ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1531/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 787 din 19 martie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și, pe cale de consecință a recunoscut reclamantului dreptul de a beneficia de prima de vacanță pe perioada 2001 – 2005, obligând totodată pârâtul să-i plătească drepturile bănești cuvenite, actualizate cu indicele de inflația la data plății efective. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, reclamantul are dreptul la o primă de vacanță anuală, calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.

Față de împrejurarea că aplicarea normei legale sus-menționate a fost suspendată, în mod succesiv, până la data de 31 decembrie 2005, printr-o serie de acte normative, instanța a reținut că aceste dispoziții contravin prevederilor art. 41 și 53 din Constituție, iar în măsura în care prin aceste norme a fost suspendat în mod retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 și dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 15 alin. (2) din Constituția României. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că acordarea primei de vacanță a funcționarilor publici a fost suspendată în perioada 2001 – 2006 prin legile succesive ale bugetului de stat, legi adoptate și promulgate potrivit prevederilor constituționale și a căror aplicare este obligatorie, inclusiv intimatului- reclamant.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins. În acest sens, Curtea reține că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată, care confereau dreptul la primă de concediu, au fost în vigoare pe întreaga perioadă aflată în discuție și au fost conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României. Este adevărat că, în perioada 2001 – 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, dar aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Prin urmare, nu se poate considera că dreptul la primă de vacanță nu a existat în perioada anilor 2001 – 2006 deoarece exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, iar situația contrară ar însemna ca un drept patrimonial, a cărei existență a fost legal recunoscută, să fie lipsit, practic, de conținut.

De altfel, prin decizia din 5 februarie 2007, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat, împotriva oricăror încălcări, manifestări de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispozițiile art. 38 C. muncii. De aceea dreptul la primă de vacanță fiind derivat dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat, nu mai poate fi anulat. În concluzie, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală Curtea, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr. 787 din 19 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.