ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 838/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 124 din 7 mai 2008, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.T., în

contradictoriu cu pârâții M.E.C.I. și C.N.R.E.D.

Soluția astfel adoptată este

consecința admiterii excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul M.E.C.I.

și motivată prin aceea că actele atacate în justiție de către reclamant nu sunt

acte administrative.

Reclamantul a solicitat

anularea Rezoluției din data de 10 octombrie 2006 a Comisiei de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U., precum și a Rezoluției din data de 27 iunie 2007 a Comisiei de Contestații din cadrul C.N.A.T.D.C.U., date în Dosarul nr. 75717/2006 al M.E.C.I.,

privind respingerea cererii acestuia de recunoaștere a titlului de Doctor de

drept, dobândit în Republica Moldova.

În raport cu prevederile art.

17 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.A.T.D.C.U.

prima instanță a concluzionat că aceste acte sunt emise în mod unilateral și în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a acesteia, însă nu dau naștere, nu modifică sau sting

raporturi juridice, recunoașterea sau nerecunoașterea titlului de doctor în

drept dispunându-se prin ordinul ministrului.

Prin urmare, reținând că

aceste acte nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

putând fi atacate numai o dată cu ordinul prin care, eventual, este respinsă

cererea reclamantului de recunoaștere a titlului de doctor în drept, prima

instanță a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul

M.E.C.I., este întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul M.T., solicitând modificarea ei în sensul admiterii

acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Au fost invocate motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., apreciindu-se că

soluția primei instanțe este criticabilă sub aspectul admiterii excepției

inadmisibilității acțiunii, întrucât pârâții au depășit orice termene pentru

soluționarea cererii, astfel că, deși nu s-a finalizat această procedură prin

emiterea unui ordin, este incidentă în speță teza a II-a a art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, respectiv nesoluționarea în termen legal a unei cereri.

Ca atare, conchide recurentul,

Curtea a interpretat și a aplicat în mod greșit textul de lege menționat, deși

avea suficiente probe în aplicarea corectă a acestuia.

În acest context, pârâții,

în mod voit și fără a avea la bază un criteriu de evaluare, au desconsiderat o

activitate de cercetare de peste 10 ani care s-a concretizat într-o teză care

trebuia să răspundă necesităților impuse de legislația unei țări străine.

Recurentul-reclamant a

ridicat unele obiecțiuni și în ceea ce privește componența Comisiei de

specialitate, întrucât unul dintre profesorii de prestigiu ar fi susținut în

mod nejustificat nerecunoașterea titlului de doctor în drept, întocmind în

schimb un referat favorabil altui solicitant care a plagiat în proporție de

peste 75% o lucrare a profesorului universitar dr. I.A., obiecțiuni care, în

mod evident, nu pot fi examinate în această etapă procesuală, dată fiind

modalitatea în care a fost soluționată acțiunea în primă instanță.

Analizând actele dosarului,

motivele de recurs invocate de recurent și examinând cauza sub toate aspectele,

conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul nu

este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând obiectul

acțiunii judiciare în contencios administrativ, art. 8 din Legea nr. 554/2004

prevede că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un

interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns

în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de

contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în

parte a actului, repararea pagubei cauzate și eventual, reparații pentru daune

morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și

cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin

nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei

cereri.

În considerarea

dispozițiilor art. 28 din aceeași lege, jurisdicția contenciosului

administrativ este guvernată, aidoma oricărui proces civil, de principiul

disponibilității, consacrat prin art. 129(6) C. proc. civ., potrivit căruia, în

toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății.

În speță, instanța de

contencios administrativ a fost investită a se pronunța asupra legalității unor

acte premergătoare emiterii ordinului de recunoaștere a titlului de doctor în

drept sau de respingere a cererii, prin care se finalizează, în mod

obligatoriu, procedura instituită prin Regulamentul de organizare și

funcționare a C.N.A.T.D.C.U., aprobat prin Ordinul nr. 3907/2006 al M.E.C.I. și

nicidecum asupra pretinsei vătămări ca i-ar fi fost cauzate

reclamantului-recurent prin nesoluționarea în termen a unei cereri, în sensul

tezei a doua a art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, cum se

susține în recurs, astfel încât criticile aduse din această perspectivă

hotărârii atacate nu sunt justificate.

Pronunțându-se, în limitele

acestei investiri, asupra acțiunii reclamantului, prima instanță a reținut în

mod corect temeinicia excepției inadmisibilității acesteia, invocată de pârâtul

M.E.C.I., actele premergătoare în discuție care nu produc, prin ele însele,

efectele juridice prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

putând fi supuse, conform art. 18 alin. (2) din aceeași lege, controlului de

legalitate al instanței de contencios administrativ numai odată cu actul final.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurent fără a fi însă dezvoltat,

poate fi reținut numai atunci când se invocă și se constată încălcarea principiului

înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute

au puterea de lege între părțile contractante.

Acest motiv de recurs este

incident numai atunci când, sesizată fiind cu un diferend în legătură cu un act

juridic unilateral sau bilateral și nicidecum cu o pretinsă nesoluționare în

termen a unei cereri, instanța l-a interpretat în mod greșit, schimbându-i

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.

Or, în speță, raportat la

obiectul acțiunii reclamantului, nu s-a pus problema stabilirii naturii

juridice sau conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege,

instanța examinând, în limitele investirii, îndeplinirea condițiilor cerute de

lege pentru admisibilitatea unei acțiuni în contenciosul administrativ.

Față de cele expuse,

constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii și nu

este incident în speță nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.T. împotriva sentinței nr. 124 din 7 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2009.