ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1946/2009

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului constată: Prin sentința penală nr. 27 din 13 februarie 2009, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petentului F.G. împotriva rezoluției nr. 249/P/2007 din 9 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a menținut rezoluția atacată. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că petentul F.G., a formulat, în conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale cu nr. mai sus arătat, rezoluție confirmată prin rezoluția nr. 767/II/2/17 octombrie 2008 a Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Persoana vătămată a motivat, în esență, că rezoluția de neurmărire penală este nelegală întrucât greșit s-a adoptat ca temei art. 10 lit. g) C. proc. pen., referitor la prescripția răspunderii penale. Petentul s-a arătat nemulțumit de faptul că în rezoluția atacată s-au făcut aprecieri cu privire la vinovăția lui. Procedând astfel, a susținut petentul, s-a încălcat principiul prezumției de nevinovăție consacrat de art. 23 din Constituția României și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. Petentul a mai invocat că au fost încălcate dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la continuarea procesului penal. Examinând rezoluția atacată instanța fondului a reținut că această rezoluție a fost adoptată de procuror într-o cauză în care la 16 decembrie 2005 conducerea S.I.F.

Bacău a formulat plângere penală împotriva notarului F.G. din municipiul Bacău deoarece în calitate de notar de stat la fostul Notariat de stat județean Bacău, la data de 31 octombrie 1994, a instrumentat și întocmit contractul de garanție imobiliară nr. 1781 din 28 octombrie 1994, pe care l-a autentificat sub nr. 22759 din 31 octombrie 1994 și l-a trecut în registrul de inscripțiuni ipotecare nr. 17496/1994 cu încălcarea prevederilor art. 1776, 1788 C. civ., raportate la dispozițiile art. 18, 19 din H.C.M. nr. 1518/14 octombrie 1960, în vigoare la data autentificării contractului, fiind aduse grave prejudicii societății reclamante.

Societatea care a sesizat organele de urmărire penală a mai susținut că activitatea infracțională a notarului a avut caracter continuat, ultimul act prin care s-a consumat constituindu-l încheierea de îndreptare a erorii materiale nr. 6096 din 12 martie 1998. Mai reține instanța fondului că în motivarea rezoluției atacate procurorul analizând plângerea penală și actele premergătoare aflate la dosarul cauzei a făcut aprecieri cu privire la caracterul fraudulos al activității notarului referitoare la faptele sesizate de către S.I.F. Bacău. Examinând în detaliu activitatea notarului public F.G., rezoluția atacată a apreciat că acesta a instrumentat, întocmit și autentificat acte producătoare de consecințe juridice, respectiv contractul autentic nr. 22759 din 31 octombrie 1994 și încheierea 6096 din 12 martie 1998 cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, în scopul obținerii pentru sine de avantaje asupra spațiului din imobilul H. situat în Bacău.

În final, rezoluția din 9 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău conchis: „întrucât ultimul act fraudulos a fost întocmit prin emiterea încheierii nr. 6096 din 12 martie 1998 se constată că în prezent a fost împlinit termenul prevăzut de lege privind prescripția răspunderii penale ](art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen.)]” În esență, instanța de fond a apreciat că rezoluția nr. 249/P/2007 din 9 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, atacată de petentul F.G. este legală și temeinică. Că în mod legal în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, în cauză fiind incident un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc.

pen. A motivat că oricare parte ar avea posibilitatea să formuleze acțiune pentru stabilirea răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 C. civ. și să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea acestei forme a răspunderii, examinând respectarea dispozițiilor prevăzute de lege la încheierea contractului de garanție. Împotriva sentinței a declarat recurs petentul pe care o critică întrucât hotărârea atacată ar fi reținut vinovăția sa prin prisma rezoluției pe care a atacat-o persoana vătămată. Recurentul motivează că s-ar fi impus admiterea plângerii, desființarea rezoluției pronunțată de procuror sub aspectul considerentelor acesteia din al căror conținut rezultă vinovăția sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 1 C. pen.

În esență, conchide că față de prescripția răspunderii penale, considerentele rezoluției și considerentele sentinței penale recurate trebuiau să se refere numai la prescripție, fără să dezvolte argumente legate de faptă și vinovăție. Recursul petentului nu este fondat. Curtea de Apel Bacău, prin sentința atacată, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.G. împotriva rezoluției nr. 249/P/2007 din 9 septembrie 2008 și a menținut rezoluția atacată. Motivul determinant pentru care procurorul a confirmat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de petent este acela că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.

La rândul ei instanța a constatat că în mod temeinic și legal prin rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru situația reglementată la art. 10 lit. g) C. proc. pen., referitoare la prescripția răspunderii penale. Este de notorietate că soluțiile instanțelor în activitatea de judecată sunt cele cuprinse în dispozitivul hotărârilor. Chiar din finalul motivării recursului petentului rezultă că acesta nu contestă temeiul adoptării rezoluției de neurmărire penală. Ceea ce îl nemulțumește sunt considerentele rezoluției și ale sentinței. Înalta Curte observă că, considerentele rezoluției și ale sentinței, altele decât cele referitoare la intervenția prescripției, nu pot avea efecte, întrucât așa cum susține și petentul, potrivit art. 23 alin. (8) din Constituție și art. 5 2 C. proc.

pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Așa fiind, față de situația din dosarul cauzei în care nici nu s-a început urmărirea penală față de petent acesta se bucură de la lege de prezumția de nevinovăție. Întrucât în dispozitivul rezoluției și al hotărârii atacate nu există referiri cu privire la vinovăția sa, prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată. Cât privește eventuala aplicare a art. 13 C. proc. pen., referitoare la continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripție sau retragerea plângerii prealabile, Înalta Curte observă următoarele: potrivit textului menționat, în caz de amnistie, prescripție sau retragerea plângerii prealabile învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

În cauză petentul nu a avut niciodată calitatea de învinuit sau inculpat. Așa fiind, nu sunt aplicabile art. 13 C. proc. pen., întrucât este evidentă lipsa lui de calitate cerută de dispozițiile mai sus arătate. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul petentului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul F.G. împotriva sentinței penale nr. 27 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2009.