ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1174/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 194/F-C din 17

decembrie 2008 Curtea de Apel Pitești a respins ca inadmisibilă excepția de

nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07

nr. 0364 emis la 6 aprilie 1998 de fostul Minister al Agriculturii și

Alimentației (în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile), în

favoarea SC V. SA Vâlcea, invocată de C.L.S.D.P. Fârtătești, în cauză fiind

părți și Prefectul județului Vâlcea, R.R., C.J.S.D.P. Vâlcea, D.E., ș.a.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că în prezenta cauză, invocarea în anul

2008 a nelegalității unui act administrativ cu caracter individual emis în anul

1998, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, pe calea excepției

întemeiată pe prevederile art. 4 din legea contenciosului administrativ

modificată, afectează siguranța tuturor raporturilor juridice născute din

existența și aplicarea actului administrativ respectiv, efect care afectează

însuși dreptul la un proces echitabil consacrat omului prin art. 6 din

Convenție.

Pornind de la sancțiunea determinată de

constatarea nelegalității unui act administrativ pe calea excepției de

nelegalitate, care nu este echivalentă sancțiunii nulității absolute și a cărei

aplicare este imprescriptibilă, eventuala admitere a excepției de nelegalitate

are ca efect înlăturarea actului administrativ din litigiul în cadrul căruia a

fost invocată.

Esențial este faptul că actul

administrativ cu caracter individual ce se contestă pe calea excepției de

nelegalitate a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Admițând posibilitatea invocării dispozițiilor acestei legi în privința unui

act administrativ emis anterior intrării sale în vigoare, s-ar ajunge la

aplicarea retroactivă a legii civile, ceea ce ar încălca principiul

constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, în

privința căruia sunt prevăzute excepții expres și limitativ stabilite.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Critica vizând modul de soluționare a

cauzei, având în vedere lipsa de procedură, este neîntemeiată și nu poate fi

primită, părțile care ar fi putut invoca acest motiv fiind cele cu care

procedura de citare nu a fost îndeplinită.

Astfel fiind, nu se poate susține că

instanța a încălcat principiul contradictorialității, precum și dreptul de

apărare, având în vedere și soluția pronunțată pe fondul cauzei care nu a lezat

în nici un fel interesele celor 2 persoane care nu au fost legal citate.

Nici motivul de recurs care combate soluția

pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate nu este fondat.

Excepția d nelegalitate invocată în cauză

vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0364

din 6 aprilie 1998 emis de fostul Minister al Agriculturii și Alimentației.

Necontestat, acest certificat este un

veritabil act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004.

Cum s-a arătat, acest act a fost emis la

data de 6 aprilie 1998, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/

2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din

Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru

actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi

analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut,

într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de

prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20

alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1),

din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor

art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de

drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că

judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2)

din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte(

cum este cazul Convenției Europene).        În acest sens, judecătorul

național, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura

efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față

de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie

să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (C.E.D.O., hotărârea din 26

aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M.Of. nr. 830

din 5 decembrie 2007).

Raportându-se, așadar, în special la C.E.D.O.

și la practica C.E.D.O., Înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de

apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în

timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor

principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real

al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea

legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea

contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil

consacrat de art. 6 din C.E.D.O. și în practica acesteia, precum și art. 47 din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse

„principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea

articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale

statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra

României).

În acest sens, C.E.D.O. a reținut că

posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească

irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O.,

Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of.

nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre

precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o

hotărâre definitivă, obligatorie și executată…. trebuie considerată ca o

înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Argumentele C.E.D.O. expuse în speța

citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind

susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea

judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis

de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor

prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Ca o consecință a celor expuse, în

aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la

principiile amintite mai sus, la C.E.D.O. precum și la jurisprudența C.E.D.O.,

Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală pe care o va menține.

Pentru considerentele arătate și în

conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.L.S.D.P.

Fârtătești împotriva sentinței civile nr. 194/F-C din 17 decembrie 2008 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

martie 2009