ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 2007, reclamantul C.N. a solicitat anularea măsurilor nr. 43 și nr. 44 din Capitolul IV intitulat „Modul de angajare a resurselor financiare și materiale ale CN L.R. SA, modul de efectuare a cheltuielilor”, cuprins în procesul - verbal de control financiar din 20 februarie 2007 întocmit de pârâta A.N.A.F. – D.C.F. În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin măsurile contestate conducerea CN L.R. SA a fost obligată să recupereze de la reclamant suma de 7.588.170.000 ROL încasată cu titlu de drepturi bănești în calitate de director general al companiei și să procedeze la întregirea fondului de participare a salariaților la profitul companiei cu suma de 4.200.000.000 ROL, care să fie repartizată salariaților companiei.

Reclamantul a susținut că ambele măsuri sunt rezultatul aplicării eronate de către pârâtă a O.U.G. nr. 79/2001 pentru toate veniturile realizate, fără a se avea în vedere că veniturile totale ale conducătorului unui agent economic sunt prevăzute nu numai în acest act normativ, care se referă la stabilirea drepturilor salariale lunare, ci și în contractul colectiv de muncă, în contractul individual de muncă și în contractul de performanță. Prin sentința civilă nr. 822 din 12 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat măsurile nr. 43 și nr. 44 din procesul - verbal de control financiar din 20 februarie 2007 încheiat de A.N.A.F.

Instanța de fond a anulat măsura nr. 43 din actul de control prin care s-a dispus recuperarea de la reclamant a drepturilor bănești în sumă de 7.588.170.000 ROL, reținând că dispozițiile art. 7 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 79/2001 limitează numai drepturile salariale lunare ale conducătorului agentului economic, dar acesta poate încasa în cursul unui an și alte drepturi bănești prevăzute în contractul individual de muncă încheiat în baza contractului colectiv de muncă și care sunt reglementate distinct de sporurile acordate la salariul de bază. Printre acestea, instanța de fond a avut în vedere prima vacanță, primele de sărbători, stimulentele trimestriale și premiul anual de performanță, cu motivarea că asemenea venituri nu sunt încasate lunar și fac parte din categoria „altor drepturi de personal”, conform precizărilor cuprinse în adresele din 3 aprilie 2006 și din 3 iulie 2006 întocmite de M.M.S.S.F.

Măsura nr. 44 din actul de control privind cota reclamantului la fondul de participare a salariaților la profitul realizat de companie a fost de asemenea anulată, reținându-se că sumele respective nu reprezintă drepturi salariale, nu se plătesc din fondul de salarii și nu intră sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2001 referitoare la plafonarea și diminuarea drepturilor salariale. Instanța de fond a considerat că reclamantul a fost îndreptățit să încaseze sumele repartizate din profitul companiei, deoarece acestea au fost acordate în executarea contractului individual de muncă încheiat în baza contractului colectiv de muncă și care este obligatoriu pentru părțile contractante. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., solicitând modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamant. Recurenta a solicitat în primul rând, admiterea recursului și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu motivarea că în cauză nu s-a contestat și decizia nr. 1 din 12 aprilie 2007 emisă în soluționarea contestației la procesul - verbal din 20 februarie 2007, care reprezintă actul administrativ vătămător și din acest motiv, trebuia contestat la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit art. 41 Titlul III din Ordinul nr. 899/2005 emis de ministrul finanțelor publice. Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a invocat excepția lipsei de interes a intimatului - reclamant în promovarea acțiunii de anulare parțială a actului administrativ care cuprinde măsuri stabilite pentru CN L.R.

SA și pentru acest considerent, interesul nu este născut și actual, nefiind dovedit dreptul vătămat titularului cererii de chemare în judecată. Cel deal treilea motiv de recurs invocat de recurentă se referă la fondul cauzei și a fost criticată interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale incidente în cauză. Recurenta a susținut că instanța de fond a reținut greșit că nu sunt aplicabile intimatului dispozițiile art. 7 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 79/2001, care limitează drepturile salariale ale conducătorului agentului economic și care include în noțiunea de salariu lunar și sporurile, indemnizațiile și alte drepturi de natură salarială (stimulente, prime, precum și cota - parte la profit).

De asemenea, recurenta a învederat că nivelul drepturilor bănești încasate de intimat în perioada 2003 - 2005 nu a fost aprobat de M.F.P., astfel cum impun prevederile art. 8 lit. d) din O.U.G. nr. 79/2001. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Primele două motive de recurs sunt nefondate și urmează a fi respinse, întrucât au ca obiect excepții de procedură care nu au fost invocate la instanța de fond și în raport de care nu se poate constata încălcarea unor prevederi legale la soluționarea cererii intimatului - reclamant de anulare parțială a procesului verbal de control financiar întocmit pentru un alt subiect de drept, dată fiind relația lor contractuală.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, se constată că reglementarea invocată ca argument juridic în recurs nu prevede obligația persoanei vătămate de a solicita și anularea deciziei date în soluționarea plângerii, în procedura prealabilă administrativă de contestare a actelor emise de organele fiscale. Dispozițiile pct. 41 Titlul III din Ordinul nr. 899/2005 emis de ministrul finanțelor publice prevăd că deciziile emise în soluționarea plângerilor prealabile pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, astfel că acestea nu conțin o normă imperativă a cărei încălcare să determine sancțiuni procedurale sub aspectul admisibilității acțiunii, cum neîntemeiat s-a susținut în recurs.

Recurenta a invocat neîntemeiat și excepția lipsei de interes a intimatului în formularea acțiunii, dat fiind că actul administrativ atacat în justiție cuprinde măsuri referitoare la sumele încasate de acesta și în consecință, este susceptibil să-i vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim. Prin măsurile nr. 43 și nr. 44 din procesul-verbal de control financiar din 20 februarie 2007 s-a stabilit obligația CN L.R. SA de a recupera drepturile bănești și sumele încasate în mod necuvenit de intimat, ceea ce a și determinat formularea a două acțiuni în justiție, aflate în curs de soluționare și deci interesul titularului cererii din prezenta cauză se dovedește a fi direct, născut și actual.

Interesul intimatului de a contesta cele două măsuri din actul de control a fost recunoscut implicit de recurentă, care prin Decizia nr. 1 din 12 aprilie 2007 a soluționat pe fond plângerea formulată de acesta constatând că este neîntemeiată pe prevederi legale și nu pentru lipsa unui interes în exercitarea căii de atac respective. Recursul este întemeiat și urmează să fie admis în privința criticii formulate pe fondul pricinii, constatându-se că a fost greșit admisă acțiunea pentru anularea măsurilor nr. 43 și nr. 44 din procesul-verbal de control financiar din 20 februarie 2007. În perioada supusă controlului finalizat prin actul administrativ susmenționat, intimatul a avut calitatea de director general și președinte al consiliului administrației al CN L.R.

SA. Relațiile contractuale dintre intimat și companie s-au stabilit în baza contractului individual de muncă și a contractului de performanță, având ca obiect conducerea și gestionarea activității companiei, cu îndeplinirea criteriilor de performanță, în schimbul următoarelor drepturi salariale: salariul de bază lunar, stabilit la nivelul indemnizației lunare pentru funcția de secretar de stat, supusă indexărilor și majorărilor legale, sporuri, adaosuri, premii și alte drepturi de natură salarială, în cuantum total de 50% din salariul de bază lunar, constând în spor pentru vechimea în muncă, spor pentru munca nenormată, loialitate și confidențialitate, premiu anual de 12 salarii de bază lunare.

Conform art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2001, aprobată prin Legea nr. 59/2002, conducătorul agentului economic va fi remunerat cu un salariu de bază lunar care nu poate depăși indemnizația lunară pentru funcția de secretar de stat prevăzută de lege și lunar i se poate acorda, pe lângă salariul de bază, și o sumă egală cu cel mult 50% din acesta, sub formă de sporuri, adaosuri, premii și alte drepturi de natură salarială. În alin. (3) al aceluiași text de lege se prevede că, după aprobarea bilanțului contabil anual, condiționat de realizarea criteriilor din contractele de performanță, conducătorului agentului economic i se poate acorda un premiu anual de până la 12 salarii de bază lunare. În afara cadrului legal stabilit prin art. 7 alin. (2) și (3) din O.U.G.

nr. 79/2001, în perioada 2003 – 2005 intimatul a încasat suma de 11.788.170 ROL, compusă din sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale (stimulente și prime) care au depășit limita legală de 50% din salariul de bază, în sumă totală de 7.588.170.000 ROL și cota de participare la profitul companiei, în sumă totală de 4.200.000.000 ROL. Instanța de fond a considerat neîntemeiat că intimatul, în calitate de conducător al agentului economic, poate beneficia și de alte drepturi de natură salarială sau drepturi de personal, acordate prin contractul colectiv și contractul individual de muncă, pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 79/2001. În adresele din 3 aprilie 2006 și din 3 iulie 2006 emise de M.M.S.S.F.

s-a precizat că drepturile salariale lunare ale conducătorului agentului economic sunt stabilite și acordate în limita sumelor prevăzute la art. 7 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 79/2001, și în care sunt incluse atât salariul de bază lunar, cât și sporurile, adaosurile, premiile și alte drepturi de natură salarială, precum și premiul anual. În consecință, drepturile salariale de natura stimulentelor, primei de merit și primelor de sărbători acordate cu depășirea nivelul legal de 50% din salariul de bază lunar au fost încasate de intimat fără temei legal, astfel cum s-a constatat în procesul - verbal de control financiar întocmit de agenția recurentă. Instanța de fond a considerat eronat că aceste sume reprezintă drepturi de personal de care intimatul poate beneficia în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul companiei și a contractului individual de muncă, întrucât drepturile sale de natură salarială sunt prevăzute de O.U.G.

nr. 79/2001, de la prevederile căreia nu se poate deroga prin convenția părților. De altfel, în art. 4 alin. (2) din acest act normativ se prevede că drepturile salariale ale conducătorului agentului economic se stabilesc prin contractul individual de muncă, iar contractul încheiat de intimat nu cuprinde clauze exprese referitoare la alte drepturi bănești de natura celor încasate în perioada supusă controlului cu depășirea limitei legale de 50% din salariul de bază lunar. Nelegalitatea încasării acestor sume a fost corect constatată de organele de control din cadrul agenției recurente și față de nerespectarea dispozițiilor art. 8 lit. d) și e), art. 9 alin. (1) și 10 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 79/2001, deoarece nivelul drepturilor bănești și al premiilor anuale acordate intimatului nu a fost aprobat de M.F.P., autoritatea competentă să verifice îndeplinirea criteriilor de performanță și să urmărească modul de acordare a drepturilor salariale lunare cuvenite conducătorului agentului economic, pe baza situației transmise lunar privind fondul de salarii pentru acesta. Intimatul nu a dovedit îndeplinirea acestei obligații legale prin comunicarea până la data de 25 a fiecărei luni la M.F.P. a situației drepturilor salariale acordate și nici aprobarea lor integrală pentru perioada care a făcut obiectul controlului. Pentru aceleași considerente, având în vedere că prevederile O.U.G. nr. 79/2001 limitează drepturile de natură salarială ale conducătorului agentului economic, se constată că intimatul nu era îndreptățit să încaseze nici sumele reprezentând cota de participare la profit.

Cota de participare la profit, în sumă totală de 4.200.000.000 lei încasată de intimat în perioada 2003 – 2005 a depășit procentul de 50% din salariul de bază lunar și în consecință, prin măsura nr. 44 din actul de control s-a stabilit în mod legal obligația conducerii companiei de a lua măsurile necesare pentru întregirea fondului de participare a salariaților la profit cu suma acordată necuvenit directorului general și repartizarea acesteia către salariați. Față de motivele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 822 din 12 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul C.N., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.