ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 798/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 159 din 22 august 2007

pronunțată în dosar nr. 11783/299/2007 al Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe

reclamantul I.D.C., pârâții SC C. SA București, C.C., C.A.A., D.D. și

intervenientul S.G. în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a

comercială.

Pentru a pronunța această

hotărâre, soluționând conflictul de competență, instanța a reținut în esență că

reclamanta prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, a solicitat în temeiul art. 119 din Legea nr. 31/1990 autorizarea

convocării Adunării generale ordinare a acționarilor societății, stabilirea

datei de referință și acordarea împuternicirii de a prezida ședința. Această

instanță, prin sentința comercială nr. 5094 din 13 aprilie 2007 a dispus

declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1,

cu motivarea că o atare cerere este de competența instanței în a cărei rază

teritorială se află sediul societății.

Investită în acest mod,

Judecătoria sector 1, prin sentința civilă nr. 10335 din 28 iunie 2007, a admis

excepția necompetenței materiale și în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. și art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VI-a comercială, și constatând existența conflictului negativ de competență a

înaintat dosarul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pentru

emiterea regulatorului de competență.

În considerarea

dispozițiilor anterior menționate Curtea de Apel a stabilit că potrivit art. 2 alin.

(1) lit. a) C. proc. civ., tribunalul este instanța de drept comun în materie

comercială, iar prin art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu se derogă de

la această regulă ci se prevede o competență exclusivă și obligatorie a instanței

de la sediul societății.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta SC C. SA București criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din încălcarea

dispozițiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că potrivit art. 119 alin. (3) din legea societăților comerciale,

instanța competentă să soluționeze cererea de convocare A.G.A. este „instanța

de la sediul societății”, sintagmă prin care se înțelege judecătoria de la

sediul societății, deoarece în tot cuprinsul Legii nr. 31/1990, când

legiuitorul a acordat competență tribunalului pentru diverse cereri și acțiuni,

a indicat expres că tribunalul este competent.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivului invocat, curtea constată că este nefondat, respingându-l

ca atare pentru următoarele considerente:

Conform art. 119 alin. (3)

din Legea nr. 31/1990 – temeiul de drept al acțiunii – autorizarea convocării

adunării generale se va face de instanța de la sediul societății, text legal

care este în acord cu dispoziția cuprinsă în dreptul comun, respectiv art. 15 C.

proc. civ. potrivit căruia „cererile în materie de societate, până la sfârșitul

lichidării în fapt, sunt de competența instanței locului unde societatea își

are sediul principal”.

Cu alte cuvinte, sub

aspectul competenței teritoriale, regula este aceea a soluționării cererilor în

materie de societate – categorie în care se încadrează și prezentul litigiu –

de către instanța în a cărei rază teritorială se află sediul societății.

Această instanță, este în mod evident tribunalul, ca instanță de drept comun în

materie comercială revenindu-i competența de a soluționa orice cerere în

materie al cărei obiect este neevaluabil în bani, conform art. 2 alin. (1) lit.

a) C. proc. civ.

Prin urmare, dispozițiile art.

119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu derogă de la competența materială a

tribunalului determinată prin prisma dispozițiilor menționate din dreptul

comun, motiv pentru care, Curtea constatând că recurenta interpretând eronat

dispozițiile legale arătate formulează critici neîntemeiate, va respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SA București împotriva sentinței nr. 159 din 22 august 2007 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2008.