ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 2007,

reclamantul C.N. a solicitat anularea măsurilor nr. 43 și nr. 44 din Capitolul

IV intitulat „Modul de angajare a resurselor financiare și materiale ale CN L.R.

SA, modul de efectuare a cheltuielilor”, cuprins în procesul - verbal de

control financiar din 20 februarie 2007 întocmit de pârâta A.N.A.F. – D.C.F.

În motivarea acțiunii, s-a

arătat că prin măsurile contestate conducerea CN L.R. SA a fost obligată să

recupereze de la reclamant suma de 7.588.170.000 ROL încasată cu titlu de

drepturi bănești în calitate de director general al companiei și să procedeze

la întregirea fondului de participare a salariaților la profitul companiei cu

suma de 4.200.000.000 ROL, care să fie repartizată salariaților companiei.

Reclamantul a susținut că

ambele măsuri sunt rezultatul aplicării eronate de către pârâtă a O.U.G. nr. 79/2001

pentru toate veniturile realizate, fără a se avea în vedere că veniturile

totale ale conducătorului unui agent economic sunt prevăzute nu numai în acest

act normativ, care se referă la stabilirea drepturilor salariale lunare, ci și în

contractul colectiv de muncă, în contractul individual de muncă și în

contractul de performanță.

Prin sentința civilă nr. 822

din 12 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat măsurile nr. 43 și nr. 44

din procesul - verbal de control financiar din 20 februarie 2007 încheiat de A.N.A.F.

Instanța de fond a anulat

măsura nr. 43 din actul de control prin care s-a dispus recuperarea de la

reclamant a drepturilor bănești în sumă de 7.588.170.000 ROL, reținând că

dispozițiile art. 7 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 79/2001 limitează numai

drepturile salariale lunare ale conducătorului agentului economic, dar acesta

poate încasa în cursul unui an și alte drepturi bănești prevăzute în contractul

individual de muncă încheiat în baza contractului colectiv de muncă și care

sunt reglementate distinct de sporurile acordate la salariul de bază.

Printre acestea, instanța de

fond a avut în vedere prima vacanță, primele de sărbători, stimulentele

trimestriale și premiul anual de performanță, cu motivarea că asemenea venituri

nu sunt încasate lunar și fac parte din categoria „altor drepturi de personal”,

conform precizărilor cuprinse în adresele din 3 aprilie 2006 și din 3 iulie

2006 întocmite de M.M.S.S.F.

Măsura nr. 44 din actul de

control privind cota reclamantului la fondul de participare a salariaților la

profitul realizat de companie a fost de asemenea anulată, reținându-se că

sumele respective nu reprezintă drepturi salariale, nu se plătesc din fondul de

salarii și nu intră sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2001 referitoare

la plafonarea și diminuarea drepturilor salariale.

Instanța de fond a

considerat că reclamantul a fost îndreptățit să încaseze sumele repartizate din

profitul companiei, deoarece acestea au fost acordate în executarea

contractului individual de muncă încheiat în baza contractului colectiv de

muncă și care este obligatoriu pentru părțile contractante.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta A.N.A.F., solicitând modificarea hotărârii atacate în

baza art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în sensul

respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamant.

Recurenta a solicitat în

primul rând, admiterea recursului și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu

motivarea că în cauză nu s-a contestat și decizia nr. 1 din 12 aprilie 2007

emisă în soluționarea contestației la procesul - verbal din 20 februarie 2007,

care reprezintă actul administrativ vătămător și din acest motiv, trebuia

contestat la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit art. 41

Titlul III din Ordinul nr. 899/2005 emis de ministrul finanțelor publice.

Prin cel de-al doilea motiv

de recurs s-a invocat excepția lipsei de interes a intimatului - reclamant în

promovarea acțiunii de anulare parțială a actului administrativ care cuprinde

măsuri stabilite pentru CN L.R. SA și pentru acest considerent, interesul nu

este născut și actual, nefiind dovedit dreptul vătămat titularului cererii de

chemare în judecată.

Cel deal treilea motiv de

recurs invocat de recurentă se referă la fondul cauzei și a fost criticată

interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale incidente în cauză.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a reținut greșit că nu sunt aplicabile intimatului

dispozițiile art. 7 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 79/2001, care limitează

drepturile salariale ale conducătorului agentului economic și care include în

noțiunea de salariu lunar și sporurile, indemnizațiile și alte drepturi de

natură salarială (stimulente, prime, precum și cota - parte la profit).

De asemenea, recurenta a

învederat că nivelul drepturilor bănești încasate de intimat în perioada 2003 -

2005 nu a fost aprobat de M.F.P., astfel cum impun prevederile art. 8 lit. d)

din O.U.G. nr. 79/2001.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Primele două motive de

recurs sunt nefondate și urmează a fi respinse, întrucât au ca obiect excepții

de procedură care nu au fost invocate la instanța de fond și în raport de care

nu se poate constata încălcarea unor prevederi legale la soluționarea cererii

intimatului - reclamant de anulare parțială a procesului verbal de control

financiar întocmit pentru un alt subiect de drept, dată fiind relația lor

contractuală.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, se constată că reglementarea invocată ca argument

juridic în recurs nu prevede obligația persoanei vătămate de a solicita și

anularea deciziei date în soluționarea plângerii, în procedura prealabilă

administrativă de contestare a actelor emise de organele fiscale.

Dispozițiile pct. 41 Titlul

III din Ordinul nr. 899/2005 emis de ministrul finanțelor publice prevăd că

deciziile emise în soluționarea plângerilor prealabile pot fi atacate la

instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, astfel că acestea

nu conțin o normă imperativă a cărei încălcare să determine sancțiuni

procedurale sub aspectul admisibilității acțiunii, cum neîntemeiat s-a susținut

în recurs.

Recurenta a invocat

neîntemeiat și excepția lipsei de interes a intimatului în formularea acțiunii,

dat fiind că actul administrativ atacat în justiție cuprinde măsuri referitoare

la sumele încasate de acesta și în consecință, este susceptibil să-i vatăme un drept

recunoscut de lege sau un interes legitim.

Prin măsurile nr. 43 și nr. 44

din procesul-verbal de control financiar din 20 februarie 2007 s-a stabilit

obligația CN L.R. SA de a recupera drepturile bănești și sumele încasate în mod

necuvenit de intimat, ceea ce a și determinat formularea a două acțiuni în

justiție, aflate în curs de soluționare și deci interesul titularului cererii

din prezenta cauză se dovedește a fi direct, născut și actual.

Interesul intimatului de a

contesta cele două măsuri din actul de control a fost recunoscut implicit de

recurentă, care prin Decizia nr. 1 din 12 aprilie 2007 a soluționat pe fond plângerea formulată de acesta constatând că este neîntemeiată pe prevederi

legale și nu pentru lipsa unui interes în exercitarea căii de atac respective.

Recursul este întemeiat și

urmează să fie admis în privința criticii formulate pe fondul pricinii,

constatându-se că a fost greșit admisă acțiunea pentru anularea măsurilor nr. 43

și nr. 44 din procesul-verbal de control financiar din 20 februarie 2007.

În perioada supusă

controlului finalizat prin actul administrativ susmenționat, intimatul a avut

calitatea de director general și președinte al consiliului administrației al CN

L.R. SA.

Relațiile contractuale

dintre intimat și companie s-au stabilit în baza contractului individual de

muncă și a contractului de performanță, având ca obiect conducerea și

gestionarea activității companiei, cu îndeplinirea criteriilor de performanță, în

schimbul următoarelor drepturi salariale: salariul de bază lunar, stabilit la

nivelul indemnizației lunare pentru funcția de secretar de stat, supusă indexărilor

și majorărilor legale, sporuri, adaosuri, premii și alte drepturi de natură

salarială, în cuantum total de 50% din salariul de bază lunar, constând în spor

pentru vechimea în muncă, spor pentru munca nenormată, loialitate și

confidențialitate, premiu anual de 12 salarii de bază lunare.

Conform art. 7 alin. (2) din

O.U.G. nr. 79/2001, aprobată prin Legea nr. 59/2002, conducătorul agentului

economic va fi remunerat cu un salariu de bază lunar care nu poate depăși

indemnizația lunară pentru funcția de secretar de stat prevăzută de lege și

lunar i se poate acorda, pe lângă salariul de bază, și o sumă egală cu cel mult

50% din acesta, sub formă de sporuri, adaosuri, premii și alte drepturi de

natură salarială.

În alin. (3) al aceluiași

text de lege se prevede că, după aprobarea bilanțului contabil anual,

condiționat de realizarea criteriilor din contractele de performanță,

conducătorului agentului economic i se poate acorda un premiu anual de până la

12 salarii de bază lunare.

În afara cadrului legal

stabilit prin art. 7 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 79/2001, în perioada 2003

– 2005 intimatul a încasat suma de 11.788.170 ROL, compusă din sporuri,

indemnizații și alte drepturi salariale (stimulente și prime) care au depășit

limita legală de 50% din salariul de bază, în sumă totală de 7.588.170.000 ROL

și cota de participare la profitul companiei, în sumă totală de 4.200.000.000

ROL.

Instanța de fond a

considerat neîntemeiat că intimatul, în calitate de conducător al agentului

economic, poate beneficia și de alte drepturi de natură salarială sau drepturi

de personal, acordate prin contractul colectiv și contractul individual de

muncă, pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (2) și alin.

(3) din O.U.G. nr. 79/2001.

În adresele din 3 aprilie

2006 și din 3 iulie 2006 emise de M.M.S.S.F. s-a precizat că drepturile

salariale lunare ale conducătorului agentului economic sunt stabilite și

acordate în limita sumelor prevăzute la art. 7 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G.

nr. 79/2001, și în care sunt incluse atât salariul de bază lunar, cât și

sporurile, adaosurile, premiile și alte drepturi de natură salarială, precum și

premiul anual.

În consecință, drepturile

salariale de natura stimulentelor, primei de merit și primelor de sărbători

acordate cu depășirea nivelul legal de 50% din salariul de bază lunar au fost

încasate de intimat fără temei legal, astfel cum s-a constatat în procesul - verbal

de control financiar întocmit de agenția recurentă.

Instanța de fond a

considerat eronat că aceste sume reprezintă drepturi de personal de care

intimatul poate beneficia în baza contractului colectiv de muncă încheiat la

nivelul companiei și a contractului individual de muncă, întrucât drepturile

sale de natură salarială sunt prevăzute de O.U.G. nr. 79/2001, de la prevederile

căreia nu se poate deroga prin convenția părților.

De altfel, în art. 4 alin.

(2) din acest act normativ se prevede că drepturile salariale ale

conducătorului agentului economic se stabilesc prin contractul individual de

muncă, iar contractul încheiat de intimat nu cuprinde clauze exprese

referitoare la alte drepturi bănești de natura celor încasate în perioada

supusă controlului cu depășirea limitei legale de 50% din salariul de bază

lunar.

Nelegalitatea încasării

acestor sume a fost corect constatată de organele de control din cadrul

agenției recurente și față de nerespectarea dispozițiilor art. 8 lit. d) și e),

art. 9 alin. (1) și 10 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2001,

deoarece nivelul drepturilor bănești și al premiilor anuale acordate

intimatului nu a fost aprobat de M.F.P., autoritatea competentă să verifice îndeplinirea

criteriilor de performanță și să urmărească modul de acordare a drepturilor

salariale lunare cuvenite conducătorului agentului economic, pe baza situației

transmise lunar privind fondul de salarii pentru acesta.

Intimatul nu a dovedit îndeplinirea

acestei obligații legale prin comunicarea până la data de 25 a fiecărei luni la M.F.P. a situației drepturilor salariale acordate și nici aprobarea lor

integrală pentru perioada care a făcut obiectul controlului.

Pentru aceleași

considerente, având în vedere că prevederile O.U.G. nr. 79/2001 limitează

drepturile de natură salarială ale conducătorului agentului economic, se constată

că intimatul nu era îndreptățit să încaseze nici sumele reprezentând cota de

participare la profit.

Cota de participare la

profit, în sumă totală de 4.200.000.000 lei încasată de intimat în perioada

2003 – 2005 a depășit procentul de 50% din salariul de bază lunar și în

consecință, prin măsura nr. 44 din actul de control s-a stabilit în mod legal

obligația conducerii companiei de a lua măsurile necesare pentru întregirea

fondului de participare a salariaților la profit cu suma acordată necuvenit directorului

general și repartizarea acesteia către salariați.

Față de motivele expuse,

Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond,

va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.A.F.

împotriva sentinței civile nr. 822 din 12 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și

pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul C.N., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009.