ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3175/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91

din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondată, plângerea

petentului I.F., împotriva rezoluției nr. 66/P/2007 din 29 noiembrie 2007 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Petentul a formulat

plângere, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., împotriva

rezoluției de neînceperea urmăririi penale dispusă la 29 noiembrie 2007, în

dosarul nr. 266/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constantin.

În susținerea plângerii,

petentul a arătat că P.G., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea

și P.C., lucrător de poliție au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și

infracțiunile de complicitate la represiune nedreaptă, respectiv, infracțiunea

de purtare abuzivă iar M.V., judecător la Tribunalul Tulcea infracțiunea de represiune

nedreaptă, prevăzută de art. 268, teza IV C. pen.

În fapt, petentul a arătat

că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Tulcea din 17 februarie 2004 întocmit de procurorul P.G., pentru că

în calitate de agent de poliție la Poliția de Frontieră, cu prilejul efectuării

unor controale pe linia combaterii braconajului fiscal a ridicat mai multe

scule de pescuit, pe care nu le-a predat în vederea confiscării, iar o parte au

fost restituite persoanelor depistate.

Prin sentința penală nr. 126

din 25 mai 2005 a Tribunalului Tulcea, pronunțată de judecătorul M.V. s-a

dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare.

Împotriva sentinței s-a declarat apel, apel admis de Curtea de Apel Constanța

care a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. Ulterior, cauza a fost

strămutată la Judecătoria Suceava, care în rejudecare, a hotărât achitarea

numitului I.F.

Procedând la soluționarea pe

fond a plângerii, prima instanță a reținut, în raport de acuzele petentului

vizând trimiterea în judecată și condamnarea pe nedrept și pe baza unor

mărturii mincinoase, că trimiterea în judecată și cercetarea judecătorească s-a

făcut cu respectarea unor dispoziții legale, fiind bazate pe probele

administrate și care au fost interpretate și apreciate de magistrat pe baza

propriei convingeri.

În termen legal, împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petentul.

Recurentul nu a motivat în

scris recursul declarat și deși legal citat, nu s-a prezentat nici pentru

susținerea orală a motivelor de recurs.

În această situație,

hotărârea va fi examinată în raport de dispozițiile art. 385

6

C.

proc. pen., constatându-se că recursul este nefondat.

Hotărârea instanței prin

care s-a menținut soluția dispusă de procuror, este legală și temeinică pentru

considerentele de fapt și de drept ce urmează.

Din actele efectuate în

cauză rezultă că cercetarea penală efectuată în cauză cât și judecarea cauzei

în primă instanță, cât și în căile de atac, s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor legale, pe baza sesizării numitului A.I. din Niculițel care a

reclamat mai multe abuzuri comise de petent, în calitatea sa de agent de

poliție.

În aceste condiții,

cercetarea procurorului cât și cea judecătorească s-a întemeiat pe acte

obținute de la P.F.A. Deltei Dunării și a declarațiilor persoanelor audiate în

cauză, inclusiv a polițiștilor care l-au însoțit în activitățile efectuate pe I.F.,

acestora din urmă nemodificându-se niciodată relatările lor.

Împrejurarea că în aceeași

cauză penală s-au pronunțat soluții diferite, pe parcursul căilor de atac

exercitate, nu justifică și nici nu dovedește existența unor elemente de rea

credință în exercitarea atribuțiilor de serviciu din partea magistraților care

au instrumentat cauza în diferite faze procesuale, cu respectarea acelorași

dispoziții legale și probe administrate în cauză.

Și desigur, cu atât mai mult

cu cât, orice soluție reflectă convingerea proprie a magistratului formată pe

baza legii, a probelor administrate în cauză și a propriei conștiințe, iar în

speță, soluția de achitare dispusă ulterior a avut la bază aprecierea și

cuantificarea caracterului însemnat al tulburării bunului mers al activității

sectorului de frontieră, stabilindu-se că deși s-a produs o tulburare, aceasta

nu are caracter grav.

Pe de altă parte,

posibilitatea exercitării controlului judecătoresc în cadrul căilor de atac

stabilite de lege permite verificarea și examinarea atât sub aspectul

legalității cât și al temeiniciei pentru hotărârile pronunțate în cauzele

deduse judecății.

Așa fiind, pentru

totalitatea considerentelor expuse se constată că atât soluția dispusă de

procuror, cât și hotărârea instanței care menține această soluție, sunt legale

și temeinice urmând a fi menținute prin respingerea recursului declarat de

petent, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul I.F. împotriva sentinței penale nr. 91 din 1

iulie 2008 a Curți de Apel Constanța.

Obligă recurentul petiționar

la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 octombrie 2008.