ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 722/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 722/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova, reclamanta SC C.T.F.B. SA a chemat în judecată pe pârâta SC E.I. SRL,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea

pârâtei la îndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul din

23 decembrie 2006.

În motivarea acțiunii, s-a

arătat că prin contractul menționat s-a stabilit închirierea către reclamantă a

unor spații comerciale, iar principala obligație a pârâtei asumată prin

semnarea contractului era să pună la dispoziția chiriașului spațiile închiriate

de îndată după semnarea contractului. A mai precizat reclamanta că, deși

contractul a fost semnat la 23 decembrie 2006, nici până în prezent nu și-a

îndeplinit obligația de a pune la dispoziție spațiile în litigiu.

În dovedirea acțiunii

reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri.

Pârâta a depus întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A mai precizat pârâta că,

deși a devenit proprietar al imobilelor în litigiu D.G.F.P. Prahova nu a

procedat la punerea în posesie, astfel că este în culpă pentru imposibilitatea

pârâtei de a respecta prevederile contractului de închiriere.

În temeiul art. 60 - art. 63

C. proc. civ. pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a D.G.F.P.

Prahova, solicitând obligarea acesteia să pună la dispoziție spațiul din Poiana

Câmpina.

Prin sentința nr. 1330 din 3

octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție.

S-a respins acțiunea formulată

de reclamanta SC C.T.F.B. SA și chemata în garanție D.G.F.P. Prahova.

S-a respins cererea de

chemata în garanție formulată de pârâta SC E.I. SRL în contradictoriu cu D.G.F.P.

Prahova.

Pentru a pronunța această

hotărâre Tribunalul Prahova a reținut că obiectul cererii de chemare în

judecată îl reprezintă obligarea pârâtei la respectarea contractului din 23

decembrie 2006, iar apărarea pârâtei a constat în indicarea împrejurării că a

fost în imposibilitate de a-și executa obligațiile datorită chematei în

garanție care nu i-a predat bunurile ce au făcut obiectul licitației și

implicit a contractului de închiriere.

S-a reținut prin urmare, că

D.G.F.P. Prahova are calitate procesuală în cauză, existând interesul pârâtei

de a solicita obligarea acesteia la executarea prestației în cazul în care va

fi admisă acțiunea împotriva sa.

Pe fond s-a reținut însă că

la data de 19 decembrie 2006, pârâta a participat la licitația organizată de

D.G.F.P. Prahova, fiind declarată adjudecatar al bunurilor ce au făcut obiectul

licitației. Pârâta a achitat contravaloarea bunurilor adjudecate conform O.P.

din 18 decembrie 2006 și 20 decembrie 2006, iar ulterior s-a emis factura

fiscală de executare silită din 21 decembrie 2006 care atestă achitarea

bunurilor adjudecate.

Ulterior pârâta a încheiat

cu societatea reclamantă contractul de închiriere din 23 decembrie 2006,

convenție ce a avut ca obiect bunurile achiziționate pe calea licitației

menționate anterior.

În urma finalității

licitației, debitorul supus executării silite, SC P. SA Câmpina, a atacat în

justiție formele de executare, pe calea contestației, iar prin sentința nr. 275

din 30 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina s-a dispus anularea

publicațiilor de vânzare și a tuturor formelor de vânzare la licitație din data

de 19 decembrie 2006, sentința menționată devenind irevocabilă prin respingerea

recursului conform deciziei nr. 524 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova.

S-a mai reținut de asemenea

că în cazul neexecutării obligațiilor contractuale cocontractantul poate

solicita rezilierea convenției cu plata de daune interese, ceea ce de altfel

reclamanta SC C.T.F.B. SA a și făcut, dovada fiind sentința nr. 435 din 28

martie 2007 prin care i s-a acordat acesteia despăgubiri ca urmare a

neexecutării contractului de închiriere.

Împotriva acestei sentințe

în termen legal a declarat apel reclamanta SC C.T.F.B. SA criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

Susține reclamanta prin

motivele de apel că factura fiscală de executare silită din 21 decembrie 2006

emisă de către executorul emitent D.G.F.P. Prahova atestă achitarea de către SC

E.I. SRL a sumei reprezentând contravaloarea bunurilor adjudecate, motiv pentru

care D.G.F.P. Prahova trebuia să pună în posesie bunurile adjudecate. Precizează

de asemenea că potrivit art. 516 pct. 8, actul de adjudecare va cuprinde și

mențiunea că este titlul de proprietate și că poate fi înscris în cartea

funciară și că pentru adjudecator, constituie titlu executoriu împotriva

debitorului.

Se critică sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie datorită faptului că instanța de judecată și-a

însușit întâmpinarea D.G.F.P. Prahova și anume că SC E.I. SRL Ploiești deși a

devenit proprietarul bunurilor adjudecate prin licitația din 19 decembrie 2006,

nu a avut niciodată posesia acestor bunuri, astfel că nu putea încheia niciun

contract de închiriere care să aibă ca obiect bunurile respective.

Se susține de asemenea că

dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este sigurul

drept subiectiv care conferă titularului său trei atribute: posesia, folosința

și dispoziția.

În motivarea sentinței

instanța reține că neexecutarea contractului s-a datorat unor împrejurări mai

presus de voința pârâtului, respectiv anularea formelor de vânzare la licitație,

în urma cărora acesta a devenit proprietarul bunurilor închiriate.

D.G.F.P. Prahova a

considerat prin întâmpinare că SC E.I. SRL este proprietara bunurilor, dar

pentru că nu a intrat în posesia lor nu putea să închirieze aceste spații.

Se susține de asemenea că

prin contractul de închiriere se transferă dreptul de folosință asupra bunului,

iar SC E.I. SRL în calitate de proprietar al bunurilor putea să dispună

încheierea în mod valabil a respectivului contract.

Având în vedere cele

susținute reclamanta concluzionează că SC E.I. SRL este proprietara

ansamblurilor bunuri închiriate de SC C.T.F.B. SA și în consecință contractul

de închiriere din 23 decembrie 2006 este încheiat ca fiind act valabil.

Privitor la cererea de

chemare în garanție se învederează că din moment ce sa respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție D.G.F.P. Prahova,

reclamanta consideră că soluția pronunțată de instanța de judecată este

netemeinică și nelegală.

În consecință, se solicită

admiterea apelului, modificarea sentinței și pe fond obligarea pârâtei la

îndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul din 23

decembrie 2006.

Chemata în garanție D.G.F.P.

Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca

nefondat având în vedere că SC P. SA avea obligația de a preda adjudecatarului

bunul valorificat prin licitație publică, iar pârâta SC E.I. SRL nu a avut

niciodată posesia bunurilor adjudecate.

Pârâta SC E.I. SRL a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat având în

vedere că a achitat contravaloarea bunurilor adjudecate dar nici până în

prezent nu a putut intra în posesia acestor bunuri.

Analizând sentința prin

prisma criticilor formulate, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin

decizia nr. 30 din 22 februarie 2008, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin contractul de

închiriere din 23 decembrie 2006, pârâta SC E.I. SRL Ploiești a închiriat

reclamantei imobilul situat în comuna Poiana Câmpina, județul Prahova, pe o

perioadă de trei ani.

Prin sentința civilă nr. 275

din 30 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost admisă

contestația la executare precizată și completată formulată de Asociația

Salariaților SC P. SA Câmpina în contradictoriu cu D.G.F.P. Prahova și au fost

anulate toate formele de vânzare la licitație publică din dosarul de executare nr.

9/2004 privind acest imobil.

Această sentință a rămas

irevocabilă, prin respingerea recursului conform deciziei nr. 524 din 26

aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Prima instanță a reținut în

mod corect că pe calea unei acțiuni având ca obiect o obligație „de a face”,

reclamantul poate solicita doar executarea unei prestații personale (intuitu

personae) și în consecință, reclamanta nu mai avea posibilitatea de a obliga

pârâta SC E.I. SRL Ploiești la predarea imobilului închiriat în condițiile în

care această pârâtă pierduse calitatea de adjudecatar, respectiv de proprietar

al imobilului în litigiu.

În această situație,

reclamanta are posibilitatea dea solicita obligarea pârâtei la plata de daune -

interese compensatorii în conformitate cu art. 1073 C. civ., dar nu poate

solicita îndeplinirea exactă a unei obligații imposibil de executat.

Susținerile recurentei

privind netemeinicia motivelor pentru care s-a dispus anularea formelor de

executare silită urmează a fi înlăturate deoarece prin prezenta acțiune nu se

poate pune în discuție legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești

irevocabile.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a introdus recurs reclamanta, cu indicarea motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea

acesteia, schimbarea sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare în

judecată așa cum a fost formulată.

Din motivarea sumară a

cererii de recurs, în susținerea motivului invocat, recurenta susținând, că:

- Instanțele au soluționat

greșit cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta - intimată SC E.I.

SRL împotriva D.G.F.P. Prahova, ca urmare a nepronunțării asupra faptului că

pârâta a devenit proprietara bunurilor adjudecate și justificat a solicitat ca,

chemata în garanție să i le pună la dispoziție.

- Pronunțând decizia

recurată, instanța și-a depășit atribuțiile conferite de legiuitor, deoarece

aceasta își motivează respingerea apelului prin faptul că prin acțiunea dedusă

judecății, nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia unei hotărâri

judecătorești irevocabile.

Examinând decizia recurată,

în raport de motivul de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile legale

arătate, Înalta Curte urmează a reține:

Critica recurentei, nu se

poate încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ipotezele prevăzute

de acest text, care vizează pronunțarea unei hotărâri fără temei legal ori cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din motivarea sumară și

lipsită de claritate a cererii de recurs se poate reține că recurenta pune în

discuție decizia atacată, sub aspectul neelucidării aspectelor de fapt și de

drept ce țineau de soluționarea cererii de chemare în garanție.

În concret, recurenta

susține că instanța trebuia să verifice starea de fapt reținută la fond și dacă

chemata în garanție respectiv D.G.F.P. Prahova a înțeles să-și formuleze apărări.

Or, susține recurenta în

atare situație, fără administrarea unui probatoriu, cererea de chemare în garanție

a fost greșit respinsă.

Critica este nefondată.

Într-adevăr, apelul este o

cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, deoarece chestiunile de

fapt și drept dezbătute în fața primei instanțe, sunt repuse în discuția

instanței de apel.

Analizând acest aspect, așa

cum rezultă din considerentele deciziei, instanța a dat eficiență efectului

devolutiv al apelului, dar trebuie reținut că acest efect nu vizează, cu

necesitate toate problemele de fapt și de drept care s-au pus înaintea primei

instanțe, ci numai pe cele precizate în cererea de apel.

În acest context, cu privire

la modul de soluționare a cererii la fond, așa cum rezultă din cererea de apel,

nu s-a făcut o critică concretă a sentinței, apelanta precizând că nu înțelege

„care este calitatea procesuală” a chematei în garanție.

Or, nefăcându-se nicio

critică a sentinței în raport de modul de soluționare a cererii de chemare în

garanție, în apel nu s-a analizat hotărârea instanței de fond, decât în raport

cu criticile ce vizau soluționarea cererii introductive.

Așa fiind, este de principiu

că nu se poate pune în discuție în recurs, pe de o parte, aspecte de

nelegalitate, care nu sunt de ordine publică, ce nu au fost indicate în apel,

iar pe de altă parte, critici ce nu cad sub incidența dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ., care privesc modificarea sau casarea unei hotărâri, numai pentru

motive de nelegalitate.

Cum critica formulată nu se

circumscrie textului legal, invocat ca temei legal al recursului, pentru cele

ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează ca recursul să fie respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C.T.F.B. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 30 din 22

februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 5 martie 2009.