ., considerând că prețul imobilului nu este derizoriu având în vedere

probele din

dosar, din care rezultă că

imobilul a fost dobândit la un preț mult

mai mare, s-au adus îmbunătățiri

de 4000 dolari S.U.A. și este de

notorietate

creșterea prețurilor pe piața imobiliară;

- pârâta, fostă soție a

urmărit un scop ilicit, întrucât imediat după

actul

de vânzare-cumpărare a intentat acțiune de divorț și astfel a

scos imobilul din masa bunurilor ce urmau a fi

împărțite din cadrul

societății

reclamante, a cărui asociați erau.

Recursul este nefondat.

Recurenta a susținut

greșita interpretare și aplicare a art. 1303 C. civ.,

care prevede referitor la contractul de vânzare-cumpărare

că „prețul vânzării trebuie să fie serios și determinabil de părți”.

În contract părțile SC P.I.

SRL Oltenița, vânzător și F.

M.,

Cabinetul Medical Individual Dr. F.M. au prevăzut că

prețul vânzării apartamentului este de 25.000.000 lei, preț primit de

vânzătoare.

Instanțele de fond și

apel au reținut întemeiat că prețul este serios,

că suma convenită nu poate fi

considerată ca derizorie.

Prețul poate fi superior

sau inferior valorii lucrului vândut, fără să

afecteze validitatea contractului.

Este valabilă o vânzare

în cazul convenirii de către părți a unui preț

sub valoarea bunului, pentru că

se consideră că vânzătorul a vrut să-l

gratifice pe cumpărător.

În speță, reclamanta

prin administratorul F.C. a fost de acord cu prețul prevăzut în contract și numai

determinat de divorțul

intervenit ulterior între soți a invocat neseriozitatea

prețului.

Invocarea unor scopuri

ilicite urmărite de pârâtă, pe lângă faptul că

nu sunt dovedite, nu pot fi

luate în considerare într-o acțiune în nulitate.

Așa fiind, acțiunea în nulitate nefiind

dovedită hotărârea de

respingere a cererii

este temeinică și legală, recursul urmând să fie respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC P.I. SRL

Oltenița, prin administrator F.C. împotriva deciziei nr.

211 din 18 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a

V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2007.