ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 722/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta SC C.T.F.B. SA a chemat în judecată pe pârâta SC E.I. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul din 23 decembrie 2006. În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin contractul menționat s-a stabilit închirierea către reclamantă a unor spații comerciale, iar principala obligație a pârâtei asumată prin semnarea contractului era să pună la dispoziția chiriașului spațiile închiriate de îndată după semnarea contractului. A mai precizat reclamanta că, deși contractul a fost semnat la 23 decembrie 2006, nici până în prezent nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziție spațiile în litigiu.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri. Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A mai precizat pârâta că, deși a devenit proprietar al imobilelor în litigiu D.G.F.P. Prahova nu a procedat la punerea în posesie, astfel că este în culpă pentru imposibilitatea pârâtei de a respecta prevederile contractului de închiriere. În temeiul art. 60 - art. 63 C. proc. civ. pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a D.G.F.P. Prahova, solicitând obligarea acesteia să pună la dispoziție spațiul din Poiana Câmpina. Prin sentința nr. 1330 din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.T.F.B. SA și chemata în garanție D.G.F.P. Prahova. S-a respins cererea de chemata în garanție formulată de pârâta SC E.I. SRL în contradictoriu cu D.G.F.P. Prahova. Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Prahova a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei la respectarea contractului din 23 decembrie 2006, iar apărarea pârâtei a constat în indicarea împrejurării că a fost în imposibilitate de a-și executa obligațiile datorită chematei în garanție care nu i-a predat bunurile ce au făcut obiectul licitației și implicit a contractului de închiriere. S-a reținut prin urmare, că D.G.F.P. Prahova are calitate procesuală în cauză, existând interesul pârâtei de a solicita obligarea acesteia la executarea prestației în cazul în care va fi admisă acțiunea împotriva sa.

Pe fond s-a reținut însă că la data de 19 decembrie 2006, pârâta a participat la licitația organizată de D.G.F.P. Prahova, fiind declarată adjudecatar al bunurilor ce au făcut obiectul licitației. Pârâta a achitat contravaloarea bunurilor adjudecate conform O.P. din 18 decembrie 2006 și 20 decembrie 2006, iar ulterior s-a emis factura fiscală de executare silită din 21 decembrie 2006 care atestă achitarea bunurilor adjudecate. Ulterior pârâta a încheiat cu societatea reclamantă contractul de închiriere din 23 decembrie 2006, convenție ce a avut ca obiect bunurile achiziționate pe calea licitației menționate anterior.

În urma finalității licitației, debitorul supus executării silite, SC P. SA Câmpina, a atacat în justiție formele de executare, pe calea contestației, iar prin sentința nr. 275 din 30 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina s-a dispus anularea publicațiilor de vânzare și a tuturor formelor de vânzare la licitație din data de 19 decembrie 2006, sentința menționată devenind irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 524 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova. S-a mai reținut de asemenea că în cazul neexecutării obligațiilor contractuale cocontractantul poate solicita rezilierea convenției cu plata de daune interese, ceea ce de altfel reclamanta SC C.T.F.B. SA a și făcut, dovada fiind sentința nr. 435 din 28 martie 2007 prin care i s-a acordat acesteia despăgubiri ca urmare a neexecutării contractului de închiriere.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamanta SC C.T.F.B. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: Susține reclamanta prin motivele de apel că factura fiscală de executare silită din 21 decembrie 2006 emisă de către executorul emitent D.G.F.P. Prahova atestă achitarea de către SC E.I. SRL a sumei reprezentând contravaloarea bunurilor adjudecate, motiv pentru care D.G.F.P. Prahova trebuia să pună în posesie bunurile adjudecate. Precizează de asemenea că potrivit art. 516 pct. 8, actul de adjudecare va cuprinde și mențiunea că este titlul de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară și că pentru adjudecator, constituie titlu executoriu împotriva debitorului.

Se critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie datorită faptului că instanța de judecată și-a însușit întâmpinarea D.G.F.P. Prahova și anume că SC E.I. SRL Ploiești deși a devenit proprietarul bunurilor adjudecate prin licitația din 19 decembrie 2006, nu a avut niciodată posesia acestor bunuri, astfel că nu putea încheia niciun contract de închiriere care să aibă ca obiect bunurile respective. Se susține de asemenea că dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este sigurul drept subiectiv care conferă titularului său trei atribute: posesia, folosința și dispoziția. În motivarea sentinței instanța reține că neexecutarea contractului s-a datorat unor împrejurări mai presus de voința pârâtului, respectiv anularea formelor de vânzare la licitație, în urma cărora acesta a devenit proprietarul bunurilor închiriate.

D.G.F.P. Prahova a considerat prin întâmpinare că SC E.I. SRL este proprietara bunurilor, dar pentru că nu a intrat în posesia lor nu putea să închirieze aceste spații. Se susține de asemenea că prin contractul de închiriere se transferă dreptul de folosință asupra bunului, iar SC E.I. SRL în calitate de proprietar al bunurilor putea să dispună încheierea în mod valabil a respectivului contract. Având în vedere cele susținute reclamanta concluzionează că SC E.I. SRL este proprietara ansamblurilor bunuri închiriate de SC C.T.F.B. SA și în consecință contractul de închiriere din 23 decembrie 2006 este încheiat ca fiind act valabil. Privitor la cererea de chemare în garanție se învederează că din moment ce sa respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție D.G.F.P.

Prahova, reclamanta consideră că soluția pronunțată de instanța de judecată este netemeinică și nelegală. În consecință, se solicită admiterea apelului, modificarea sentinței și pe fond obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul din 23 decembrie 2006. Chemata în garanție D.G.F.P. Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat având în vedere că SC P. SA avea obligația de a preda adjudecatarului bunul valorificat prin licitație publică, iar pârâta SC E.I. SRL nu a avut niciodată posesia bunurilor adjudecate. Pârâta SC E.I. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat având în vedere că a achitat contravaloarea bunurilor adjudecate dar nici până în prezent nu a putut intra în posesia acestor bunuri.

Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin decizia nr. 30 din 22 februarie 2008, a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Prin contractul de închiriere din 23 decembrie 2006, pârâta SC E.I. SRL Ploiești a închiriat reclamantei imobilul situat în comuna Poiana Câmpina, județul Prahova, pe o perioadă de trei ani. Prin sentința civilă nr. 275 din 30 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost admisă contestația la executare precizată și completată formulată de Asociația Salariaților SC P. SA Câmpina în contradictoriu cu D.G.F.P. Prahova și au fost anulate toate formele de vânzare la licitație publică din dosarul de executare nr. 9/2004 privind acest imobil.

Această sentință a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului conform deciziei nr. 524 din 26 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova. Prima instanță a reținut în mod corect că pe calea unei acțiuni având ca obiect o obligație „de a face”, reclamantul poate solicita doar executarea unei prestații personale (intuitu personae) și în consecință, reclamanta nu mai avea posibilitatea de a obliga pârâta SC E.I. SRL Ploiești la predarea imobilului închiriat în condițiile în care această pârâtă pierduse calitatea de adjudecatar, respectiv de proprietar al imobilului în litigiu. În această situație, reclamanta are posibilitatea dea solicita obligarea pârâtei la plata de daune - interese compensatorii în conformitate cu art. 1073 C. civ., dar nu poate solicita îndeplinirea exactă a unei obligații imposibil de executat.

Susținerile recurentei privind netemeinicia motivelor pentru care s-a dispus anularea formelor de executare silită urmează a fi înlăturate deoarece prin prezenta acțiune nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești irevocabile. Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs reclamanta, cu indicarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia, schimbarea sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. Din motivarea sumară a cererii de recurs, în susținerea motivului invocat, recurenta susținând, că: - Instanțele au soluționat greșit cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta - intimată SC E.I.

SRL împotriva D.G.F.P. Prahova, ca urmare a nepronunțării asupra faptului că pârâta a devenit proprietara bunurilor adjudecate și justificat a solicitat ca, chemata în garanție să i le pună la dispoziție. - Pronunțând decizia recurată, instanța și-a depășit atribuțiile conferite de legiuitor, deoarece aceasta își motivează respingerea apelului prin faptul că prin acțiunea dedusă judecății, nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești irevocabile. Examinând decizia recurată, în raport de motivul de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile legale arătate, Înalta Curte urmează a reține: Critica recurentei, nu se poate încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în ipotezele prevăzute de acest text, care vizează pronunțarea unei hotărâri fără temei legal ori cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din motivarea sumară și lipsită de claritate a cererii de recurs se poate reține că recurenta pune în discuție decizia atacată, sub aspectul neelucidării aspectelor de fapt și de drept ce țineau de soluționarea cererii de chemare în garanție. În concret, recurenta susține că instanța trebuia să verifice starea de fapt reținută la fond și dacă chemata în garanție respectiv D.G.F.P. Prahova a înțeles să-și formuleze apărări. Or, susține recurenta în atare situație, fără administrarea unui probatoriu, cererea de chemare în garanție a fost greșit respinsă.

Critica este nefondată. Într-adevăr, apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, deoarece chestiunile de fapt și drept dezbătute în fața primei instanțe, sunt repuse în discuția instanței de apel. Analizând acest aspect, așa cum rezultă din considerentele deciziei, instanța a dat eficiență efectului devolutiv al apelului, dar trebuie reținut că acest efect nu vizează, cu necesitate toate problemele de fapt și de drept care s-au pus înaintea primei instanțe, ci numai pe cele precizate în cererea de apel. În acest context, cu privire la modul de soluționare a cererii la fond, așa cum rezultă din cererea de apel, nu s-a făcut o critică concretă a sentinței, apelanta precizând că nu înțelege „care este calitatea procesuală” a chematei în garanție.

Or, nefăcându-se nicio critică a sentinței în raport de modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, în apel nu s-a analizat hotărârea instanței de fond, decât în raport cu criticile ce vizau soluționarea cererii introductive. Așa fiind, este de principiu că nu se poate pune în discuție în recurs, pe de o parte, aspecte de nelegalitate, care nu sunt de ordine publică, ce nu au fost indicate în apel, iar pe de altă parte, critici ce nu cad sub incidența dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., care privesc modificarea sau casarea unei hotărâri, numai pentru motive de nelegalitate. Cum critica formulată nu se circumscrie textului legal, invocat ca temei legal al recursului, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.T.F.B. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 30 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 martie 2009.