ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 11 august 2008, reclamantul G.C.D. a chemat în judecată

Agenția

Națională pentru Protecția Familiei și M.M.C. în calitate de Președintă a

acestei agenții, solicitând anularea deciziei nr. 102/16 iulie 2007 prin care a fost sancționat cu „mustrare scrisă”, precum și obligarea pârâților în

solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta

M.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin.

(2) din Legea nr. 188/1990 privind Statutul funcționarilor publici susținând că

aplicarea acestuia în materia funcției publice contravine dispozițiilor

constituționale reglementate de art. 16, care garantează egalitatea cetățenilor

în fața legii indiferent de funcțiile pe care le dețin și fără discriminare,

precum și a dispozițiilor art. 41 care reglementează dreptul la muncă și

libertatea persoanei în exercitarea liberă a profesiei.

Prin

încheierea de ședință din 8 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a

Curții Constituționale reținând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs M.M., susținând în esență că instanța sesizată

cu o excepție de neconstituționalitate este chemată să examineze fondul fără a

se pronunța asupra acestuia, în vederea constatării îndeplinirii sau nu a

condițiilor de admisibilitate stabilite de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

republicată. În caz contrar, s-ar ajunge la interpretarea cumulativă a legii și

practic la lipsirea de eficiență a dispozițiilor art. 29.

Recursul

nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională

este chemată să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate a unor

legi, ordonanțe sau dispoziții dintr-o lege sau ordonanță, în vigoare, care au

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acestuia”.

Or, în

cauză susținând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin.

(2) din Legea nr. 188/1990 reclamanta-recurentă, nu înfățișează motivele de

neconstituționalitate cu privire la acest text și la legătura lui cu

soluționarea litigiului dedus judecății, limitându-se la enunțarea unor

dispoziții constituționale și la formularea de aprecieri asupra fondului

cauzei.

Astfel

fiind, legal și temeinic Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a apreciat ca nefiind îndeplinite cerințele art. 29 alin.

(1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 și a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

Văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.C.

M. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2009.