ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2512/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantele D.F. și V.E.D. au chemat în judecată A.N.R.P.

–C.C.S.D. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

dispună obligarea pârâtei să actualizeze suma de 946.475.913 lei stabilită prin

dispoziția primarului municipiului Râmnicu–Vâlcea nr. 2215/8 aprilie 2005 și să

emită decizia de atribuire a titlurilor de despăgubire. De asemenea, au

solicitat obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată și la daune cominatorii.

În motivarea acțiunii

reclamantele au arătat că prin dispoziția nr. 2215/2005 a primarului municipiului

Râmnicu-Vâlcea li s-au acordat despăgubiri în valoare de 946.475.913 lei pentru

imobilul teren în suprafață de 50 mp, întrucât acesta nu putea fi restituit în

natură. A mai arătat că nici până în prezent nu i s-a emis decizie pentru

acordarea titlurilor de despăgubire, deși dosarul a fost înaintat la C.S.D. încă

din luna octombrie 2005.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3306 din 2 decembrie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamante, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că procedura urmată de autoritatea publică pârâtă

este în conformitate cu dispozițiile legii. Astfel, Legea nr. 247/2005 nu

permite acordarea unor titluri de despăgubire pe baza unei valori obținute

printr-o simplă actualizare a sumei stabilite, prin dispoziția primarului,

singura posibilitate legală fiind aceea de întocmire a unei noi expertize și de

acordare a titlurilor de despăgubire la valoarea rezultată din această

expertiză.

Referitor la cheltuielile de

judecată și daunele cominatorii, s-a reținut că nu pot fi acordate decât în

cazul admiterii capetelor principale ale cererii.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamantele, solicitând modificarea ei în sensul admiterii

acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a

susținut că prima instanță a omis să precizeze faptul că au trecut deja trei

ani de la primirea dosarului de către autoritatea publică respectivă, perioadă

de timp suficientă pentru o nouă reevaluare și emiterea deciziei, mai ales că

mulți cetățeni din orașul reclamantelor au primit deja despăgubirile.

Au mai apreciat recurentele

că transmiterea dosarului către evaluator reprezintă un pas înainte în

soluționarea cererii lor, dar nu suficient, astfel că se impunea adoptarea

soluției de admitere a acțiunii.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și susținerile recurentelor, prin prisma dispozițiilor art. 304,

304

1

C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materia  supusă

controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele în continuare arătate.

Sesizând instanța de

contencios administrativ, reclamantele au solicitat să fie obligată pârâta să

actualizeze la zi suma stabilită prin dispoziția nr. 2215 din 8 aprilie 2005 a primarului municipiului Râmnicu-Vâlcea cu titlu de despăgubiri pentru un teren de 500 mp, a

cărui restituire în natură nu a fost posibilă, fiind ocupat de blocuri de

locuințe.

Motivând acest demers

judiciar, reclamantele au apreciat că soluționarea dosarelor ca urmare a

selectării lor după un criteriu aleatoriu nu este corectă, putând înlesni

favoritismele, iar timpul scurs de la data transmiterii dosarului era suficient

pentru rezolvarea cererii lor de emitere a deciziei reprezentând titlurile de

despăgubire.

Legea nr. 247/2005 a

stabilit, prin Titlul VII, o procedură administrativă pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură,

procedură ce vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii

de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire

în echivalent, a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și

soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri

reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a acestei legi

cu caracter special, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emise ulterior

momentului respectiv (25 iulie 2005).

Această procedură are un

caracter complex, cuprinzând mai multe etape distincte în care sunt antrenate

mai multe entități și a căror parcurgere este obligatorie, emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubiri neputând fi făcută anterior finalizării lor, prin

depunerea raportului de evaluare de către evaluatorul desemnat în mod

aleatoriu, comunicarea lui către beneficiari pentru a se formula eventuale

obiecțiuni și supunerii acestuia spre aprobare în ședința comisiei centrale.

Prin urmare, prima instanță

a reținut în mod corect că obligarea pârâtei la actualizarea sumei în

modalitatea solicitată de reclamante nu are suport legal, evaluarea pretenției de

restituire în echivalent putând fi făcută numai în condițiile stabilite de

acest act normativ cu caracter special.

În raport de aceleași

prevederi legale și în condițiile în care s-a făcut dovada transmiterii

dosarului către evaluator, anterior soluționării în fond a cauzei, concluzia

primei instanțe cu privire la netemeinicia acțiunii reclamantelor este

întrutotul justificată.

Față de cele expuse,

reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor

legale incidente în materie, iar în această etapă procesuală s-a făcut dovada

emiterii deciziei conținând titlul de despăgubiri, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.F. și V.E.D. împotriva sentinței civile nr. 3306 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2009.