ÎCCJ, decizie (scj.ro #83225)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83225) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Instanța competentă să soluționeze cererile de
autorizare a convocării AGA. Dispoziții legale incidente
Conform art.119 al.3 din Legea 31/1990 – temeiul de drept al acțiunii
– autorizarea convocării adunării generale se va face de
instanța de la sediul societății, text legal care este în acord
cu dispoziția cuprinsă în dreptul comun, respectiv art.15 Cod procedură
civilă potrivit căruia „cererile în materie de societate, până
la sfârșitul lichidării în fapt, sunt de competența
instanței locului unde societatea își are sediul principal”.
Cu alte cuvinte, sub aspectul competenței teritoriale, regula este aceea a
soluționării cererilor – în materie de societate – categorie în care
se încadrează și prezentul litigiu – de către instanța în a
cărei rază teritorială se află sediul societății.
Această instanță, este în mod evident tribunalul, ca
instanță de drept comun în materie comercială revenindu-i
competența de a soluționa orice cerere în materie al cărei
obiect este neevaluabil în bani, conform art.2 al.1 lit.a Cod procedură
civilă.
(Înalta
Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia
nr.798 din 28 februarie 2008)
Prin
sentința comercială nr.159 din 22 august 2007 pronunțată în
dosar nr.11783/299/2007 al Curții de Apel București-Secția
a-VI-a comercială s-a stabilit competența de soluționare a
cauzei privind pe reclamantul I.D.C., pârâții S.C. C. SA, C.C., C.A.A.,
D.D. și intervenientul S.G. în favoarea Tribunalului
București-Secția a-VI-a comercială.
Pentru a pronunța această hotărâre, soluționând conflictul
de competență, instanța a reținut în esență
că reclamanta prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București-Secția a-VI-a comercială a solicitat în temeiul
art.119 din Legea 31/1990 autorizarea convocării Adunării generale
ordinare a acționarilor societății, stabilirea datei de
referință și acordarea împuternicirii de a prezida
ședința. Această instanță, prin sentința
comercială nr.5094 din 13 aprilie 2007 a dispus declinarea
competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei
sector 1, cu motivarea că o atare cerere este de competența
instanței în a cărei rază teritorială se află sediul
societății.
Investită în acest mod, Judecătoria sector 1, prin sentința
civilă nr.10335 din 28 iunie 2007, a admis excepția
necompetenței materiale și în temeiul art.2 pct.1 lit.a Cod
procedură civilă și art.119 al.3 din Legea 31/1990 a dispus
declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București-Secția a-VI-a comercială și
constatând existența conflictului negativ de competență a înaintat
dosarul Curții de Apel București-Secția a-VI-a comercială
pentru emiterea regulatorului de competență.
În considerarea dispozițiilor anterior
menționate curtea de apel a stabilit că potrivit art.2 alin.1 lit.a
Cod procedură civilă, tribunalul este instanța de drept comun în
materie comercială, iar prin art.119 al.3 din Legea 31/1990 nu se
derogă de la această regulă ci se prevede o competență
exclusivă și obligatorie a instanței de la sediul
societății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. C. SA criticând-o
pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 Cod
procedură civilă derivate din încălcarea dispozițiilor
art.119 al.3 din Legea 31/1990.
În mod concret, recurenta invocă faptul că potrivit art.119 al.3 din
legea societăților comerciale, instanța competentă să
soluționeze cererea de convocare AGA este „instanța de la sediul
societății”, sintagmă prin care se înțelege judecătoria
de la sediul societății, deoarece în tot cuprinsul Legii 31/1990,
când legiuitorul a acordat competență tribunalului pentru diverse
cereri și acțiuni, a indicat expres că tribunalul este
competent.
Analizând recursul formulat prin prisma motivului invocat, curtea constată
că este nefondat, respingându-l ca atare pentru următoarele
considerente:
Conform art.119 al.3 din Legea 31/1990 – temeiul de drept al acțiunii –
autorizarea convocării adunării generale se va face de instanța
de la sediul societății, text legal care este în acord cu
dispoziția cuprinsă în dreptul comun, respectiv art.15 Cod
procedură civilă potrivit căruia „cererile în materie de
societate, până la sfârșitul lichidării în fapt, sunt de
competența instanței locului unde societatea își are sediul
principal”.
Cu alte cuvinte, sub aspectul competenței teritoriale, regula este aceea a
soluționării cererilor – în materie de societate – categorie în care
se încadrează și prezentul litigiu – de către instanța în a
cărei rază teritorială se află sediul societății.
Această instanță, este în mod evident tribunalul, ca
instanță de drept comun în materie comercială revenindu-i
competența de a soluționa orice cerere în materie al cărei
obiect este neevaluabil în bani, conform art.2 al.1 lit.a Cod procedură
civilă.
Prin urmare, dispozițiile art.119 al.3 din Legea 31/1990 nu derogă de
la competența materială a tribunalului determinată prin prisma
dispozițiilor menționate din dreptul comun, motiv pentru care, curtea
constatând că recurenta interpretând eronat dispozițiile legale
arătate formulează critici neîntemeiate, a respins ca nefondat
recursul declarat de pârâtă.