ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1946/2009

Asupra recursului de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului constată:

Prin sentința penală nr. 27

din 13 februarie 2009, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petentului F.G. împotriva

rezoluției nr. 249/P/2007 din 9 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău și a menținut rezoluția atacată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța fondului a reținut că petentul F.G., a formulat, în conformitate cu

prevederile art. 278

1

C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale cu nr. mai sus arătat, rezoluție confirmată

prin rezoluția nr. 767/II/2/17 octombrie 2008 a Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Persoana vătămată a motivat,

în esență, că rezoluția de neurmărire penală este nelegală întrucât greșit s-a

adoptat ca temei art. 10 lit. g) C. proc. pen., referitor la prescripția

răspunderii penale.

Petentul s-a arătat

nemulțumit de faptul că în rezoluția atacată s-au făcut aprecieri cu privire la

vinovăția lui.

Procedând astfel, a susținut

petentul, s-a încălcat principiul prezumției de nevinovăție consacrat de art. 23

din Constituția României și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6

din C.E.D.O.

Petentul a mai invocat că au

fost încălcate dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la

continuarea procesului penal.

Examinând rezoluția atacată

instanța fondului a reținut că această rezoluție a fost adoptată de procuror

într-o cauză în care la 16 decembrie 2005 conducerea S.I.F. Bacău a formulat

plângere penală împotriva notarului F.G. din municipiul Bacău deoarece în

calitate de notar de stat la fostul Notariat de stat județean Bacău, la data de

31 octombrie 1994, a instrumentat și întocmit contractul de garanție imobiliară

nr. 1781 din 28 octombrie 1994, pe care l-a autentificat sub nr. 22759 din 31

octombrie 1994 și l-a trecut în registrul de inscripțiuni ipotecare nr. 17496/1994

cu încălcarea prevederilor art. 1776, 1788 C. civ., raportate la dispozițiile art.

18, 19 din H.C.M. nr. 1518/14 octombrie 1960, în vigoare la data autentificării

contractului, fiind aduse grave prejudicii societății reclamante.

Societatea care a sesizat

organele de urmărire penală a mai susținut că activitatea infracțională a

notarului a avut caracter continuat, ultimul act prin care s-a consumat

constituindu-l încheierea de îndreptare a erorii materiale nr. 6096 din 12

martie 1998.

Mai reține instanța fondului

că în motivarea rezoluției atacate procurorul analizând plângerea penală și

actele premergătoare aflate la dosarul cauzei a făcut aprecieri cu privire la

caracterul fraudulos al activității notarului referitoare la faptele sesizate

de către S.I.F. Bacău.

Examinând în detaliu

activitatea notarului public F.G., rezoluția atacată a apreciat că acesta a

instrumentat, întocmit și autentificat acte producătoare de consecințe

juridice, respectiv contractul autentic nr. 22759 din 31 octombrie 1994 și

încheierea 6096 din 12 martie 1998 cu nerespectarea dispozițiilor legale în

vigoare, în scopul obținerii pentru sine de avantaje asupra spațiului din

imobilul H. situat în Bacău.

În final, rezoluția din 9

septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău conchis:

„întrucât ultimul act fraudulos a fost întocmit prin emiterea încheierii nr. 6096

din 12 martie 1998 se constată că în prezent a fost împlinit termenul prevăzut

de lege privind prescripția răspunderii penale ](art. 122 alin. (1) lit. b) C.

pen.)]”

În esență, instanța de fond

a apreciat că rezoluția nr. 249/P/2007 din 9 septembrie 2008 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Bacău, atacată de petentul F.G. este legală și

temeinică. Că în mod legal în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit.

g) C. proc. pen., procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, în cauză

fiind incident un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzută de art. 10 C. proc. pen.

A motivat că oricare parte

ar avea posibilitatea să formuleze acțiune pentru stabilirea răspunderii civile

delictuale prevăzute de art. 998 și 999 C. civ. și să facă dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea acestei forme a răspunderii,

examinând respectarea dispozițiilor prevăzute de lege la încheierea

contractului de garanție.

Împotriva sentinței a

declarat recurs petentul pe care o critică întrucât hotărârea atacată ar fi

reținut vinovăția sa prin prisma rezoluției pe care a atacat-o persoana

vătămată.

Recurentul motivează că s-ar

fi impus admiterea plângerii, desființarea rezoluției pronunțată de procuror

sub aspectul considerentelor acesteia din al căror conținut rezultă vinovăția

sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248

1

C. pen.

În esență, conchide că față

de prescripția răspunderii penale, considerentele rezoluției și considerentele

sentinței penale recurate trebuiau să se refere numai la prescripție, fără să

dezvolte argumente legate de faptă și vinovăție.

Recursul petentului nu este

fondat.

Curtea de Apel Bacău, prin

sentința atacată, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.G. împotriva

rezoluției nr. 249/P/2007 din 9 septembrie 2008 și a menținut rezoluția

atacată.

Motivul determinant pentru

care procurorul a confirmat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de

petent este acela că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.

La rândul ei instanța a

constatat că în mod temeinic și legal prin rezoluție s-a dispus neînceperea

urmăririi penale pentru situația reglementată la art. 10 lit. g) C. proc. pen.,

referitoare la prescripția răspunderii penale.

Este de notorietate că soluțiile

instanțelor în activitatea de judecată sunt cele cuprinse în dispozitivul

hotărârilor.

Chiar din finalul motivării

recursului petentului rezultă că acesta nu contestă temeiul adoptării

rezoluției de neurmărire penală. Ceea ce îl nemulțumește sunt considerentele

rezoluției și ale sentinței.

Înalta Curte observă că, considerentele

rezoluției și ale sentinței, altele decât cele referitoare la intervenția

prescripției, nu pot avea efecte, întrucât așa cum susține și petentul,

potrivit art. 23 alin. (8) din Constituție și art. 5

2

C. proc. pen.,

orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale

printr-o hotărâre penală definitivă.

Așa fiind, față de situația

din dosarul cauzei în care nici nu s-a început urmărirea penală față de petent

acesta se bucură de la lege de prezumția de nevinovăție.

Întrucât în dispozitivul

rezoluției și al hotărârii atacate nu există referiri cu privire la vinovăția

sa, prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată.

Cât privește eventuala aplicare

a art. 13 C. proc. pen., referitoare la continuarea procesului penal în caz de

amnistie, prescripție sau retragerea plângerii prealabile, Înalta Curte observă

următoarele: potrivit textului menționat, în caz de amnistie, prescripție sau

retragerea plângerii prealabile învinuitul sau inculpatul poate cere

continuarea procesului penal.

În cauză petentul nu a avut

niciodată calitatea de învinuit sau inculpat.

Așa fiind, nu sunt

aplicabile art. 13 C. proc. pen., întrucât este evidentă lipsa lui de calitate

cerută de dispozițiile mai sus arătate.

Față de aceste considerente,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul petentului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul F.G. împotriva sentinței penale nr. 27 din 13

februarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 mai 2009.