ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4154/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, reclamantele C.R.P. și P.L. au solicitat, în contradictoriu cu M.S.P., obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță, începând cu anul 2001, sume actualizate cu rata inflației, pentru fiecare reclamantă fiind precizată perioada de acordare a acestor drepturi diferențiat, în funcție de data încheierii raporturilor de serviciu cu pârâtul. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat, în esență, că sunt în raporturi de serviciu cu pârâtul, raporturi guvernate de Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din lege, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Au mai arătat reclamanții faptul că printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, astfel încât nu au putut beneficia de acest drept în anii 2001 - 2006, deși dreptul subzistă și în prezent, textul care îl prevede fiind în vigoare. Prin sentința nr. 69/F-C din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești a fost admisă acțiunea reclamantelor C.R.P. și P.L. privind plata primelor de vacanță pe perioada solicitată și respinsă cererea de chemare în garanție a M.E.F. Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut, în esență, pe de o parte, nelegalitatea normelor respective de suspendare a dreptului la prima de concediu, iar, pe de altă parte, că suspendarea dreptului la prima de concediu pentru perioada 2001 - 2006 nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în dosar, instanța de fond a reținut că nu există nici o legătură între cele două ministere, iar sumele de bani ce se solicită nu sunt la dispoziția M.E.F. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.S.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că prin apariția OUG nr. 146/2007 privind aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006, acțiunea reclamantelor apare ca lipsită de obiect. S-a precizat că intimatele reclamante au primit prima de concediu aferentă anului 2001 - 2002, iar sumele reprezentând primele de concediu neachitate urmează să fie achitate în lunile iunie și respectiv octombrie.

De asemenea, recurenta a precizat că sumele reținute de instanța de fond nu sunt corecte, fiind calculate în mod greșit. Recursul este nefondat. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. , Înalta Curte va respinge recursul formulat pentru considerentele expuse în continuare. Prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a prevăzut dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001 - 2006, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia și aceasta pentru că s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce, printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât dispozițiilor art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ, care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existentă este recunoscută, să fie golit de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. De asemenea, nu poate fi admisă critica recurentului cu privire la lipsa de obiect a recursului, întrucât sumele datorate nu au fost achitate integral, așa cum rezultă din înscrisul prezentat de recurent, (fila 4 dosar recurs).

Nici critica cu privire la reținerea greșită a sumelor datorate nu poate fi primită, având în vedere înscrisul depus la dosarul de fond de recurentă (fila 81 dosar fond), în care sunt arătate sumele ce trebuie achitate intimatelor-pârâte. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.S.P. împotriva sentinței nr. 69/F-C din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.