ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2771/2009

Asupra

cererii de revizuire de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 32 din 20 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată

plângerea formulată de petiționara D.F. împotriva rezoluțiilor nr. 615/P/ 2008

din 02 decembrie 2008 și nr. 17/II/2/2009 din 08 ianuarie 2009, ambele emise de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin

aceeași sentință a fost obligată petiționara la plata sumei de 40 lei

reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 C. proc. pen., petiționara

D.F., a solicitat desființarea rezoluțiilor nr.615/P/2008 din 02 decembrie 2008

și nr. 17/11/2/2009 din 08 ianuarie 2009 prin care Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești a dispus - în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. -

neînceperea urmăririi penale față de intimatul-procuror G.N. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 247 și art. 266 C. pen., întrucât

faptele nu există.

În plângerea

adresată instanței, s-a susținut că soluția este neîntemeiată întrucât

procurorul N.G. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reclamate, că

acesta nu a ținut seama de probele administrate, reținând o altă situație de

fapt decât aceea care rezulta din probe. S-a mai susținut că fiul său,

inculpatul D.C., a fost condamnat pe nedrept deoarece nu a săvârșit

infracțiunea de viol, că este nemulțumită de cercetarea făcută la parchet, că

au fost audiați martorii "falși" și că toate probele de la dosar sunt

„false", considerând că trebuie audiați martorii din dosarul cauzei sau să

se propună alți martori.

În

final, s-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor la care a

făcut trimitere și suspendarea din funcție a procurorului N.G.

In urma

examinării actelor premergătoare, prima instanță a constatat că plângerea

formulată de petiționară, conform art. 278/1 C. proc. pen., nu este fondată

pentru următoarele considerente:

Prin

plângerea înregistrată sub nr. 72/42/2009 din 26 ianuarie 2009 numita D.F. a

susținut că rezoluțiile nr. 615/P/2008 din 02 decembrie 2008 și nr.

17/11/2/2009 din 08 ianuarie 2009, ambele emise de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești, sunt netemeinice și nelegale, întrucât procurorul N.G., la

care s-a referit, se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 246, art. 247 și art. 266 C. pen.

În

esență, s-a susținut că infracțiunile reclamate ar fi fost comise cu ocazia

cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. 389/P/2005, înregistrat pe rolul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Pucioasa, întrucât procurorul N.G. a reținut o altă

situație de fapt, alta decât cea reală, ținând seama de probe „false", că

au fost audiați martori "falși", activități judiciare care au avut ca

finalitate trimiterea în judecată și condamnarea numitului D.C. - fiul

petentei, la 8 ani închisoare, el fiind nevinovat.

Curtea

de Apel Ploiești, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a

constatat că prin rechizitoriul nr. 389/P/2005 din 21 iunie 2005 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Pucioasa, întocmit de procurorul N.G., s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.C. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit.

b/1) C. pen. și art. 203 C. pen., constând în aceea că, la data de 19 mai 2005,

prin exercitarea violenței și prin amenințări, a constrâns pe sora sa D.G., în

vârstă de 17 ani, la raport sexual.

Această

situație de fapt, prezentată în rechizitoriu, a fost stabilită pe baza probelor

administrate și anume: procesul verbal de consemnare a plângerii orale, proces

verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate D.G.,

declarațiile martorilor, raportul de constatare medico-legală, raportul de

expertiză psihiatrică.

Prin

sentința penală nr. 313 din 20 iulie 2005, Judecătoria Pucioasa a dispus

condamnarea inculpatului D.C. la 8 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor menționate, sentință care a fost confirmată pe căile de control

judiciar.

Prin rezoluția nr. 615/P/2008, din 02 decembrie

2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus - în temeiul

art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - neînceperea

urmăririi penale față de intimatul-procuror N.G., pentru infracțiunile prevăzute

art. 246, art. 247 și art. 266 C. pen., argumentându-se că atât actele și

măsurile dispuse de procuror, cât și hotărârile judecătorești adoptate, au fost

menținute pe căile de atac exercitate, în urma efectuării - în prezenta cauză -

a actelor premergătoare nefiind relevate indicii care să confirme existența

actelor materiale ce intră în conținutul legal al infracțiunilor reclamate.

S-a mai constatat, de asemenea, că soluția

apreciată ca nelegală și netemeinică - trimiterea în judecată a inculpatului

care ar fi nevinovat - reprezintă rezultatul propriei convingeri a

petiționarei, situație în care verificarea legalității și temeiniciei acesteia

excede anchetei penale, cu atât mai mult cu cât, în prezent, hotărârea de

condamnare s-a confirmat pe căile ordinare de atac.

Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față

de intimatul-procuror a fost confirmată prin rezoluția nr. 17/11/2/2009, din

data de 8 ianuarie 2009, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, respingându-se ca neîntemeiată plângerea formulată

conform art. 278 C. proc. pen., de către aceeași petiționară.

În opinia primei instanțe, este de

principiu că simplul fapt potrivit căruia soluția dată de un procuror este

nefavorabilă interesului părților implicate într-un proces penal, nu constituie

temei pentru tragerea la răspundere penală sau disciplinară a acestuia.

Legalitatea și temeinicia rezoluțiilor adoptate și, respectiv a hotărârilor

judecătorești pronunțate se verifică de către instanțele de control judiciar

competente, inclusiv competente să se pronunțe asupra respectării normelor

procedurale ce asigură exercitarea dreptului la un proces echitabil.

Or, reține prima instanță, actele

premergătoare, efectuate nu confirmă susținerile petentei. Trebuie observat că

procurorii exercită atribuțiile de serviciu potrivit legii, fiind datori ca

prin întreaga lor activitate să asigure supremația acesteia. De aceea, măsurile

adoptate în cauzele repartizate, motivarea lor, cât timp se bazează pe actele

procedurale și probele administrate, nu reprezintă, prin ele înseși, temei

legal care să justifice reținerea intenției sau culpei în comiterea

infracțiunilor reclamante de petiționară.

Împotriva sentinței penale nr. 32 din 20

februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, petiționara D.F. a declarat recurs, cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub

nr. 72/42/2009.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte a

constatat următoarele:

- prezentă la soluționarea în primă instanță a

plângerii (fil. 14, dosar instanță), petiționara a reiterat acuzațiile aduse

intimatului-procuror prin plângerea penală (pag. 1-2 a încheierii de dezbateri

și amânare a pronunțării sentinței);

- în motivele scrise de recurs (fil. 7-8, 10),

transmise prin serviciul poștal, petiționara reia, în esență, nemulțumirile cu

privire la trimiterea în judecată și condamnarea fiului său (nu s-au luat

„declarații mai detaliate", nu s-a desfășurat o „activitate efectivă de

judecată", nu a fost administrată „o probațiune completă", sentința

nu este motivată și „nu cuprinde analiza probelor" etc.) și, de asemenea,

sunt aduse acuzații tuturor persoanelor care au avut legătură cu dosarul fiului

ei (judecători, grefieri, avocați, polițiști, criminaliști, medici - fii.7

verso).

- recurenta-petiționară nu s-a prezentat la

instanță pentru a susține motivele de recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin.

(1) și art. 5/2 C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 23 alin. (1

1

)

din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de

nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea

urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc.

pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de

art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când

din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă

vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

De altfel, în conformitate cu dispozițiile art.

224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de

urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

Pentru soluționarea plângerii penale formulată

de petiționară, procurorul, potrivit art. 224 C. proc. pen., a efectuat acte

premergătoare. Actele premergătoare efectuate nu au relevat minime indicii ale

săvârșirii de către intimatul-procuror a faptelor penale reclamate prin

plângerea penală de către petiționară.

Nemulțumirile cu privire la efectuarea

urmăririi penale, inclusiv cu privire la probatoriul administrat și la actele

ori măsurile procurorului, pot fi invocate pe căile legale: fie prin plângerea

adresată, după caz, procurorului ori procurorului ierarhic superior în cursul

urmăririi penale; fie prin ridicarea excepțiilor ori formularea cererilor

specifice în cursul judecății.

Aceste căi legale au fost la dispoziția inculpatului

(fiul petiționarei), și apărătorului acestuia, în tot cursul procesului penal

(urmărire penală, judecata în primă instanță și judecata în căile ordinare de

atac).

În aceste condiții legale, nemulțumirea

petiționarei (mama inculpatului) cu privire la efectuarea urmăririi penale și

finalizarea acesteia prin trimiterea în judecată a fiului său de către

intimatul-procuror - examinată singular, pe fondul lipsei minimelor indicii ale

săvârșirii unor infracțiuni - nu este de natură să justifice declanșarea

procedurii judiciare pentru tragerea la răspundere penală a procurorului.

Nemulțumirea petiționarei privind condamnarea

definitivă a fiului său, în urma examinării cauzei sale de către tribunale

imparțiale și independente (sent. pen. nr. 313/2005 a Judecătoriei Pucioasa, dec. pen. nr. 441/2005 a Tribunalului Dâmbovița și dec. pen.

nr. 8/2006 a Curții de Apel Ploiești), pe fondul existenței mijloacelor

juridice pentru clarificarea tuturor susținerilor sale cu privire la pretinsa

nevinovăție, nu este suficientă pentru a reține săvârșirea de către procuror a

unor fapte prevăzute de legea penală.

Neîntemeiate sunt și criticile

referitoare la nemotivarea sentinței atacate (argumentele de fapt și de drept

ale soluției sunt menționate la pag. 3 hotărârii) și la probatoriul administrat

(acesta fiind în concordanță cu dispozițiile art. 278/1 alin. (7) C. proc.

pen.).

Prin decizia penală nr. 1441 din 16

aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca

nefondat recursul declarat de petiționara D.F. împotriva sentinței penale nr.

32 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie,

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire, revizuienta D.F., arătând prin cererea scrisă că motivele

le va susține în fata instanței.

La termenul de judecată din data de 12

august 2009, când cauza a rămas în pronunțare, revizuienta nu s-a prezentat.

Examinând

cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 397 alin.

(1) C. proc. pen., „cererea de revizuire se adresează procurorului de la

parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță",

care procedează la efectuarea actelor de cercetare potrivit prevederilor art.

399 din același cod.

În conformitate cu dispozițiile art. 401 C.

proc. pen., „competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a

judecat cauza în primă instanță".

în raport cu aceste dispoziții ale legii care,

având caracter procedural, sunt de strictă interpretare și de imediată

aplicațiune, se impune, să se considere că numai instanța care a judecat cauza

în primă instanță este competentă să soluționeze cererea de revizuire.

Această interpretare se impune și în raport de

natura juridică a căii de atac de retractare, aparținând, din punct de vedere

al competenței, aceleiași instanțe care a judecat fondul cauzei.

Or, prima instanță care a judecat fondul

fiind Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 401 C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție va trimite cererea de revizuire formulată

de revizuienta D.F. împotriva sentinței penale nr. 32 din 20 februarie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

la Curtea de Apel Ploiești, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 401 C. proc. pen., trimite

cererea de revizuire formulată de revizuenta D.F. împotriva sentinței penale

nr. 32 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești la Curtea de Apel

Ploiești, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 12 august 2009.