ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 651/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC T.I.E. SRL, Cluj-Napoca a chemat în judecată pe pârâta SC S.R. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 425.884,131 lei contravaloarea facturii fiscale emisă în baza contractului de execuție 214/2001, a penalităților de 0,15% conform prevederilor contractuale, penalitățile pe zi de întârziere datorate până la data achitării integrale a debitului și cheltuieli de judecată. Prin încheierea nr. 1944 din 9 mai 2006, Tribunalul Comercial Cluj declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș întrucât sediul pârâtei este situat în localitatea Ocna Sugatag iar prevederile art. 5 C. proc.

civ. stabilesc competența teritorială de soluționare la instanța domiciliului pârâtei. Această din urmă instanță, prin sentința civilă nr. 3317 din 10 octombrie 2007 a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă la 45.440,36 lei preț neachitat pentru lucrările efectuate, cu penalități de întârziere calculate de la rămânerea irevocabilă a hotărârii până la achitarea debitului și la 3823 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut în esență că între părți au fost încheiate două contracte de execuție de lucrări (213 și 214/2001) iar pentru ultimul, din culpa pârâtei, nu s-a întocmit un act de recepție parțială sau totală și nu au fost plătite lucrările executate.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 30 din 15 februarie 2008, a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă, considerând că dreptul de a pretinde executarea obligației de plată este afectat de condiția suspensivă a încheierii procesului verbal de recepție, act care nu mai poate fi încheiat astfel încât nerealizându-se această obligație se desființează retroactiv. Împotriva deciziei astfel pronunțate, părțile au declarat recurs. Reclamanta și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. susținând că instanța a ignorat prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cursul prescripției fiind întrerupt la data emiterii facturii fiscale pentru lucrările executate în baza contractului nr. 214/2001 și pentru care nu s-a întocmit proces verbal de recepție.

Pârâta și-a întemeiat recursul declarat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., considerând că în mod greșit instanța de apel nu a făcut aplicațiunea prevederilor art. 274 C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată care i se cuveneau odată cu admiterea apelului său. Recursurile vor fi admise. Prin contractul de execuție nr. 214/2001 părțile au convenit la efectuarea unor lucrări de reparații în valoare de 766.000.000 lei fără TVA cu obligația beneficiarului de a solicita comisia de recepție în termen de 2 zile de la înștiințarea îndeplinirii obligației. Instanța de apel în mod greșit a considerat întocmit procesul verbal de recepție la 13 decembrie 2002 și în raport de acesta, acțiunea prescrisă.

Greșit a considerat obligația ca fiind afectată de condiția suspensivă a cărei nerealizare o desființează retroactiv. Prin NOTA încheiată la 17 iunie 2004, părțile de comun acord au stabilit că procesul verbal de recepție nr. 658 din 20 noiembrie 2001 și procesul verbal de recepție finală 858 din 13 decembrie 2002 sunt încheiate numai pentru contractul 213 (fila 8 și 9 dosar fond). Contractul 214/2001 nu a fost afectat de nici o modalitate a actului juridic, obligației beneficiarului de a solicita recepția parțială sau finală a lucrărilor fiindu-i corespunzătoare începutul termenului de curgere a prescripției extinctive. În afara unui silogism juridic coerent instanța de apel a considerat o obligație deja executată ca desființată retroactiv.

De altfel în lipsa procesului verbal de recepție ce trebuia întocmit la inițiativa pârâtei, emiterea facturii din 5 martie 2003 necontestată expres de beneficiar este data de la care începe să curgă termenul de prescripție. Hotărând numai asupra excepției prescripției extinctive fără a analiza și pct. 3 al motivelor de apel, curtea de apel a pronunțat o hotărâre ce urmează a fi casată cu trimitere spre rejudecare. Decizia instanței de apel este nelegală și sub aspectul obligării pârâtei, a cărei cerere a fost admisă, la plata cheltuielilor de judecată. Rezolvarea acestei chestiuni rămâne în sarcina instanței care va rejudeca apelurile declarate. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (5) Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile, va casa decizia civilă nr. 30 din 15 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și va trimite cauza aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC T.E. SRL Cluj Napoca și pârâta SC S.R. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 30 din 15 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.