ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3175/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 91 din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondată, plângerea petentului I.F., împotriva rezoluției nr. 66/P/2007 din 29 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Petentul a formulat plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale dispusă la 29 noiembrie 2007, în dosarul nr. 266/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constantin.

În susținerea plângerii, petentul a arătat că P.G., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și P.C., lucrător de poliție au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și infracțiunile de complicitate la represiune nedreaptă, respectiv, infracțiunea de purtare abuzivă iar M.V., judecător la Tribunalul Tulcea infracțiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268, teza IV C. pen. În fapt, petentul a arătat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea din 17 februarie 2004 întocmit de procurorul P.G., pentru că în calitate de agent de poliție la Poliția de Frontieră, cu prilejul efectuării unor controale pe linia combaterii braconajului fiscal a ridicat mai multe scule de pescuit, pe care nu le-a predat în vederea confiscării, iar o parte au fost restituite persoanelor depistate.

Prin sentința penală nr. 126 din 25 mai 2005 a Tribunalului Tulcea, pronunțată de judecătorul M.V. s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare. Împotriva sentinței s-a declarat apel, apel admis de Curtea de Apel Constanța care a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. Ulterior, cauza a fost strămutată la Judecătoria Suceava, care în rejudecare, a hotărât achitarea numitului I.F. Procedând la soluționarea pe fond a plângerii, prima instanță a reținut, în raport de acuzele petentului vizând trimiterea în judecată și condamnarea pe nedrept și pe baza unor mărturii mincinoase, că trimiterea în judecată și cercetarea judecătorească s-a făcut cu respectarea unor dispoziții legale, fiind bazate pe probele administrate și care au fost interpretate și apreciate de magistrat pe baza propriei convingeri.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul. Recurentul nu a motivat în scris recursul declarat și deși legal citat, nu s-a prezentat nici pentru susținerea orală a motivelor de recurs. În această situație, hotărârea va fi examinată în raport de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen., constatându-se că recursul este nefondat. Hotărârea instanței prin care s-a menținut soluția dispusă de procuror, este legală și temeinică pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează. Din actele efectuate în cauză rezultă că cercetarea penală efectuată în cauză cât și judecarea cauzei în primă instanță, cât și în căile de atac, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, pe baza sesizării numitului A.I.

din Niculițel care a reclamat mai multe abuzuri comise de petent, în calitatea sa de agent de poliție. În aceste condiții, cercetarea procurorului cât și cea judecătorească s-a întemeiat pe acte obținute de la P.F.A. Deltei Dunării și a declarațiilor persoanelor audiate în cauză, inclusiv a polițiștilor care l-au însoțit în activitățile efectuate pe I.F., acestora din urmă nemodificându-se niciodată relatările lor. Împrejurarea că în aceeași cauză penală s-au pronunțat soluții diferite, pe parcursul căilor de atac exercitate, nu justifică și nici nu dovedește existența unor elemente de rea credință în exercitarea atribuțiilor de serviciu din partea magistraților care au instrumentat cauza în diferite faze procesuale, cu respectarea acelorași dispoziții legale și probe administrate în cauză.

Și desigur, cu atât mai mult cu cât, orice soluție reflectă convingerea proprie a magistratului formată pe baza legii, a probelor administrate în cauză și a propriei conștiințe, iar în speță, soluția de achitare dispusă ulterior a avut la bază aprecierea și cuantificarea caracterului însemnat al tulburării bunului mers al activității sectorului de frontieră, stabilindu-se că deși s-a produs o tulburare, aceasta nu are caracter grav. Pe de altă parte, posibilitatea exercitării controlului judecătoresc în cadrul căilor de atac stabilite de lege permite verificarea și examinarea atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei pentru hotărârile pronunțate în cauzele deduse judecății.

Așa fiind, pentru totalitatea considerentelor expuse se constată că atât soluția dispusă de procuror, cât și hotărârea instanței care menține această soluție, sunt legale și temeinice urmând a fi menținute prin respingerea recursului declarat de petent, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.F. împotriva sentinței penale nr. 91 din 1 iulie 2008 a Curți de Apel Constanța. Obligă recurentul petiționar la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2008.