ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 354/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 175 din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenta S.A.I., împotriva rezoluțiilor nr. 28/P/2008 din 4 septembrie 2008 și nr. 1497/II/2/2008 din 19 septembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 40 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la data de 11 ianuarie 2008, petenta S.A.I.

a solicitat efectuarea de cercetări penale față de judecătorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Mizil, jud. Prahova, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și reținerea sau distrugerea de înscrisuri prevăzută de art. 246 și 272 C. pen., constând în reținerea și neînregistrarea la Judecătoria Mizil a plângerilor și sesizărilor sale formulate împotriva rezoluțiilor nr. 455/P/2007 și nr. 304/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil. Prin rezoluția nr. 28/P/2008 din 4 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale pentru faptele sesizate, constatând că acestea nu există. Măsura dispusă a fost menținută prin rezoluția nr. 1497/II/2/2008 din 19 septembrie 2008, prin care plângerea petentei formulată în baza art. 275 – art. 278 C. proc.

pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată. Investită cu judecarea plângerii împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, instanța a constatat că soluția dispusă este legală și temeinică. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că S.A.I. nu a formulat plângeri împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil nr. 455/P/2007 și nr. 304/P/2007 și nici sesizări privind o eventuală neînregistrare a pretinselor plângeri. Ambele rezoluții la care se referă petenta constau în soluții de neîncepere a urmăririi penale, iar plângerile împotriva lor s-ar afla ascunse, potrivit susținerilor acesteia, într-un alt dosar al Judecătoriei Mizil, nr. 1387/285/2007; în această situație, petiționara putea solicita înregistrarea acestor înscrisuri ca plângeri penale și formarea unor dosare separate, atașarea lor în altă cauză constituind cel mult, o eroare.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs, petenta S.A.I. fără a arăta motivele de casare. Verificând hotărârea atacată potrivit dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Sentința instanței de fond este legală și temeinică și urmează a fi menținută ca atare. Judecând plângerea, potrivit dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța a verificat rezoluția atacată pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este conformă actelor premergătoare efectuate în cauză și dispozițiilor legale în materie. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că petenta ar fi formulat plângeri penale împotriva rezoluțiilor nr. 455/P/2007 și nr. 304/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil.

În consecință nu se poate reține în sarcina niciunei persoane din cadrul Judecătoriei Mizil că ar fi reținut sau distrus pretinsele plângeri, ori că nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, neînregistrându-le. Așa fiind, acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare, faptele sesizate neexistând. Susținerea petentei că acele plângeri s-ar afla „ascunse” în alt dosar în care este parte, pe rolul Judecătoriei Mizil, demonstrează că, în realitate nimeni nu a avut intenția reținerii ori distrugerii lor, pretinsele înscrisuri fiind cu ușurință identificabile. Dacă recurenta petentă le consideră plângeri penale, ea poate solicita detașarea acelor înscrisuri de la dosarul la care au fost depuse și înregistrarea lor ca atare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri de casare a sentinței instanței de fond și urmează să respingă recursul petentei S.A.I., ca nefondat. Recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.A.I. prin D.M. împotriva sentinței penale nr. 175 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2009.