ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1857/2008

Asupra

recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, reclamanții T.V. și D.T.D. au solicitat, în contradictoriu cu

Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse obligarea pârâtului la plata

drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță, aferentă anilor 2005-2006 și

respectiv 2001-2006, actualizate cu rata inflației, pentru fiecare reclamantă

fiind precizată perioada de acordare a acestor drepturi diferențiat, în funcție

de data încheierii raporturilor de muncă cu pârâtul.

În motivarea acțiunii, reclamantele au

arătat, în esență, că sunt în raporturi de serviciu cu pârâtul, raporturi

guvernate de Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare,

iar potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din lege, au dreptul pe lângă

indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Au mai arătat reclamantele faptul că

printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui

articol, astfel încât nu au putut beneficia de acest drept în anii 2001-2006,

deși dreptul subzistă și în prezent, textul care îl prevede fiind în vigoare.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, a invocat excepția

prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 2486 din 16

octombrie 2007 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantelor T.V.

și D.T.D. privind plata primelor de vacanță pe perioada solicitată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța

de fond a reținut, în esență, nelegalitatea normelor respective de suspendare a

dreptului la prima de concediu, iar, pe de altă parte, că suspendarea dreptului

la prima de concediu pentru

perioada

2001-2006 nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai

imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost

suspendat exercițiul său.

Cu privire la excepția de prescripție

invocată s-a arătat că dreptul la acțiune se naște din momentul încetării

perioadei de suspendare respectiv, 31 decembrie 2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de

Șanse, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se

susține că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății,

neobservând că deși potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu, totuși,

acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2006 prin legile bugetului de

stat, legi care sunt în acord cu prevederile constituționale, iar aplicarea lor

este obligatorie inclusiv funcționarilor publici.

Recursul este nefondat.

Examinând cauza în raport cu toate

criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate precum și

cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat pentru considerentele

expuse în continuare.

Prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

s-a prevăzut dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de

concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu.

Prin legi bugetare succesive, acordarea

primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001-2006, însă aceste dispoziții

nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Astfel cum corect a reținut instanța de

fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși

înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi

fost înlăturată existența acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu

echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nici o dispoziție

legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia și aceasta pentru că

s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate, din moment ce, printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă

pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a

existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost

suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din

Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui

drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte

normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției

legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât

a fost în vigoare actul normativ, care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel, ar însemna să se

prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de

lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un

drept patrimonial, a cărui existentă este recunoscută, să fie golit de

substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este cert faptul

că un drept derivând dintr-un raport juridic

de muncă

odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în starul

de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și

litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să

nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în

care au fost prevăzute de lege.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată

este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și art.

28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Muncii, Familiei și

Egalității de

Șanse împotriva sentinței civile nr. 2486 din

16

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ

și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2008.

1

e