ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 354/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosarul

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 175

din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenta S.A.I., împotriva

rezoluțiilor nr. 28/P/2008 din 4 septembrie 2008 și nr. 1497/II/2/2008 din 19 septembrie

2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petenta a fost obligată la plata cheltuielilor  judiciare către

stat, în sumă de 40 lei.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea penală adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la data de 11 ianuarie 2008,

petenta S.A.I. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de judecătorii și

personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Mizil, jud. Prahova,

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și reținerea sau distrugerea

de înscrisuri prevăzută de art. 246 și 272 C. pen., constând în reținerea și

neînregistrarea la Judecătoria Mizil a plângerilor și sesizărilor sale

formulate împotriva rezoluțiilor nr. 455/P/2007 și nr. 304/P/2007 ale

Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil.

Prin rezoluția nr. 28/P/2008

din 4 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru faptele sesizate, constatând că acestea nu

există.

Măsura dispusă a fost

menținută prin rezoluția nr. 1497/II/2/2008 din 19 septembrie 2008, prin care

plângerea petentei formulată în baza art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a fost

respinsă, ca neîntemeiată.

Investită cu judecarea

plângerii împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale,

instanța a constatat că soluția dispusă este legală și temeinică.

Din actele premergătoare efectuate

în cauză a rezultat că S.A.I. nu a formulat plângeri împotriva rezoluțiilor

Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil nr. 455/P/2007 și nr. 304/P/2007 și

nici sesizări privind o eventuală neînregistrare a pretinselor plângeri.

Ambele rezoluții la care se

referă petenta constau în soluții de neîncepere a urmăririi penale, iar

plângerile împotriva lor s-ar afla ascunse, potrivit susținerilor acesteia,

într-un alt dosar al Judecătoriei Mizil, nr. 1387/285/2007; în această

situație, petiționara putea solicita înregistrarea acestor înscrisuri ca plângeri

penale și formarea unor dosare separate, atașarea lor în altă cauză constituind

cel mult, o eroare.

În termen legal, împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, petenta S.A.I. fără a arăta motivele de casare.

Verificând hotărârea atacată

potrivit dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Sentința instanței de fond

este legală și temeinică și urmează a fi menținută ca atare.

Judecând plângerea, potrivit

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța a verificat

rezoluția atacată pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, constatând

în mod just că aceasta este conformă actelor premergătoare efectuate în cauză și

dispozițiilor legale în materie.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză nu a rezultat că petenta ar fi formulat plângeri penale

împotriva rezoluțiilor nr. 455/P/2007 și nr. 304/P/2007 ale Parchetului de pe

lângă Judecătoria Mizil. În consecință nu se poate reține în sarcina niciunei

persoane din cadrul Judecătoriei Mizil că ar fi reținut sau distrus pretinsele

plângeri, ori că nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, neînregistrându-le.

Așa fiind, acțiunea penală nu

a putut fi pusă în mișcare, faptele sesizate neexistând.

Susținerea petentei că acele

plângeri s-ar afla „ascunse” în alt dosar în care este parte, pe rolul

Judecătoriei Mizil, demonstrează că, în realitate nimeni nu a avut intenția reținerii

ori distrugerii lor, pretinsele înscrisuri fiind cu ușurință identificabile.

Dacă recurenta petentă le consideră plângeri penale, ea poate solicita

detașarea acelor înscrisuri de la dosarul la care au fost depuse și

înregistrarea lor ca atare.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că în cauză nu există temeiuri de casare a sentinței instanței de fond

și urmează să respingă recursul petentei S.A.I., ca nefondat.

Recurenta petiționară va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara S.A.I. prin D.M. împotriva sentinței penale nr.

175 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2009.