ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1174/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 194/F-C din 17 decembrie 2008 Curtea de Apel Pitești a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0364 emis la 6 aprilie 1998 de fostul Minister al Agriculturii și Alimentației (în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile), în favoarea SC V. SA Vâlcea, invocată de C.L.S.D.P. Fârtătești, în cauză fiind părți și Prefectul județului Vâlcea, R.R., C.J.S.D.P. Vâlcea, D.E., ș.a.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în prezenta cauză, invocarea în anul 2008 a nelegalității unui act administrativ cu caracter individual emis în anul 1998, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, pe calea excepției întemeiată pe prevederile art. 4 din legea contenciosului administrativ modificată, afectează siguranța tuturor raporturilor juridice născute din existența și aplicarea actului administrativ respectiv, efect care afectează însuși dreptul la un proces echitabil consacrat omului prin art. 6 din Convenție. Pornind de la sancțiunea determinată de constatarea nelegalității unui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate, care nu este echivalentă sancțiunii nulității absolute și a cărei aplicare este imprescriptibilă, eventuala admitere a excepției de nelegalitate are ca efect înlăturarea actului administrativ din litigiul în cadrul căruia a fost invocată.

Esențial este faptul că actul administrativ cu caracter individual ce se contestă pe calea excepției de nelegalitate a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Admițând posibilitatea invocării dispozițiilor acestei legi în privința unui act administrativ emis anterior intrării sale în vigoare, s-ar ajunge la aplicarea retroactivă a legii civile, ceea ce ar încălca principiul constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, în privința căruia sunt prevăzute excepții expres și limitativ stabilite. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Critica vizând modul de soluționare a cauzei, având în vedere lipsa de procedură, este neîntemeiată și nu poate fi primită, părțile care ar fi putut invoca acest motiv fiind cele cu care procedura de citare nu a fost îndeplinită. Astfel fiind, nu se poate susține că instanța a încălcat principiul contradictorialității, precum și dreptul de apărare, având în vedere și soluția pronunțată pe fondul cauzei care nu a lezat în nici un fel interesele celor 2 persoane care nu au fost legal citate. Nici motivul de recurs care combate soluția pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate nu este fondat.

Excepția d nelegalitate invocată în cauză vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0364 din 6 aprilie 1998 emis de fostul Minister al Agriculturii și Alimentației. Necontestat, acest certificat este un veritabil act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Cum s-a arătat, acest act a fost emis la data de 6 aprilie 1998, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală. Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte( cum este cazul Convenției Europene).

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M.Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007). Raportându-se, așadar, în special la C.E.D.O.

și la practica C.E.D.O., Înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului. În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

și în practica acesteia, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României). În acest sens, C.E.D.O. a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată….

trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție. Argumentele C.E.D.O. expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la C.E.D.O. precum și la jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.L.S.D.P. Fârtătești împotriva sentinței civile nr. 194/F-C din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009