Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2348/2009

HOTĂRÂRE
05.05.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2348/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 martie 2008 reclamanta SC E.P. SRL, comuna Traian, județul Bacău a chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor, C.A.O.P.S.A.A., solicitând anularea deciziei nr. 043 din 8 februarie 2008, prin care s-a dispus revocarea autorizației nr. R00036204PP01 din 23 decembrie 2003, pentru producerea de produse accizabile, precum și suspendarea executării, deciziei contestate, până la soluționarea pe fond a contestației. Reclamanta invocă nulitatea absolută a actului contestat care a fost emis cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 10 alin. (2) lit. f) din Ordinul nr. 416/2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor.

Cu privire la temeinicia deciziei contestate reclamanta susține că aspectele reținute nu prezintă gravitate, nu au produs prejudicii bugetului de stat și nu justifică revocarea autorizației. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 13 mai 2008 a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării deciziei contestate până la soluționarea pe fond a cauzei. Instanța a reținut existența cazului bine justificat determinat de invocarea unor motive de nulitate a deciziei atacate, precum și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, întrucât executarea deciziei are drept consecință încetarea activității principale a societății.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Bacău, susținând în esență că, în mod greșit s-a reținut de instanța de fond încălcarea unor dispoziții legale la emiterea deciziei contestate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. Recursul este nefondat. Prin încheierea atacată cu recurs, în temeiul art. 15 din l egea nr. 554/2004 s-a dispus suspendarea actului administrativ contestat până la soluționarea cauzei. Așadar, instanța a hotărât suspendarea pentru perioada cuprinsă între data de 13 mai 2008 și până la data judecării contestației la aceeași instanță, hotărârea pe fond fiind dată la 10 iunie 2008. Ca urmare, efectele suspendării actului administrativ au fost limitate până la 10 iunie 2008, când actul administrativ a fost anulat.

În acest context, recursul declarat este lipsit de interes actual. Sub aspectul fondului recursului, Curtea reține ca fiind întrunite condițiile cumulative ale suspendării actului administrativ. Așa fiind, recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, C.A.O.P.S.A.A. prin D.G.F.P. Bacău împotriva încheierii din 13 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 545/2010
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4010 din 1 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a
ÎCCJ 2010-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1574/2010
Asupra cereri de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC E.P. SRL a chemat în judeca
ÎCCJ 2010-07-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3535/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 181/2009 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială de conten
ÎCCJ 2010-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2624/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 116 din 13 august 2009, a admis acțiunea formulat
ÎCCJ 2010-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, prin sentința nr. 149 din 23 octombrie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu D.G.S.C. și D.G
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă