ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4016/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4016/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanții R.A. și A.R. au chemat în judecată pe pârâții U.I., Primarul Municipiului Dej, M.A., ș.a., Prefectul Județului Cluj, B.I., Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, T.P.ș,a. Prin sentința civilă nr. 225 din 25 aprilie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a anulat cererea formulată de R.A. și A.R. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit art. 111 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată trebuie să arate numele, domiciliul sau reședința părților. S-a mai reținut că determinarea obiectului trebuie să fie clară, completă, cât mai exactă cu putință, pentru respectarea normelor privitoare la competență.
Reclamantul nu a indicat domiciliul pârâților S.I., ș.a., iar la data de 26 februarie 2007, instanța a solicitat reclamantului să precizeze care este obiectul acțiunii. Cu toate că reclamantul a mai depus înscrisuri la dosar, acesta nu a individualizat în mod clar obiectul pretențiilor deduse judecății, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază cererea. Împotriva acestei hotărâri, reclamanții R.A. și A.R. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și menținerea în întregime a sentințlor pronunțate de instanțele de fond prin care s-a constatat nulitatea absolută și totală a tuturor titlurilor de proprietate emise la propunerea Comisiei Locale Dej.
Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde numele, domiciliul sau reședința părților, iar potrivit alin. (4) și (5) al aceluiași articol reclamantul trebuie să arate motivele de fapt și de drept și, totodată, dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Astfel, reclamantul este obligat să precizeze domiciliul pârâtului, iar în cazul în care nu-l cunoaște, el va trebui să menționeze această împrejurare în cerere, iar apoi să dovedească faptul că a făcut tot posibilul pentru a afla domiciliul părții adverse.
Cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă pretenția concretă a reclamantului, iar obiectul cererii trebuie să fie licit, posibil, și determinat sau determinabil. De asemenea, reclamantul are obligația să desemneze toate acele împrejurări, circumstante dar și principii, instituții, categorii, reguli juridice a căror cunoaștere este necesară pentru explicarea și lămurirea obiectului procesului. Nu este obligatoriu ca reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază pretenția sa, deoarece judecătorul va face el încadrarea juridică, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt. Este suficient ca reclamantul să arate temeiul pretențiilor sale, fără a indica și textul de drept.
În cauză, instanța de fond a acordat termen și i-a solicitat reclamantului să completeze lipsurile, însă acesta nu s-a conformat acestor dispoziții. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a anulat cererea reclamanților, reținând că aceasta nu cuprinde elementele esențiale. În concluzie, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de R.A. și A.R., împotriva sentinței civile nr. 225 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.