ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 651/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanta SC T.I.E. SRL, Cluj-Napoca a

chemat în judecată pe pârâta SC S.R. SRL solicitând obligarea acesteia la plata

sumei de 425.884,131 lei contravaloarea facturii fiscale emisă în baza

contractului de execuție 214/2001, a penalităților de 0,15% conform

prevederilor contractuale, penalitățile pe zi de întârziere datorate până la

data achitării integrale a debitului și cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 1944 din 9 mai 2006,

Tribunalul Comercial Cluj declină competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Maramureș întrucât sediul pârâtei este situat în

localitatea Ocna Sugatag iar prevederile art. 5 C. proc. civ. stabilesc

competența teritorială de soluționare la instanța domiciliului pârâtei.

Această din urmă instanță, prin sentința

civilă nr. 3317 din 10 octombrie 2007 a admis în parte acțiunea și a obligat pe

pârâtă la 45.440,36 lei preț neachitat pentru lucrările efectuate, cu

penalități de întârziere calculate de la rămânerea irevocabilă a hotărârii până

la achitarea debitului și la 3823 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut în esență că

între părți au fost încheiate două contracte de execuție de lucrări (213 și

214/2001) iar pentru ultimul, din culpa pârâtei, nu s-a întocmit un act de

recepție parțială sau totală și nu au fost plătite lucrările executate.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă

nr. 30 din 15 februarie 2008, a respins apelul reclamantei, a admis apelul

pârâtei, a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea ca

fiind prescrisă, considerând că dreptul de a pretinde executarea obligației de

plată este afectat de condiția suspensivă a încheierii procesului verbal de

recepție, act care nu mai poate fi încheiat astfel încât nerealizându-se

această obligație se desființează retroactiv.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

părțile au declarat recurs.

Reclamanta și-a întemeiat calea de atac

pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. susținând că instanța a

ignorat prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cursul

prescripției fiind întrerupt la data emiterii facturii fiscale pentru lucrările

executate în baza contractului nr. 214/2001 și pentru care nu s-a întocmit

proces verbal de recepție.

Pârâta și-a întemeiat recursul declarat

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., considerând că în mod

greșit instanța de apel nu a făcut aplicațiunea prevederilor art. 274 C. proc.

civ. privind cheltuielile de judecată care i se cuveneau odată cu admiterea

apelului său.

Recursurile vor fi admise.

Prin contractul de execuție nr. 214/2001

părțile au convenit la efectuarea unor lucrări de reparații în valoare de

766.000.000 lei fără TVA cu obligația beneficiarului de a solicita comisia de

recepție în termen de 2 zile de la înștiințarea îndeplinirii obligației.

Instanța de apel în mod greșit a

considerat întocmit procesul verbal de recepție la 13 decembrie 2002 și în

raport de acesta, acțiunea prescrisă. Greșit a considerat obligația ca fiind

afectată de condiția suspensivă a cărei nerealizare o desființează retroactiv.

Prin NOTA încheiată la 17 iunie 2004,

părțile de comun acord au stabilit că procesul verbal de recepție nr. 658 din

20 noiembrie 2001 și procesul verbal de recepție finală 858 din 13 decembrie 2002

sunt încheiate numai pentru contractul 213 (fila 8 și 9 dosar fond).

Contractul 214/2001 nu a fost afectat de

nici o modalitate a actului juridic, obligației beneficiarului de a solicita

recepția parțială sau finală a lucrărilor fiindu-i corespunzătoare începutul

termenului de curgere a prescripției extinctive.

În afara unui silogism juridic coerent

instanța de apel a considerat o obligație deja executată ca desființată

retroactiv.

De altfel în lipsa procesului verbal de

recepție ce trebuia întocmit la inițiativa pârâtei, emiterea facturii din 5

martie 2003 necontestată expres de beneficiar este data de la care începe să

curgă termenul de prescripție.

Hotărând numai asupra excepției

prescripției extinctive fără a analiza și pct. 3 al motivelor de apel, curtea

de apel a pronunțat o hotărâre ce urmează a fi casată cu trimitere spre

rejudecare.

Decizia instanței de apel este nelegală

și sub aspectul obligării pârâtei, a cărei cerere a fost admisă, la plata

cheltuielilor de judecată.

Rezolvarea acestei chestiuni rămâne în

sarcina instanței care va rejudeca apelurile declarate.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin (5) Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile, va casa

decizia civilă nr. 30 din 15 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj

și va trimite cauza aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta SC T.E. SRL Cluj Napoca și pârâta SC S.R. SRL BUCUREȘTI împotriva

deciziei civile nr. 30 din 15 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 martie 2009.