ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 11 august 2008, reclamantul G.C.D. a chemat în judecată Agenția Națională pentru Protecția Familiei și M.M.C. în calitate de Președintă a acestei agenții, solicitând anularea deciziei nr. 102/16 iulie 2007 prin care a fost sancționat cu „mustrare scrisă”, precum și obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta M.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (2) din Legea nr. 188/1990 privind Statutul funcționarilor publici susținând că aplicarea acestuia în materia funcției publice contravine dispozițiilor constituționale reglementate de art. 16, care garantează egalitatea cetățenilor în fața legii indiferent de funcțiile pe care le dețin și fără discriminare, precum și a dispozițiilor art. 41 care reglementează dreptul la muncă și libertatea persoanei în exercitarea liberă a profesiei.

Prin încheierea de ședință din 8 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale reținând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs M.M., susținând în esență că instanța sesizată cu o excepție de neconstituționalitate este chemată să examineze fondul fără a se pronunța asupra acestuia, în vederea constatării îndeplinirii sau nu a condițiilor de admisibilitate stabilite de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată. În caz contrar, s-ar ajunge la interpretarea cumulativă a legii și practic la lipsirea de eficiență a dispozițiilor art. 29. Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională este chemată să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate a unor legi, ordonanțe sau dispoziții dintr-o lege sau ordonanță, în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”. Or, în cauză susținând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (2) din Legea nr. 188/1990 reclamanta-recurentă, nu înfățișează motivele de neconstituționalitate cu privire la acest text și la legătura lui cu soluționarea litigiului dedus judecății, limitându-se la enunțarea unor dispoziții constituționale și la formularea de aprecieri asupra fondului cauzei.

Astfel fiind, legal și temeinic Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a apreciat ca nefiind îndeplinite cerințele art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.C. M. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.