ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3254/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3254/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea Hotărârii nr. 4936 din 32 aprilie 2008, cu consecința recunoașterii calității de strămutată și acordării drepturilor cuvenite. Prin sentința nr. 15 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit probatoriului administrat, reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, din actele dosarului rezultând că reclamantul nu s-a aflat personal în vreuna dintre situațiile prevăzute de lege, ci alți membri ai familiei sale.
A apreciat prima instanță că legiuitorul a înțeles să acorde despăgubiri persoanelor care au fost refugiate urmare a unor motive etnice, însă reclamantul nu se încadrează în ipoteza legii, nefiind născut la data la care părinții săi s-au refugiat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G.V., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că Legea nr. 189/2000 nu prevede în mod expres că nu poate avea calitatea de refugiat persoana născută în refugiu. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat. Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată se înțelege atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele persecuției. Acesta este și cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și care au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație.
Se constată că probatoriul administrat, în speță înscrisurile aflate la filele 14-17 din dosarul de fond, precum și declarația martorului S.M.D., audiat nemijlocit de instanță, atestă cu caracter unitar împrejurarea că recurentul - reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. În concluzie, rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală și, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată, iar pe fond, va fi admisă acțiunea formulată de reclamantul G.V.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de G.V. împotriva sentinței nr. 15 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului G.V.. Anulează Hotărârea nr. 4936 din 2 aprilie 2008 a Casei Județene de Pensii Mureș și obligă pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 24 februarie 1942 -06 martie 1945, începând cu 1 aprilie 2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.