ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3316/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal,

la data de 18 aprilie 2007,

reclamantul L.T.

a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României, în temeiul art. 14

alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării H.G.

nr. 333 din 11 aprilie 2007 privind constatarea încetării de drept a raporturilor

sale de serviciu, împotriva căreia a formulat plângerea prealabilă expediată la

16 aprilie 2007, conform dovezii de la dosar.

În motivarea cererii de suspendare, reclamantul

a arătat că în cazul său, hotărârea de guvern, prin care se constată încetarea de

drept a raporturilor sale de serviciu, înainte de a fi îndeplinit în fapt stagiul

minim de cotizare în sistemul public de pensii, este de natură a-i diminua considerabil

pensia la care ar fi fost îndreptățit la împlinirea acestui stagiu, cu

atingerea gravă adusă drepturilor sale salariale.

Prin sentința nr. 51/CA din 23 aprilie

2007, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

cererea de suspendare a executării H.G. nr. 333 din 11 aprilie 2007 formulată

de petentul L.T. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Actul administrativ a cărui suspendare se

solicită se bucură, în condițiile legii, de prezumția de legalitate

autenticitate și veridicitate, iar pentru ca instanța să poată proceda la

suspendarea lui pe durata soluționării acțiunii în anulare este absolut

necesară demonstrarea existenței unui „caz bine justificat”, respectiv

existența unei „pagube iminente”.

A mai arătat instanța că în speță

petentul nu a probat existența condițiilor de admisibilitate referitor la

cererea sa de suspendare a H.G. nr. 333 /2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs în termen legal reclamantul L.T., invocând dispozițiile art. 299 C.

proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant

a arătat că instanța de fond a reținut greșit prezumția de legalitate a actului

administrativ, în condițiile în care, prin dovezile depuse la dosarul cauzei, a

demonstrat că H.G. nr. 333/2007 este ilegală în raport cu prevederile art. 84

1

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, întrucât nu a împlinit stagiul minim

de cotizare în sistemul public de pensii.

Referitor la condiția pagubei iminente,

recurentul-reclamant a arătat că în cazul său, paguba iminentă constă în

lipsirea de salariu și imposibilitatea obținerii unei pensii în sistemul

public, ca urmare a constatării încetării premature și ilegale a raporturilor

de serviciu. Aceste aspecte au fost ignorate însă de instanța de fond, care nu

și-a manifestat rolul activ impus de lege și a trecut peste susținerile de

esență, care conduceau la concluzia că prin încetarea raporturilor de serviciu

înainte de împlinirea stagiului minim de cotizare pentru pensie s-a creat

iminența unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice emitente, persoana cere

se consideră vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța de fond a reținut în mod corect

că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ:

cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Astfel, existența unui caz bine

justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei, ar rezulta o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie

unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Instanța are însă numai posibilitatea să

efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul

procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului

administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Natura măsurii dispuse prin actul atacat (constatarea

încetării de drept a raporturilor de serviciu) nu constituie prin ea însăși un

caz bine justificat, iar motivele de nelegalitate a ordinului invocate de

recurentul-reclamant în susținerea cazului bine justificat, presupun cercetarea

în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată, de asemenea, că

paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004

drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciul

public.

Suspendarea executării este însă o măsură

de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții

a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil

de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Această condiție nu este îndeplinită în

cauză, pentru că în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, în

ipoteza în care, în cadrul acțiunii de fond, se stabilește că încetarea

raporturilor de serviciu a fost nelegală, funcționarul public are dreptul la

reparații constând în toate drepturile de care a fost lipsit.

În consecință, Înalta Curte constată că

instanța de fond a aplicat corect atât prevederile art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cât și pe cele ale art.129 C. proc. civ., ținând seama de

specificul procedurii suspendării actului administrativ, motiv pentru care va

respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

L.T. împotriva sentinței nr. 51/CA din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 iunie 2007.