ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3316/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 18 aprilie 2007, reclamantul L.T. a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României, în temeiul art. 14 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării H.G. nr. 333 din 11 aprilie 2007 privind constatarea încetării de drept a raporturilor sale de serviciu, împotriva căreia a formulat plângerea prealabilă expediată la 16 aprilie 2007, conform dovezii de la dosar.

În motivarea cererii de suspendare, reclamantul a arătat că în cazul său, hotărârea de guvern, prin care se constată încetarea de drept a raporturilor sale de serviciu, înainte de a fi îndeplinit în fapt stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii, este de natură a-i diminua considerabil pensia la care ar fi fost îndreptățit la împlinirea acestui stagiu, cu atingerea gravă adusă drepturilor sale salariale. Prin sentința nr. 51/CA din 23 aprilie 2007, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării H.G. nr. 333 din 11 aprilie 2007 formulată de petentul L.T. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. Actul administrativ a cărui suspendare se solicită se bucură, în condițiile legii, de prezumția de legalitate autenticitate și veridicitate, iar pentru ca instanța să poată proceda la suspendarea lui pe durata soluționării acțiunii în anulare este absolut necesară demonstrarea existenței unui „caz bine justificat”, respectiv existența unei „pagube iminente”.

A mai arătat instanța că în speță petentul nu a probat existența condițiilor de admisibilitate referitor la cererea sa de suspendare a H.G. nr. 333 /2007. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul L.T., invocând dispozițiile art. 299 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a reținut greșit prezumția de legalitate a actului administrativ, în condițiile în care, prin dovezile depuse la dosarul cauzei, a demonstrat că H.G. nr. 333/2007 este ilegală în raport cu prevederile art. 84 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, întrucât nu a împlinit stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii. Referitor la condiția pagubei iminente, recurentul-reclamant a arătat că în cazul său, paguba iminentă constă în lipsirea de salariu și imposibilitatea obținerii unei pensii în sistemul public, ca urmare a constatării încetării premature și ilegale a raporturilor de serviciu.

Aceste aspecte au fost ignorate însă de instanța de fond, care nu și-a manifestat rolul activ impus de lege și a trecut peste susținerile de esență, care conduceau la concluzia că prin încetarea raporturilor de serviciu înainte de împlinirea stagiului minim de cotizare pentru pensie s-a creat iminența unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice emitente, persoana cere se consideră vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ: cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente. Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Instanța are însă numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Natura măsurii dispuse prin actul atacat (constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu) nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat, iar motivele de nelegalitate a ordinului invocate de recurentul-reclamant în susținerea cazului bine justificat, presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte constată, de asemenea, că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciul public. Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Această condiție nu este îndeplinită în cauză, pentru că în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, în ipoteza în care, în cadrul acțiunii de fond, se stabilește că încetarea raporturilor de serviciu a fost nelegală, funcționarul public are dreptul la reparații constând în toate drepturile de care a fost lipsit. În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect atât prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și pe cele ale art.129 C. proc. civ., ținând seama de specificul procedurii suspendării actului administrativ, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul L.T. împotriva sentinței nr. 51/CA din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2007.